Spune-mi pe numele meu

Dintotdeauna, oamenii au avut o nevoie profundă de a numi: copiii, bunicii (Papi), frații (Junior sau Cap de cauciuc), partenerul romantic (Honeybear), tehnologia (Siri), jucăriile, forțele naturii, florile, animalele de companie.

A da nume indică nu doar afecțiune, ci declanșează legături afective cu cel numit, sentimentul că ceva e al tău. Rar primesc nume animalele pe care le creștem pentru hrană.

Într-o lume plină de cuvinte, dăm nume pentru a:

• identifica
• menționa
• descrie
• simplifica
• organiza
• crea analogii

și, cel mai important, pentru a îmblânzi.

Să ne oprim puțin asupra celui din urmă aspect.

Dacă celelalte sensuri facilitează îmblânzirea,  actul de a îmblânzi e profund.

Când îmblânzim ceva, ni-l apropiem, creăm legături emoționale.

„Pentru mine, ești doar un băiețel la fel ca alți băieți. Nu am nevoie de tine. Nici tu nu ai nevoie de mine. Pentru tine, sunt o vulpe ca alte vulpi. Dar dacă mă îmblânzești, atunci vom avea nevoie unul de altul. Pentru mine, vei fi unic. Pentru tine, voi fi unică.”

– Vulpea către Micul Prinț – Antoine de Saint-Exupéry, ”Micul prinț”

Cuvintele au semnificație iar numele au sens, care provoacă asociații, emoții (uneori chiar bariere).

O vulpe este doar o vulpe până când o îmblânzești…

”Dar apoi vom avea nevoie unul de celălalt.”

Cât despre oameni, numele este cel mai dulce și mai important cuvânt, în orice limbă.

Și e important să ni-l amintim.

Rostind numele celuilalt, îi spunem, de fapt, că e important pentru noi, că înseamnă ceva și, astfel, reușim să ne conectăm mai ușor.