Atingerea – limbajul sofisticat al Comunicării

Atingerea e limbajul sofisticat al Comunicării

Atingerea e primul simț prin care cunoaștem lumea și ultimul prin care o părăsim. Atingerea vine înainte de a vedea sau a vorbi. Spune întotdeauna adevărul.

În ultimul timp, atingerea trece printr-o eră a interdicției: e o perioadă grea pentru cel mai important dintre simțuri. În timp ce persoanele care suferă de COVID-19 își pot pierde simțul mirosului și gustul, atingerea e simțul care plătește cel mai mare preț.

Dacă distanțarea fizică e cea care ne protejează, tot ea stă în calea vindecării.

A avea grijă de o altă ființă umană implică aproape inevitabil atingerea. De la nevoile de bază ale igienei, asistenței și tratamentului medical (denumit ”atingere instrumentală”), până la schimburile tactile afective care vizează comunicarea, asigură confort și oferă suport (”atingere expresivă”). Nu există îngrijire fără atingere.

Unic la atingere e mutualitatea sa

Deși putem privi fără a fi priviți înapoi, nu putem atinge fără a fi atinși.

În timpul pandemiei, personalul medical vorbește despre modul în care beneficiile unice ale atingerii i-a ajutat să comunice cu pacienții. Când nu puteau vorbi, zâmbi sau fi văzuți din cauza echipamentului de protecție, s-au bazat pe o bătaie pe umăr sau o atingere pe braț. Așa reușeau să-i liniștească pe bolnavi și să le spună că nu sunt singuri.

Într-o pandemie în care atingerea e un vector de răspândire dovedit, în același timp este, paradoxal, o parte a vindecării.

Atingerea e instrumentul suprem pentru conexiunea socială

Iar vestea bună este că ne-am născut complet accesorizați pentru a profita la maxim de el.

În anii `90, a existat un val de cercetări care demonstrau consecințele șocante ale lipsei de atingere asupra dezvoltării umane. Mai multe studii au arătat că micuții din orfelinatele românești care abia au fost atinși în primii ani de viață, au avut ulterior grave deficiențe cognitive și comportamentale.

La vârsta adultă, persoanele care au contact social redus riscă să moară mai devreme în comparație cu cele care au relații sociale puternice.

Atingerea e deosebit de importantă și pe măsură ce îmbătrânim. S-a dovedit că atingerea delicată crește cantitatea de aport alimentar la adulții vârstnici instituționalizați. Chiar și atunci când nu putem vedea, auzi sau vorbi așa cum obișnuiam, ne putem baza aproape întotdeauna pe atingere pentru a explora lumea din jurul nostru. Pentru a comunica cu ceilalți și pentru a le permite să comunice cu noi.

În plus, avem un sistem dedicat atingerii umane distinct de cel pe care îl folosim pentru a atinge obiecte. Atingerea lentă, asemănătoare mângâierii, este importantă nu doar pentru supraviețuire, ci și pentru dezvoltarea noastră cognitivă și socială. De exemplu, poate influența modul în care învățăm să identificăm și să recunoaștem alți oameni încă de la începutul vieții.

Importantă în copilărie nu e doar cantitatea de atingere pe care o primim, ci și natura și calitatea acesteia. Sugarii au tendința de reciprocitate. Sunt mai predispuși să manifeste atingerea agresivă față de mamele lor dacă acesta era modul în care erau atinși.

Atingerea e  limbajul pe care îl învățăm

Ne folosim de atingere în fiecare zi pentru a ne comunica emoțiile și pentru a spune cuiva că suntem speriați, fericiți, îndrăgostiți, triști sau excitați sexual. La rândul nostru, suntem destul de buni la citirea intențiilor și emoțiilor altor persoane, pe baza modului în care ne ating.

Schimbăm gesturi tactile ca jetoane comunicative nu numai pentru a construi legături sociale, ci pentru a stabili relații de putere.

