Contactul vizual și ”Oboseala Zoom”

Contactul vizual pe platformele video

După 1 an de când am întâlniri sau susțin traininguri și workshopuri pe Zoom sau pe alte platforme video, văd altfel contactul vizual.

L-am recomandat întotdeauna, pentru că este una dintre modalitățile de ne conecta.

O mare parte din informație e transmisă prin contact vizual. Când îl privim pe celălalt, îi arătăm că suntem atenți, că ne pasă, că suntem implicați în conversație. E o experiență intimă. Ochii au o putere enormă, astfel încât contactul vizual poate avea un efect magic.

Însă pe Zoom, contactul vizual e excesiv și nenatural – de aici și faptul că ne simțim foarte obosiți după mai multe ore petrecute pe platformele video.

Am identificat câteva cauze ale „Oboselii Zoom” declanșate de contactul vizual. Până când  platformele video își vor schimba interfața, se pare că va trebui să trăim cu acești stimuli nefirești ai modului în care am fost obișnuiți să comunicăm.

CAUZE ALE ”OBOSELII ZOOM” 

PERCEPEM ALTFEL CHIPURILE CELORLALȚI

În întâlnirile video, cantitatea de contact vizual crește dramatic, pentru că ne privim intens. În plus,  dimensiunea fețelor de pe ecrane este nenaturală.

UN ASCULTĂTOR E TRATAT NONVERBAL CA UN VORBITOR

Într-o întâlnire față-n față, oamenii se uită diferit la vorbitor, iau notițe sau mai privesc și în în altă parte.

Dar în apelurile Zoom, tot timpul, toată lumea se uită la toată lumea. Un ascultător e tratat nonverbal ca un vorbitor, astfel că, desi nu spune nimic, toți îl privesc.

ANXIETATEA

Anxietatea socială a celui care nu e familiarizat cu vorbitul în public este una dintre cele mai mari fobii care există. Iar când stă acolo în fața tuturor și toți se uită fix la el, fără îndoială că este o experiență stresantă. E ca și cum ar fi pe scenă, deci simte presiunea socială și că trebuie să performeze.

INVADAREA SPAȚIULUI PERSONAL

O altă sursă de stres este că, dacă utilizăm un monitor extern mare, fețele celor prezenți în videoconferință pot apărea și mai mari. Creierul nostru percepe acest lucru ca o invadare a spațiului personal și nu e ca și cum am experimenta apropierea cu cineva intim.

În viața reală, când chipul cuiva este atât de apropiat de al nostru, creierul interpretează ca pe o situație intensă, care va duce fie la o profundă conexiune, fie la conflict. De aceea, când comunicăm pe Zoom multe ore, suntem într-o stare de hiperexcitablitate.

La toate astea se adaugă și alte neajunsuri ale comunicării virtuale:

• E foarte greu pentru oameni să nu se uite la propriul lor chip când îl văd pe ecran și devin conștienți de modul în care se comportă în fața camerei. În viața reală nu au o oglindă în față. ”Oglinda” e reacțiile celorlalți și, astfel, își pot adapta comportamentul
• O întâlnire cu grupuri mari este ca și cum te uiți la televizor și televizorul te urmărește. Chaturile cu grupuri mari pot fi depersonalizante, deoarece puterea noastră ca individ este diminuată. Toate acestea se sunt amplificate situația actuală – izolare, carantină, lucru de acasă
• Tăcerea e o altă provocare. Ecranul poate să înghețe. Sunt întârzieri sunet. Tăcerea creează în viața reală un ritm natural într-o conversație. Într-o întâlnire video, o percem altfel și devenim neliniștiți, chiar dacă știm că e creată de tehnologie. Ne face să ne simțim incomod
• Rețeaua de internet poate fi aglomerată. Delay-urile de 1-2 secunde ne fac să-i percepem pe ceilalți ca fiind mai puțin prietenoși sau concentrați

În plus

• Trebuie să ne concentrăm mai mult pentru a procesa indicii non-verbale precum expresiile faciale, tonul vocii și limbajul corpului. Acordăm mai multă atenție acestor semnale și asta ne consumă multă energie. Practic, mințile noastre sunt împreună atunci când corpurile noastre simt că nu suntem

Această disonanță, care face ca oamenii să aibă sentimente contradictorii, este epuizantă. Nu ne putem relaxa în conversație în mod natural.

SOLUȚIE

Singura soluție pe care o văd în acest moment este să scoatem Zoom din opțiunea ecran complet. Minimizăm, astfel, dimensiunea ferestrei vorbitorului în raport cu monitorul și crește bula spațială personală între noi și cei cu care ne aflăm în întâlnire.

Dacă întâlnirile nu durează mult, e o soluție de tranziție.

Pentru cei care susțin traininguri însă e mai greu, pentru că rolul trainerului este de a-și vedea cursanții cât de bine poate. Așa cum spuneam, până când  platformele video își vor schimba interfața, se pare că va trebui să trăim cu acești stimuli nefirești ai modului în care am fost obișnuiți să comunicăm.