Un lider e la fel de bun ca întrebările pe care le adresează
Vrei răspunsuri bune? Adresează întrebările potrivite! ”Garbage in, garbage out” – este un adevăr popular, adesea pus în relația cu sistemele informatice: dacă pornești de la informații greșite, vei obține concluzii greșite. Același principiu se aplică și comunicării: dacă adresezi întrebarea greșită, nu vei primi răspunsul la care speri. Întrebările bune se află în centrul comunicării și a schimbului eficient de informații. Folosind întrebările corecte într-un anumit context, poți obține informații mai detaliate, poți construi relații mai puternice, gestiona mai eficient oamenii și îi poți ajuta și pe alții să învețe. Deseori, uităm să facem ceea ce știm foarte bine: să adresăm întrebări. Creierul adoră întrebările – așa accelerăm învățarea. Așadar, adresezi întrebări? Pun pariu că da! Dar adresezi întrebările potrivite? LIDERUL ȘI ECHIPA O companie al cărei lider nu invită echipa să adreseze întrebări este destinată să trăiască mai puțin. Să întrebi pare destul de simplu iar să ai parte de un „da” sau „nu” din partea cuiva nu este o știință complicată. Însă să obții răspunsuri relevante, care să te ajute să înțelegi corect o situație, este o artă și necesită exercițiu. Din perspectiva angajaților, chiar și întrebările simple le pot provoca anxietate, mai ales dacă percepția este că cel care le adresează are toată puterea. Oamenii tăi sunt plini de idei, intuiții, gânduri și sentimente care alcătuiesc pulsul adevărat al organizației. În plus, sunt o sursă incredibilă de rezolvare a problemelor și de inovare. S-ar putea să nu-ți spună ce au în minte în ordinea exactă, cu profunzime și cu detaliile pe care le preferi, de aceea instrumentul pe care îl ai la îndemână sunt întrebările țintite, care pot stimula, desena și conduce discuțiile. Încurajarea întrebărilor la momentul potrivit este o artă subtilă. Dacă vei implementa o cultură a comunicării în organizație, echipa ta va simți încredere și validare, nu frică și intimidare. În plus: Întrebările generează idei Schimbarea are loc atunci când examinăm lucrurile cu o lentilă critică. Multe dintre cele mai bune idei ale lumii au prins contur tocmai pentru că cineva a contestat statu-quo-ul și a întrebat dacă lucrurile pot fi făcute și altfel. O singură voce nu este suficientă pentru a genera o idee grozavă. De aceea este vital ca tu, lider, să te înconjori de oameni dispuși să adreseze întrebări creative, care pot reformula și, astfel, crea un produs final mai bun. Pentru că întrebările sunt adesea considerate „confruntări” și nimeni n-ar vrea să-și supere „șeful”, este important ca liderii să considere întrebările oneste drept o provocare productivă, să stabilească tonul și să creeze un cadru sigur de comunicare. Întrebările dezvăluie ceea ce lipsește Deși se concentrează pe luarea deciziilor cheie, uneori liderii nu reușesc să vadă modul în care acțiunile lor îi afectează pe ceilalți. Inițierea unui dialog și încurajarea echipei să adreseze întrebări îi va oferi șansa de a fi flexibil și de a repara o problemă, înainte de a fi prea târziu. Întrebările creează claritate – și o performanță mai bună Organizațiile sunt mai funcționale atunci când toți membrii echipei înțeleg obiectivele companiei și le este clar care este rolul lor în implementarea acestora. De multe ori, aceasta înseamnă să adreseze întrebări pentru a obține claritatea care generează angajamentul. „Alte întrebări?” În mod ironic, aceasta este una dintre cele mai inutile întrebări. Deseori este considerată o formalitate. Înlocuiește-o cu întrebările potrivite și, vei vedea, vei primi răspunsuri la care nu te așteptai. Acum, o ultima întrebare: Dacă cineva ar întreba pe pe cei din cercul tău – familie, prieteni, colegi, clienți, antreprenori, cine adresează cele mai bune întrebări, ar răspunde că tu ești acela? Dacă nu, exersează întrebările, încurajează-ți și echipa și veți câștiga acest titlu. Pentru că cine adresează întrebări, conduce, de fapt, discuția! Am scris acest articol pentru Revista Cariere.
