Rolul gesturilor în gândire și în învățare
Haideți să ne gândim la gesturi din altă perspectivă! Când spunem ”gesturi”, primul lucru care ne vine în minte este limbajul nonverbal. Felul în care ne mișcăm mâinile când vorbim în public. Când ne adresăm unei singure persoane, unui grup restrâns sau pe o scenă, unei audiențe numeroase. În Comunicare, rolul gesturilor (ca a întregului limbaj nonverbal, de altfel) este: de a accentua comunicarea verbală de a completa mesajul verbal gesturile pot contrazice anumite aspecte ale comunicării verbale ori pot repeta sau reactualiza înţelesul comunicării verbale și nu pot substitui, sub nicio formă, aspecte ale comunicării verbale Până aici, nimic nou. Însă gesturile mai au un rol esential: ne ajută să gândim și să învățăm. ROLUL GESTURILOR ÎN GÂNDIRE ȘI ÎN ÎNVĂȚARE Când vorbim, ne mișcăm mâinile – deci gesticulăm. Deși ar putea părea simple mișcări ale brațelor, gesturile transmit, de fapt, informații de fond care nu se regăsesc întotdeauna în discursul însoțitor. Așadar, gesturile pot oferi o perspectivă asupra gândurilor pe care vorbitorul le are, dar nu le-a conștientizat încă. De aceea, gestul vine întotdeauna înaintea cuvântului. Interesant este că gesturile pot arăta dacă cineva se află în tranziție spre rezolvarea unei sarcini sau este pe punctul de a a o finaliza. În plus, atunci când rezolvăm ceva, învățăm cum să găsim soluții – de aici și expresia learning by doing. De exemplu: urmărești pe cineva – adult sau copil – care rezolvă o problemă sau este în căutarea unei soluții. Din felul în care își mișcă mâinile, îți poți da seama: dacă este implicat într-o sarcină dacă progresează ori dacă e pe punctul de a o finaliza cu succes Tot din gesturi ne dăm seama dacă s-a răzgândit – dacă soluția nu îl mulțumește și este în căutarea alteia. Iar dacă a fost întrerupt, produce gesturi care transmit informații diferite de cele transmise prin cuvinte. Așadar, Gesturile sunt un indicator care prezice cine va învăța. În plus, pot juca un rol în activarea învățării. TRANSFORMAREA MENTALĂ CU AJUTORUL GESTURILOR Când suntem implicați în rezolvarea unei sarcini sau ascultăm pe cineva de la care putem învăța (un profesor sau un trainer), mintea noastră se concentrează pe învățare și descoperire. De aceea, ca profesor, nu este eficient să obligi un copil să stea în bancă mult timp, fără a-l implica în actul învățării De aceea învățăm mai ușor (indiferent de vârstă) când executăm sarcini sau lucrăm în grup la un proiect De aceea învățarea sau întâlnirile online au limitele lor – pentru că ne vedem doar chipul iar învățarea este o experiență a întregului corp Un studiu în care au fost implicați studenți la matematică relevă că gesturile lor arată dacă înțeleg strategiile de rezolvare înainte de a articula soluțiile în cuvinte. Astfel, profesorii antrenați să descifreze gesturile pot vedea progresul unui elev în înțelegerea conceptelor înainte ca acesta să transpună înțelegerea în cuvinte sau într-un test. Această abilitate îi ajută să-și înțeleagă studenții și să nu lase pe nimeni în urmă. Cred că toți profesorii ar trebui să facă asta. În plus, profesorii (sau trainerii – în învățarea informală) se pot folosi de gesturi pentru a explica mai eficient concepte noi. Gesturile fac vizibile ideile abstracte, oferindu-le o formă temporară – prin practică, înțelegerea devine profundă. Nu doar mișcările mâinilor, întoarcerea capului și mișcarea întregului corp adaugă nuanțe și accentuează cuvintele rostite. Gesturile ne ajută, atunci când vorbim, să transformăm gândurile în cuvinte, înainte de a le rosti. ÎN CONCLUZIE Gesturile pot arăta dacă cineva se află în tranziție spre rezolvarea unei sarcini sau este pe punctul de a a o finaliza Gesturile pot oferi o perspectivă a gândurilor pe care vorbitorul le are, dar nu le-a verbalizat Gesturile prezic nu doar învățarea, ci pot juca un rol în activarea învățării Când suntem implicați în rezolvarea unei sarcini sau vedem și ascultăm pe cineva, mintea noastră se concentrează pe descoperire Toate acestea sunt în contrast puternic cu felul în care, din cauza pandemiei și a lipsei întâlnirilor, am trait și am învățat în ultimul an. Toți am fost lipsiți de beneficiile interacțiunii față în față: atât copiii care au învățat online, cât și adulții care au interacționat prin intermediul platformelor video. E plăcut să vezi un chip, chiar și pe un ecran, dar învățăm mai bine unii de alții când suntem fizic alături. O vedere asupra întregii persoane facilitează învățarea.
