ZÂMBETUL, singura expresie facială vizibilă chiar de la 90 de metri
Avem 43 de mușchi faciali, care compun 10.000 de expresii și microexpresii. Activăm 43 de mușchi să ne încruntam și doar … 17 să zâmbim!
Cea mai puternică armă în Public Speaking
Am avut bucuria sa sustin Programul Public Speaking – Impact Business Presentation cu echipa de manageri a #ELKO Romania. La final, au rezultat 11 proiecte prezentate cu implicare, dăruire și multă emoție.
Flori pentru Algernon – O Carte cât 1000 de Cărți și Citate Motivaționale la un loc
Câteodată, o carte, una singură, oferă mai multă motivație și inspirație decât 1000 de cărți și citate motivaționale la un loc. Pe scurt, este povestea lui Charlie Gordon, un tânăr cu retard intelectual, supus unui experiment – o operație pe creier care, dacă va reuși, îi va reda funcțiile intelectuale. Aceeași operație pe care echipă de savanți a făcut-o și șoricelului de laborator Algernon, și care a fost o reușită. Și în cazul lui Charlie, experimentul a fost un succes, acesta căpătând atributele unui geniu: asimila cu mare usurință (biblioteca îi devenise o a doua casă), citea o pagină pe secundă, era pasionat de etimologiile limbilor vechi, de lucrările mai noi despre calculul variațiilor sau de istoria hindușilor. Era uimit să vadă cum lucruri care, deși par fără legatură sunt, de fapt, legate între ele, ca și cum ar lua naștere dintr-un singur izvor. Vorbea și gândea cu usurință în peste 10 limbi străine (printre care hindi) și toate descoperirile șțiintifice îi erau accesibile. Ceea ce i-a dat curaj și a încercat să dezbată diverse subiecte cu profesorii lui de la Universitate (de ex. aspectele morale ale blocadei militare în timp de pace) însa aceștia, din imposibilitatea de a-i face față, s-au eschivat, iar reacția lui este antologică: „Cum arătau acești oameni odată și cum arată acum! Și ce prost eram când credeam că profesorii sunt niște uriași intelectuali. Sunt și ei oameni — și se tem că restul lumii va afla că sunt doar oameni”. Marea lui revelație este conștientizarea emoțiilor. Se descoperă pe el însuși și percepe reacțiile celorlalți într-o altă dimensiune. Cu cât învață să se dezvolte emoțional, să găsească răspunsuri în el însuși și să aibă încredere în propria persoană, cu atât devine mai conflictual. Stările lui sunt alimentate și de reacțiile celor lângă care a crescut și care se obișnuiseră cu Charlie de dinainte de operație. Iar Charlie cel de acum nu înțelege ce le-a făcut. “Ce ne-ai făcut??? Ai năvălit aici cu ideile și cu propunerile tale și ne-ai făcut pe toți să aratam ca o ceată de tâmpiți”. Toate acestea îl fac să se simtă ca un animal scos din cușca în care se simțea bine și în siguranta. Însa ajunsese să se perceapă ca pe o ființă omenească și a hotărât că nu mai este obligat să accepte “tot rahatul” care i s-a oferit toată viața. “Oricine se poate simți inteligent alături de un tâmpit!” De departe, cele mai minunate momente ale acestei perioade de dezvoltare intelectuală au fost cele în care s-a indragostit. Iubea și era iubit. Abia atunci s-a echilibrat emoțional (cum altfel?) și a înțeles că inteligența are sens doar când privești și înțelegi lumea cu inima. Efectele operației au fost, insă, reversibile. Se astepta la asta (a citit rezultatele altor studii similare) și a văzut regresul și la șoricelul Algernon care, într-un final, a renunțat să mai lupte. Apoi pe propria piele. Observa că se exprima din ce în ce mai greu, își pierdea, treptat, memoria și este emoționant cum trage cu dinții de orice clipă în care mai poate trăi normalitatea la care ajunsese. Înainte să se degradeze intelectual, își vizitează mama (care, până să renunțe la el – l-a dat în grija unui unchi, îl dorea deștept) și îi lasă un Raport știintific scris de el: Efectul Algernon-Gordon. “Ceva descoperit de mine și care poartă, în parte, numele meu. Vreau să păstrezi o copie a Raportului, ca să poți arăta oamenilor că fiul tău n-a rămas chiar un prostănac!” …s-a intors la vechea lui viață (curăța toaletele într-o brutărie) și nu înțelegea cu ce a greșit de nu mai era deștept. Își dorea să citeasca iar și să facă toate lucrurile pe care le făcuse nu cu mult timp în urmă. Și era convins că devenise prima persoană proastă care a gasit ceva important pentru știință. Știa că facuse ceva, dar nu își mai amintea ce anume… Însa bănuia că schimbase ceva pentru toți proștii din lume. În ultimul Raport de progres către doctorii care îl monitorizau, îi roagă pe cei ce-l vor citi să pună flori pe mormântul șoricelului Algernon (cu care s-a identificat la nivel de experiment), pe care l-a îngropat în curtea din spatele casei sale. ––––––––––––––– Este o carte care ne îndeamnă să devenim, zi de zi, varianta noastră mai bună, ne amintește cum să comunicăm cu cei cărora natura le-a dat doar o inimă mare, să ne bucurăm de normalitatea cu care am fost înzestrați, care ne încurajeaza să ne dorim să evoluăm și care pledează pentru supremația sufletului în fața minții, oricât de remarcabilă ar fi inteligența. …și multe altele…..pe care le descoperim în această carte minunată și emoționantă, care a fost și ecranizată de două ori (recomand cartea înaintea filmului). Varianta pdf a cărții aici: http://dragos-serban.ro/poze/Daniel-Keyes-Flori-Pentru-Algernon.pdf
Cel mai non-conformist primar al lumii
Yiannis Boutaris. Provine din cea mai veche si renumita familie de producatori de vinuri din Grecia, care si-a transmis pasiunea din generatie in generatie. Este licentiat in chimie la Universitatea Aristotel din Salonic (cea mai mare universitate din Balcani), cu o specializare in oenologie la Institutul viticol din Atena.