TOP 10 ABILITĂȚILE VIITORULUI. #1 – Rezolvarea problemelor complexe copii și adolescenți
Copiii se duc la școală cu o mare încredere. Sistemul consideră că îi disciplinează, când, de fapt, îi pedepsește pentru că știu mai mult decât le este permis. A disciplina înseamnă a da viață procesului de învățare or, ei sunt puși să memoreze, să tocească iar abilitățile care ar trebui dezvoltate și care i-ar ajuta să performeze când vor fi adulți sunt, de fapt, ignorate. În tot acest proces de învățământ sunt uitate chestiile profunde precum libertatea în gândire, curiozitatea și încrederea în ei înșiși. Nu se dă învățării sensul acela profund, de a fi de folos. Mintea le este operată, gândirea le este distrusă când li se impune lucruri pe care ei ar putea și s-ar bucura să le descopere singuri. Nu li se adresează întrebări stimulatoare, nu sunt încurajați să aibă repere proprii. Pentru că, dacă își vor fixa un scop, vor găsi și pașii să îl atingă. E ca și cum li s-ar garanta eșecul. Rezolvarea problemelor complexe este pe locul 1 în TOP 10 ABILITĂȚILE VIITORULUI și prima cerință pe piața muncii (sursa: World Economic Forum). Am scris în acest articol despre ce înseamnă această abilitate și pașii logici pentru a rezolva o problemă. Am simplificat și am făcut înțelegerea accesibilă copiilor și adolescenților, pentru ca ei să fie capabili să devină independenți și să nu se mai sperie sau să se blocheze când au o problemă. O mare parte din încrederea în ei vine din stăpânirea unui proces pe care să-l aplice atunci când apare problema. Cu ajutorul acestei structuri, problemele pot fi rezolvate eficient (rapid) și eficace (cu rezultate bune). Pentru adulți, lucrurile sunt mai nuanțate, dar pașii sunt aceiași. REZOLVAREA PROBLEMELOR COMPLEXE Ai vreo problemă care refuză să plece? Dacă nu o rezolvi cu seriozitate, mai devreme sau mai târziu se va întoarce, poate într-o altă formă. Probleme apar în fiecare zi. Pot fi mari sau mici, simple sau complexe, ușoare sau dificile. Indiferent că este problema ta, ori a unui coleg sau prieten care nu găsește o rezolvare și se împotmolește, ai încredere că poate fi rezolvată! Nu te speria de probleme, e normal să apară! După ce le elimini, vei vedea că te vei simți mai puternic și mai încrezător în tine! PAȘII ÎN REZOLVAREA UNEI PROBLEME Recunoaște și Definește problema Determină cauza principală a problemei Generează soluții creative Alege soluțiile care se potrivesc Pune soluțiile în practică Evaluează rezultatul PASUL #1 – Recunoaște și Definește problema Care este problema pe care o ai? Ce nu merge bine? Unde te-ai împotmolit? Evident, nu vei ajunge prea departe dacă nu știi care este problema pe care încerci să o rezolvi. Uneori este ascunsă în alte probleme și, dacă vei ști care este, celelalte neplăceri pot dispărea. TIPS: Gândește-te la un fir de nisip din pantofi. Te deranjează, îți rănește piciorul, mintea ta este la durerea ce ți-o provoacă. Când l-ai îndepărtat, toate celelalte probleme au dispărut. PASUL #2 – Determină cauza sau cauzele principale ale problemei Acesta este un pas important care este frecvent ratat atunci când se încearcă rezolvarea problemei. Întreabă-te: Există o singură cauză sau este o combinație de probleme care se reunesc negativ? Acordă puțin timp acestui pas pentru a înțelege problema la un nivel mai profund, astfel încât să poți lua cele mai bune decizii care ajută la rezolvarea ei . De exemplu: Copiii / adolescenții nu performează la școală și tu, părinte, s-ar putea să crezi că nu învață. Totuși, dacă sapi mai adânc, poți descoperi că problema reală ar putea fi: volumul mare de teme copiii nu știu să învețe, chiar dacă sunt muncitori (recomand învățarea prin întrebări) profesorul nu a predat lecția structurat, cu exemple sau asocieri din viața reală, ca ei să poată înțelege informațiile noi poate a fost gălăgie în clasă (blocaje în comunicare) și nu s-au putut concentra ori, poate, s-au certat cu un prieten nu se odihnesc cât timp ar trebui nu fac destulă mișcare ori sport Toate acestea pot afecta procesul de învățare. TIPS: Cheia pentru definirea problemei este să te asiguri că rezolvi problema reală – nu simptomele (consecințele) acesteia. O parte foarte importantă a definirii problemei implică înțelegerea contextului (situației) în care a apărut În această etapă, este, de asemenea, important să te asiguri că analizezi problema din mai multe perspective. Dacă treci cu superficialitate prin această etapă, „fixările rapide” pot părea convenabile și poți ajunge la o soluție, dar s-ar putea să nu fie cea potrivită Nu te întreba a cui e vina, concentrează-te pe ”DE CE s-a întâmplat asta?” Doar așa poți ști ce ai de îmbunătățit PASUL #3 – Generează soluții alternative pe care să le poți pune în practică În această etapă, scrie toate soluțiile care consideri că te vor ajuta să rezolvi problema. Lasa-ți mintea liberă, te va ajuta creativitatea. Nu-ți pune limite! Notează orice soluție îți vine în minte. TIPS: Nu încerca să găsești un singur răspuns, ci toate răspunsurile posibile. Notează orice soluție care crezi că te poate ajuta să rezolvi această problemă Pasul #4 – Selectează soluția sau cele mai bune soluții care crezi că s-ar potrivi problemei pe care o ai Acum, că ai o listă cu posibilele soluții pe care le poți lua în considerare, trage linie și alege-le pe cele potrivite. TIPS: Este important să te împaci cu soluțiile alese și tu să fii cel care va duce acțiunile la bun sfârșit. Cu alte cuvinte, să poți trăi cu ele Nu te gândi că nu ai găsit cele mai bune soluții! Nu ai de unde ști până nu vezi dacă funcționează PASUL #5 – Pune în practică soluția / soluțiile alese Odată alegerea făcută, este momentul să acționezi și să vezi ce se întâmplă. Desigur, unele probleme nu se rezolvă peste noapte dar, făcând ce ți-ai propus, îți arăți ție că ești serios și consecvent. TIPS: Ești aproape să faci problema să dispară. Nu renunța, fii consecvent și hotărât! PASUL #6 – Evaluează rezultatul Soluția aleasă a funcționat? A ajutat la rezolvarea problemei? TIPS Dacă nu
Ce să spui când oferi un premiu în cadrul unei ceremonii?
