Cum să te diferențiezi pe o piață unde s-a inventat aproape tot
În 2010, rata criminalității în Malaiezia ajunsese la cote alarmante. Aveau prea mulți criminali și insuficient spațiu pentru a-i găzdui. În fiecare an creștea numărul deținuților, pentru că cei eliberați recidivau și, în plus, se întorceau cu noi parteneri penali. Soluția convențională ar fi fost să construiască și mai multe închisori sau să-i elibereze rapid însă guvernul a considerat că este prea costisitor și periculos. Pentru a întrerupe acest ciclu, a schimbat strategia: a închis multe închisori. S-au gândit că dacă îi vor pune laolaltă pe infractorii care au comis fapte minore cu criminalii, vor crea o școală a crimei. Începătorii în ale meseriei sau cei care au comis infracțiuni pedepsite de lege dar nu foarte grave vor învața de la cei mai răi, vor fi influențați, agresați, constrânși de aceștia să comită infracțiuni repetate. Așa că, s-au întrebat: Și ce facem cu ei? Au descoperit că bazele lor militare, proiectate cu un înalt nivel de securitate, au mult teren nefolosit. L-au valorificat și au construit spații de detenție pentru infractorii mai mici. În același timp, au lansat ”Programul comunitar de reabilitare” – o colaborare între Departamentul Penitenciarelor și forțele armate. Aceste centre au fost cu 80% mai ieftin de construit și cu 50% mai ușor de gestionat. În plus, cei închiși în spațiile militare sunt incluși într-un amplu și bine structurat Program educațional, care cuprinde diverse module de formare: în industrie, agricultură, meserii, inclusiv în antreprenoriat. Au cuprins în programul educațional și spiritualitate, sport, gestionarea banilor, activități culturale, dezvoltarea abilităților de comunicare și tot ce i-ar putea ajuta pe deținuți să se integreze în societate. Practic, când sunt eliberați dintr-o astfel de tabără de detenție, este ca și cum ar fi absolvit un MBA. Știu ce au de făcut pentru a putea trăi pe picioarele lor. Din 2011 de când a fost lansat acest Program, au fost reabilitați cu succes peste 10.000 de deținuți. În trecut, criminalii eliberați nu erau în stare să se adapteze și comiteau alte crime pentru a se întoarce în închisoare, unde aveau asigurate casă, masă și erau respectați de ceilalți. După implementarea programului, rata de recidivă a scăzut semnificativ. Așadar, ce a făcut Malaiezia, care are astăzi una dintre cele mai scăzute rate a criminalității? A identificat o problemă, a redefinit-o și a găsit o soluție inovatoare, practică și cu costuri reduse. Practic, au aplicat tipul de gândire Blue Ocean. Malaiezia este un exemplu. Îl aplică la nivel de țară dar a fost implementat și de companii ori ONG-uri. Unul dintre aspectele importante ale National Blue Ocean Strategy Malaiezia este că forțează echipele guvernamentale să gândească într-un mod diferit. Programele cu costuri reduse și cu impact ridicat au devenit regula. Până la urmă, BLUE OCEAN este mai mult decât o strategie. Este un mod de a ne construi țara, afacerea, compania, echipele, stilul de conducere, sistemul de învățământ, viața personală. Esența ei stă în utilitate (care e diferită de funcționalitate) și rezolvă o durere (care e diferită de nevoi), la prețuri accesibile.
