Ce să știi când interacționezi cu srilankezii
Sri Lanka, țara în care am intrat în 2025, a fost o aventură, în care am pornit din capitala Colombo și am ajuns în sud-vest la Oceanul Indian. Am călătorit cu avion, autocar, jeep, mașină, barcă, tuk-tuk, tractor, căruță. Am dormit câteva ore pe noapte și mai ațipeam pe unde apucam. Am explorat locuri istorice, temple, sanctuare. Am savurat arta lor culinară și băuturile locale. Dar peste toate, am cunoscut oameni minunați, tradițiile lor, obiceiurile și comportamentele. Călătoria ce trenul Una dintre experiențe a fost călătoria cu trenul între 2 regiuni. Am pornit dintr-o gară mică, cu tabela acționată manual. Dimineața cineva potrivea limbile ceasului care arăta orele de plecare. Dar trenul putea pleca mai devreme sau mai târziu, de aceea trebuia să ajungi la gară mai devreme, să nu-l ratezi. Viteza trenului este slow și special (puțin mai repede ca slow). Așa că, ajungi la destinație … când ajungi. Salariul în Sri Lanka Ca multe alte țări, Sri Lanka e o țară a contrastelor și din prisma veniturilor. Salariul mediu lunar este $300, iar cel minim $70. De aceea, mulți pleacă să muncească în alte țări și trimit bani acasă să-și ajute familia. Australia e pe primul loc în topul țărilor unde se duc să câștige bani. Familiile lor sunt în continuare numeroase, de aici și nevoia acută de bani pentru supraviețuire. Până în urmă cu câțiva ani, mai ales familiile din zonele rurale făceau în medie 9 copii (unele chiar 11). Astăzi au cam 2 copii. Tradiția respectată cu sfințenie este ca cel mic să rămână cu părinții ca să aibă grijă de ei și ceilalți frați să contribuie financiar. Statul nu încurajează azilele de bătrâni, doar că acum au o problemă. Copiii pleacă din țară să muncească și sunt din ce în ce mai mulți bătrâni singuri. De unde vin banii la buget De altfel, veniturile din străinătate sunt pe primul loc în economia țării. Locul 2 – producția de haine ale unor branduri renumite. Locul 3– cultivarea și exportul ceaiului Ceylon. Deși Sri Lanka este al 4-lea producător de ceai din punct de vedere al cantității, ceaiul lor este cel mai calitativ la nivel global. Tot țara e și cel mai mare producător și exportator de scorțișoară si nr. 1 in lume la calitate – 1 litru ulei scorțișoara = 400 kg frunze. Iar pe locul 4 e turismul – rușii sunt cei mai numeroși cu 5 zboruri / săptămână. Sunt urmați de francezi, americani, indieni, germani. Aici ne îndreptam spre casa unei localnice. Excursia era prezentată ca vizită într-un sat tradițional, dar era o singură casă înconjurată de apă și o mare de vegetație. Doamna își dezvoltase propria afacere, pe care a integrat-o în circuitul turistic. Primea grupuri de turiști într-o bucătărie deschisă construită din lut și acoperită cu paie. Acolo era o plită din lut la care gătea în fața noastră mâncăruri simple: orez, sosuri tradiționale. Apoi ni le servea pe farfurii acoperite cu o frunză de nufăr. Totul era de o simplitate dezarmantă și plăcută, în contrast cu nelipsitul telefon mobil. Vorbea bine engleza, ca de altfel toți din această țară. După vreo oră și-un pic ne-a zis că trebuie să plecăm, că așteaptă un alt grup. Business-ul e business. Mi-a arătat o poză cu fiica ei, o mândrețe de fată, studentă am uitat la ce facultate. Educația în Sri Lanka De altfel, în Sri Lanka 94% este gradul de literație, cel mai mare din Asia. Știu nu doar să scrie și să citească, ci și înțeleg. Chiar și cei mai slabi la învățătură sunt capabili să se descurce în viață la terminarea liceului. În plus, învață engleza din primii ani de școală. Sistemul de învățământ e gratuit și construit pe 3 nivele: primar, secundar și terțiar (au 20 de universități). L-au dezvoltat foarte mult după războiul civil în care se înrolau tinerii, război ce a durat din 1983 până în 2009. Uniforma e gratuită și obligatorie iar unele scoli asigură și o masa / zi. În cadrul Ministerului învățământului funcționează Departamentul de Educație Școlară și Literație și i se alocă în fiecare an peste 60% din cheltuielile ministerului. Ei au înțeles că fără educație, devin o povară pentru societate. Ayubowan! Când interacționăm cu ei aici în România, să ne amintim că vin dintr-o cultură diferită, cred in legende și existența lor se învârte în jurul acestora. Ce-i drept, nu stau bine la managementul timpului și la curățenie în detaliu (cu excepția resorturilor de 5 stele care sunt fără cusur). Dar una peste alta, țara este o experiență, turismul se dezvoltă an de an, au cel mai mare teren de golf din Asia, temple în patrimoniul UNESCO, celebra Stânca Leului din Sigiriya, parcuri naționale, faimosul ceai de Ceylon, mâncare sănătoasă. Și oameni primitori, dornici să ajute, aproape mereu cu zâmbetul pe buze. Dacă ajungeți în această țară, amintiți-vă să salutați cu Ayubowan! E salutul lor în orice moment al zilei și în orice împrejurare și înseamnă Long life!
