Dintre toate plăcerile, ILUZIA e prima
În online circulă însă multe știri și articole false. Și nu mă refer la cele politice sau care servesc unor interese majore, ce miros de la o poștă a manipulare, ci la știri inofesive (care devin pilde) despre întâmplări ”trăite” de oameni pe care îi admirăm și la care nu avem acces (de exemplu, falsul articol cu Arnold care doarme lângă statuia sa, în fața unui hotel – cu concluzia că ești bun doar cât poți servi interesele altora). Cred că problema reală aici nu e că unii distribuie astfel de articole (poate s-au identificat cu povestea ori au vrut atenție) ci că, și după ce au fost atenționați, în comentarii, cu link, că știrea e falsă, continuă să o păstreze dacă postarea are câteva like-uri. Mai mult, alții care comentează și văd linkul că știrea este într-adevăr falsă, spun că nu contează, povestea e frumoasă. Deci le place să fie mințiți. Chiar când adevărul le este adus la nas (deci nu trebuie să-l caute) familiaritatea cu povestea falsă este mai atrăgătoare. Oamenilor le place să fie percepuți favorabil de către alții, dar unele trăsături de personalitate, care au o valoare socială ridicată (onestitatea, altruismul), nu sunt direct observabile pentru ceilalți. Așa că, dacă ar șterge o postare falsă prin ceea ce relatează, consideră că s-ar discredita. În plus, reacționează ca în fabula lui Esop, unde vulpea încearcă din greu să ajungă la strugurii gustoși și, în cele din urmă, se convinge că nu erau prea grozavi. Cu alte cuvinte, rămân în fals pentru a-și menține o imagine pozitivă de sine. Ne este teamă să recunoaștem că greșim, deoarece am simți asta ca pe un eșec, nu ca pe o parte necesară a învățării. Am observat că dezinformarea nu este doar despre fapte, ci cu precădere despre povești. Și cu cât acestea se adresează sentimentelor negative din oameni, nemulțumirilor trăite, cu atât au mai mult success. Vorba lui Voltaire: Dintre toate plăcerile, Iluzia e prima.
3 Mai – #ziuapresei. Manipulatorii din spatele cortinei
Am intrat în presă când nu exista internet în România. Nu a fost niciodată visul meu, dar am descoperit că mi-a fost vocație. Prin clasa a VIII-a am hotărât că voi fi avocat sau procuror. Cel mai tare, care va face dreptate și va șterge pe jos cu toți nemernicii. Și am intrat la Drept. Materiile preferate erau Criminalistica și Criminologia. Credeam că sunt pe drumul meu… În paralel începusem să lucrez în radio și scriam și articole pentru ziare. La început, pentru că aveam nevoie de bani să mă întrețin, mai apoi pentru sentimentul fantastic de libertate. A fost un pas până la televiziune și m-am îmbolnăvit de virusul ăsta, de care știu că nu voi scăpa vreodată. Ca să dau un sens anilor de facultate, mi-am ales pentru lucrarea de licență un subiect pe care nu îl mai făcuse nimeni: ”Reglementări juridice ale Uniunii Europene cu privire la Televiziune”. Am găsit cu greu informații și doar în engleză, dar a ieșit o lucrare complexă, chiar dacă erau doar vreo 9 state parcă pe atunci în UE. Însă, așa cum nu mai cred că dreptatea și binele vor învinge întotdeauna, nu mai cred nici în presă. Mass-media devenit, în marea ei majoritate, un sistem mediatic creat pentru a păcăli, a linguși și a fura fiecare secundă a celei mai prețioase resurse din lume –timpul oamenilor. Presa a fost mult timp o sursă de încredere pentru public și mă bucur că am trait acele timpuri. Astăzi, toate barierele care au făcut-o fiabilă au surpat. Jurnaliștii trebuie să scrie despre tot ceea ce întâmplă, într-un timp foarte scurt, dar rareori sunt calificați. Ar mai fi și cei care se consideră jurnaliști doar pentru că au o tastatură și acces la internet. Aceştia cred că pot produce știri și scrie despre orice au sau nu habar, fără ca măcar să iasă din casă. Și, astfel, un alt fenomen a devenit relevant: manipularea media, care controlează tot citim, auzim și vedem. Aproape nimic nu poate scăpa de exagerare, fabricare și denaturare. Unii sunt mici manipulatori, care ar scrie orice pentru bani sau o clipă de celebritate. Însă, deseori, marii manipulatorii se află în spatele cortinei, mânuind informațiile cu talent și bani. Ei sunt cei care adoră să exploateze vulnerabiltățile media. Astăzi, trăim într-un mediu suprasaturat de informație. Libertatea de a analiza corectitudinea a ceea ce aflăm este redusă, pentru că nu mai avem timp să