Trăim într-o lume în care fake news, manipularea media și informațiile construite pentru reacție se răspândesc cu o viteză amețitoare.
Suntem bombardați din toate părțile de știri „senzaționale”, titluri agresive, opinii transformate în certitudini și povești care se rostogolesc în social media înainte să mai apuce cineva să le verifice.
De aceea, atunci când Editura Act și Politon mi-a propus să scriu prefața în limba română a cărții lui Ryan Holiday, Crede-mă, te mint! Confesiunile unui manipulator media, nu am stat pe gânduri.
Cartea vorbește despre mecanismele prin care atenția publicului este capturată, emoția este provocată deliberat, iar adevărul ajunge, prea des, secundar. Iar pentru cineva care a intrat în presă într-o vreme în care verificarea informației era o obligație profesională, nu un detaliu opțional, lectura aceasta are o greutate aparte.
De ce am scris prefața cărții Confesiunile unui manipulator media
Prin anii ’90, când am intrat în presă, jurnaliștii aveau un statut bine definit. Erau serioși, credibili, își verificau informațiile din mai multe surse și nu își permiteau, în ruptul capului, să trateze greșeala ca pe un accident minor. Aveau respect față de meserie – pentru mulți era chiar vocație – și față de publicul lor.
Redactorii de radio și televiziune își construiau programele și pe baza titlurilor din ziare, iar o revistă a presei cerea muncă, atenție și discernământ. Astăzi, în multe zone ale spațiului public, informația este preluată, accelerată, reciclată și împinsă mai departe înainte să fie verificată cu adevărat din trei surse.
În plus, accesul la o tastatură și o conexiune bună la internet au creat iluzia că oricine poate produce informație publică despre orice, indiferent dacă știe sau nu despre ce vorbește. Nu este o problemă doar de tehnologie, ci de responsabilitate.
Așa a devenit tot mai vizibil un fenomen care exista și înainte, dar care astăzi are mijloace mult mai rapide de propagare: manipularea media.
Manipularea media influențează ceea ce citim, auzim, vedem și, mai ales, ceea ce ajungem să credem. Aproape nimic nu scapă complet de exagerare, fabricare, deformare sau împachetare strategică.
Micii manipulatori, cei care ar scrie orice pentru bani sau pentru o clipă de vizibilitate, sunt relativ ușor de identificat. Cei periculoși sunt, de obicei, mai greu de văzut. Ei stau în spatele cortinei, înțeleg vulnerabilitățile sistemului media și știu foarte bine prin ce pârghii „realitatea lor” poate ajunge la public.
Când informația nu mai caută adevărul
Am ajuns să trăim într-o lume în care o informație pare să existe nu pentru că este valoroasă, corectă sau relevantă, ci pentru că strânge reacții și distribuiri. Totul se întâmplă atât de repede încât, dacă un site nu publică primul, pare că a pierdut. Ce contează dacă știrea nu este completă, verificată sau documentată? Important este să fie acolo, să circule, să producă efect.
Și iată cum, scandaluri dubioase pot scădea cotația unor companii. Zvonuri prost documentate pot afecta reputații. O formulare ambiguă poate fi transformată în acuzație. O speculație poate deveni „știre”, iar o știre neverificată poate ajunge, prin repetare, să pară realitate.
În trecut, mass-media era, pentru public, o sursă de informație cu un anumit grad de încredere. Nu idealizez trecutul și nu spun că presa era perfectă. Căci nu era. Dar existau bariere profesionale mai puternice: editori, verificări, răspundere, timp de lucru, ierarhii redacționale, standarde. Astăzi, multe dintre aceste bariere s-au slăbit sau au fost înlocuite de presiunea vitezei și a reacției.
Cât timp un blog banal sau o postare a unui oportunist ajung să concureze, în percepția publicului, cu materiale documentate și verificate, manipularea devine mai ușor de produs și mult mai greu de corectat.
Cum a ajuns emoția mai puternică decât verificarea informației
Una dintre ideile puternice ale cărții lui Ryan Holiday este că online-ul nu răsplătește neapărat adevărul, ci reacția.