Deciziile sunt strategice – alegerile sunt personale
De obicei, începem fiecare nou an cu alegeri și decizii. Sau, cu ceea ce numim rezoluții: stabilirea unei serii de obiective ambițioase pentru lunile următoare. Cred că toate aceste dorințe vin dintr-un impuls similar – sentimentul că nu suntem chiar acolo unde am vrea în viață și ne dorim (avem nevoie) să facem o schimbare. Doar că, să scăpăm de câteva kg sau să mai facem câteva mii de pași în fiecare zi – deși sunt în sine obiective admirabile, dacă nu avem un simț al scopului final e puțin probabil să ne aducă acea împlinire pe care o căutăm. Și mai cred că reușim dacă rămânem la elementele de bază: Să fim de încredere. Să ne facem bine munca. Luăm decizii bune doar pentru că am petrecut timp valoros pregătindu-ne. Să avem rezultate peste ego. Să ne concentrăm pe detalii și să înțelegem sensul și contextul. Să vedem provocările ca oportunități. Și, nu în ultimul rând, Să mergem la culcare mai inteligenți decât ne-am trezit. O decizie bună vine din cea mai bună analiză a faptelor, opțiunilor și riscurilor. O alegere presupune înțelegerea priorităților, evaluarea preferinței pentru risc și, uneori, schimbarea minții. Nici una dintre acestea nu e ușoară. Deciziile sunt strategice, alegerile sunt personale.
Kenya prin ochii mei
De unde ești? – mă întrebau kenyenii. Din ce trib faci parte? – îi întrebam, la rândul meu. Tribul Maassai În Kenya sunt 47 de triburi și orice locuitor aparține unui trib. Am avut șansa să vizitez o comunitate din tribul Maassai și să văd cum trăiesc, zi de zi, oamenii de aici. M-a izbit sărăcia lucie. Casele sunt mai mult decât modeste, fără electricitate. Am intrat într-una și mi-am aprins lanterna de la telefon să văd ceva, pentru că ferestrele erau acoperite cu cârpe să nu intre căldura. Într-un spațiu de 1 m pătrat erau 2 paturi, separate de o draperie improvizată și locuiau 6 oameni. Nu puteam sta în picioare, pășeam aplecată, așa jos era tavanul. Pe marginea unui pat era o femeie cu un bebeluș de câteva zile. Lângă ea, un copil și altă femeie iar pe celălalt pat o bătrână. Am ieșit din casă cu viteza luminii. Apa e foarte departe, o aduc de la km distanță, pe măgari. Prin curte, în niște castroane murdare și uzate erau resturi de la masă. Mă întrebam ce-or fi mâncat. Și muște, multe muște. Erau dornici să-mi prezinte stilul lor de viață. Ne-au arătat cum fac focul și m-au invitat să învăț și eu. Au niște instrumente din lemn pe care le rotesc pe un amestec de bălegar uscat de la elefant și paie. Am prins tehnica și chiar funcționează, am aprins focul în câteva secunde. Vrei să vezi un dans tradițional Maasai? Sigur, cum să ratez? Femeile stau pe margine, toți cântă însă doar bărbații dansează. De fapt, e mai mult decât un dans, prin cântec și dans ei spun o poveste care descrie o vânătoare sau o luptă. Se așază în linie și, pe un vers al melodiei, pe rând, câte unul trece în față și sare cât de sus poate. Cu cât sare mai sus, cu atât e mai respectat, pentru că arată că e antrenat să apere comunitatea. M-au înconjurat copii, unii erau veseli, alții curioși să mă atingă, alții timizi. Unii aveau un semn pe ambii obraji. Îi tatuează cu o monedă fierbinte când sunt mici, ca să arate apartenența la trib. Școala Vrei să-ți arătăm școala? Cei mici m-au luat de mână și m-au dus la clădirea școlii, la fel de modestă, care era câțiva metri mai încolo. Copiii au cântat ceva, ca la serbare. Unii doar chicoteau, cu veselie-n ochi. Pot să văd un manual? Pot să intru în școală? E încuiată, că e vacanță. Am făcut câteva poze prin fereastră. Cine e profesor? Vine cineva din afara tribului, care le predă – mi-au spus. Ne-am bucura să faceți o donație de 20 de euro sau dolari, să plătim profesorul. Am dat cu bucurie și fără să stăm pe gânduri. Banii le ajung să plătească profesorul perioada următoare. Unii copii stăteau la umbră și făceau brățări și mărgele și, între timp, adulții au întins niște mese pe care au expus bijuterii locale și ne îndemnau să cumpărăm. În toată dezordinea aia aparentă, am avut sentimentul că regulile sunt foarte clare pentru toată lumea, că fiecare știa exact ce are de făcut și care îi este statutul în comunitate. Am plecat fericită că nu trăiesc în condițiile alea și, în resortul de lux din Mombasa unde am stat în a doua parte a vacanței, am întâlnit mulți kenyeni care veniseră din Nairobi să petreacă revelionul. Acolo l-am cunoscut pe Wilson, un kenyan foarte bogat și pe soția lui. Din ce trib faci parte? l-am întrebat. Din tribul Maassai. Ah, avem multe de vorbit!
