Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
BLOGUL LAUREI
Imaginile cu rafturile goale de hârtie igienică vorbeau, în esență, despre dorința oamenilor de a se concentra pe ce (credeau ei că) puteau controla.
De fapt, zilele astea nu mai controlăm mare lucru. Dar felul în care ne conducem pe noi înșine și pe ceilalți (familia, echipa, afacerile) ne poate ajuta să nu ne scufundăm în și mai multă incertitudine. Această criză ne-a scos din ordinea firească a vieții și pune sub semnul întrebării felul în care trăim, implicit modul în care comunicăm. Dacă ne încăpățânăm să întâmpinăm ziua de mâine cu un plan, nu cu o nouă teamă, putem deveni mai puțin vulnerabili la ce ni se întâmplă azi.
Câteva gânduri despre cum să comunicăm cu cei față de care suntem responsabili:
- Primul lucru pe care să-l faci este să ai grijă de tine. Tu ești prima persoană cu care să comunici echilibrat. În urgența de la bordul unui avion, îți pui tu mai întâi masca de oxigen, apoi îi ajuti pe ceilalți. Fă lucruri care îți dau energie și, mai ales, un sens, ca să poți merge mai departe. Viața ta e un mesaj.
- Comunică regulat cu echipa ta, cu jucătorii cheie din companie, cu angajații, cu clienții. Fă-ți un plan, pune-l pe hârtie! Când scriem, ne organizăm mai bine gândurile.
- Oamenii urmăresc ce faci și dau sens acțiunilor tale pe baza obiectivelor lor. Împărtășește-le motivația și intențiile tale, nu-i lăsa să ghicească. Spune-le care le sunt beneficiile sau la ce să se aștepte. Explică de ce.
- Împărtășește doar ce știi. Oamenii vor înțelege că în această perioadă nu ai toate răspunsurile. Nici nu se așteaptă la asta. Când nu știi ceva, puteți afla răspunsul împreună.
- Spune oamenilor ce pot auzi și digera, nu tot ce-ți trece prin minte. Înainte de a comunica, gândește-te la ce e util și relevant pentru ei.
- Nu știi sigur care e primul lucru corect pe care să-l faci în continuare? Nu te bloca! Fă-l pe următorul. Și apoi pe următorul…
Vom trece și peste perioada asta. Cu curaj – pas cu pas.?