În contextul profesional, oamenii aplică de obicei o anumită presiune într-o strângere de mână atunci când întâlnesc pe cineva pentru prima dată. O strângere de mână reprezintă un accelerator al competenței și încrederii. Simțim cealaltă persoană care ne atinge și ne întrebăm: „Am suficientă încredere în ea?” sau „Ar trebui s-o las să-mi îngrijească copilul?”

O strângere de mână fermă poate fi chiar prima modalitate prin care putem micșora decalajul fizic dintre noi și celălalt. Strângerea de mână este, de asemenea, utilizată pentru a sigila un acord cu forța unei semnături sau a unui contract.

Pericolul și vulnerabilitatea intrinseci la atingere fac parte din ceea ce îi permite să îndeplinească această funcție socială obligatorie. Se crede că strângerea de mână a apărut ca o modalitate de a ne asigura că cel din fața noastră nu ținea vreo armă în mână.

Limbajul tactil

Limbajul tactil subliniază și modul în care ne relaționăm cu noi înșine și cu corpurile noastre de-a lungul vieții. Are un impact profund asupra bunăstării noastre psihologice. În momentele în care ne simțim fragili, avem nevoie de atingere mai mult ca niciodată. Avem nevoie de nuanțe pentru a-i recunoaște pericolele, dar evitarea completă a atingerii ar fi un dezastru.

Unii cercetători au sugerat că tehnologia ar putea îmbunătăți conexiunea fizică cu ceilalți. Un proiect al University College London explorează modul în care practicile digitale precum Like și emojis – semnale care comunică stări emoționale și feedback social – s-ar putea extinde. Două persoane la distanță ar putea avea fiecare un dispozitiv care detectează și transmite feedback tactil.

Există un mare potențial pentru aceste aplicații, în special pentru persoanele private de atingere, cum ar fi cele în vârstă, cele care locuiesc singure sau pentru copiii din orfelinate. 15% dintre oamenii din întreaga lume trăiesc singuri, departe de cei dragi iar statisticile sugerează că tot mai mulți oameni mor singuri.

Magia atingerii

Însă nicio aplicație nu poate oferi magia unui moment intim fizic, în care atingerea este însoțită de o cascadă de alte semnale senzoriale, cum ar fi mirosul, sunetul și temperatura corpului.

Atingerea spune: „Suntem apropiați unul de celălalt și suntem aici acum, împreună, în același timp”. Spre deosebire de alte simțuri care pot fi digitalizate, cum ar fi să vezi chipul cuiva și să-i auzi vocea, atingerea îți cere să fii cu o altă ființă umană în același loc, în același timp. O versiune digitalizată a touch-ului ar lipsi din această bogată împărtășire a unui moment special în spațiu și timp, permițând o experiență limitată față de ce ar putea oferi o îmbrățișare.

Atingerea e limbajul sofisticat al Comunicării

Pierdem mult lipsindu-ne de atingere. Pentru că atingerea este unul dintre cele mai sofisticate limbaje ale comunicării. Pierdem oportunități de a construi noi relații țși le-am putea chiar slăbi chiar pe cele existente.

Prin deteriorarea relațiilor sociale, ne detașăm și de noi înșine.

Pandemia ne-a dat o idee despre cum ar arăta viața fără atingere. Teama de contaminare ne-a amintit multora dintre noi cât de dor ne e de acele îmbrățișări spontane, strângeri de mână și atingeri pe umăr.

La fel ca atunci când ne ascundem Zâmbetul sub mască, distanțarea fizică lasă cicatrici invizibile pe piele. Majoritatea oamenilor menționează „îmbrățișarea celor dragi” ca fiind unul dintre primele lucruri pe care doresc să le facă odată ce pandemia se va fi încheiat. Pe bună dreptate, pentru că o lume mai bună este adesea doar la un pas de o îmbrățișare.

Atingerea este într-atât de vitală încât chiar și limbajul comunicării digitale e saturat de metafore tactile.

Cu toate acestea, iți spun încheiere,

Keep in touch!

Laura