Kenya prin ochii mei

• De unde ești? – mă întrebau kenyenii.
• Din ce trib faci parte? – îi întrebam, la rândul meu.

Tribul Maassai

În Kenya sunt 47 de triburi și orice locuitor aparține unui trib. Am avut șansa să vizitez o comunitate din tribul Maassai și să văd cum trăiesc, zi de zi, oamenii de aici.

M-a izbit sărăcia lucie.  Casele sunt mai mult decât modeste, fără electricitate. Am intrat într-una și mi-am aprins lanterna de la telefon să văd ceva, pentru că ferestrele erau acoperite cu cârpe să nu intre căldura. Într-un spațiu de 1 m pătrat erau 2 paturi, separate de o draperie improvizată și locuiau 6 oameni. Nu puteam sta în picioare, pășeam aplecată, așa jos era tavanul. Pe marginea unui pat era o femeie cu un bebeluș de câteva zile. Lângă ea, un copil și altă femeie iar pe celălalt pat o bătrână. Am ieșit din casă cu viteza luminii.

Apa e foarte departe, o aduc de la km distanță, pe măgari. Prin curte, în niște castroane murdare și uzate erau resturi de la masă. Mă întrebam ce-or fi mâncat. Și muște, multe muște.

Erau dornici să-mi prezinte stilul lor de viață. Ne-au arătat cum fac focul și m-au invitat să învăț și eu. Au niște instrumente din lemn pe care le rotesc pe un amestec de bălegar uscat de la elefant și paie. Am prins tehnica și chiar funcționează, am aprins focul în câteva secunde.

• Vrei să vezi un dans tradițional Maasai?
• Sigur, cum să ratez?

Femeile stau pe margine, toți cântă însă doar bărbații dansează. De fapt, e mai mult decât un dans, prin cântec și dans ei spun o poveste care descrie o vânătoare sau o luptă. Se așază în linie și, pe un vers al melodiei, pe rând, câte unul trece în față și sare cât de sus poate. Cu cât sare mai sus, cu atât e mai respectat, pentru că arată că e antrenat să apere comunitatea.

M-au înconjurat copii, unii erau veseli, alții curioși să mă atingă, alții timizi. Unii aveau un semn pe ambii obraji. Îi tatuează cu o monedă fierbinte când sunt mici, ca să arate apartenența la trib.

Școala

• Vrei să-ți arătăm școala?

Cei mici m-au luat de mână și m-au dus la clădirea școlii, la fel de modestă, care era câțiva metri mai încolo. Copiii au cântat ceva, ca la serbare. Unii doar chicoteau, cu veselie-n ochi. Pot să văd un manual? Pot să intru în școală? E încuiată, că e vacanță. Am făcut câteva poze prin fereastră. Cine e profesor? Vine cineva din afara tribului, care le predă – mi-au spus. Ne-am bucura să faceți o donație de 20 de euro sau dolari, să plătim profesorul. Am dat cu bucurie și fără să stăm pe gânduri. Banii le ajung să plătească profesorul perioada următoare.

Unii copii stăteau la umbră și făceau brățări și mărgele și, între timp, adulții au întins niște mese pe care au expus bijuterii locale și ne îndemnau să cumpărăm.

În toată dezordinea aia aparentă, am avut sentimentul că regulile sunt foarte clare pentru toată lumea, că fiecare știa exact ce are de făcut și care îi este statutul în comunitate.

Am plecat fericită că nu trăiesc în condițiile alea și, în resortul de lux din Mombasa unde am stat în a doua parte a vacanței, am întâlnit mulți kenyeni care veniseră din Nairobi să petreacă revelionul. Acolo l-am cunoscut pe Wilson, un kenyan foarte bogat și pe soția lui.

• Din ce trib faci parte? l-am întrebat.
• Din tribul Maassai.
• Ah, avem multe de vorbit!