Brațele încrucișate în fotografiile de business
Ar trebui să-mi încrucișez brațele în fotografii? E una dintre întrebările pe care mi le adresează cei pe care îi antrenez în comunicare și pe care îi consiliez în realizarea unui portofoliu foto. Principala problemă cu fotografiile în care ținem brațele încrucișate este că poza pare puțin forțată sau inventată. Ar mai fi limbajului corpului, brațul închis e considerat defensiv iar dacă porți costum, cu brațele încrucișate riști să arăți puțin important. Deci, răspunsul la întrebarea „Ar trebui să-mi încrucișez brațele în fotografii?” este, cel mai adesea, NU. Trucul e să arăți și să te simți cât mai bine posibil în pielea ta. O fotografie trebuie să exprime naturalețe și, pentru unii, s-ar putea ca gestul să nu se potrivească. Am văzut însă fotografii în care cei care aveau brațele încrucișate arătau natural. A funcționat, pentru că au făcut-o fără să se gândească, iar personalitatea lor s-a potrivit cu gestul. Mie nu mi se potrivește. Dar tu poți încerca. De ce unii oameni preferă să stea cu brațele încrucișate la ședințele foto? Este imaginea lor – știu oameni care pozează doar așa și emană putere și siguranță Nu știu ce să facă cu brațele și decât să le lase să atârne, preferă să le încrucișeze Așa le spune fotograful sau au auzit că se țin mâinile la poză Domină în viața de zi cu zi iar în fața camerei foto se simt expuși sau vulnerabili – și vor să evite acest sentiment Vor să proiecteze imaginea celui / celei care vrea să devină – și să transmită autoritate Nu au cele mai bune amintiri din zilele când făceau fotografii la grădiniță ori școală iar a se lăsa fotografiați e un stres Indiferent de experiențele anterioare, pur și simplu nu le place să se fotografieze și vor să scape repede Rolul fotografului Fotograful e important, fără îndoială. Un bun fotograf are nu doar talentul de a-ți surprinde personalitatea în fotografii, ci și de a se conecta cu tine, de a transmite încredere și stare de bine. De fapt, parte din reușita fotografiilor i se datorează. În plus, fotografiile bune au nevoie de lumină bună, de adâncime și de un decor adecvat, care să se potrivească cu ce vrem să comunicăm. Cum să ții mâinile în fotografiile de business? Dacă nu știi ce să faci cu mâinile sau cum să le ții firesc pe lângă corp, atunci dă mâinilor ceva de făcut sau de atins. Iată câteva trucuri care te vor ajuta să găsești cele mai bune poziții ale mâinilor: Dacă stai în picioare, poți sprijini o mână pe birou sau să ții în mână un obiect personal (mai jos de piept). Obiectele personale permit privitorului să afle mai multe despre tine Poți ține o mână în buzunar – dar degetul mare să fie în exteriorul buzunarului (nu-ți ascunde toată mâna) Poți ține o mână pe sacou, mai jos de rever Dacă insiști să-ți încrucișezi brațele, întoarce-ți puțin corpul în lateral, pentru a crea un aspect mai accesibil Dacă stai la birou, e mai simplu, relaxezi brațele. Palmele să fie la vedere, una peste alta sau relaxate pe birou Niciodată în portretele business Evită mâinile încrucișate în față. E ca și cum ai fost surprins la duș și vrei să te protejezi. Atragi atenția asupra unei zone a corpului și sigur nu vrei să focalizezi astfel atenția privitorului. Alte tipuri de fotografii de business pe care să le eviți: The Facebook Lovebirds: Pagina ta de business ori profilul LinkedIn e despre tine. Păstrează fotografiile în care ești împreună cu partenerul sau cu animalul iubit pentru Facebook. La urma urmei, când te prezinți la un interviu de angajare sau iei un prânz de afaceri cu cineva cu care te-ai conectat în online, te vei duce cu partenerul sau cu animalul de companie? Nu cred. Fotografiile decupate: încercarea de a tăia stângaci din fotografie alte persoane pare neprofesionist. Mai ales când rămâne o parte a corpului alte persoane – cum ar fi părul sau brațul. Arată ciudat. Capul înclinat: valabil mai ales pentru doamne. Înclinarea capului și expunerea gâtului denotă feminitate și, oarecum, vulnerabilitate. Exprimă tinerețe și jovialitate. Pentru fotografiile de business, evitați, însă, această ipostază. The Cool Dude: Eliminați barierele care pot distrage – cum ar fi ochelarii de soare, care sunt perfecti pentru plajă, nu pentru afaceri. The Drama Dresser: În funcție de industrie și poziție, îmbracă-te în mod corespunzător. Evitați îmbrăcămintea prea formală sau prea casual. Aici depinde mult de domeniul în care activezi. Dar, dacă ai poze reușite cu chipul tău, indiferent de poziția brațelor, păstrează-le! Sunt potrivite pentru momentele când e nevoie doar de chip: afișul pentru conferințe sau evenimente ori poza de profil LinkedIn. Iar dacă îți place o fotografie dar background-ul este încărcat, există o aplicație prin care o poți curăța. Poți elimina complet background-ul sau poți pune unul neutru. Este gratuită: https://www.remove.bg/ Citește și: Brațele încrucișate. Decodarea limbajului nonverbal
