Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
BLOGUL LAUREI
Să ne întoarcem la buna Reputație
- decembrie 25, 2024
- Posted by: Laura Dragomir
- Category: Blog
Unul dintre subiectele despre care mi-a plăcut să scriu sau să vorbesc cel mai mult anul ăsta în traininguri, workshopuri sau în online este Reputația.
Acel activ intangibil, dar puternic. Percepția caracterului, valoarea și credibilitatea noastră, așa cum sunt judecate de alții. E construită pe acțiunile, comportamentele și rezultatele adesea modelate de cum vorbesc ceilalți despre noi, de experiențele directe pe care le-au avut (și deseori de media). Reputația acționează ca un bun social. Influențează relațiile, oportunitățile și încrederea pe care o primim, atât în sfera personală, cât și în cea profesională. O bună reputație e construită pe încredere și poate să ne ridice sau să ne limiteze.
Încredere vs faimă
Am observat că, uneori, încrederea e asociată cu faima. La asta au contribuit și rețelele sociale, care au creat o scurtătură: Pășiți pe drumul către faimă și nu vă mai faceți griji pentru încredere! Iar atracția e irezistibilă.
E tentant să schimbăm credibilitatea cu faima. Iar când zgomotul e mare, nici nu mai băgăm de seamă că „Încrederea duce la faimă” s-a transformat în „Faimă în ciuda comportamentului nedemn de încredere”.
În tot acest zgomot, poate încrederea – ca fundament al bunei reputații nu mai e la modă, dar va fi întotdeauna un instrument magic. Ne multiplică efortul, amplifică valoarea muncii și ne ajută să mergem mai departe. Și toate deodată.
Să ne întoarcem la buna Reputație, care se construiește treptat și fără încetare și să ne concentrăm pe ea. Să ne înconjurăm de oameni care cred în această valoare. Căci dacă lemnul e ud, nu contează câte chibrituri ai. Dar când ne străduim să construim ceva solid și să răspândim ideile bune, o scânteie e deseori suficientă.