gândim. Și, pentru că informația, așa cum o dă altul, este cea care a ajuns sa ne controleze comportamentul, suntem mai puțin liberi. ADEVARUL nu mai este atât de important, ci EMOȚIA pe care o declanșează o știre. Și iată cum, o aberație multiplicată de sute de mii de ori pe rețelele de socializare ori la TV, ajunge să aibă impactul unui fals adevăr, mult mai mare decât al unui adevăr susținut argumentat de puțini oameni. Iar o faptă verificată din mai multe surse, susținută de puțini, contra unei minciuni susținute de o masă mare, a pierdut din start, căci minciuna câștigă. Informația înseamnă putere. Suprasaturarea de informație, transmisă fără restricții este, însă, slăbiciune. Iar când media este asaltată din toate părțile de surse lipsite de etică, termene limită, informații incomplete și inexacte, editori lacomi și slab pregătiți iar atracția pentru click-uri este prea ispititoare, linia dintre real și fals devine aproape imposibil de distins. Escrocheria este să creezi un brand pe spinarea altora. Atenția și credulitatea publicului sunt cele furate!!! Mass-media este organizată greșit astăzi, pentru că nu mai are grijă de jurnalismul de calitate. Sursele nu sunt verificate. Faptele sunt presupuneri dubioase. Greșelile nu sunt corectate. Editorilor nu le pasă de adevăr, căt timp există reacție (comentarii, like & share) la ceea ce publică. În lumea de azi, asta înseamnă să fii ”profesionist”! Acest lucru se întâmplă și din cauza stimulentelor slabe. Atunci când cititorii nu plătesc pentru informații, creatorii de știri nu au nici o loialitate față de ei. Pentru a combate manipularea, trebuie să schimbăm stimulentele. Dacă vrem loialitate față de adevăr, trebuie să fim loiali față de oamenii care ni-l oferă. Asta înseamnă că trebuie să platim, într-o formă sau alta, pentru informații. Și că trebuie să fim mai răbdători, pentru că documentarea și verificarea unei știri cer timp. La mulți ani colegilor care încă mai fac presă! Nu-i o viață ușoară, dar e cea mai provocatoare, vie și umană viață pe care o știu. Pentru că o faci pentru oameni.
Lumea e plictisitoare, dar știrile sunt captivante!
Poți scrie un articol despre orice și despre oricine. Iese o relatare și atât. Însă, dacă există un talent special pe care jurnaliștii pot să și-l revendice, acela este abilitatea de a găsi SENSUL unei povești. În lupta pentru atenție, este o dovadă a talentului lor. Indiferent cât de plictisitor, de comun sau complex este un subiect, un jurnalist bun trebuie să-i găsească sensul, să-i dea titlul care aduce click-uri și un conținut care să genereze comentarii. Deoarece, cu cât este mai atractiv sensul, cu atât este mai bine plătit jurnalistul. Bunăoară, articolul lui Tolontan. Autorul e, cu siguranță, mândru de această abilitate. Poate să miroasă sensul unei povești, așa cum un rechin poate mirosi sângele în apă. Jurnaliștii nu sunt magicieni, așadar nici el, însă dacă luăm în considerare materialul cu care a trebuit să lucreze (Viorica Dăncilă) și produsul final pe care l-a scos (articolul), a făcut din rahat bici. Rezultatul este o poveste care arată ca echivalentul său legitim, numai că premisa este greșită și nu schimbă nimic. Șansa copiilor care se nasc în familii sau comunități sărace, de a avea o viață decentă (adică sensul pe care el l-a dat articolului), a rămas în continuare zero. Și astăzi, și mâine, peste 200.000 de copii români vor adormi flămânzi. Peste 70% dintre familiile din mediul rural nu le pot asigura copiilor lor o masă minim acceptabilă, ceea ce provoacă îmbolnăviri grave sau malnutriţie. Iar Viorica Dăncilă, cu siguranță o mamă minunată dar prim-ministrul unei țări (deci o persoană care, în mod normal, ar avea putere de decizie și instrumente la îndemână), va rămâne același om incult, vândut, fără dorința de a schimba ceva nici la ea, nici viața copiilor la care face referire articolul. Și, în general, nimic în țara pe care o reprezintă. Povestea lui Tolontan (ca multe alte povești care preocupă societatea românească), se agață de un pretext fals, analizează un subiect dureros, informează greșit și nu schimbă nimic. Iar totul s-a transformat într-o dezbatere neproductivă. Într-o societate normală, un articol care a generat mii de comentarii ar fi un indicator că ceva nu a mers bine. Însă, în lumea defectă a internetului, e percepută ca amprenta unui profesionist.