Site-urile fac bani din publicitate, iar publicitatea depinde de trafic. Traficul depinde de click-uri, distribuiri, indignare, curiozitate, frică, seducție sau conflict. În acest mecanism, un material corect poate pierde în fața unei minciuni spectaculoase. O analiză argumentată, citită de puțini, poate avea un impact mai mic decât o aberație multiplicată de sute de mii de ori.
Holiday dă, în cartea sa, exemple despre presiunile uriașe puse asupra celor care produc conținut online. Când un sistem măsoară valoarea aproape exclusiv prin afișări și reacții, oamenii învață repede ce trebuie să livreze: titluri tari, subiecte conflictuale, emoție rapidă, povești ușor de distribuit.
Și așa scad standardele jurnalistice
Nu pentru că toți oamenii din media sunt rău intenționați. Ci pentru că stimulentele sistemului sunt greșite. Când viteza contează mai mult decât verificarea, când reacția contează mai mult decât acuratețea, când emoția bate contextul, adevărul devine vulnerabil.
Și pentru că suntem convinși că „nu există fum fără foc”, irealul începe să pară real. Ce începe online se poate termina offline, uneori cu efecte serioase pentru cei vizați.
Economia click-ului și diluarea jurnalismului
Toți sunt parte a acestui joc, spune Holiday: bloggeri, oameni de marketing, publicații online, platforme media, companii, comunicatori, oameni care vor vizibilitate sau influență, oameni care vor să împingă o poveste într-o anumită direcție.
Iar România nu este deloc în afara fenomenului.
Platformele online, site-urile și publicațiile digitale au devenit vehicule prin care informațiile, zvonurile și interpretările circulă cu o viteză fantastică. Unele ajung subiecte de conversație în viața reală înainte să fie confirmate. Altele creează reputații sau le distrug. Multe transformă anonimi în experți, experți în ținte și scandaluri în hrană zilnică.
În trecut, marea problemă era lipsa informației. Știam ce s-a mai întâmplat din jurnalele de dimineață și de seară, din ziare, din emisiuni. Aveam timp să analizăm, să întrebăm, să schimbăm păreri, să așteptăm o confirmare.
Astăzi, trăim într-un mediu suprasaturat de informație transmisă în timp real, iar libertatea de a analiza corectitudinea a ceea ce aflăm este redusă tocmai pentru că nu mai avem timp să gândim.
Când informația, așa cum o dă altul, ajunge să ne controleze emoția, reacția și comportamentul, devenim mai puțin liberi decât credem.
Adevărul nu mai este întotdeauna cel mai important. Emoția pe care o declanșează o informație a devenit, de multe ori, mai puternică decât verificarea ei.
Și iată cum o aberație multiplicată de sute de mii de ori pe rețelele sociale sau la televiziune ajunge să aibă impactul unui fals adevăr. Uneori chiar mai mare decât al unui adevăr susținut argumentat, dar de mai puțini oameni.
Informația înseamnă putere. Suprasaturarea de informație, transmisă fără discernământ, devine însă slăbiciune.
Cum transformă platformele media reacția în știre
Niciodată lumea fizică nu a fost dublată într-o asemenea măsură de o lume digitală, construită prin tehnologia comunicațiilor. Iar când o informație produce reacție, ea poate ajunge rapid să influențeze conversații, reputații, decizii și percepții în viața reală.
Când spațiul media este asaltat de surse lipsite de etică, termene limită imposibile, informații incomplete, editori grăbiți sau lacomi după click-uri, linia dintre real și fals devine tot mai greu de distins. Iar acest joc este întreținut de o audiență flămândă după informații conflictuale.
Astăzi, blogurile, site-urile, televiziunile, publicațiile online și rețelele sociale nu mai comentează doar știrile. De multe ori, le produc, le amplifică sau le transformă.
Escrocheria este, uneori, simplă: construiești vizibilitate pe atenția altora. Atenția și credulitatea publicului sunt cele furate.
