Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
BLOGUL LAUREI
Ce stări experimentăm până la anxietate
Niciun comentariu
Vorbim mult zilele astea despre depresie sau anxietate, dar prea puțin despre stres, oboseală, epuizare – care duce la burnout. Și despre ce ne ajută să mergem mai departe, adică a avea un Sens în viață – acel ceva care ne împlinește și ne umple de bucurie, oricât ar fi de greu.
Și s-ar putea să mai ai în jurul tău o sursă suplimentară de stres – cei care habar n-au ce se întâmplă cu tine dar îți spun: Hai că poți să depășești starea asta, ești puternic, mereu ai reușit! Sau mai dai de un pseudo terapeut sau coach care a hotărât: Sigur somatizezi tu ceva! Ori mai sunt unii a căror viață e perfectă la nivel declarativ și care, fără să te asculte măcar, îți dau sfaturi care, de fapt, sunt potrivite pentru ei (nu că le-ar aplica). Toți aceștia încearcă să te motiveze.
MOTIVAȚIA
Nimeni nu ne poate da motivație. Ea se naște în noi și depinde de cum creierul procesează oboseala. Dorința de a face ceva nu e statică și depinde de ritmurile fluctuante ale oboselii.
Iar oboseala – acea senzația de epuizare – e ceva ce experimentăm cu toții. Când se acumulează, ne pierdem motivația și dorim să luăm o pauză. Când suntem obosiți, suntem mai puțin predispuși să muncim ori să depunem efort – chiar dacă suntem recompensați.
Există două tipuri diferite de oboseală, detectate în părți distincte ale creierului.
- Primul, e oboseala pe termen scurt, care poate fi depășită după o scurtă odihnă.
- Dacă nu ne odihnim corect, se acumulează al doilea tip de oboseală, e pe termen lung, alungă motivația și nu dispare în perioade scurte de odihnă. Atunci ne simțim epuizați.
EPUIZAREA
Sunt trei atribute de bază ale epuizării:
- În primul rând, nu avem energie să facem ceva.
- Apoi, devenim cinici – experimentăm un sentiment de disociere de proiectele noastre dar și de oamenii din jurul nostru, fie că sunt colegi, prieteni sau familie.
- În al treilea rând, ne simțim ineficienți, ca și cum am reuși mult mai puțin decât de obicei și nu găsim puterea de a fi productivi.
Experimentarea oricăreia dintre aceste dimensiuni duce la sentimentul că suntem complet epuizați. Iar epuizarea naște o cantitate copleșitoare de stres cronic.
STRESUL
Spre deosebire de stresul acut, care este temporar și asemănător unui tunel prin care trebuie să navigăm pentru a ajunge la lumina de la capăt, de stresul cronic scăpăm dacă eliminăm cauzele care îl alimentează.
La job, provine din faptul că rămânem în urmă cu un flux nesfârșit de emailuri, se nasc conflicte continue cu colegii de muncă sau suntem îngropați sub o grămadă nesfârșită de sarcini.
SURSELE STRESULUI CRONIC
Stresul cronic la locul de muncă provine de obicei din 6 surse primare:
- Volumul de muncă. Cu cât cantitatea de sarcini ne eclipsează mai mult capacitatea de a finaliza, cu atât avem mai multe șanse să ajungem la epuizare.
- Valori ale companiei (sau lipsa acestora) cu care nu rezonăm. Valorile ne ajută să ne conectăm cu munca noastră la un nivel mai profund. Cu cât suntem mai conectați la ce prețuim, cu atât devenim mai implicați.
- Răsplată. Nivelul de recompensă pe care îl primim de la locul de muncă – inclusiv recompense financiare (salariu, bonusuri) și recompense sociale – dacă suntem recunoscuți pentru contribuția noastră. O recompensă insuficientă (sau lipsa acesteia) ne poate face să ne simțim ineficienți, unul dintre atributele de bază ale epuizării.
- Control. Autonomia pe care o avem asupra muncii. Cu cât avem mai puțin control, cu atât sunt mai multe șanse să ne simțim epuizați.
- Corectitudinea (dacă suntem tratați corect la locul de muncă) e un ingredient important care promovează implicarea și ține la distanță cinismul.
- Comunitatea. Relațiile profesionale (facem parte dintr-o echipă) sau personale contribuie enorm la minimizarea epuizării și la creșterea implicării. Cu cât relațiile noastre sunt mai firave și cu cât trăim mai multe conflicte, cu atât avem mai multe șanse să ne epuizăm.
BURNOUT
Și am ajuns la Burnout – care este devastator și depășește epuizarea. Din acest moment e nevoie de ajutor specializat.
Ar mai fi o capcană. Când suntem într-o situație în care ne e frică de ceva, sau în care suntem blocați într-o nesiguranță teribilă, dacă vine cineva și ne întinde un fir de speranță, ne prindem cu toată ființa de el. Pare salvator, dar asta se întâmplă și atunci când suntem manipulați de oameni sau de instituții în momentele noastre cele mai grele (atenție, așadar!).
Iar problema cu ”we are all in this together” e parțial adevărată. Pe de o parte, toți experimentăm oboseală, stres, epuizare, frustrarea, uneori și furia (felul în care se arată durerea lumii). Doar că o facem diferit și în mii de feluri. Nu putem trăi durerea celorlalți, doar pe a noastră.
Ca să ne simțim bine cu noi înșine, ne trebuie foarte multă consecvență și să ne găsim un Sens al vieții. Sau să-i dăm vieții unul. Nu-i ușor. E important însă să avem o direcție în viață dar și să lăsăm mult spațiu pentru ce-o să se întâmple, pentru neprevăzut. Și să ne pregătim mental pentru asta. Nici asta nu-i ușor. Dar dacă avem un Sens în viață, putem trece mai ușor prin toate.