Cum să ai IMPACT în social media
Scopul principal pentru care cei mai mulți postează este „să aibă impact”. Dar ce înseamnă asta de fapt? Și de ce și-l doresc? Uneori, este un exercițiu de mărire, de glorie. Însă acumularea unui număr mare de like-uri în social media nu are echivalent în viața reală. A fi celebru pe rețelele de socializare fără fond, doar de formă, este ca și cum ai fi bogat la Monopoly. Multe postări sunt momeală – videoclipuri cu animale, cu bebeluși, citate celebre fără context sau, mai grav, unii își pun numele pe conținutul altcuiva și îl postează ca și cum ar fi al său. Dar să recunoaștem, cât de mulți se gândesc la tine? Sau le pasă de tine? Sunt doar numere aleatorii pe un ecran. Impactul este zero. Poate chiar mai puțin, dacă vei contabiliza timpul și efortul depus. Care este alternativa? Începe să faci efortul de a adăuga postărilor tale propria perspectivă. Gândește-te:ce calitate unică ai? Ar putea fi o abilitate sau talent Ar putea fi o perspectivă asupra a ceea ce ne înconjoară Orice ar fi, postează ceva ce te reprezintă! Și chiar dacă vorbești / scrii ceva despre care s-a spus, arată care e perspectiva TA asupra subiectului. Știi care e frumusețea? Abia atunci te vei gândi la ce contează pentru tine în profunzime. La lucrurile care te definesc. La sistemul tău de valori. Acele valori care nu sunt negociabile. Toate acestea îți vor defini mesajul – ce ai de spus și cum ai de gând să o spui. Cu cât te descoperi mai mult, cu atât postările tale vor avea valoare. Când ești sincer și vei dori să oferi și altora din ceea ce simți sau gândești, vei vedea că vei construi legături autentice cu oameni care se văd în tine. Sau care vor să învețe de la tine ori de la care ai ce învăța. Cum să faci asta? Dacă vrei să scrii, scrie! Cât de des poți. Și, în primul rând, scrie corect gramatical. Dar înainte de a posta sau a comenta la postările altora, citește! Multe cărți. Scriitorii buni sunt cititori buni. Scrie din experiența ta. Cum i-ar putea ajuta pe alții ce știi tu? Dacă vrei să postezi videoclipuri, află cum să o faci bine. Poți filma video uimitoare cu telefonul mobil, dar învață câteva trucuri. Experimentează, încearcă! Videoclipul tău nu trebuie să fie perfect pentru a ieși în evidență. Dar cel puțin ar trebui să fie corect. Să faci live-uri aiuristice e pierdere de vreme. Și pentru tine, și pentru cei care se împiedică de ele în feed. Dacă postezi fotografii în care ești cu altcineva, spune ceva frumos despre acea persoană. Dacă postezi de la un eveniment, spune ce ai aflat nou. Grafică, animație, muzică – toate acestea sunt alte modalități de a te exprima. De fapt, de ce postezi? Dacă obiectivul tău este dorința AUTENTICĂ de a te conecta cu ceilalți, atunci inspiră-i, spune-le lucruri practice, care să îi ajute în viața de zi cu zi, care le-ar putea îmbunătăți viața chiar și la scară mică. Dacă faci toate acestea, aduci mai aproape impactul pe care ți-l dorești. Te vei conecta cu oamenii cu care îți place să comunici, pentru că ei vor fi cei în care mesajul tău rezonează. Vei mai da de hateri – este o consecință nefericită a vieții pe internet. Dar vei cunoaște și oameni minunați, care vor dori să audă ce ai de spus. Care îți vor pune în valoare perspectiva. Știi de ce? Pentru că ai curajul să-ți dezvălui adevăratul sine. Tu ce fel de impact îți dorești?
Lumea e mai sănătoasă la cap decât pare