La un moment dat, poate vei avea ocazia să recompensezi oficial pe cineva în cadrul unei ceremonii. Va fi un moment măreț iar recunoașterea cuiva este o reflectare a apartenenței, o nevoie umană de bază. Premiul este un simbol tangibil al unei mari realizări sau a unui lucru bine făcut. Înmânarea de către tine unui premiu este o onoare și, în același timp, o provocare. Când vei fi în această ipostază, rolul tău este:să evidențiezi premiul (să crești valoarea percepută a onoarei acordată premiatului) și să pui în valoare persoana premiată și modul în care aceasta a câștigat. AȘADAR: 1. Evidențiază premiul Asigură-te că atât destinatarul, cât și publicul înțeleg importanța premiului. Ce înseamnă? Care sunt criteriile după care se acordă? Care sunt tradițiile asociate cu această onoare? 2. Evidențiază modul în care persoana a câștigat premiul Acum, pentru că toată lumea știe semnificația premiului, pune în valoare persoana care îl primește. Ce a făcut pentru a-l merita? Cum a îndeplinit criteriile mai bine decât oricine altcineva care a fost nominalizat? Înainte de a urca pe scenă În primul rând, asigură-te că ai toate informațiile, fără greșeli: titlul corect al premiului și semnificația acestuia numele corect al premiatului și mai ales cum se pronunță, precum și detalii despre realizările acestuia, pe care urmează să le împărtărtășești. Vei fi sub lumina reflectoarelor iar modul în care te prezinți este esential pentru reușita momentului. S-ar putea să fi fost parte a comisiei care a ales câștigătorul sau poate ești sponsor al evenimentului însă reține că personajul principal este cel care primește premiul, tu doar îl înmânezi! Când ești pe scenă Poți concentra atenția asupra celui căruia îi înmânezi premiul în două moduri: surpriză sau confirmare directă. În abordarea surprinzătoare, menționează calitățile persoanei care primește premiul, fără a-i menționa inițial numele – permițând publicului să ghicească cine ar putea fi. Poți aminti câteva realizări sau poate spui o scurtă poveste, o întâmplare pe care ați trait-o împreună. Cu abordarea surpriză împărtășești informațiile care nu vor dezvălui identitatea destinatarului înainte de a prezenta premiul. Creezi, astfel, suspans și curiozitate. Dacă preferi, totuși, o confirmare directă a celui vizat, îi poți rosti numele de la început. Apoi vorbești despre motivele alegerii acelei persoane dintre cele nominalizate și de realizările sale. O recomand în cazul în care publicul nu este familiarizat cu destinatarul premiului. Umorul S-ar putea să ai emoții când vorbești în public și să fii tentat să spui o glumă. Aceasta este binevenită doar dacă se potrivește contextului și dacă ai talentul de a o spune. În plus, ar fi bine ca gluma să nu atingă sensibilitățile nimănui și să nu ofenseze pe cineva din public. ÎN CONCLUZIE Pentru că înmânezi un premiu, prezența ta pe scenă nu va fi despre tine, ci despre cel premiat. Însă te poți pune în valoare și da greutate momentului în 3 PAȘI. Pasul 1: Orice gală / ceremonie ar trebui să aibă un moderator (MC) profesionist care să conducă evenimentul și acesta te va introduce pe scenă să înmânezi premiul. Îți va spune numele și funcția, pentru ca toată lumea să înțeleagă de ce tu ești cel care oferă premiul și nu altcineva (te face credibil). Intri pe scenă de îndată ce moderatorul te-a prezentat și începi să vorbești după ce publicul s-a oprit din aplauze. În timpul ăsta zâmbești elegant. Apoi spui câteva cuvinte despre eveniment: de ce este o zi specială, cum te simți și o scurtă poveste despre semnificația premiului. Oferă detalii despre modul în care a fost selectat câștigătorul și despre motivul pentru care câștigarea premiului este o onoare. Dacă au fost mai mulți nominalizați, enumeră-i pe toți în ordine descrescătoare până la al doilea. Apoi respiri, crești volumul vocii și, fericit, anunți câștigătorul. Ex: Sunt onorat(ă) să mă aflu aici, în această zi la ……, eveniment ce combină cunoașterea, interactivitatea, inspirația, socializarea, munca și distracția, pentru a genera proiecte concrete prin care România devine o țară mai prietenoasă pentru business. …… Pasul 2: Prezintă persoana căreia îi vei înmâna premiul. Spune ceva special despre ea, ceva ce te leagă personal – poate o scurtă întâmplare relevantă, ceva ce ai învățat, cum te-a modelat (dacă ați interacționat) – astfel încât publicul să se conecteze cu acea persoană, să o îndrăgească înainte să afle cine e (să nu-i rostești numele, pentru a crea curiozitate). Dacă totuși publicul nu o cunoaște, atunci aplici confirmarea directă. Ex. Mă bucur că îmi revine mie onoarea (sunt onorat/ă) să ofer premiul ….(spune ce premiu) celui care……și spui ceva special despre el/ea…. Pasul 3 Acum chemi pe scenă premiantul și îi înmânezi premiul. Poți spune – Ex: Doamnelor și domnilor, în aplauzele dv. îl invit alături de mine pe……și sunt onorat să-i înmânez acest premiu (numele)……pentru…..(titulatura premiului). În acest moment, premiantul ar trebui să vină pe scenă lângă tine, pentru a primi premiul, în aplauzele publicului. Ține premiul respectuos, stabilește contact vizual cu destinatarul, zâmbește cald și înmânează-l cu respect, ca și cum ar fi o comoară. După ce i-ai dat premiul (ori îl ai tu în mână, ori îl aduce o hostesă dar TU îl iei de la ea și îl dai), faci un pas în lateral și e rândul premiantului să zică ceva. Rămâi pe scenă până când termină sărbătoritul ce are de zis. Apoi plecați amândoi de pe scenă. Tips: Îți poți scrie pe un cartonaș elegant punctele principale din discurs Spune o poveste. Oamenilor le plac poveștile, se implică, vor să fie parte din ele. Așadar, pune în valoare atât premiul cât și pe cel care îl primește, sub forma unei povești Asigură-te că știi cum să pronunți corect numele persoanei care primește premiul (mai ales dacă numele său are diacritice sau este rar). Cel mai drag cuvânt pentru cineva este propriul nume Tot ce spui să fie corect. Poți afecta măreția momentului dacă dai informații greșite Vorbește fără să te grăbești (chiar dacă ai emoții, sunt ale tale, împrietenește-te cu ele) Vorbește din inimă, cu pasiune și sinceritate Îmbracă-te cum scrie pe invitație (dress code) Mult success!
