Ce stări experimentăm până la anxietate nu este doar o întrebare despre sănătate emoțională.
Ci și despre felul în care învățăm să recunoaștem semnalele mai devreme, înainte ca ele să devină prea puternice ca să le mai ignorăm.
Vorbim mult despre anxietate, depresie și burnout, dar mai rar ne uităm la stările prin care trecem înainte să ajungem acolo. Stres, oboseală, epuizare, pierderea motivației, cinism, senzația că nu mai avem control sau că nu mai reușim să funcționăm ca înainte.
Și, uneori, pe lângă tot ce trăim deja, mai apare o sursă suplimentară de stres. Oamenii bine intenționați, dar complet nepotriviți în reacție, care îți spun „hai, că poți”, „ești puternic”, „ai mai trecut tu prin asta”. Sau mai dai de un pseudo terapeut sau coach care a hotărât: „Sigur somatizezi tu ceva!” Ori mai sunt unii a căror viață e perfectă pe Facebook și care îți dau sfaturi potrivite, de fapt, pentru ei (nu că le-ar aplica).
Și totul ca și cum oboseala profundă ar fi doar o lipsă de voință. Nu este.
Motivația nu se dă cu împrumut de la alții. Nu se repară prin lozinci și nu apare la comandă doar pentru că cineva ne amintește că am fost cândva puternici. Motivația depinde și de felul în care creierul procesează oboseala, stresul și presiunea acumulată.
Motivația
Nimeni nu ne poate da motivație. Ea se naște în noi și depinde de cum creierul procesează oboseala. Dorința de a face ceva nu e statică și depinde de ritmurile fluctuante ale oboselii.
Iar oboseala – acea senzația de epuizare – e ceva ce experimentăm cu toții. Când se acumulează, ne pierdem motivația și dorim să luăm o pauză. Când suntem obosiți, suntem mai puțin predispuși să muncim ori să depunem efort – chiar dacă suntem recompensați.
Există două tipuri diferite de oboseală, detectate în părți distincte ale creierului:
Primul, e oboseala pe termen scurt, care poate fi depășită după o scurtă odihnă.
Dacă nu ne odihnim corect, se acumulează al doilea tip de oboseală, e pe termen lung, alungă motivația și nu dispare în perioade scurte de odihnă. Atunci ne simțim epuizați.
Cum arată epuizarea
Sunt trei atribute de bază ale epuizării:
- În primul rând, nu avem energie să facem ceva.
- Apoi, devenim cinici – experimentăm un sentiment de disociere de proiectele noastre dar și de oamenii din jurul nostru, fie că sunt colegi, prieteni sau familie.
- În al treilea rând, ne simțim ineficienți, ca și cum am reuși mult mai puțin decât de obicei și nu găsim puterea să fim productivi.
Experimentarea oricăreia dintre aceste dimensiuni duce la sentimentul că suntem complet epuizați. Iar epuizarea naște o cantitate copleșitoare de stres cronic.
Ce este stresul cronic
Spre deosebire de stresul acut, care este temporar și asemănător unui tunel prin care trebuie să navigăm ca să ajungem la luminița de la capăt, de stresul cronic scăpăm doar dacă eliminăm cauzele care îl alimentează.
În viața personală, ne simțim blocați și nu putem merge mai departe. La serviciu, provine din faptul că rămânem în urmă cu un flux nesfârșit de emailuri, se nasc conflicte continue cu colegii de muncă sau suntem îngropați sub o grămadă nesfârșită de sarcini.
Care sunt sursele stresului cronic la locul de muncă
Stresul cronic la locul de muncă provine, de obicei, din 6 surse primare:
- Volumul de muncă. Cu cât cantitatea de sarcini ne eclipsează mai mult capacitatea de a finaliza, cu atât avem mai multe șanse să ajungem la epuizare.
- Valori ale companiei (sau lipsa acestora) cu care nu rezonăm. Valorile ne ajută să ne conectăm cu munca noastră la un nivel mai profund. Cu cât suntem mai conectați la ce prețuim, cu atât devenim mai implicați.
- Răsplată. Nivelul de recompensă pe care îl primim de la locul de muncă – inclusiv recompense financiare (salariu, bonusuri) și recompense sociale – dacă suntem recunoscuți pentru contribuția noastră. O recompensă insuficientă (sau lipsa acesteia) ne poate face să ne simțim ineficienți, unul dintre atributele de bază ale epuizării.
- Control. Autonomia pe care o avem asupra muncii. Cu cât avem mai puțin control, cu atât sunt mai multe șanse să ne simțim epuizați.
- Corectitudinea (dacă suntem tratați corect la locul de muncă) e un ingredient important care amplifică implicarea și ține la distanță cinismul.
- Comunitatea. Relațiile profesionale (facem parte dintr-o echipă) sau personale contribuie enorm la minimizarea epuizării și la creșterea implicării. Cu cât relațiile noastre sunt mai firave și cu cât trăim mai multe conflicte, cu atât avem mai multe șanse să ne epuizăm.
Când epuizarea ajunge la burnout
Și am ajuns la burnout – care este devastator și depășește epuizarea. Din acest moment e nevoie de ajutor specializat.
Ar mai fi o capcană. Când suntem într-o situație în care ne e frică de ceva sau suntem blocați într-o nesiguranță teribilă, dacă vine cineva și ne întinde un fir de speranță, ne prindem cu toată ființa de el. Pare salvator, dar s-ar putea ca, sub pelerina de salvator, să fim manipulați de oameni sau de instituții exact în momentele noastre cele mai grele.
Iar problema cu ”we are all in this together” e parțial adevărată. Pe de o parte, toți experimentăm oboseală, stres, epuizare, frustrarea, uneori și furia – felul în care durerea iese la suprafață. Doar că fiecare o facem diferit și în mii de feluri. Căci nu putem trăi durerea celorlalți, doar pe a noastră.
De ce avem nevoie de sens să mergem mai departe
Ca să ne simțim bine cu noi înșine, ne trebuie foarte multă consecvență, să fim mai înțelegători cu noi, să învățăm să spunem Nu atunci când nu vrem ceva și să ne găsim un Sens al vieții. Sau să-i dăm vieții unul. Nu-i ușor, e important însă să avem o direcție în viață dar și să lăsăm mult spațiu pentru ce-o să se întâmple, pentru neprevăzut.
Și să ne pregătim mental pentru asta. Nici asta nu-i ușor, dar dacă avem un Sens în viață, putem trece mai ușor prin toate.