Comentariile online ar trebui să fie piețele publice ale democrației noastre: locuri în care navigăm pentru a face schimb de idei sincere, exprimate cu grijă; locuri în care învățăm să ne înțelegem reciproc punctul de vedere și în care avem discuții constructive. ❗️Doar că au devenit refugii ale unor grave abuzuri, violențe verbale și cruzime. Este de înțeles dacă uneori concluzionăm, după citirea comentariilor, că umanitatea s-a pierdut undeva pe drum. ✅A ști cum să-ți spui punctul de vedere nu e ceva natural, este o abilitate care se învață. De fapt, toată lumea în online încearcă să spună ceva important, doar că unii o fac într-un mod nefericit. Cred că mai des citim pe FB: – You are a fucking idiot who can jerk off with my shit – decât auzim în viața de zi cu zi. ?Dar să vedem lucrurile altfel: poate că nu răutatea este sursa de remarci și comentarii nepoliticoase și frustrante. Cred că nimeni nu este brutal sau crud în online prin alegerea sa. Oamenii sunt așa pentru că se simt răniți, triști și singuri, pentru că nimeni nu le-a arătat bunătate de mult timp. În spatele fiecărei izbucniri online, există întotdeauna o viață complexă, dureroasă (pe care, de cele mai multe ori, nu o vom cunoaște niciodată, dar putem fi siguri că există), ceea ce face imposibil pentru comentator să simtă că poate trăi altfel. În plus, ancorați în izolare și neputință – pentru unii este imposibil să creadă că alți oameni ar putea fi vulnerabili la insultele lor. Lipsa de politețe se întemeiază pe neîncrederea că ceilalți i-ar putea lua în serios. În comunicare, această tipologie umană se numește FURIOSUL. Se consideră nedreptățit (de viață, oameni, situații) și vrea să impună respect. Convingerile sale sunt: “Pe nimeni nu interesează problemele mele. Oricum nu pot să rezolv nimic, măcar să mă descarc.” După ce citim secțiunile de comentarii la unele postări, e ușor să credem că unii oameni s-au transformat în monștri. Vestea bună este că, deși comentariile jignitoare reflectă modul în care unii văd lumea, ele reflectă, de fapt, un mic procent. Să nu uităm de vasta armată invizibilă formată din oameni cu gândire moderată, rezonabilă, care citesc în liniște, la fel de îngroziți ca mulți dintre noi. Cred că lumea este mult mai sănătoasă decât pare. Adevărata realizare ar fi să construim o lume online, la fel de amabilă, de răbdătoare și bună, așa cum cei mai mulți dintre noi suntem în viața reală. Cum ar fi dacă am putea explica lucrurile din perspectiva fiecăruia? Nimeni nu învață vreodată ceva când este umilit.
Cum să fim mai creativi
Când vine vorba de crearea de noi conexiuni, creierului nostru nu-i pasă de costuri, pentru el experiența este cea care contează. Cu alte cuvinte, frecvența noutății este la fel de importantă pentru creier ca noutatea în sine. De exemplu, mai multe călătorii pe care le-am face cu costuri rezonabile sunt mai benefice dezvoltării noastre decât o singură vacanță de zeci de mii de euro. Creierul nostru creează noi conexiuni de fiecare dată când experimentăm ceva nou prin organele noastre de simț. Altfel spus, dacă vedem, auzim, gustăm, mirosim, simțim ceva diferit de rutină, noi conexiuni se vor forma automat în creier. Însă noile conexiuni neuronale nu se formează în vid – au nevoie de puncte de bază. Iată ce poți face: Citește articole sau cărți nu doar din domeniul tău de expertiză Înscrie-te la un curs care te bucură (public speaking, pictură, teatru, mindfulnes) Du-te la evenimente unde crezi că poți cunoaște oameni interesanți, din domenii diferite de al tău Mânâncă sau gătește ceva ce n-ai mai încercat Urmărește un film sau ascultă muzică ce nu este pe lista ta Învață o nouă limbă străină Cmpletează tu lista…. Fiecare nouă experiență te ajută să observi detalii pe care le-ai fi ignorat altfel iar creierul tău va deveni un teren fertil pentru noi conexiuni. Așadar, rupe rutina! Cercetările arată că 95% din viața de adult este un rezultat al obișnuinței. Marea majoritate a oamenilor face aceleași lucruri zi de zi. Cu cât îți schimbi mai des rutinele, cu atât organele tale de simț se activează, formând noi conexiuni în creierul tău. Pe lângă faptul că te bucuri de o viață mai bogată, noile conexiuni pe care le face creierul tău te ajută să vezi posibilități sau soluții pe care nu le-ai găsit anterior. Cred că asta înseamnă să te simți viu.