Când vorbești în public, ai un corp pe care te poți bizui
Deseori, când vorbesc în public, mulți uită că sunt un întreg. Vin în fața audienței, se concentrează asupra discursului și se produce o separare între ei și propriul corp. Acesta din urmă parcă întreabă creierul: Bine, prietene, te-am adus până aici și acum m-ai uitat? Cât ai de vorbit, 15 minute? 25? Bun, și eu ce fac în timpul ăsta? Și speakerul începe să vorbească iar corpul său începe să se plictisească și se comportă ca atare: picioarele se bâțâie sau se mișcă aiurea. La fel și mâinile, care gesticulează deloc în concordanță cu ceea ce spune. Dacă mai are și microfonul în mână, arată de parcă s-ar lupta cu un inamic nevăzut. Sau, dimpotrivă, corpul se relaxează total. Și, o dată cu el, și vocea, care devine plată, monotonă și dispare și gramul de entuziasm cu care speakerul începuse. Arată de parcă trupul nu i-ar mai aparține, sunt două entități separate. Cazurile din conferințe nu sunt singulare. Am întâlnit oameni care, într-o discuție obișnuită (deci fără emoții și presiunea unei audiențe mari), mișcă bratele stângaci în toate direcțiile și am senzația că, dacă ar ține în mână un pahar cu apă, i-ar vărsa conținutul. Este ca și cum nu și-ar simți trupul, de parcă nu ar fi al lor. Parcă trupul lor nu are simțul de sine. Al șaselea simț – Simțul nostru secret Cele 5 simțuri ale noastre sunt manifeste și evidente. Le conștientizăm cu ușurință. Mai avem însă și un simț secret – al șaselea simț, numit „propriocepțiune“, pe care doamna C., din cazul dr. Sacks, și-l pierduse. Acest simț este indispensabil pentru a ne simți pe noi înșine, căci numai grație propriocepțiunii simțim fără echivoc că trupurile noastre ne aparțin, sunt „proprietatea” noastră. Este acel continuu și inconștient flux de senzații care vine din părtile corpului nostru aflat în miscare (mușchi, tendoane, articulații). Datorită acestui simț, poziția, tonusul și mișcarea sunt permanent urmărite și reglate de creier, într-un mod care ne rămâne ascuns, fiindcă e automat și inconștient. De aceea suntem incapabili să-l observăm, așa cum deseori nu observăm aspectele cele mai importante ale lucrurilor aflate sub ochii noștri, din cauza simplității și familiarității lor. Pentru că totul e automat, nu ne gândim niciodată la acest simț. Pur și simplu știm că trupul noastru este, indiscutabil, aici, cu noi. Dacă ridici acum mâna stângă și o îndrepți spre spate, știi perfect unde se află, nu trebuie să o cauți. Cu alte cuvinte, ai certitudinea că te simți pe tine însuți. Simțul trupului e dat de 3 lucruri: vederea, organele echilibrului (sistemul vestibular) si proprioceptiunea – numită și ”ochii corpului”, e felul în care corpul se vede pe sine. Dacă dispare, este ca și cum corpul ar fi orb. În mod normal, cele 3 simțuri lucrează împreună. Dacă unul încetează să funcționeze, (simțul pozițional, în cazul doamnei C.), celelalte pot compensa pierderea sau îl pot înlocui într-o oarecare masură. Însă viața ta s-ar schimba fundamental. Când vorbești cu celalți, mai ales cu publicul când susții o prezentare (vorbești cu audiența, nu audienței), nu uita că ai și al șaselea simț – propriocepțiunea, fără de care trupul tău ar rămâne ireal, fara proprietar! Ai grijă și de corpul tău, nu doar de discursul pe care l-ai pregătit! Bucură-te că ai simțul propriocepțiunii neafectat! Corpul tău te va răsplăti, te va pune în valoare, va da sens prezentării, vei fi mai bine conectat cu tine, cu ideile tale, cu publicul. Cu siguranță, mulți ați făcut cursuri serioase de public speaking și vi s-a povestit despre limbajul nonverbal, despre mimică, gestică, cum să țineți palmele în sus ca să arătați, astfel, că sunteți sinceri…și multe alte lucruri utile. Personal, cred că antrenamentul în public speaking ar trebui să înceapă cu înțelegerea a cine suntem. Și, apoi, cu conștientizarea faptului că avem un corp pe care ne putem bizui. Antrenez oamenii să vorbească în public, în grupuri sau 1:1. Îmi amintesc de o ședință de câteva ore cu un CEO – urma să susțină un speech la o conferință importantă. A venit cu discursul pregătit și am lucrat pe el. La un moment dat îi spun: ai grijă la picioare, sunt îndreptate spre ușă, ești în ”poziția de fugă”. Transmiți că vrei să termini și să scapi. Uite, mișcă-ți picioarele în armonie cu ceea ce spui! Îmi răspunde cu un umor de zile mari: „Sigur, Laura, numai să le găsesc!”