Când Comunicăm, nu Putem fi Altcineva decât Noi Înșine

„Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant. Cizmarii sunt designeri.

Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici, dar vioaie.  Nici gând! S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti, cât se poate de utile, sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.

Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul la un șpriț, înainte de a lua notă de trecere la română în liceu, se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului fudul.

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.  Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi.  Nu mai realizăm, ci implementăm.  Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.  Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm.  Nu mai consimţim, ci achiesăm.  Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.  Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must! Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm.  Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feedback. Nu mai avem frizeri si croitorese, avem hair stilisti si creatori de fashion.

Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm inexpectaţiunea unui feedback pozitiv.

Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior „Hai să-mi bag …” sau cu concluzia absolut academică : „Un c … t !!!”

Andrei Pleșu – Neologisme

Aș minți dacă aș spune că nu folosesc (cu placere, câteodată), unele dintre neologismele  amintite de maestrul Pleșu.

De exemplu: foscus – am in minte flacara unei lumânări sau un punct asupra căruia mă concentrez.  Când predau Comunicarea, insist asupra capitolului Feedback – să îmbrăcăm întotdeauna răspunsul  ca pe un sandviș: în partea de jos  – să punem în valoare persoana căreia ne adresăm, în mijloc – să-i spunem ce ar trebui să îmbunătățească în comportament iar deasupra – să-i transmitem că doar astfel și-ar pune în valoare calitățile.

Ar mai fi make-up artist – și, în peste 20 de ani de televiziune, am întâlnit doar câțiva. Sunt artiștii care îți văd sufletul și ți-l pictează pe chip. Restul machiază.

Și mai folosesc des job sau business, mai ales atunci când scriu articole, pentru a nu repeta cuvintele: afacere, îndeletnicire, ocupație, activitate, serviciu și a nu îngreuna măiestria argumentației.

Să împrumutăm neologisme este un proces normal, similar cu ce s-a întamplat acum un secol și jumatate cu tinerii care studiau masiv în Franța iar la întoarcere au venit cu un bagaj de termeni pe care i-au introdus în uz. E ceva natural iar limba este un organism viu.

Însă cred că problema intervine atunci când, dezbracați de toate aceste neologisme, cei care le folosesc agresiv rămân goi de substanță. În neputința încăpățânată de a arăta, cu orice preț, că fac parte dintr-o anumită categorie socială sau că sunt ceea ce ajung și ei să creadă că ar fi, devin prețiosi sau fancy…ca să mă exprim trendy. Strâmbă din nas dacă spui serviciu, pentru că se gândesc la femeia de serviciu (căreia i se spune, mai nou, asistent ecologic) … și orice este pentru ei un challenge.

Absolutizăm formulări care pretindem că sunt singura variantă corectă și ajungem, astfel, să pierdem identitatea limbii romane, despre care DEX spune că are 80.000 de cuvinte.  Inventăm o arhitectură semantică în care bogăția limbii noastre este înlocuită de o “sacoșă de cuvinte la purtător” , ca să citez un prieten.

Nu sunt împotriva neologismelor, atunci când în limba română nu există un termen adecvat. Consider că este firesc să spunem mouse și nu șoarece, dar când văd atâția care folosesc englezismele așa … cu un soi de superioritate, deși nu stiu să pună o cratimaă corect, îmi amintesc de coana Chirița (simpatică, de altfel) și frantuzismele ei.

E un lucru foarte interesant în ceea ce priveste Comunicarea și o spun tuturor celor cu care lucrez: un bun Comunicator, alături de abilitățile pe care și le poate îmbunătăți continuu, trebuie să aibă un vocabular foarte bogat. Să cunoască sinonimele și înțelesul cuvintelor pe care le folosește. Și să nu se mintă!

Pentru că, indiferent ce ne dorim, indiferent cât de departe ajungem, nu putem fi altceva decât noi înșine.

……să nu uit ! Mă tot amenință o tipă de la compania pentru care lucrez. Îmi scrie emailuri că mă dă afară dacă mai ajung târziu la job și se semnează Ceo. Tot aflu eu cine e!!!!

PS: eu sunt “compania”. Ma numesc Laura Dragomir  🙂