Învață altfel! Cele #8Abilități care îți formează comportamentul
Zilele astea am întâlnit (sau am văzut poze cu) părinți care și-au însoțit copiii în prima zi de școală. Am văzut bucurie, mândrie, dorința ca ei să reușească. Mi-am însoțit și eu copilul, probabil e ultimul an în care mă mai ia cu el (a trecut în clasa a VI-a). Fiului meu nu i-am spus să învețe. În fond, asta ar trebui să facă, e responsabilitatea lui. Iar învățarea este o consecință a altor obișnuințe. L-am îndemnat, în schimb, să continue să-și dezvolte cele #8Abilități care ne formează comportamentul. Abilitatea de întreba Când adresezi întrebări, devii un ascultător mai bun. Îți dezvolți atenția și te cunoști mai bine. În plus, o întrebare vine cu un răspuns care naște o altă întrebare și, astfel, vei ști mai multe. Într-un cuvânt, evoluezi. Când îți adresezi întrebări, arăți că tu contezi pentru tine. Iar când adresezi întrebări altora (profesorilor, colegilor), poți învăța lucruri noi de la ei, le recunoști sentimentele, validezi relațiile. Întrebările bune te energizează, fac parte din procesul de comunicare și de învățare, a găsirii de soluții. Arăți că ești curios și că ai o minte deschisă. Abilitatea de a asculta Mintea noastră zboară aiurea cam 47% din timp printre preocupari, griji, analize, amintiri, regrete, întrebări, planuri. Ne întoarcem în trecut – când ne amintim ce am făcut, ori mergem în viitor – și facem proiecții. Să fii prezent în prezent, să asculți cu adevărat nu e chiar simplu. Cere răbdare, atenție și flexibilitate. Ascultă cu intenția de a înțelege! Să fii conectat la prezent te ajută să te împrietenești cu tine și să te concentrezi pe ce ai de făcut în acel moment. Timpul tău e prețios. Abilitatea de a rezolva probleme Probleme apar în fiecare zi. Pot fi mari sau mici, simple sau complexe, ușoare sau dificile. Nu te lăsa învins de ele și, mai important, concentrează-te pe soluții. Deseori, soluția e în tine. În primul rând, recunoaște adevărata problemă. Unde te-ai împotmolit? Asigură-te că rezolvi problema reală – nu consecințele acesteia. Apoi, întreabă-te: Există o singură cauză sau este o combinație de probleme care se reunesc negativ? Care ar fi acestea? În continuare, scrie toate soluțiile posibile care consideri că te vor ajuta să rezolvi problema. Fii creativ, nu-ți pune limite! Mai departe, selectează cea mai bună soluție Vezi dacă funcționează La final, evaluează rezultatul. Soluția aleasă a rezolvat problema? Dacă nu, întoarce-te la celelalte soluții pe care le-ai identificat și alege alta. Sau, poate descoperi una nouă. N-ai dat greș, doar ai înțeles că există și soluții mai bune Aceștia sunt cei #6Pași în rezolvarea unei probleme. După ce practici, vei avea mintea mai antrenată și nu te vei mai bloca. Abilitatea de a cere ajutor E mare lucru! Spune când nu știi, nu poți sau nu înțelegi ceva! Ideea e nu că nu știi, ci că nu știi încă. Dar nimic nu te împiedică să afli. Și amintește-ți că nu trebuie să le faci singur pe toate! Sunt aici! În fond, nimeni nu s-a născut învățat. Abilitatea de a descoperi, curiozitatea Când afli sau înveți ceva nou, nu te opri acolo! Explorează în continuare! Întrebă-te: de ce, cum și despre ce este vorba? Fii curios! Vei învăța pe pielea ta că oamenii nu vor da 2 bani pe ceea ce faci sau știi tu. Vei conta doar pentru oameni care cred în ceea ce faci. Care cred în ceea ce crezi tu. Să crezi în tine, în ideile tale! Abilitatea de a nu renunța, de a duce la capăt ce ai început Să renunți e ușor. De fapt, cred că e cel mai ușor lucru. Nu renunța nu pentru că n-ai putea, ci pentru că nu vrei tu să renunți. Nu vrei pentru că ai muncit mult să ajungi aici, te-ai străduit și ești mândru de asta! Dacă ești pasionat de ceva, nu abandona doar pentru că nu ți-a ieșit din prima! Și dacă tot vei fi tentat să renunți (și vei fi tentat deseori), gândește-te la apă! E generoasă. Ajută animalele să crească și ține plantele în viață. Fără apă, viața nu ar mai exista. Când duci lucrurile la capăt, ai reușit și îi poți ajuta și pe alții să reușească. Când apa unui râu întâlnește o stâncă, curge pe lângă ea, fără să se supere ori să renunțe. Când întâlnește un obstacol, cumva găsește o soluție. Apa e deschisă spre schimbare. În funcție de temperatură, trece, firesc, dintr-o stare în alta, se schimbă pentru a fi relevantă. Fii flexibil! Așadar, când ești pe punctul să renunți, întreabă-te: Ce-ai face dacă ai fi apă? Abilitatea de a pune laolaltă cunoștințele pe care le ai despre un anumit subiect și a le da un sens. Să faci conexiuni logice între idei. Să ai o gândire independentă. Se numește gândire critică. Este un mod de a gândi despre orice îți ocupă mintea în prezent, astfel încât să ajungi la cea mai bună concluzie posibilă. Abilitatea de a învăța continuu Învățarea (iar școala e parte din învățare) este, de fapt, căutare iar inovația e, până la urmă, un rezultat al acestei căutări. Așadar, dacă îți adresezi întrebări, asculți ce auzi, ești curios, ești prezent în prezent, nu-ți pui singur bariere, vei vedea că și materiile care par plistisitoare devin interesante. Pentru că TU le vei vedea așa. Orice știi te ajută, habar n-ai când! Fii prietenul tău cel mai bun! Dacă toate astea fi-vor exersate, restul o să vină de la sine-apoi….