Ce iei cu tine în noul an?
Am crescut într-o casă mare, cu curte, boltă de struguri, leagăn și grădină. Aveam sobe de teracotă – adevărate opere de artă. Era mult de muncă iarna, cu scosul cenușii, aprinderea focului, cărat lemne și cărbuni. Dar nimic nu se compara cu serile când noi, copiii, deschideam ușa sobei. Cărbunii încinși ne luminau fețele, povesteam și râdeam până când eram trimiși forțat la culcare. Tata Mama s-a dus prima, noi ne-am dus la casele noastre și tata a vrut să rămână în casa aia prea mare pentru el. Într-o zi, când am mers toți frații la tata (altfel, mergeam pe rând, fratele meu cel mai des), am hotărât noi să dăm sau să aruncăm de prin casă tot ce consideram inutil tatei. Așa că le-am pus în saci și l-am rugat să scape de ele. Ne-a promis că așa va face. Doar că, la următoarea vizită, am descoperit că nu doar nu s-a despărțit de ele, ci le-a scos din saci și le-a pus la locul lor. După ce-a murit și el și am eliberat casa, mi-am amintit de întâmplarea asta și am zâmbit. Zâmbesc și-acum, când scriu. Și am înțeles că lucrurile care noi, copiii, credeam că-l încurcă, de fapt îl ajutau să meargă mai departe. *** Am văzut mai demult un film, cu 2 frați care locuiau împreună, unul era orb. Adunaseră atât de multe lucruri în casă (cărți vechi, cutii, diverse obiecte), încât ajunseseră să facă labirinturi ca să se deplaseze dintr-o cameră în alta. Practic, se strecurau prin acele culoare strâmte încadrate până în tavan de lucruri. Cel orb, care nu ieșea din casă, l-a sunat într-o zi pe fratele lui să-i spună că s-au prăbușit peste el obiectele alea. Nu se putea mișca, ca în filmele americane vine salvarea, apoi pompierii. Nu puteau ajunge la cel rănit că n-aveau cum, în cele din urmă fac ei un culoar, îl duc la spital, totul bine. Au vrut să le curețe și elibereze și casa dar frații au refuzat. După ce-au plecat pompierii, și-au reconstruit culoarele. Și am înțeles că felul ăsta de-a trăi îi ajuta să meargă mai departe. *** Sunt 2 exemple dar îmi amintesc și de mulți oameni pe care i-am cunoscut și care nu voiau să renunțe la ceea ce, pentru cei din exterior, părea că-i încurcă sau că-i oprește din evoluție. Judecăm prea ușor viața celorlalți dar nu suntem în pantofii lor Și chiar dacă am trecut prin aceleași situații, felul cum le-am trăit, înțeles sau simțit sunt personale. Ceea ce pentru noi e absurd și credem că-i blochează pe ceilalți, e posibil ca pe ei să-i ajute să-și găsească puterea să meargă mai departe. Tu ce iei cu tine în noul an? Iar dacă va fi ceva ce pare de neînțeles pentru unii (amintiri de care nu te-ai detașat, obiecte sau oameni), atunci continuă! Vei ști când să renunți (sau poate vei găsi înțelepciunea s-o faci). Dar dacă acum te ajută să mergi mai departe, să-ți găsești echilibrul și să poți începe o nouă zi, să ai o rutină de care să te-agăți și să găsești puterea să mai și zâmbești, atunci mergi mai departe, în felul tău. Toți facem asta, în felul nostru. La mulți ani! 2025 să fie cu noroc, bucurii și mai ales cu eleganță în comunicare.