Când vorbești în public, ai un corp pe care te poți bizui
Deseori, când vorbesc în public, mulți uită că sunt un întreg. Vin în fața audienței, se concentrează asupra discursului și se produce o separare între ei și propriul corp. Acesta din urmă parcă întreabă creierul: Bine, prietene, te-am adus până aici și acum m-ai uitat? Cât ai de vorbit, 15 minute? 25? Bun, și eu ce fac în timpul ăsta? Și speakerul începe să vorbească iar corpul său începe să se plictisească și se comportă ca atare: picioarele se bâțâie sau se mișcă aiurea. La fel și mâinile, care gesticulează deloc în concordanță cu ceea ce spune. Dacă mai are și microfonul în mână, arată de parcă s-ar lupta cu un inamic nevăzut. Sau, dimpotrivă, corpul se relaxează total. Și, o dată cu el, și vocea, care devine plată, monotonă și dispare și gramul de entuziasm cu care speakerul începuse. Arată de parcă trupul nu i-ar mai aparține, sunt două entități separate. Cazurile din conferințe nu sunt singulare. Am întâlnit oameni care, într-o discuție obișnuită (deci fără emoții și presiunea unei audiențe mari), mișcă bratele stângaci în toate direcțiile și am senzația că, dacă ar ține în mână un pahar cu apă, i-ar vărsa conținutul. Este ca și cum nu și-ar simți trupul, de parcă nu ar fi al lor. Parcă trupul lor nu are simțul de sine. Al șaselea simț – Simțul nostru secret Cele 5 simțuri ale noastre sunt manifeste și evidente. Le conștientizăm cu ușurință. Mai avem însă și un simț secret – al șaselea simț, numit „propriocepțiune“, pe care doamna C., din cazul dr. Sacks, și-l pierduse. Acest simț este indispensabil pentru a ne simți pe noi înșine, căci numai grație propriocepțiunii simțim fără echivoc că trupurile noastre ne aparțin, sunt „proprietatea” noastră. Este acel continuu și inconștient flux de senzații care vine din părtile corpului nostru aflat în miscare (mușchi, tendoane, articulații). Datorită acestui simț, poziția, tonusul și mișcarea sunt permanent urmărite și reglate de creier, într-un mod care ne rămâne ascuns, fiindcă e automat și inconștient. De aceea suntem incapabili să-l observăm, așa cum deseori nu observăm aspectele cele mai importante ale lucrurilor aflate sub ochii noștri, din cauza simplității și familiarității lor. Pentru că totul e automat, nu ne gândim niciodată la acest simț. Pur și simplu știm că trupul noastru este, indiscutabil, aici, cu noi. Dacă ridici acum mâna stângă și o îndrepți spre spate, știi perfect unde se află, nu trebuie să o cauți. Cu alte cuvinte, ai certitudinea că te simți pe tine însuți. Simțul trupului e dat de 3 lucruri: vederea, organele echilibrului (sistemul vestibular) si proprioceptiunea – numită și ”ochii corpului”, e felul în care corpul se vede pe sine. Dacă dispare, este ca și cum corpul ar fi orb. În mod normal, cele 3 simțuri lucrează împreună. Dacă unul încetează să funcționeze, (simțul pozițional, în cazul doamnei C.), celelalte pot compensa pierderea sau îl pot înlocui într-o oarecare masură. Însă viața ta s-ar schimba fundamental. Când vorbești cu celalți, mai ales cu publicul când susții o prezentare (vorbești cu audiența, nu audienței), nu uita că ai și al șaselea simț – propriocepțiunea, fără de care trupul tău ar rămâne ireal, fara proprietar! Ai grijă și de corpul tău, nu doar de discursul pe care l-ai pregătit! Bucură-te că ai simțul propriocepțiunii neafectat! Corpul tău te va răsplăti, te va pune în valoare, va da sens prezentării, vei fi mai bine conectat cu tine, cu ideile tale, cu publicul. Cu siguranță, mulți ați făcut cursuri serioase de public speaking și vi s-a povestit despre limbajul nonverbal, despre mimică, gestică, cum să țineți palmele în sus ca să arătați, astfel, că sunteți sinceri…și multe alte lucruri utile. Personal, cred că antrenamentul în public speaking ar trebui să înceapă cu înțelegerea a cine suntem. Și, apoi, cu conștientizarea faptului că avem un corp pe care ne putem bizui. Antrenez oamenii să vorbească în public, în grupuri sau 1:1. Îmi amintesc de o ședință de câteva ore cu un CEO – urma să susțină un speech la o conferință importantă. A venit cu discursul pregătit și am lucrat pe el. La un moment dat îi spun: ai grijă la picioare, sunt îndreptate spre ușă, ești în ”poziția de fugă”. Transmiți că vrei să termini și să scapi. Uite, mișcă-ți picioarele în armonie cu ceea ce spui! Îmi răspunde cu un umor de zile mari: „Sigur, Laura, numai să le găsesc!”
Lumea e plictisitoare, dar știrile sunt captivante!