DĂNCILĂ – O platitudine repetată obsesiv. Sau cum să transformi slăbiciunile în puncte tari
Ne-am amuzat până acum de Dăncilă, de incultura, agramatismele, prostia și lipsa ei de experiență politică – pe care le-am considerat slăbiciuni. ?Iată că le transformă în puncte tari și a defilat mândră cu ele la Congresul psd: ”Sunt mai puternică decât toți acești bărbați care nu fac altceva decât să țipe de pe margine!” ? Desi pare modestă ”23 de ani de muncă în PSD. Am plecat de la baza partidului, am lipit afișe, am împărțit pliante și spun asta cu mândrie. În spatele meu nu stă nimic altceva decât muncă”… este indolentă ca și vocea de școlăriță cu care rostește platitudini, minte cu seninătate, e țanțoșă și orgolioasă. ? Discursul ei a fost sărac, superficial, lipsit de subtilități intelectuale. L-a putut, astfel, rosti cu entuziasm, fără să se încurce. Însă din mesajul ei politic lipsesc aspectele esențiale: „Voi da substanță în educație(CUM?), în România educația trebuie să facă saltul spre un sistem modern(CONCRET, CARE E VIZIUNEA?), am construit creșe și grădinițe (CÂTE; UNDE?), am adus fonduri europene (CE PROCENT?), guvernul a creat sute de mii de locuri de muncă (PENTRU CINE?), luptăm pentru combaterea sărăciei (CONCRET, CUM?)” ? În rest, adevăruri banale în context: ” Copiii noștri sunt cea mai de preț resursă a țării și avem datoria să-i pregătim pentru viață. Vreau ca niciun român să mai fie lăsat în urmă. Avem nevoie de mai multe locuri de muncă și mai bine plătite.”….▶️ Platitudini care sunt crezute ușor de electoratul psd , pe care vrea să îl țină aproape: ”Spre deosebire de alții, eu țin cu oamenii pentru că eu nu mă lupt împotriva nimănui.” Ba se luptă și va merge până la capăt. A intrat pe scenă pe melodia celor de la Survivor, aleasă nu întâmplător de staff-ul ei de campanie. Versurile sunt foarte mișto (Risin’ up, back on the street, Did my time, took my chances, Went the distance, now I’m back on my feet, Just a man and his will to survive…). Nu le-ar înțelege dar sensul lor se pliază pe ambițiile ei. Cu incultura, cu stiința puțină dar asumată și sinceră mai poti lucra, însă cu mințitul din reflex – niciodată, în nicio împrejurare…. Însă putem crea noi contextul. Dacă ieșim la vot!
Ar fi bine ca elevii să fie plătiți să meargă la școală? Ar fi și etic?
