De fapt, de ce ne revoltăm?

Când ne revoltă ceva, orice, ne deranjează, de fapt, aspectul moral al problemei. Nu legalitatea este primul lucru care ne vine în minte (chiar dacă este importantă), ci moralitatea.

De exemplu Ilan Laufer, considerat de președinte nepotrivit pentru portofoliul de la Dezvoltare. Nu e prost (l-am avut invitat prin 2011 parcă, într-o emisiune la The Money Channel), e doar viclean și autosuficient. Consideră că e imoral să fie respins și bagă în față la capitolul realizări studiile făcute la timp și succesul în afaceri. Probabil se raportează la șeful guvernului sau la alți miniștri și nu la pregătirea și experiența pe care ar trebui să o aibă cineva pentru o asemenea responsabilitate. În plus, își consumă energia să atace, nu să-și dovedească valoarea pe care consideră că o are.

Pe de altă parte, pe noi ne deranjează lipsa de moralitate a acuzelor sale, cum că ar fi respins pe criterii de antisemitism și că o secundă nu și-a pus problema că nu e potrivit pentru acest rol.

La fel și cu alte personaje din politică ori din business. Îi considerăm lipsiți de moralitate pentru ceea ce fac însă mulți nu au nicio problemă cu acțiunile lor, nu pentru că n-ar fi de acord că încalcă legea, ci pentru că nu văd nicio problemă morală în a fura, a minți, a-i umili pe alții.

Așadar, sistemul nostru de valori ne determină atitudinea în orice împrejurare: în trafic, la birou, în relațiile cu ceilalți, chiar și în lucrurile mărunte. Când spunem că ceva nu e normal, gândim, de fapt, că nu e moral. Iar primul gând care ne vine în minte este dacă, în acord cu sistemul nostru de valori, e moral ce face sau spune cineva și asta ne revoltă. 

Desigur, e valabil pentru cei ce au măcar un gram de moralitate.