Mass-media Azi. O Lume a Manipulării și a Iluziilor
A fost Ziua Internațională a Libertății Presei. Și mi-am amintit că am intrat în presă când nu exista internet în România. Nu a fost niciodată visul meu, dar am descoperit că mi-a fost vocație. Până în clasa a 8-a m-am pregătit cu ardoare să devin spion. Nu știu dacă exista carte de spionaj care să-mi fi scăpat. Devoram istoria, mă antrenam de mică, n-aveam cum să nu reușesc! Până când proful de istorie mi-a spulberat visul fără milă, cu câteva cuvinte: Ia-ți gândul, un spion trebuie să treacă neobservat! Așa că, din clasa a 8-a m-am regrupat și am hotărât să fiu avocat sau procuror. Cel mai tare, care va face dreptate și va șterge pe jos cu toți nemernicii. Și am intrat la Drept. Materiile preferate erau Criminalistica și Criminologia. Credeam că sunt pe drumul meu… În paralel începusem să lucrez în radio și scriam și articole pentru ziare. La început, pentru că aveam nevoie de bani să mă întrețin, mai apoi am rămas pentru sentimentul fantastic de libertate. A fost un pas până la televiziune și m-am îmbolnăvit de virusul ăsta de care știu că nu voi scăpa niciodată. Ca să dau un sens anilor de facultate, mi-am ales pentru lucrarea de licență un subiect pe care nu îl mai făcuse nimeni: ”Reglementări juridice ale Uniunii Europene cu privire la Televiziune”. Am găsit cu greu documentație, și doar în engleză, dar a ieșit o lucrare complexă, chiar dacă erau doar vreo 9 state parcă pe atunci în UE. Însă, așa cum nu mai cred că dreptatea și binele vor învinge, ci doar vor conviețui cu răul, nu mai cred nici în presă care a devenit, în marea ei majoritate, un sistem mediatic creat pentru a păcăli, a linguși și a fura fiecare secundă a celei mai prețioase resurse din lume – timpul oamenilor. Mass-media a fost mult timp o sursă de încredere pentru public și mă bucur că am trait acele timpuri. Astăzi, toate barierele care au făcut-o fiabilă au surpat. Jurnaliștii trebuie să scrie despre tot ceea ce întâmplă, într-un timp foarte scurt, dar rareori sunt calificați. Ar mai fi și cei care se consideră jurnaliști doar pentru că au o tastatură și acces la internet și care cred că pot produce știri și scrie despre orice au sau nu habar, fără ca măcar să iasă din casă. Și, astfel, un alt fenomen a devenit relevant: manipularea media, care controlează tot citim, auzim și vedem. Aproape nimic nu poate scăpa de exagerare, fabricare și denaturare. Unii sunt mici manipulatori, care ar scrie orice pentru bani sau o clipă de celebritate, însă deseori marii manipulatorii se află în spatele cortinei, mânuind informațiile cu talent și bani și care adoră să exploreze vulnerabiltățile media. Astăzi trăim intr-un mediu suprasaturat de informație iar libertatea de a analiza corectitudinea a ceea ce aflăm este redusă, pentru că nu mai avem timp să gândim. Și, pentru că informația, așa cum o dă altul, este cea care a ajuns sa ne controleze comportamentul, suntem mai puțin liberi. Iar ADEVARUL nu mai este atât de important, ci EMOȚIA pe care o declanșează o știre. Și iată cum o aberație, multiplicată de sute de mii de ori pe rețelele de socializare ori la TV, ajunge să aibă impactul unui fals adevăr, mult mai mare decât al unui adevăr susținut argumentat de puțini oameni. Iar o faptă verificată din mai multe surse, susținută de puțini, contra unei minciuni susținute de o masă mare, a pierdut din start, căci minciuna câștigă. Informația înseamnă putere. Suprasaturarea de informație, transmisă fără restricții este, însă, slăbiciune. Iar când media este asaltată din toate părțile de surse lipsite de etică, termene limită, informații incomplete și inexacte, editori lacomi și slab pregătiți iar atracția pentru click-uri este prea ispititoare, linia dintre real și fals devine aproape