Blocajele în comunicare nu apar doar atunci când nu știm ce să spunem, când avem emoții sau când nu găsim cuvintele potrivite.
Uneori apar mai devreme, în locul în care ideea nu este suficient de clară, intenția nu este asumată, iar mesajul încearcă să acopere o confuzie pe care nu am rezolvat-o încă.
De aceea, adevăratul dușman în comunicare nu este întotdeauna tăcerea, publicul dificil sau întrebarea incomodă. Uneori, adevăratul dușman este propriul conținut.
Ce sunt blocajele în comunicare?
În traininguri, în media training, în lucrul cu echipe sau în conversațiile 1:1, văd des același lucru: oamenii cred că problema lor este forma. Că nu vorbesc suficient de bine, că nu au destulă carismă, că nu găsesc tonul potrivit, că se pierd în fața unei întrebări sau că nu sună convingător.
Uneori așa este.
Dar de multe ori, blocajul nu începe la voce, postură sau formulare. Începe în felul în care mesajul a fost construit înainte să fie rostit.
Blocajele în comunicare seamănă cu gâtul unei sticle: sunt acele puncte de îngustare prin care totul trece mai greu. Sunt locurile în care mesajul încetinește, se aglomerează, se deformează sau se oprește.
Într-un sistem, blocajul este partea care limitează tot restul. Oricât ai optimiza celelalte piese, dacă nu identifici punctul care frânează întregul proces, comunicarea tot nu curge.
De ce nu toate blocajele în comunicare sunt rele?
Nu toate blocajele în comunicare trebuie tratate ca dușmani. Unele sunt semnale.
Ne obligă să încetinim, să ne întrebăm ce vrem să spunem de fapt, ce nu este încă limpede, ce riscăm să promitem prea repede sau ce încercăm să ascundem sub formulări frumoase.
Uneori, un blocaj este ca un punct de securitate într-un aeroport. Încetinește trecerea, dar nu fără motiv. Dacă îl elimini complet, poate câștigi viteză, dar pierzi siguranță.
La fel se întâmplă și în comunicare. Nu orice pauză trebuie umplută, nu orice ezitare trebuie corectată imediat și nu orice dificultate de formulare înseamnă lipsă de abilitate.
Uneori înseamnă că mesajul cere mai multă claritate înainte să fie spus.
Care este cel mai mare blocaj în comunicare?
Cel mai mare blocaj în comunicare nu este întotdeauna frica de a vorbi în public. Nici lipsa de exercițiu, nici emoția, nici întrebarea dificilă.
Cel mai mare blocaj poate fi propriul conținut.
Ca și cărțile, oamenii au câțiva dușmani importanți: focul, apa și propriul conținut.
Propriul conținut înseamnă tot ce aducem cu noi înainte să deschidem gura: ideile neclare, convingerile neverificate, ego-ul, frica, nevoia de a părea siguri pe noi, contradicțiile pe care nu le-am rezolvat, promisiunile pe care nu le putem susține și acele lucruri pe care le spunem pentru că sună bine, nu pentru că sunt adevărate.
Poți învăța tehnică, poți controla ritmul, poți lucra la voce, pauze, privire, structură și prezență. Dar dacă mesajul nu are substanță, toate acestea devin ambalaj.
Iar un ambalaj bun nu salvează un conținut slab, doar îl face mai vizibil.
De ce comunicarea se blochează când ideea nu este clară?
O idee neclară nu devine clară doar pentru că este rostită cu încredere. Dimpotrivă, cu cât o spui mai apăsat, cu atât riscul devine mai mare. Pentru că oamenii pot simți diferența dintre claritate și presiunea de a părea clar.
În business, în leadership, în interviuri, în prezentări sau în conversații cu miză, blocajele apar adesea când cineva încearcă să comunice înainte să fi gândit suficient.
- Vrea să convingă, dar nu știe exact ce promite.
- Vrea să inspire, dar nu a clarificat direcția.
- Vrea să pară sigur, dar încă nu și-a asumat decizia.
- Vrea să răspundă repede, dar nu a înțeles întrebarea.
- Vrea să fie memorabil, dar nu are încă o idee care merită ținută minte.
Aici nu mai vorbim despre tehnică de comunicare, vorbim despre gândire.
Comunicarea nu repară confuzia, o amplifică.
Cum ne ajută blocajele să devenim comunicatori mai buni?
Blocajele devin utile atunci când nu le tratăm doar ca pe niște obstacole, ci ca pe niște indicii.
- Dacă te blochezi mereu în același punct al unei prezentări, poate acolo ideea nu este bine construită.
- Dacă eviți mereu aceeași întrebare, poate acolo există o vulnerabilitate reală.
- Dacă ai nevoie de prea multe explicații, poate mesajul nu este suficient de simplu.
- Dacă simți că trebuie să controlezi fiecare reacție, poate nu ai destulă încredere în ceea ce spui.
- Dacă oamenii nu înțeleg, poate nu este vina lor. Poate mesajul nu a fost tradus pentru ei.
Un comunicator bun nu este omul care nu se blochează niciodată, ci care știe să citească blocajul și să întrebe: ce îmi arată aici?
De ce nu ne naștem buni comunicatori, deși asta credem?
Ne place să credem că oamenii sunt „natural buni” la comunicare. Că unii au talent, prezență, ușurință, spontaneitate, iar ceilalți nu. Este doar parțial adevărat.
Unii oameni au, într-adevăr, mai multă ușurință în exprimare. Dar comunicarea bună nu înseamnă doar să vorbești frumos, repede sau convingător. Înseamnă să gândești clar, să alegi ce contează, să înțelegi publicul, să adaptezi mesajul și să ai onestitatea de a nu masca lipsa de substanță prin formă.
Comunicarea se învață, se antrenează, se ajustează, se exersează în momente reale, nu doar în teorie. Iar primul pas nu este să vorbim mai mult, ci să înțelegem ce anume ne blochează.
Ce rămâne după ce deblocăm comunicarea?
Când identificăm blocajul real, comunicarea începe să respire altfel. Nu pentru că devine perfectă, ci pentru că devine mai curată și mai apropiată de cine suntem.
Uneori trebuie să lucrăm la structură, alteori la curaj, poate la ritm, la prezență, la felul în care răspundem întrebărilor sau la capacitatea de a spune mai puțin, dar mai limpede.
Dar de fiecare dată trebuie să începem din locul potrivit.
Nu optimizăm părțile care merg deja bine, nu cosmetizăm suprafața și nu tratăm comunicarea ca pe un exercițiu de împachetare a mesajului.
Căutăm blocajul. Întotdeauna căutăm să înțelegem ce ne blochează.
Pentru că acolo unde mesajul se oprește, se află aproape întotdeauna ceva important: o idee neclară, o frică, o contradicție, o lipsă de asumare sau un adevăr care încă nu și-a găsit forma. Iar adevăratul progres în comunicare începe când avem răbdarea să ne uităm exact în acel punct.