Știrile rele nu sunt ca vinul
Știi vorba aia: Știrile rele nu sunt ca vinul? O spun mereu în Media traininguri. Și e dureros de adevărată. Știrile rele nu se transformă în înțelepciune. Dimpotrivă – devin încărcături radioactive care rămân în sertarul cu “Să ne amintim că…” Până nu demult, era treaba jurnaliștilor buni să sape în trecutul cuiva dacă acel cineva ajungea iarăși în mijlocul unui scandal. Ei erau gardienii contextului. Dacă X era prins azi cu mită, dar acum zece ani fusese implicat într-un alt scandal, nu era negociabil. La finalul știrii, venea clasicul „Să ne amintim că X…”. Pentru că așa se scriu știrile corecte. Formula de încheiere care nu iartă. Și nici nu uită. Trecutul are greutate iar știrile au regulile lor. Sunt 17 criterii ca o informație banală să treacă granița și să devină știre. Iar dacă nu e ceva nou de spus a doua zi, dispare din peisaj. Până data viitoare. Ce s-a schimbat azi? Acum, jurnaliștii au aliați. Mulți. Zgomotoși. Creativi. Cu umor necruțător: Sunt creatorii de conținut. Au memele la îndemână și timeline-ul la degetul mic. Ai făcut o gafă azi? Perfect – vor scoate la suprafață toate gafele tale din ultimii 100 de ani. Și le vor pune într-un colaj, cu sunet, efecte și emojiuri. Totul în câteva secunde. Viral în câteva minute. Nu mai comentez și eu faza de la Coldplay s-au consumat butoaie de cerneală digitală și meme-uri pe subiect. Dar știi ce a fost fascinant? Că momentul acela a trezit la viață și episoade vechi, uitate, îngropate în arhivele internetului. De exemplu, aventura lui Bill cu Monica – despre care nu se mai vorbise de o veșnicie. Și nu doar despre ei. E efectul colateral: a reaprins flăcări din trecutul altora. Internetul a avut un moment de “Dar ții minte și atunci când…?” Când intri într-un scandal, nu ți se trage doar din ce ai făcut azi. Ci și din ce credeai că ai supraviețuit. Și nu e doar despre imagine – imaginea poate fi curățată. E despre Reputație. Căci reputația rămâne. Reputația e mai profundă decât brandingul personal și e mai greu de reconstruit decât orice narațiune scrisă cu grijă. Odată pătată, nu se estompează pur și simplu pentru că a trecut timpul. Nu are buton de refresh. Are, în schimb, memorie lungă. Căci reputația nu se resetează. Se păstrează. Cu tot cu pete. Așa că nu, Știrile rele despre cineva nu sunt ca vinul. Nu devin mai bune odată cu trecerea timpului. Nu se rafinează. Nu capătă arome subtile de maturitate. Există. Persistă. Se reactivează. Și, cel mai adesea, explodează fix când te aștepți mai puțin. *** Am publicat articolul și în engleză, pe contul meu Substack – From Laura, with clarity.
Despre Reputație și respectarea cuvântului dat
De-a lungul trainingurilor pe care le-am susținut în pandemie, am discutat mult cu participanții despre calitățile care contează sau pe care le apreciază cel mai mult. Auzim des despre importanța de a fi agili, adaptabili, rezilienți. Sunt atribute importante, desigur, dar nu putem pierde din vedere o calitate fundamentală: să fim de încredere. Drumul de la a spune la a face. Să știi că poți conta pe cineva și, astfel, comunicarea nu se mai blochează. Subiectul a fost adus în discuție din nou într-o conversație recentă pe care am avut-o cu managerii unei companii cu care am colaborat. Pornisem de la cum să integreze cât mai bine noii angajați și am întrebat ce așteaptă de la aceștia. „Se rezumă la încredere. Dacă într-o anumită perioadă observ o proporție bună, că face ce spune că va face, îmi câștigă încrederea.” „Sunt unii oameni care sunt atât de paroliști, încât mi-aș putea seta ceasul după ce spun. Lor le ofer autonomie deplină: Am încredere în tine, ai această responsabilitate, vorbim la final.” Aplaud toți oamenii care au această valoare și trimit un semnal clar că acest lucru contează. La rândul meu, am experimentat cuvântul dat, atât în cei 20 de ani ca jurnalist, cât și ca antreprenor. Cunosc oameni care, când spuneau că vor face ceva, erau ca banii din bancă. Pur și simplu știam că se vor ține de cuvânt: duceau sarcinile la capăt, reveneau cu un răspuns – indiferent care ar fi fost. Astfel de oameni sunt prețioși. De aceea îmi sună melodios ”I`m on it” Revenind la companii, cred că dacă oamenii dintr-o organizație nu au cultura puternică fac-ce-spun, rezultatele întârzie să apară. Iar cei care duc lucrurile la bun sfârșit sunt de aur, dacă îi ai în echipă. Să-ți ții cuvântul este esența a ceea ce înseamnă team player. Ne bazăm unii pe alții ca să atingem un obiectiv și, într-o organizație, cumva ierarhia din organigramă dispare, pentru că oamenii sunt subcontractanți unul pentru celălalt. E vorba de responsabilitate și despre respectarea timpului fiecăruia – iar toate astea duc la construirea reputației.