Mâinile și complexitatea umană

Când vine vorba de nonverbal, ne concentrăm pe chip, haine, postură… mai puțin pe mâini.

Mâinile sunt foarte grăitoare. Nu pentru că ar arăta ce se va întâmpla în viitor – apanajul cititorilor în palmă – ci pentru că spun o întreagă poveste de viață.

A privi îndeaproape mâinile cuiva, a observa degetele, venele, cutele și pliurile înseamnă a intra puțin în viața sa.

Privește orice mână!

Cândva a fost minusculă. S-a străduit să prindă o jucărie, să se agațe de mobile, degetele s-au chinuit să facă fundă la șireturi, să deschidă fermoare blocate, să închidă nasturi.

Au fost încleștate de furie, unghiile au săpat în palmă momente de anxietate sau teamă (multe nemărturisite).

Ne-au ajutat să învățăm să numărăm, au cărat greutăți, au făcut gesturi nepoliticoase trafic, au aplaudat.

Au șters multe lacrimi, au mângâiat, au dăruit, au semnat documente, au atins alte mâini și chipuri.

Au fost ținute odată de un părinte înainte de a traversa strada. Iar într-o zi, cineva le va plia cu grijă pe piept.

Prin observarea mâinilor cuiva, simțim la nivel emoțional ceea ce, altfel, ar putea rămâne un simplu gând: că persoana din fața noastră este la fel de complexă ca și noi.

Și că, la un moment dat, ne-ar putea întinde o mână de ajutor.