Când alegerile noastre nu îndeplinesc aprobarea generală

Unul dintre motivele pentru care viața adultă poate fi mai gri și mai mizerabilă decât ar trebui să fie este că anii copilăriei sunt, în general, o întâlnire prelungită cu ideea de supunere.

De-a lungul copilăriei, ni s-a spus că drumul spre maturitate trebuie să implice realizarea unui lung șir de lucruri neplăcute, impuse de autorități pe care nu le putem contesta și cărora trebuie să ne supunem.

De-a lungul vieții, respectăm o agendă, elaborată de oameni a căror îngrijorare pentru fericirea noastră este, în cel mai bun caz, abstractă.

Și, astfel, devenim înclinați să extindem această atitudine și în relațiile noastre cu lumea largă. Presupunem că ceea ce ne dorim nu ar trebui să fie niciodată important.

În societate răspundem la întrebarea ”Ce faci?” într-un mod care – prin consens – este neobiectabil sau, oarecum, impresionant.

În același timp, învățăm să vedem libertatea atât de atrăgătoare și, într-un fel, absurdă. Credem că vom fi liberi când nu mai avem cu ce să ne ocupăm timpul: duminică dimineața sau când ne pensionăm. Devenim genii la elaborarea de scuze care fac ca nefericirea noastră să pară necesară și sănătoasă.

Doar că libertatea poate veni din contracararea acestei tendințe de a ne subordona prea repede – și cu prea multă încredere, preferințelor altora. Atunci când vom face lucruri pe care dorim sincer să le explorăm. E acea libertate care s-ar întemeia pe credința sinceră că alții nu pot fi niciodată cei mai buni curatori ai vieții noastre, pentru că instinctul lor despre ceea ce este acceptabil nu s-a format pe baza unor cunoștințe profunde a nevoilor noastre.

Așadar, suntem liberi când ne asumăm că e posibil să nu mai corespundem așteptărilor celorlalți. Important e cum ne simțim noi. Putem fi liberi și când muncim foarte mult, când muncim mai puțin sau când rămânem acasă de sărbători.

Contează doar disponibilitatea noastră de a-i dezamăgi pe cei din jur. Să riscăm ca ei să nu fie impresionați de ceea ce facem. Să putem trăi cu ideea că alegerile noastre s-ar putea să nu îndeplinească aprobarea generală.

Dar să nu ne deranjeze – pentru că suntem liberi. Și, astfel, ceea ce credem noi că este viața noastră nu s-ar mai confunda cu noțiunea de a răspunde așteptărilor celorlalți.

A fi liberi, în cele din urmă, înseamnă să ne dedicăm nouă, pentru a răspunde propriilor noastre așteptări.