Câteva elemente care construiesc identitatea unui adult

Mi-am amintit de o discuție cu prietenii – vorbeam că trecem de la copilărie la maturitate când nu mai vedem somnul de prânz și o palmă la fund drept pedepse.

Ne-am amuzat, am mai venit fiecare cu exemple care construiesc identitatea unui adult – din experiența proprie și din studii – și le-am pus în acest articol. Tu în care dintre ele te regăsești? Ce ai mai adăuga?

Să devenim adulți …

Să devenim adulți are prea puțin de-a face cu împlinirea vârstei de 18 ani, să conducem o mașină sau să bem o bere. Vârsta demnă de acest nume e un proces intern care durează mulți ani după ce intrăm, formal, în maturitate. Sau, se instalează mult mai devreme în viața unora dintre noi. Am putea avea 80 de ani și să nu fi lăsat adolescența în urmă. După cum putem avea 12 ani și să avem grijă de frații noștri mai mici, de părinți neputincioși sau iresponsabili.

Iată câteva elemente care (cred) construiesc identitatea unui adult. Lista e deschisă …

1. Înțelegem, în sfârșit, cum copilăria noastră a modelat cine suntem azi și recunoaștem rolul fundamental pe care familia l-a avut în formarea noastră.
2. Ne permitem să ne mai enervăm – dar nu rămânem blocați în furie. Ne amintim de momentele din copilărie. . Când copiii văd sau simt că ceva e greșit, n-au capacitatea înnăscută să-și explice cauza. Le lipsește încrederea, echilibrul și ușurința de a-și exprima în cuvinte punctele de vedere, cu calmul și autoritatea necesare.
3. Renunțăm să mai spunem că putem schimba așa, pur și simplu, orice nu ne place la noi, doar dacă dorim s-o facem. În schimb, înțelegem că e un proces care nu se-ntâmplă peste noapte. Că nu există scurtături. Și acceptăm că ar putea fi nevoie să ne explorăm profund mintea, căci de acolo pornește totul.
4. Înțelegem cât de ușor e să ne-amăgim. Cât de ușor ne putem întrista când suntem supărați, anxioși, când ne preocupă ceva ce nu ne place. Cât efort facem să ne ferim să ne-arătăm vulnerabili. Sau cât de ușor e devenim aroganți.
5. Învățăm să spunem cu mai multă acuratețe celorlalți, ce simțim cu adevărat. Nu-i lăsăm să ghicească – și să ne-așteptăm să fim înțeleși. Învățăm să spunem ce ne deranjează, ce ne înfurie sau blochează. Ne îmbufnăm mai rar. Învățăm să spunem și ce ne bucură.
6. Înțelegem că nu toți cei care ne-au rănit au avut dorința conștientă de-a ne face rău. Poate, unii, n-au avut modele mai bune. Poate, alții, din neștiință. Sau, poate, pe unii atât i-a dus mintea.
7. Înțelegem ciudățeniile minții umane. Înțelegem gândurile, fanteziile, visurile, suișurile și coborâșurile vieții noastre mentale. Și ale minții altora. Nu condamnăm acest lucru în noi înșine și nu îl cenzurăm prea mult la alții. Ne relaxăm, căci știm că e o diferență puternică între gând și acțiune.
8. Acceptăm că, uneori, realitatea poate fi mai puțin îngrozitoare decât presupunem că va fi. Pentru că înțelegem că experiențele noastre trecute pot colora lentila prin care privim lumea. Acceptăm că cele mai mari catastrofe se întâmplă, de fapt, în mintea noastră.
9. Învățăm că nu trebuie să spunem tot ce ne trece prin minte și să păstrăm gândul și vorbele înăuntru, până ne mai detașăm de situație. Să creăm mai mult spațiu între ce simțim și ce știm că trebuie să facem și să spunem. Învățăm să nu mai fim impulsivi.
10. Avem mai multă răbdare cu ceilalți. Ne amintim că și noi am trăit momente în care n-am știut să ne facem înțeleși, ori n-am fost apreciați, ni s-au luat meritele, am fost acuzați pe nedrept, am fost judecați. Știm cât de ușor e să condamni.
11. Suntem conștienți că orice progres pe care-l simțim e temporar. Știm să sărbătorim victoriile dar nu să trăim din ele (ci cu ele). O furtună poate veni în orice moment.
12. Suntem recunoscători pentru fiecare zi care în care nu s-a întâmplat ceva rău. În jurnalism avem o vorbă: No news, good news.
13. Devenim mai pasionați să avem un somn bun. Nu încercăm niciodată să avem conversații semnificative înainte de culcare.
14. … lista e deschisă