Mass-media este organizată greșit atunci când nu mai protejează jurnalismul de calitate. Sursele sunt rar verificate, unele fapte sunt presupuneri, greșelile nu sunt întotdeauna corectate. Multor editori le pasă mai mult de conflict, bârfă sau de încărcătură emoțională decât de adevăr, pentru că aceste lucruri sunt mai ușor de distribuit.
Dacă un material publicat în social media nu primește reacție, pare că nu există. Tăcerea înseamnă lipsă de trafic. Iar fără trafic nu există bani, influență sau validare. Dacă știrea sau articolul nu obțin feedback, sunt schimbate sau șterse. Dacă devin virale, sunt considerate succes, indiferent dacă au fost corecte, bine scrise sau oneste.
În anumite zone ale online-ului, acest lucru a ajuns să treacă drept profesionalism.
Ce spune Ryan Holiday despre manipulare
„Nu știu dacă blogurilor le place să fie păcălite, tot ce știu este că nu le pasă suficient pentru a pune capăt manipulării. Am auzit mult mai des Mulțumesc! decât Dovedește!”
Explicația lui este legată de stimulentele greșite. Atâta timp cât cititorii nu plătesc pentru știri și le consumă gratuit, rapid, fragmentar, de pe platforme sociale, creatorii acelor știri nu mai au întotdeauna o loialitate reală față de public. Iar când loialitatea dispare, responsabilitatea devine difuză.
Susțin media training-uri și primul lucru pe care îl spun celor cu care lucrez este că puterea media constă tocmai în capacitatea de a schimba percepții. Media poate transforma cu ușurință un inocent în vinovat și un vinovat în inocent, poate amplifica o vulnerabilitate, poate construi o narațiune și poate orienta percepțiile colective cu o forță uriașă.
Cât despre carte, ea nu arată neapărat cum poate fi ucis monstrul manipulării media. Dar ne face conștienți că problema există, iar acesta este primul pas important.
Cum să combatem manipularea,
Pentru a combate manipularea, trebuie să schimbăm stimulentele.
Dacă vrem loialitate față de adevăr, trebuie să fim loiali față de oamenii care ni-l oferă.
Asta înseamnă că trebuie să acceptăm, într-o formă sau alta, să plătim pentru informație de calitate. Nu doar cu bani, deși și asta contează, ci și cu atenție, răbdare și discernământ. Documentarea cere timp, verificarea unei știri cere timp, iar noi am devenit foarte nerăbdători cu tot ce nu se livrează instant.
Blogurile, site-urile și platformele contează. Ele sunt surse de răspândire a informației, iar manipulatorii care le alimentează cunosc foarte bine stimulentele sistemului. Știu că oamenii reacționează la conflict, că emoția circulă mai repede decât nuanța și că un share poate fi mai puternic decât o verificare.
Capcana internetului
Întotdeauna vom găsi pe internet articole nedocumentate, incomplete, mincinoase sau de proastă calitate. Știu și că, în spatele fiecărei persoane sau companii care manipulează cu succes, se află alții care contribuie, uneori fără să-și dea seama, prin comentarii, reacții și distribuiri, la răspândirea mesajului.
Mai știu că, atunci când credem ce ni se spune, creierul ne recompensează emoțional. Ne place să credem informațiile care confirmă ceea ce gândim deja, pe cei care ne seamănă, pe cei care ne flatează sau pe cei care par să fie „de partea noastră”.
Ce rămâne greu de înțeles este apetitul nostru pentru știri negative, conflicte, bârfe și zvonuri. De ce dăm uneori crezare, fără prea multă ezitare, unei suspiciuni, dar punem sub semnul întrebării reușita cuiva?
Crede-mă, te mint! rămâne o lectură valoroasă tocmai pentru că ne obligă să privim mai atent felul în care primim, credem și distribuim informații.
Depinde de noi ce facem cu ele. Și, mai ales, depinde de noi dacă vom mai da mai departe tot ce ne provoacă o emoție înainte să ne provoace și o întrebare.