imposibil de distins. Escrocheria este să creezi un brand pe spinarea altora. Atenția și credulitatea publicului sunt cele furate! Mass-media este organizată greșit astăzi, pentru că nu mai are grijă de jurnalismul de calitate. Sursele nu sunt verificate. Faptele sunt presupuneri dubioase. Greșelile nu sunt corectate. Editorilor nu le pasă de adevăr, căt timp există reacție la ceea ce publică. În lumea de azi, asta înseamnă să fii ”profesionist”! Acest lucru se întâmplă și din cauza stimulentelor slabe. Atunci când cititorii nu plătesc pentru informații, creatorii de știri nu au nici o loialitate față de cititori. Pentru a combate manipularea, trebuie să schimbăm stimulentele. Dacă vrem loialitate față de adevăr, trebuie să fim loiali față de oamenii care ni-l oferă. Asta înseamnă că trebuie să platim, într-o formă sau alta, pentru informații. Și că trebuie să fim mai răbdători, pentru că documentarea și verificarea unei știri cer timp. Ar mai trebui să ne educăm noi înșine, să fim capabili să discernem, să învățăm să recunoaștem manipularea. Altfel, vom deveni o planetă plină de oameni care nu merg nicăieri în viața lor, în timp ce zidurile din jur se apropie încet, restrângând și mai mult libertatea noastră.
CREDE-MĂ, TE MINT! Confesiunile unui manipulator media.
Trăim într-o lume în care fenomenul ”fake news” se răspândește cu o viteză amețitoare și suntem bombardați din toate părțile de știri ”senzaționale”, care se rostogolesc în social media ca o avalanșă. De aceea, atunci cand editura Act si Politon mi-a propus sa scriu prefata în limba română a cărții lui Ryan Holiday ”CREDE-MĂ, TE MINT. CONFESIUNILE UNUI MANIPULATOR MEDIA”(Trust me, I`m lying. Confessions of a Media Manipulator – una dintre cele mai traduse și bine vândute cărți), nu am stat pe gânduri. Prin anii `90, când am intrat în presă, jurnaliștii aveau un statut bine definit: erau serioși, credibili, își verificau informațiile din trei surse, nu își permiteau în ruptul capului să greșească. Aveau respect față de această meserie (pentru mulți era vocație) și față de publicul lor. Redactorii de radio și TV își construiau programele și pe baza titlurilor din ziare și munceau destul de mult pentru a redacta o revistă a presei; astăzi, în mare parte, reproduc ce citesc pe bloguri (și aici includ toate publicațiile online). În plus, sunt ”jurnaliști” care, pentru că au la îndemână o tastatură și conexiune la internet, produc știri și scriu despre orice au sau nu habar, fără ca măcar să iasă din casă. Și, astfel, un alt fenomen a devenit relevant: manipularea media, care controlează tot citim, auzim și vedem, atât online, cât și offline . Aproape nimic nu scapă de exagerare, fabricare și denaturare. Micii manipulatori, care ar scrie orice pentru bani sau pentru o clipă de celebritate, sunt ușor de identificat, însă marii manipulatorii se află în spatele cortinei. Ei sunt cei care mânuiesc, cu talent, informațiile, explorează vulnerabilitățile media și pârghiile prin care ”realitatea lor” ajunge la public. Am ajuns să trăim într-o lume în care o informație există NU dacă e valoroasă sau corectă, ci în funcție de numărul de accesări. Totul se întâmplă atât de rapid încât, dacă un site nu oferă primul informația, a pierdut (ce contează dacă știrea nu e corectă, consistentă și completă?), când scandaluri dubioase duc la scăderea cotației companiilor la bursă, iar manipularea media și-a câștigat un statut și a devenit un desiș între public și realitate. În trecut, mass-media era o sursă de informații de încredere pentru public. Astăzi, toate barierele care au făcut-o fiabilă au surpat. Cât timp un blog banal este pe jumătate la fel de credibil ca un articol din New York Times, care a fost verificat și revizuit de mai mulți editori, este de