Ce te scoate din sărite te definește
Ce te scoate din sărite te definește, iar valoarea unui om se vede în felul în care reacționează când ceva îi atinge orgoliul, îi contrazice ideile sau îi refuză superioritatea. Nu în discursul lui despre principii, nu în imaginea atent construită și nici în politețea convenabilă din contexte în care nu e contrazis. Ci în punctul exact în care își pierde măsura. Unde se termină imaginea șlefuită și începe adevărul În spațiul public și în viața profesională, oamenii își construiesc adesea identitatea din ceea ce declară că prețuiesc: deschidere, diversitate, empatie, respect, dialog. Toate sună bine și toate dau bine în BIO, într-un discurs sau într-o postare despre valori. Problema nu este că aceste cuvinte sunt false, ci că devin foarte ușor decorative. Adevărul despre cine ești nu se vede în ideile pe care le susții când nu te costă nimic. Se vede în felul în care te porți când apare fricțiunea. Valorile reale primează în momente de contradicție Problema nu este ce valori afirmă un om. Problema este ce rămâne din ele în clipa în care este contrazis. Acolo începe realitatea. Pentru că exact în acel punct se vede dacă valorile sunt structură sau decor. Dacă respectul este convingere sau doar un reflex convenabil. Dacă toleranța este forță interioară sau simplă mască socială. Sunt oameni care vorbesc frumos despre dialog, dar nu suportă ideile care nu le confirmă imaginea despre ei înșiși. Sunt oameni care invocă diversitatea, dar devin agresivi imediat ce diversitatea include și puncte de vedere care îi incomodează. Sunt oameni care se declară deschiși, dar în realitate acceptă doar diferențele care nu le amenință poziția. De aceea, comunicarea nu se măsoară doar în ce spui. Se măsoară în ce scoți din tine când nu-ți convine ce auzi. Asta explică de ce spațiul public este atât de des un loc al disproporției. Prea puțini oameni discută idei și prea mulți reacționează la ele ca la o amenințare personală. Nu argumentul îi inflamează, ci faptul că argumentul celuilalt le tulbură ordinea interioară. Și atunci nu mai răspund ideii, ci disconfortului pe care ideea îl produce în ei. Când ideea devine amenințare personală Aici se produce una dintre cele mai vizibile degradări ale comunicării: mutarea de la subiect la persoană. Când cineva nu mai poate duce tensiunea unei idei diferite, începe să atace omul. Îi ironizează tonul, trecutul, stilul, statutul, vocea, intențiile. E una dintre cele mai vechi și mai transparente forme de slăbiciune. Când nu mai poți susține ideea, încerci să discreditezi purtătorul ei. Când atacul se mută de la argument la persoană, nu asistăm la forță. Asistăm la lipsă de structură. Iar lipsa asta de structură se vede în comentarii, în dezbateri, în organizații, în ședințe, în felul în care oamenii reacționează când sunt confruntați, corectați sau se simt în minoritate. De multe ori, ceea ce numim opinie fermă nu e fermitate. E doar un ego prost reglat, care nu suportă să nu domine. Forța nu se vede în reacție Nu conflictul e problema, ci incapacitatea să rămână civilizat când tensiunea crește. Acolo se vede educația interioară a unui om și dacă are cu adevărat forță sau doar nevoie de control. Pentru că forța nu se vede în cât de tare reacționezi, ci în cât de bine te stăpânești când ai toate motivele să nu o faci. Adevărata probă de caracter nu este acordul, este contradicția. Nu aplauzele, ci opoziția. Nu conversația ușoară, ci momentul în care ai putea umili, ridiculiza, lovi și totuși alegi să rămâi demn. Aici se desparte omul educat de omul doar antrenat social. Primul știe să poarte diferența fără să se degradeze. Al doilea rezistă doar cât timp realitatea îl menajează. Acolo începe adevărul Poate de aceea valoarea unui om se vede foarte repede. Nu după cât de frumos vorbește despre sine și nici după cât de rafinat își exprimă principiile în vremuri liniștite. Ci după primul lucru care îl scoate din sărite. Pentru că exact acel lucru îți arată unde îi sunt fisurile, unde i se termină generozitatea și cât de solid e, de fapt, în ceea ce pretinde că este. Și asta merită ținut minte: oamenii spun multe despre ei atunci când vorbesc despre valori. Dar spun infinit mai mult despre ei atunci când cineva le atinge nervul descoperit. Acolo începe adevărul.