Comunicarea nu este un rezultat, ci drumul către rezultat

Fără îndoială, întâlnirile pe platformele video ne ajută să rămânem împreună, conectați și implicați. Pentru mine au fost 2 luni pline cu training și consultanță, videoconferințe, intervenții la radio și TV. Toate pe platforme video.

Pe lângă faptul că mi-am dezvoltat foarte mult auzul și capacitatea de a prelucra limbajul paraverbal al celor cu care am interacționat, am înțeles  că a comunica în acest fel  necesită din partea tuturor un efort conștient pe care creierul uman nu l-a mai făcut până acum. Modalitatea de a oferi, a analiza și  păstra informații este alta.

CE LIPSEȘTE?

RITUALUL: Videoconferința ratează tranzițiile întâlnirii.

Când intri într-o întâlnire, auzi zumzetul din jur, ești înconjurat de conversații animate, vezi priveliștea de la geam, cu alte cuvinte te acomodezi și te setezi mental pentru ce urmează. Tranziția asta lipsește când intri într-o întâlnire virtuală sau atunci când o părăsești. Nu există intrare și ieșire. Întâlnirea începe cu un click și tot așa se sfârșește. E ca și cum te-ai teleporta într-o altă dimensiune.

CONTACTUL FIZIC

Majoritatea întâlnirilor față-n față încep cu contactul fizic – o strângere de mână sau o îmbrățișare. Prima interacțiune fizică ne comunică încredere și conexiune prin atingere. În cadrul întâlnirilor de afaceri există și ritualul formal al schimbului de cărți de vizită. Toate acestea sunt un preambul la ceea ce urmează.  Într-o conferință video, toate indiciile contextuale sunt omogenizate.

CONTEXTUL SPAȚIULUI DE ÎNTÂLNIRE

În persoană, preluăm vizual mult mai multe informații decât chipul sau privirea cuiva. Într-o întâlnire scanăm camera, vedem cum sunt așezate obiectele sau ce atârnă pe pereți, cine lângă cine stă, observăm ce poartă, mișcările și alte semnale subtile. Ne folosim de toate aceste informații pentru a construi un context și pentru a face presupuneri – adesea inconștient – despre personalitatea celorlalți, statut social ori ierarhie. Când comunicăm printr-un ecran, contextul dispare.

OBSERVAȚIILE NONVERBALE

Cel puțin jumătate din modul în care comunicăm este prin indicii nonverbale. Într-o conversație urmărim mâinile celorlalți, le urmăm gesturile, ne concentrăm pe expresiile faciale și pe tonul vocii. Facem contact vizual și observăm ce se întâmplă. Urmărim constant limbajul corporal al celorlalți, privirile laterale, ridicările din umeri – toate acestea ne oferă direcție și nuanțe în comunicare. Suma acestor indicii nonverbale este fundalul (adesea inconștient) al fiecărei conversații. Pe ecranul computerului, se pierde interacțiunea dintre persoanele implicate.

SEMNALELE OLFACTVE

Comunicarea nu călătorește doar prin cuvinte, gesturi, limbajul corpului și expresiile faciale, ci și prin mirosuri și prin schimbul de substanțe chimice și hormoni numiți feromoni. Aceștia trimit semnale creierului despre starea persoanei din fața noastră și controlează unele comportamente sociale. Indiciile olfactive sunt o piesă suplimentară lipsă atunci când comunicăm pe platformele video.

OGLINDA

Când plecăm spre o întâlnire, facem o verificare rapidă a aspectului nostru, dar cu siguranță nu ținem o oglindă în mijlocul sălii sau a camerei unde ne adunăm să vedem constant cum arătăm. Platformele video sunt concepute parcă pentru a ne face mai conștienți de noi înșine și a ne distrage atenția de la cei cu care comunicăm. Practic, mințile celor din întâlnire sunt împreună iar corpurile simt că nu sunt. Această disonanță face ca oamenii să aibă sentimente contradictorii și nu se pot relaxa natural în conversație.

PROVOCĂRI

ECRANUL

Când suntem priviți de ochiul camerei, e ca și cum toți cei din întâlnire nu ne scapă din ochi. E ca pe scenă – simți presiunea socială și trebuie să performezi.

Uneori netul e mai leneș iar întârzierile (sunet / imagine) modelează opiniile noastre despre oameni: chiar și 1-2 secunde de întârziere i-au făcut pe oameni să perceapă respondentul ca fiind mai puțin prietenos sau concentrat.

Tăcerea e o altă provocare. În viața reală, tăcerea creează un ritm natural într-o conversație. Într-o întânire video, o percem altfel și devenim neliniștiți, chiar dacă știm că este creată de tehnologie.  Ne face să ne simțim incomod.

STATUTUL

Pe platformele video e ca și cum te uiți la televizor și televizorul te urmărește. Întâlnirile cu grupuri mari pot fi depersonalizante, deoarece puterea ta ca individ este diminuată. Toată lumea este retrogradată într-un pătrat unidimensional de pe ecran. E ca și cum ne-am pierde puterea, statutul.

SHOW MUST GO ON

Chiar dacă suntem (încă) limitați în propriul nostru spațiu, în contextul unei crize care provoacă anxietate, iar singura noastră posibilitate de a fi în training sau conferințe este fereastra computerului, cât timp conștientizăm împreună neajunsurile comunicării la distanță, putem avea întâlniri reușite. Ideea este să le transformăm în experiențe căci experiențele sunt șingurele care ne aduc satisfacții profunde.

Comunicarea este modul în care explorăm speranțele, temerile, credințele și emoțiile noastre cele mai profunde. Comunicarea este o călătorie ce ne poate apropia.

Căci Comunicarea  nu este un rezultat, ci drumul către rezultat.