Măsura 12 din Raportul de Guvernare al PSD prevede: „Vouchere de 10 lei/elev pentru fiecare zi de școală cu prezența integrală.” Ideea de a plăti copiii să meargă la școală nu este românească. Pornind de la faptul că zilele în care copiii învățau de dragul de a învăța sunt istorie, America testează de câțiva ani stimularea financiară pentru elevii care și învață, NU DOAR SUNT PREZENȚI la ore! ▶️ În cel mai nou experiment au fost selectați 7.000 de elevi de la școli din Houston, Texas și din Washington, DC. Valoarea Programului a fost de 7 milioane $ pentru aprox. 7.000 de elevi. Criteriile după care copiii primeau bani au fost: participarea la ore, comportamentul și atitudinea, sarcinile în cadrul școlii, rezultatele la teste și dacă își făceau temele pentru acasă. ? Rezultatele generale ale Programului experimental: Din cei 7.000 de copii care au beneficiat de stimulente financiare, doar: 1% au mers la școală mai des ca de obicei 28% au comis mai puține infracțiuni (și-au îmbunătățit comportamentul) 13,5% au avut dorința să-și termine temele pentru acasă niciun elev nu a avut rezultate mai bune la testele standard anuale În Huston, Texax: A crescut oarecum performanța elevilor la testele standardizate de matematică DAR au scăzut dramatic notele la reading tests – nu înțelegeau ce citeau (analfabetism funcțional). Așadar, pentru că lectura nu era plătită, au renunțat la a mai citi și a înțelege ce citesc 20 % dintre cei care au rezolvat mai multe probleme de matematică pe parcursul anului școlar au eșuat la evaluarea anuală la matematică, nu au luat note de trecere În Washington D.C., doar: 17% și-au îmbunătățit competențele la matematică 15% au luat note mai mari la reading tests Acesta nu este singurul Program de stimulare financiară a elevilor. În unele școli din New York, părinții primesc 300$/semestru pentru a-și trimite copilul la școală, cu condiția ca acesta să învețe bine iar părintele să participe la cel puțin 3 întâlniri cu profesorii. În unele școli din Chicago, elevii primesc 50 $ pentru un A, 35 $ pentru un B și 20$ pentru C. Iar în Dallas, elevii unor școli primesc câte 2$ pentru fiecare carte pe care o citesc. Și, mai important, banii intră într-un cont pe care elevul îl poate accesa doar la absolvirea liceului. ? De ce astfel de Programe nu și-au atins scopul? Elevii au fost entuziasmați că vor câștiga bani și au înțeles că este de ajuns să se conformeze criteriilor de recompensare. Însă astfel de Programe nu au luat în calcul procesul de învățare la copii, cum aceștia să dea un sens actului de învățare, cum să înțeleagă și cum să rețină. Câti copii dintre cei care erau recompensați financiar credeți că rămâneau după ore să spună profesorilor ce nu au înțeles? Ei bine, NICIUNUL! Din aceste studii, dovezile par să indice stimularea comportamentelor de bază pe care copiii și părinții lor le pot controla: să meargă la școală, să nu hărțuiască alți copii, să fie atenți la ore. Însă de aici până la a înțelege și reține ce învață – e o cale lungă. Așadar, stimulentele financiare sunt bune, însă întâi trebuie găsită formula potrivită ca să funcționeze. ? Este etic să plătim copiii să învețe? În fond, oferim stimulente copiilor tot timpul. Mulți părinți folosesc o combinație de recompense sau pedepse pentru a-și determina copiii să învețe. O preocupare legitimă este că stimulentele în bani ar putea afecta motivația intrinsecă a copiilor și ar transforma învățarea mai degrabă într-o tranzacție decât într-o bucurie. Iar în România, cei defavorizați, din familii sărace, cu școli la km de casă, fără cărți și dascăli dedicați, fără căldură iarna și cu WC-ul școlii în curte, nu au șansa să-și dovedească performanțele și să-și dezvolte dragostea de carte. Iar să recompesezi financiar copiii pentru că doar merg la școală, fără să te asiguri că ce vor învăța îi va ajuta când își vor căuta un job (cum propun guvernanții români), cred că e totală risipă de resurse.
