Tusk, Viorici, Nevoia de Uman și Cum să nu recunoști un discurs bun

Orice ar face sau spune cineva, nu e bine. Chiar când vorbește frumos despre noi.

Bunăoară, discursul în română a lui Tusk. Ba că a fost de aulă studențească de anul I, ba că stăm rău dacă România e doar Dacia, Nadia, Pleșu, Ionescu sau Duckadam. Sau că Tusk e un trist pentru că a ținut să vorbească într-o limbă pe care o cunoaște ”decât” fonetic. Și aș putea continua…

Iar toate părerile astea vin din partea unor oameni care nu au scris sau spus în viața lor un discurs și poate nici nu știu ce înseamnă.

Cei care au experimentat știu că nu e treabă ușoară ca, în câteva minute, să ai un mesaj cheie, ideile să curgă ca o cascadă, să te inunde, să ai început și sfârșit rotund.

Tusk a avut un un discurs bine structurat și elegant (”România are puterea de a fascina și de a încânta.”). Știa perfect unde se află (Ateneul Român), a stabilit contextul de la început – ideea de unitate (orchestră –- împreună). S-a folosit de simboluri, toate familiare românilor, pe care le-a transformat în ancore:

• Rapsodia George Enescu
• un proverb bine plasat și plin de semnificații (Omul sfințește locul)
• a ales o poezie a lui Nichita (nu oricare, ci Poem, în care cuvântul ”viitor” arată perspectiva)
• tot pentru a-și susține ideea s-a oprit asupra unui anumit citat din Eliade (Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric) – și din Pleșu (Toate obstacolele ne par ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi sau ferestre). 

A pornit de la titanii noștri din trecut (Cioran, Tzara, Eugen Ionescu) – scoțând la suprafață umanul din el (”sunt toți eroi ai imaginației mele”) și a ajuns la eroii noștri din prezent – Nadia și Simona Halep (”care încântă publicul din întreaga lume”). A transformat în personaj Dacia (care este un membru al familiei lui de generații) și a încheiat cu un alt simbol al românilor – Helmuth Duckadam (”a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit.”)

Toate aceste simboluri românești nu au fost alese întâmplător: a mers pe ideea de creativitate, civilizație, cunoaștere, progres. A scos în evidență cum să ne comportăm sau să îmbrățisam o idee. Ne-a conectat la aceeași sursă de trăiri. Ne-a făcut să ne simțim parte din poveste, să ne regăsim în ea, să ne identificăm cu personajele. A avut un discurs uman, nu a citit prospectul unei rețete. 

Toate simbolurile amintite de el ne-au adus pe noi, românii, împreună. Ne-am bucurat împreună, am plâns sau râs împreună – în acelasi timp. Datorită lor, ne-am sincronizat …

Cuvântul cheie în discursul lui Tusk a fost ÎMPREUNĂ. Există o mare nevoie de uman în tot ce ne înconjoară și, undeva, noi românii, l-am pierdut pe drum.

Poate vom reuși să ieșim onorabil din povestea asta, 6 luni trec repede și vom fi ocupați cu tâmpeniile devastatoare ale Vioricăi și cu mizeriile celor ce o susțin și pe care îi promovează.

Ce nu cred că vom reuși ca popor, niciodată, este să fim uniți, să privim spre viitor, să fim și să ne simțim ÎMPREUNĂ.