Poți scrie un articol despre orice și despre oricine. Iese o relatare și atât. Însă, dacă există un talent special pe care jurnaliștii pot să și-l revendice, acela este abilitatea de a găsi SENSUL unei povești. În lupta pentru atenție, este o dovadă a talentului lor. Indiferent cât de plictisitor, de comun sau complex este un subiect, un jurnalist bun trebuie să-i găsească sensul, să-i dea titlul care aduce click-uri și un conținut care să genereze comentarii. Deoarece, cu cât este mai atractiv sensul, cu atât este mai bine plătit jurnalistul. Bunăoară, articolul lui Tolontan. Autorul e, cu siguranță, mândru de această abilitate. Poate să miroasă sensul unei povești, așa cum un rechin poate mirosi sângele în apă. Jurnaliștii nu sunt magicieni, așadar nici el, însă dacă luăm în considerare materialul cu care a trebuit să lucreze (Viorica Dăncilă) și produsul final pe care l-a scos (articolul), a făcut din rahat bici. Rezultatul este o poveste care arată ca echivalentul său legitim, numai că premisa este greșită și nu schimbă nimic. Șansa copiilor care se nasc în familii sau comunități sărace, de a avea o viață decentă (adică sensul pe care el l-a dat articolului), a rămas în continuare zero. Și astăzi, și mâine, peste 200.000 de copii români vor adormi flămânzi. Peste 70% dintre familiile din mediul rural nu le pot asigura copiilor lor o masă minim acceptabilă, ceea ce provoacă îmbolnăviri grave sau malnutriţie. Iar Viorica Dăncilă, cu siguranță o mamă minunată dar prim-ministrul unei țări (deci o persoană care, în mod normal, ar avea putere de decizie și instrumente la îndemână), va rămâne același om incult, vândut, fără dorința de a schimba ceva nici la ea, nici viața copiilor la care face referire articolul. Și, în general, nimic în țara pe care o reprezintă. Povestea lui Tolontan (ca multe alte povești care preocupă societatea românească), se agață de un pretext fals, analizează un subiect dureros, informează greșit și nu schimbă nimic. Iar totul s-a transformat într-o dezbatere neproductivă. Într-o societate normală, un articol care a generat mii de comentarii ar fi un indicator că ceva nu a mers bine. Însă, în lumea defectă a internetului, e percepută ca amprenta unui profesionist.
Tusk, Viorici, Nevoia de Uman și Cum să nu recunoști un discurs bun
Orice ar face sau spune cineva, nu e bine. Chiar când vorbește frumos despre noi. Bunăoară, discursul în română a lui Tusk. Ba că a fost de aulă studențească de anul I, ba că stăm rău dacă România e doar Dacia, Nadia, Pleșu, Ionescu sau Duckadam. Sau că Tusk e un trist pentru că a ținut să vorbească într-o limbă pe care o cunoaște ”decât” fonetic. Și aș putea continua… Iar toate părerile astea vin din partea unor oameni care nu au scris sau spus în viața lor un discurs și poate nici nu știu ce înseamnă. Cei care au experimentat știu că nu e treabă ușoară ca, în câteva minute, să ai un mesaj cheie, ideile să curgă ca o cascadă, să te inunde, să ai început și sfârșit rotund. Tusk a avut un un discurs bine structurat și elegant (”România are puterea de a fascina și de a încânta.”). Știa perfect unde se află (Ateneul Român), a stabilit contextul de la început – ideea de unitate (orchestră –- împreună). S-a folosit de simboluri, toate familiare românilor, pe care le-a transformat în ancore: Rapsodia George Enescu un proverb bine plasat și plin de semnificații (Omul sfințește locul) a ales o poezie a lui Nichita (nu oricare, ci Poem, în care cuvântul ”viitor” arată perspectiva) tot pentru a-și susține ideea s-a oprit asupra unui anumit citat din Eliade (Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric) – și din Pleșu (Toate obstacolele ne par ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi sau ferestre). A pornit de la titanii noștri din trecut (Cioran, Tzara, Eugen Ionescu) – scoțând la suprafață umanul din el (”sunt toți eroi ai imaginației mele”) și a ajuns la eroii noștri din prezent – Nadia și Simona Halep (”care încântă publicul din întreaga lume”). A transformat în personaj Dacia (care este un membru al familiei lui de generații) și a încheiat cu un alt simbol al românilor – Helmuth Duckadam (”a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit.”) Toate aceste simboluri românești nu au fost alese întâmplător: a mers pe ideea de creativitate, civilizație, cunoaștere, progres. A scos în evidență cum să ne comportăm sau să îmbrățisam o idee. Ne-a conectat la aceeași sursă de trăiri. Ne-a făcut să ne simțim parte din poveste, să ne regăsim în ea, să ne identificăm cu personajele. A avut un discurs uman, nu a citit prospectul unei rețete. Toate simbolurile amintite de el ne-au adus pe noi, românii, împreună. Ne-am bucurat împreună, am plâns sau râs împreună – în acelasi timp. Datorită lor, ne-am sincronizat … Cuvântul cheie în discursul lui Tusk a fost ÎMPREUNĂ. Există o mare nevoie de uman în tot ce ne înconjoară și, undeva, noi românii, l-am pierdut pe drum. Poate vom reuși să ieșim onorabil din povestea asta, 6 luni trec repede și vom fi ocupați cu tâmpeniile devastatoare ale Vioricăi și cu mizeriile celor ce o susțin și pe care îi promovează. Ce nu cred că vom reuși ca popor, niciodată, este să fim uniți, să privim spre viitor, să fim și să ne simțim ÎMPREUNĂ.