două ori mai ușor ca povestea să ajungă să fie cunoscută. Site-urile fac bani din vânzarea de reclame și sunt evaluate după numărul afișărilor pe pagină, punând bloggerii sub presiune constantă, pentru a produce cât mai multe postări posibil (adesea inexacte). Holiday dă exemplu, în cartea sa, politica de blog a Business Insider. Ca un angajat să câștige 60.000 de dolari pe an, trebuie să producă articole care să aibă 1,8 milioane de afișări / pagină / lună, în fiecare lună, altfel este concediat. Nu-i o sarcină ușoară! Această abordare a dus la o scădere uimitoare a standardelor în presa de peste tot în lume. Așadar, e mai important volumul de informații, nu calitatea lor. Și, cum suntem convinși că nu există fum fără foc, irealul devine real. Ce începe online se termină offline, adesea dezastruos pentru cei vizați. Toți sunt parte a jocului, povestește Holiday, de la bloggerii care scriu pentru organizații non-profit, la oamenii din marketing, de la un ziar on-line de provincie până la Business Insider, Huffington Post sau New York Times. Cât privește piața din România, conform trafic.ro sunt peste 500 de site-uri active, care produc știri și articole. Multe dintre acestea devin zvonuri, care se răspândesc cu o viteză uluitoare și ajung subiecte de conversație în viața reală. Așadar, blogurile reprezintă vehicule prin care mulți pseudoreporteri dar și prietenii noștri „informați” descoperă știrile, pe care le savurează și le distribuie. Acest proces ciclic dă naștere la staruri în devenire care se transformă rapid în celebrități, la anonimi care devin guru și la știri care devin hrana noastră. În trecut, marea problemă era criza de informație sau cantitatea redusă de știri ce ajungea la noi. Știam ce s-a mai întâmplat din jurnalele de dimineață și de seară. Aveam timp să analizăm ce aflam, să facem schimb de păreri, să ne informăm corect. Astăzi, trăim într-un mediu suprasaturat de informație transmisă în timp real iar libertatea de a analiza corectitudinea a ceea ce aflăm este redusă, pentru că nu mai avem timp să gândim. Și, pentru că informația, așa cum o dă altul, este cea care a ajuns sa ne controleze comportamentul, suntem mai puțin liberi. Iar ADEVĂRUL nu mai este atât de important, ci EMOȚIA pe care o declanșează o informație. Și iată cum, o aberație multiplicată de sute de mii de ori pe rețelele de socializare ori la TV, ajunge să aibă impactul unui fals adevăr, mult mai mare decât al unui adevăr susținut argumentat, de puțini oameni. Iar o faptă verificată din mai multe surse, susținută de puțini, contra unei minciuni susținute de o mare masă, a pierdut din start, căci minciuna câștigă. Informația înseamnă putere. Suprasaturarea de informație, transmisă fără restricții este, însă, slăbiciune. Niciodată „lumea fizică” nu a fost în așa masură dublată de o „lume virtuală”, creată cu ajutorul tehnologiei comunicațiilor, și nici puterea nu a fost atât de pusă la încercare dinspre informație. Iar când new media este asaltată din toate părțile de surse lipsite de etică, termene limită, informații incomplete și inexacte, editori lacomi și slab pregătiți iar atracția pentru click-uri este prea ispititoare pentru oricine vrea să reziste, linia dintre real și fals devine aproape imposibil de distins. Și tot acest joc este aplaudat de o audiență flamandă după informații conflictuale. Astăzi, blogurile fac știrile! Escrocheria este să creezi un brand pe spinarea altora. Atenția și credulitatea publicului sunt cele furate! Mass-media este organizată greșit astăzi, pentru că nu mai are grijă de jurnalismul de calitate. Sursele sunt rar verificate. Unele fapte sunt presupuneri dubioase. Greșelile nu sunt corectate. Multor editori le pasă mai mult de bârfe și de lucruri care îi încarcă emoțional pe