Blog

Brațele încrucișate în fotografiile de business

01 iul. 2021 | BY LAURA DRAGOMIR

O postură deschisă și o atitudine relaxată transmit mai multă încredere decât clasicele brațe încrucișate.

Ar trebui să-mi încrucișez brațele în fotografii?

E una dintre întrebările pe care mi le adresează cei pe care îi antrenez în comunicare și pe care îi consiliez în realizarea unui portofoliu foto.

Principala problemă cu fotografiile în care ținem brațele încrucișate este că poza pare puțin forțată sau inventată. Ar mai fi limbajului corpului, căci brațul închis e considerat defensiv iar dacă porți costum, cu brațele încrucișate riști să arăți puțin important.

Deci, răspunsul meu la întrebarea „Ar trebui să-mi încrucișez brațele în fotografii?” este, cel mai adesea, NU.

Ideea e să arăți și să te simți cât mai bine posibil în pielea ta. O fotografie trebuie să exprime naturalețe și, pentru unii, s-ar putea ca gestul să nu se potrivească.

Am văzut însă fotografii în care cei care aveau brațele încrucișate arătau natural. A funcționat, pentru că au făcut-o fără să se controleze, iar personalitatea lor s-a potrivit cu gestul. Mie nu mi se potrivește, dar tu poți încerca. Ai grijă, însă, să nu-ți pierzi naturalețea.

De ce unii oameni preferă să stea cu brațele încrucișate la ședințele foto?

  • Este imaginea lor – și emană putere și siguranță
  • Nu știu ce să facă cu brațele și decât să le lase să atârne, preferă să le încrucișeze
  • Așa le spune fotograful sau au auzit că se țin mâinile la poză
  • Domină sau vor să dimine în viața de zi cu zi iar în fața camerei foto se simt expuși sau vulnerabili – și vor să evite acest sentiment
  • Vor să proiecteze imaginea celui / celei care vrea să devină – și să transmită autoritate
  • Nu au cele mai bune amintiri din zilele când făceau fotografii la grădiniță ori școală iar a se lăsa fotografiați e un stres
  • Indiferent de experiențele anterioare, pur și simplu nu le place să se fotografieze și vor să scape repede

Cum să ții mâinile în fotografiile de business?

Dacă nu știi ce să faci cu mâinile sau cum să le ții firesc pe lângă corp, atunci dă mâinilor ceva de făcut sau de atins. Iată  câteva trucuri care te vor ajuta să găsești cele mai bune poziții ale mâinilor:

  • Dacă stai în picioare, poți sprijini o mână pe birou sau să ții în mână un obiect personal. Obiectele personale permit privitorului să afle mai multe despre tine;
  • Poți ține o mână în buzunar – dar degetul mare să fie în exteriorul buzunarului, nu-ți ascunde toată mâna;
  • Poți ține o mână pe sacou, mai jos de rever;
  • Dacă insiști să-ți încrucișezi brațele, întoarce-ți puțin corpul în lateral, pentru a crea un aspect mai accesibil;
  • Dacă stai la birou e mai simplu, relaxezi brațele. Palmele să fie la vedere, una peste alta sau relaxate pe birou.

Ce să nu faci niciodată în portretele business

Evită mâinile încrucișate în față. E ca și cum ai fost surprins la duș și vrei să te protejezi. Atragi atenția asupra unei zone a corpului și sigur nu vrei să focalizezi astfel atenția privitorului.

Alte tipuri de fotografii de business pe care să le eviți:

  • The Facebook Lovebirds: Pagina ta de business ori profilul LinkedIn e despre tine. Păstrează fotografiile în care ești împreună cu partenerul sau cu animalul iubit pentru Facebook. La urma urmei, când te prezinți la un interviu de angajare sau iei un prânz de afaceri cu cineva cu care te-ai conectat în online, te vei duce cu partenerul sau cu animalul de companie? Nu cred.
  • Fotografiile decupate: încercarea de a tăia stângaci din fotografie alte persoane sunt neprofesionist. Mai ales când rămâne o parte a corpului alte persoane – cum ar fi părul sau brațul. Arată ciudat.
  • Capul înclinat: valabil mai ales pentru doamne. Înclinarea capului și expunerea gâtului denotă feminitate și, oarecum, vulnerabilitate. Exprimă tinerețe și jovialitate. Pentru fotografiile de business, evitați, însă, această ipostază.
  • The Cool Dude: Eliminați barierele care pot distrage – cum ar fi ochelarii de soare, care sunt perfecti pentru plajă, nu pentru afaceri.
  • The Drama Dresser: În funcție de industrie și poziția pe care o ocupi, îmbracă-te în acord cu contextul. Evită îmbrăcămintea prea formală sau prea casual. Aici depinde mult de domeniul în care activezi.

Cel mai valoros accesoriu în brandingul personal

Dacă ai poze reușite cu chipul tău, indiferent de poziția brațelor, păstrează-le! Sunt potrivite pentru momentele când e nevoie doar de chip: afișul pentru conferințe sau evenimente ori poza de profil LinkedIn.

Iar dacă îți place o fotografie dar background-ul este încărcat, există o aplicație prin care o poți curăța. Poți elimina complet background-ul sau poți pune unul neutru. Aplicația este gratuită:  https://www.remove.bg/

O fotografie de business reușită nu este despre respectarea unui șablon corporate rigid, ci despre crearea unei punți de încredere între tine și cel care te privește. Când renunți la postura defensivă a brațelor încrucișate, transmiți că ești o persoană deschisă și sigură pe tine.

Așadar, data viitoare când te afli în fața aparatului foto, lasă-ți mâinile libere, respiră adânc și lasă-ți autenticitatea să vorbească. În fond, cel mai valoros accesoriu în brandingul personal rămâne propria ta naturalețe.