Fizionomia umană este ca …
” The face is like the penis!” Așa și-a început o prelegere Silvan Tomkins – psiholog și unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni în studiul personalității. Cercetările sale sunt o bijuterie și foarte prețioase în înțelegerea chipului uman. El a explicat că, de fiecare dată când trăim o emoție de bază, aceasta este exprimată automat și instant de mușchii feței (43 la număr). Emoția rămâne pe chip doar o fracțiune de secundă dar este întotdeauna acolo. Sunt 5 emoții de bază și sunt universale, indiferent de rasă sau gen: bucuria (fericirea), tristețea, frica, furia, disprețul. Aș adăuga și dezgustul, forma accentuată de dispreț. De exemplu, spunea Tomkins, eșecul unei relații poate fi în întregime prezis de dovezi de dispreț afișate pe chip. Acestea pot fi cel mai important semn că o căsătorie sau o relație, în general, este în dificultate sau condamnată eșecului. Este o informație pe care chipul nostru nu se sfiește s-o exprime. Iar dacă ați fost loviți de dezgust, într-adevăr, s-a terminat. C’est fini! Cut your losses! Cei antrenați în a depista emoțiile pe care chipul uman le afișează involuntar pot prezice ce va urma: de exemplu, antrenorul de tenis care știe când un jucător va greși înainte ca racheta să intre în contact cu mingea; experții în antichități sau evaluatorii de artă care recunosc un fals dintr-o privire ori criminaliștii antrenați, care citesc pe chip ce spunem fără să știm că spunem. Așadar, sistemul nostru expresiv este involuntar. Așa am fost echipați de evoluție, pentru a semnala sentimentele noastre autentice. Sau, mai simplu spus, fizionomia umană, care gândește fără să gândească are, într-o mare măsură, o minte proprie, la fel ca membrul uman bărbătesc. Chipul nostru ne trădează și ne desconspiră secretele celor care știu să le vadă. Așadar: Emoțiile de pe chipul nostru ne descriu pe noi, nu pe altii – cele de pe chipul celor cu care am relaționat sunt reacții la emoțiile pe care le avem și exprimăm involuntar Cel mai bine putem intelege emotiile cuiva privindu-i chipul, pentru că el afișează emoțiile instinctiv, vizibil și precis Fiecare chip are o expresie predominantă, care strălucește prin emoții spontane Diferențele individuale in interpretarea expresiei faciale a celorlalți reflectă personalitatea perceptorului Atentie! Întelegem corect expresiile faciale ale celorlalți dacă înțelegem contextul, altfel sunt doar expresii izolate care ne pot induce în eroare. Parte din studiile lui Tomkins sunt incluse în cartea lui Malcolm Gladwell (jurnalist și scriitor) – ”Blink: The Power of Thinking Without Thinking” care, la rândul său, a redefinit modul în care înțelegem lumea din jurul nostru sau lumea noastră interioară. El spunea că, dacă am clipit, e posibil să ratăm o informație importantă ce care chipul celorlalți ne-o dezvăluie. Cercetările sale sunt complexe, Gladwell a încercat, de-a lungul anilor de studii să înțeleagă: de ce unii oameni de decizie sunt geniali, în timp ce alții sunt în mod constant ineficienți? De ce unii își urmăresc instinctul și câștigă, în timp ce alții ajung să se poticnească în eroare? Cum funcționează creierul nostru – la birou, în sala de clasă, în bucătărie sau în dormitor? Și cum oare unele dintre cele mai bune decizii sunt cele imposibil de explicat altora? Răspunsul la această din urmă întrebare este, spune Gladwell, că cele mai bune hotărâri sunt luate nu de cei care procesează cele mai multe informații sau petrec cel mai mult timp deliberând, ci de cei care au perfecționat arta de a se concentra pe puținii factori care contează, dintr-un număr covârșitor de variabile. Revenind la Silvan Tomkins si la felul lui de a descrie realitatea, mereu si-a pastrat umorul, spunând că ”Opinions are like assholes. Everyone has one.”
Un alt fel de a-ți spune La Mulți Ani!
Toți avem visuri. Unii dintre noi își stabilesc obiective, îndeosebi când intră în noul an, pe astea le numim rezoluții. Uneori le atingem, alteori nu, și asta pentru că uităm că visele sunt gratis, dar zorile se plătesc. Adică trebuie să facem ceva să ne bucurăm de ele. Ca să aducem visele în realitate, avem nevoie de un singur lucru: autodisciplină. Pare ceva atât de simplu, ca atunci când mergem, respirăm sau mâncăm, doar că nici măcar astea nu sunt despre corp, ci despre mintea noastră. Dacă reușim să ne educăm mintea, vom da viață lucrurilor care sunt în interesul nostru. În fiecare zi alegi să te consumi pentru o grămadă de tâmpenii și prostii care îți mănâncă timpul. Ai ambiții mari, vrei să câștigi nu bătălii, ci războaie și uneori eșuezi, pentru că uiți că nu poți câștiga războiul împotriva lumii dacă nu câștigi, zi de zi, o singură bătălie: să te educi pe tine. Autodisciplina este ceva ce ai sau nu ai. Nu se negociază. Unii oameni sunt mai buni ca alții nu pentru că s-au născut cu ceva ceva special. Au doar o voință mai mare decât a altora și au găsit modalități de a-și ghida și folosi hotărârea atunci când chiar contează. Ei par să aibă o disciplină de sine excepțională, nu pentru că au fost înzestrați cu ea, ci pentru că știu să o cultive și să o folosească. Zi de zi. Când faci alegeri, ia în calcul doar 2 opțiuni: faci sau nu faci. Nu încerca! Personal, cred că ”a încerca” este cel