„Spune-mi soluția! Dă-mi rezumatul!”
Le aud tot mai des. Mai ales în întâlnirile cu studenții care mă invită să le vorbesc.
Și asta duce la De Ce-urile pierdute și la gândirea împrumutată.
Iată care e problema: rezumatul e ce rămâne după ce altcineva a decis ce merită păstrat. Prioritățile altora nu sunt ale tale. Filtrele lor nu sunt ale tale. Când acționezi doar pe baza rezumatelor, gândești cu mintea altcuiva.
Pledoarie pentru puterea întrebărilor
În toate trainingurile mele, includ un capitol numit ”Triunghiul întrebărilor”. Una dintre ideile de bază: actul de a întreba nu poate fi predat. Și nici nu are nevoie de profesor. Ne începem viața cu mii de „De ce-uri” și, pe măsură ce creștem, le pierdem, le uităm și le înlocuim cu cereri de „rezumate”.
Am citit mai demult un studiu care vorbea despre oameni ca ”ființe întrebătoare”. Animalele nu pot pune întrebări. Și nici zeii. Doar noi, oamenii – fragil amestec între instinct și conștiință – avem acest privilegiu: să gândim prin întrebări.
Și mai e ceva: întrebările ne apropie. Pentru că avem nevoie unii de alții ca să găsim răspunsuri. Iar întrebările bune sunt NU despre a primi imediat un răspuns ci, mai degrabă, despre cum rezolv o problemă.
Soluțiile sunt utile dar întrebările sunt transformatoare. Rezumatul e ok, dar procesul îl construiește.
Să întrebăm – nu pentru răspunsuri rapide, ci pentru claritate. Și să gândim cu mintea noastră, nu cu a altcuiva.