Cei 7 Stimuli Acceptați de Învățare
Bariere în Comunicare
3 Mai – #ziuapresei. Manipulatorii din spatele cortinei
Am intrat în presă când nu exista internet în România. Nu a fost niciodată visul meu, dar am descoperit că mi-a fost vocație. Prin clasa a VIII-a am hotărât că voi fi avocat sau procuror. Cel mai tare, care va face dreptate și va șterge pe jos cu toți nemernicii. Și am intrat la Drept. Materiile preferate erau Criminalistica și Criminologia. Credeam că sunt pe drumul meu… În paralel începusem să lucrez în radio și scriam și articole pentru ziare. La început, pentru că aveam nevoie de bani să mă întrețin, mai apoi pentru sentimentul fantastic de libertate. A fost un pas până la televiziune și m-am îmbolnăvit de virusul ăsta, de care știu că nu voi scăpa vreodată. Ca să dau un sens anilor de facultate, mi-am ales pentru lucrarea de licență un subiect pe care nu îl mai făcuse nimeni: ”Reglementări juridice ale Uniunii Europene cu privire la Televiziune”. Am găsit cu greu informații și doar în engleză, dar a ieșit o lucrare complexă, chiar dacă erau doar vreo 9 state parcă pe atunci în UE. Însă, așa cum nu mai cred că dreptatea și binele vor învinge întotdeauna, nu mai cred nici în presă. Mass-media devenit, în marea ei majoritate, un sistem mediatic creat pentru a păcăli, a linguși și a fura fiecare secundă a celei mai prețioase resurse din lume –timpul oamenilor. Presa a fost mult timp o sursă de încredere pentru public și mă bucur că am trait acele timpuri. Astăzi, toate barierele care au făcut-o fiabilă au surpat. Jurnaliștii trebuie să scrie despre tot ceea ce întâmplă, într-un timp foarte scurt, dar rareori sunt calificați. Ar mai fi și cei care se consideră jurnaliști doar pentru că au o tastatură și acces la internet. Aceştia cred că pot produce știri și scrie despre orice au sau nu habar, fără ca măcar să iasă din casă. Și, astfel, un alt fenomen a devenit relevant: manipularea media, care controlează tot citim, auzim și vedem. Aproape nimic nu poate scăpa de exagerare, fabricare și denaturare. Unii sunt mici manipulatori, care ar scrie orice pentru bani sau o clipă de celebritate. Însă, deseori, marii manipulatorii se află în spatele cortinei, mânuind informațiile cu talent și bani. Ei sunt cei care adoră să exploateze vulnerabiltățile media. Astăzi, trăim într-un mediu suprasaturat de informație. Libertatea de a analiza corectitudinea a ceea ce aflăm este redusă, pentru că nu mai avem timp să gândim. Și, pentru că informația, așa cum o dă altul, este cea care a ajuns sa ne controleze comportamentul, suntem mai puțin liberi. ADEVARUL nu mai este atât de important, ci EMOȚIA pe care o declanșează o știre. Și iată cum, o aberație multiplicată de sute de mii de ori pe rețelele de socializare ori la TV, ajunge să aibă impactul unui fals adevăr, mult mai mare decât al unui adevăr susținut argumentat de puțini oameni. Iar o faptă verificată din mai multe surse, susținută de puțini, contra unei minciuni susținute de o masă mare, a pierdut din start, căci minciuna câștigă. Informația înseamnă putere. Suprasaturarea de informație, transmisă fără restricții este, însă, slăbiciune. Iar când media este asaltată din toate părțile de surse lipsite de etică, termene limită, informații incomplete și inexacte, editori lacomi și slab pregătiți iar atracția pentru click-uri este prea ispititoare, linia dintre real și fals devine aproape imposibil de distins. Escrocheria este să creezi un brand pe spinarea altora. Atenția și credulitatea publicului sunt cele furate!!! Mass-media este organizată greșit astăzi, pentru că nu mai are grijă de jurnalismul de calitate. Sursele nu sunt verificate. Faptele sunt presupuneri dubioase. Greșelile nu sunt corectate. Editorilor nu le pasă de adevăr, căt timp există reacție (comentarii, like & share) la ceea ce publică. În lumea de azi, asta înseamnă să fii ”profesionist”! Acest lucru se întâmplă și din cauza stimulentelor slabe. Atunci când cititorii nu plătesc pentru informații, creatorii de știri nu au nici o loialitate față de ei. Pentru a combate manipularea, trebuie să schimbăm stimulentele. Dacă vrem loialitate față de adevăr, trebuie să fim loiali față de oamenii care ni-l oferă. Asta înseamnă că trebuie să platim, într-o formă sau alta, pentru informații. Și că trebuie să fim mai răbdători, pentru că documentarea și verificarea unei știri cer timp. La mulți ani colegilor care încă mai fac presă! Nu-i o viață ușoară, dar e cea mai provocatoare, vie și umană viață pe care o știu. Pentru că o faci pentru oameni.