mai slab verb. Lași loc scuzelor. Faci sau nu faci! Pornește de aici! Toți avem o cantitate limitată de energie mentală. În plus, cu cât ne oferim mai multe opțiuni, cu atât obosim în a le analiza și în a o alege pe cea mai bună și cu atat mai greu este să o punem în practică. Alegerile ne-au epuizat energia mentală pentru a mai alege și autodisciplina. Însă cheia este să ne gândim nu la ”ce să facem”, ci la ”ce să devenim”. La ce devenim când folosim timp și efort pentru a obține un anumit nivel de pricepere. Dacă facem asta, în timp devenim obiectivul pe care ne-am propus să-l atingem. De exemplu, ești manager. La început administrezi, coordonezi, pui laolaltă resurse să obții rezutate. Dar, în timp, dacă faci asta bine, devii lider. Managementul nu mai este doar ceva ce faci; a conduce este cine ești. Oamenii te urmează. Nu-ți pune piedici! Nu te speria că țintești prea sus! Și vei vedea că „devenirea” este incredibil de motivantă, căci atunci când devii cu adevărat lider, manager, antreprenor, muzician, patiser, psiholog, blogger, scriitor – sau orice vrei să fii – și te diferențiezi de ceilalți care fac (sau pretind că fac) același lucru ca tine, nu mai trebuie să găsești voința de a continua să mergi înainte. Faci ceea ce faci pentru că ăsta ești tu. E greu? Poți fi sigur! Dar uite, ridică-te de unde stai și fă 5 pași. Hai, de dragul jocului!Și acum, te întreb: cum ai reușit să mergi? Păi, am mers pur și simplu, mi-ai spune! Pentru că știi. E parte din tine. Doar că n-a fost dintotdeauna așa. Ai învățat cu mult timp în urmă, când ai deprins nu atât să mergi, ci sentimentul că mergi. Nu îți amintești, că aveai 1 an, dar uită-te la copii: cad, se mai împiedică, unii ca ei in parc îi mai împing, cad iar și, cu toate acestea, mereu se ridică. Și o fac singuri, chiar dacă părinții le mai întind o mână de ajutor. Așa ai fost și tu! Tu ești cel care s-a ridicat și a continuat să meargă. Zi de zi, până când ai făcut asta firesc. Ai devenit biped. Ai devenit Om. Visează! Așa începe totul. Hotărăște cine vrei să devii! Dimineața, înainte de a te da jos din pat, întreabă-te: cine vreau să devin? Nu: ce vreau să fac azi? Oricum vei face. „A deveni” face parte din identitatea ta. Este cel mai bun instrument de autodisciplină, pentru că are la bază nu dorința, speranța și visarea, realitatea. O realitate pe care ai creat-o. Pentru tine și pentru cei din jur! Îți doresc să devii cine vrei tu! Dacă știi cine vrei să devii, vei găsi și instrumentele potrivite sau oamenii care te vor ajuta. Mereu vei găsi. Să ridicăm paharele pentru micile bătălii pe care le-am câștigat – ele ne-au motivat să mergem mai departe. Pentru că nu renunțăm! Pentru ceea ce vrem să devenim! La mulți ani!
În apărarea lui Mercur retrograd
Mi-e dragă, ca orice ține de Comunicare și sunt de acord că uneori mai exagerează. Dar și noi îi punem în cârcă prea multe! E vorba de Mercur – planeta Comunicării și a Tehnologiei, care în astrologie guvernează comunicarea, călătoriile și învățarea. Încă se află în mers retrograd, până pe 6 Decembrie (desi astrologii spun că de pe 15 Decembrie lucrurile intră în normal). De fapt, retrograd e un fel de-a spune, pentru că aceasta mișcare înapoi este o iluzie, asemănătoare cu cea pe care o avem când ne aflăm pe autostradă într-o mașină care se mișcă mai repede decât un tren pe lângă care trecem. Trenul pare că se deplasează înapoi, dar de fapt se mișcă mai încet decât noi. Același lucru se întamplă și cu Mercur, care se mișcă mai încet decât Pamântul, provocând iluzia că se mișcă retrograd. Iluzie sau nu, din toate aspectele planetare, Mercur retrograde este unul dintre puținele aspecte care ne afectează pe toți, în egală masură, iar efectele sale sunt mereu evidente: o acuzăm de la erori de comunicare la erori tehnologice, tranzacții eșuate în afaceri, zboruri ratate sau bagaje pierdute, probleme cu mașina. Pierdem documente, uităm să salvăm ce scriem, una gândim și alta spunem, zicem ceva și se înțelege altceva, ni se strică aparatura electro-casnică, se blochează telefoanele mobile, windows vrea să faca up-date fix când avem de terminat ceva important și suntem contratimp, pierdem lucruri, nu reușim să fim punctuali la întalniri chiar dacă ne-am luat măsuri….cu siguranță, sunt multe povești din perioada când Mercur este retrograd, chiar dacă nu există nicio știință care să le susțină. Tot ei spun că în astfel de perioade să nu luăm decizii importante, nici chiar verbale. Nu e bine să începem ceva nou, să semnăm contracte (decât dacă totul a fost stabilit înainte de perioada nefastă iar semnătura e o formalitate) – dar dacă nu avem încotro, să citim clauzele cu mare atenție, să nu cumpăram aparatură electrică și electronică – că se strică repede, să evitam sau să ne abținem de la conversațiile care ne pot defini relațiile, să acordăm mai mare atenție detaliilor. Și chiar dacă nu credeți că mișcarea retrogradă a lui Mercur are efectele amintite de astrologi, ce ne costă să nu mai fim impulsivi, să avem grijă ce spunem, ce scriem sau să fim mai atenți la ce spun / fac ceilalți. S-ar putea să fim surprinși. Părerea mea este că îi punem lui Mercur în cârcă prea multe lucruri când, de fapt, am putea să deprindem zi de zi să fim mai buni comunicatori, mai atenți, să ascultăm mai mult decât să vrem să dăm replica, să învățăm din ce ni se întamplă pentru că, dacă nu ne schimbăm modul de a acționa, nici nu ne putem aștepta la alte rezultate. În plus, putem valorifica astfel de perioade, pentru că au și partea lor bună. Lucrurile merg mai lent așa că putem reflecta la trecut și decide ce nu funcționează, ce vrem să schimbăm, la ce să renunțam și chiar sunt sanse mari să reluăm legatura cu cineva cu care ne-am certat. Iar de Crăciun nu îl vom avea pe Mercur retrograd, deci putem cumpăra fără teama că ceva nu va funcționa apoi. Planeta Mercur intră în mișcare retrogradă cam de 3-4 ori pe ani. În 2019 va fi retrogradă de 3 ori: 5-28 Martie 7-31 Iulie 31 Octombrie-20 Noiembrie
Competența fundamentală a unui lider
Managerii de la diferite niveluri ale organizației se confruntă cu diverse provocări. Însă, chiar dacă abia ați preluat o funcție de conducere, sunteți director executiv sau undeva între ele, principala abilitate de leadership pe care trebuie să o stăpâniți este COMUNICAREA. Este acea competență de bază, pe care să o dezvoltați fără întrerupere, indiferent de rolul pe care îl aveți acum, cel spre care aspirați sau de industria în care activați. În plus, felul în care aborați Comunicarea și ceea ce este necesar să puneți în valoare se va schimba pe măsură ce evoluați în organizație și va trebui să faceți față unor provocări mai complexe: construirea încrederii, transmiterea viziunii și atragerea talentelor alături de voi. Comunicarea eficientă și conducerea eficientă sunt strâns legate între ele. Liderii trebuie să fie comunicatori calificați în toate relațiile pe care le au in interiorul companiei, cu comunități și grupuri și, uneori, la scară globală. Gândiți cu claritate, fiți capabili să exprimați idei și să împărtășiți informații cu diverse audiențe. Învățați să gestionați fluxurile rapide de informații din cadrul organizației și din rândul clienților, a partenerilor și a altor factori de influență. 3 Repere Autenticitatea contează. Enorm! Fiți sincer și original! Găsiți-vă vocea proprie și renunțați la limbajul corporatist sau al unei persoane care nu sunteți. Fiți voi înșivă și spuneți și celorlalți ce prețuiți într-o relație. Oamenii vor să-l cunoască pe liderul real. Oamenii vor un lider pe care să-l respecte. Oamenii urmează autenticitatea. Nu vă deghizați în altcineva, pentru că oamenii nu vor urma niciodată un fals. Vizibilitatea este o formă de comunicare. Dacă doriți să fiți perceput ca un bun comunicator, fiți vizibil, nu cunoscut doar prin e-mailurile oficialele. Fiți prezent cât de des posibil. Oamenii vor să vă vadă și să simtă cine sunteți. Găsiți modalități de a interacționa cu toate grupurile interesate. Ascultarea activă este o abilitate puternică. Comunicatorii buni sunt și buni ascultători. Când ascultați activ, arătați implicare și interes și, astfel, veți obține o înțelegere clară a perspectivelor și cunoștințelor altora. Ascultarea construiește încrederea, respectul și deschiderea. Adresați întrebări care îi încurajează pe ceilalți să spună ceea ce cred și simt cu adevărat. Și antrenați-vă să acordați atenție atât la ceea ce oamenii spun, cât și la lucrurile nespuse. 5 Recomandări și cele 4 elemente ale Comunicării eficiente Spuneți ce aveți în minte prin intermediul poveștilor (storytelling). Când spuneți o poveste bună, dați viață unei viziuni, unui scop și, în plus, este o modalitate eficientă de a le reaminti celorlalți obiectivele sau viziunea pe care o împărtășiți. Doar așa construiți încredere și surprindeți inimile și mințile celor cărora vă adresați. În plus, pentru oameni este mai ușor să rețină o poveste decât o declarație seacă de viziune, un document strategic stufos sau planul unui proiect exprimat în limbaj de lemn. Simplificați. Pur și simplu spuneți ce gândiți și fiți direct. Nu vă ascundeți în spatele complexității sau într-o gramadă de informații. Comunicarea simplă și onestă este comunicare inteligentă. Cu alte cuvinte, acordați importanță limbajului verbal! Aveți grijă la disonanța cognitivă. Dacă ceilalți aud un lucru și văd altul, credibilitatea voastră este ruinată. Oamenii vor să aibă încredere iar comportamentul și acțiunile voastre spun mai multe decât credeți. Comuncați ferm mesajele, chiar și când nu rostiți vreun cuvânt. Cu alte cuvinte, stăpâniți limbajul non-verbal! Aveți grijă cum spuneți. Ce cuvinte folosiți, cum le rostiți și cum puneți în valoare, pentru a da greutate mesajului pe care vreți să-l transmiteți. Cu alte cuvinte, stăpâniți limbajul paraverbal! Comunicați neîncetat. Comunicați informații, gânduri și idei în mod clar, concis, coerent, consecvent, corect, credibil. Sunt cei 6C ai Comunicării. Păstrați procesele deschise și transparente și găsiți modalități de a contribui la fluidizarea căilor de comunicare pentru echipa sau organizația dvs. Cu alte cuvinte, acordați importanță audienței! Și acum, puneți toate aceste elemente laolaltă și pracați-le! Veți vedea că veți fi respectat, admirat și urmat. Astăzi, înțelegerea comunicării eficiente ca o stradă cu două sensuri este depășită. Comunicarea este mult mai complexă iar liderii de la toate nivelurile trebuie să cunoască mai mult decât mecanica de a trimite și de a primi informații.