Să ne întoarcem la buna Reputație
Unul dintre subiectele despre care mi-a plăcut să scriu sau să vorbesc cel mai mult anul ăsta în traininguri, workshopuri sau în online este Reputația. Acel activ intangibil, dar puternic. Percepția caracterului, valoarea și credibilitatea noastră, așa cum sunt judecate de alții. E construită pe acțiunile, comportamentele și rezultatele adesea modelate de cum vorbesc ceilalți despre noi, de experiențele directe pe care le-au avut (și deseori de media). Reputația acționează ca un bun social. Influențează relațiile, oportunitățile și încrederea pe care o primim, atât în sfera personală, cât și în cea profesională. O bună reputație e construită pe încredere și poate să ne ridice sau să ne limiteze. Încredere vs faimă Am observat că, uneori, încrederea e asociată cu faima. La asta au contribuit și rețelele sociale, care au creat o scurtătură: Pășiți pe drumul către faimă și nu vă mai faceți griji pentru încredere! Iar atracția e irezistibilă. E tentant să schimbăm credibilitatea cu faima. Iar când zgomotul e mare, nici nu mai băgăm de seamă că „Încrederea duce la faimă” s-a transformat în „Faimă în ciuda comportamentului nedemn de încredere”. În tot acest zgomot, poate încrederea – ca fundament al bunei reputații nu mai e la modă, dar va fi întotdeauna un instrument magic. Ne multiplică efortul, amplifică valoarea muncii și ne ajută să mergem mai departe. Și toate deodată. Să ne întoarcem la buna Reputație, care se construiește treptat și fără încetare și să ne concentrăm pe ea. Să ne înconjurăm de oameni care cred în această valoare. Căci dacă lemnul e ud, nu contează câte chibrituri ai. Dar când ne străduim să construim ceva solid și să răspândim ideile bune, o scânteie e deseori suficientă.
Blocajele în Comunicare și adevăratul dușman
Am susținut traininguri și anul acesta – cu echipe sau 1X1 – și sunt fericită când fac asta. Am vorbit prea puțin despre ele pentru că am semnat NDA – uneori pe hârtie, deseori printr-o strângere de mână. Unul dintre cele mai dorite a fost Media Training – cu informații și practică ce se aplică nu doar în relația cu media (interviuri, declarații publice, conferințe de presă), ci și în interacțiunile din business. Iar unul dintre capitole (pe care îl dezvolt și în alte cursuri) este Blocaje în Comunicare. Blocajele sunt ca gâtul unei sticle – acele puncte de sufocare, părțile înguste ale clepsidrei unde totul încetinește. Sunt constrângerile care limitează fluxul, cele mai slabe verigi ale lanțului care construiesc întregul. Ca în orice sistem, blocajul e partea care reține orice altceva. Sunt mai multe tipuri de blocaje în comunicare și, cu antrenament, le conștientizăm și le remediem. Când accelerăm partea cea mai lentă, accelerăm întregul proces. Pe scurt, e Teoria constrângerilor: descoperim blocajul, ne concentrăm să-l atenuăm și nu pierdem timpul să optimizăm piesele deja rapide – căci nu ele sunt factorul limitativ. Adevăratul dușman în comunicare Cu toate astea, blocajele nu sunt întotdeauna răufăcătorii în comunicare. Uneori sunt o parte necesară a procesului, ca punctele de securitate din aeroport – încetinesc totul, dar cu un motiv iar dacă le eliminăm, plătim prețul siguranței. Și astfel, ne dau timp să ne reevaluăm comportamentul și să devenim mai buni comunicatori. Lucrul dificil cu blocajele în comunicare e că nu sunt întotdeauna evidente. Ca și cărțile, omul are aceiași dușmani: focul, apa și propriul conținut. Iar cel mai mare blocaj pe care l-am identificat e propriul conținut. Am putut vedea asta recent în campania electorală, când candidații au fost mai vocali, ca să ne câștige voturile. Putem vedea asta în interacțiunile zilnice cu ceilalți. Credem că ne naștem buni comunicatori. Nu-i așa, dar putem învăța.
Suntem profund impactați de atâta impactare
Octombrie și începutul lui Noiembrie a fost o perioadă plină de conferințe sau evenimente pe care le-am moderat sau la care am participat, de întâlniri, emisiuni, discuții pe diverse teme. Și în toate, în absolut toate am auzit cel puțin o dată de ceva care (ne) impactează viața, afacerile, viitorul, obiceiurile, comportamentul. Informațiile curgeau și erau valoroase dar abia când subiectul în discuție impacta, amploarea și importanța începeau să aibă sens. Nu mai zic de zecile de articole în care citim că suntem impactați de orice. Ce ne mai impactează? Digitalizarea? Impactează locurile de muncă iar trecerea la digital impactează și ea. Așadar, organizațiile sunt impactate de AI. The Internet of Things? În lumea noastră din ce în ce mai conectată, afacerile sunt impactate de beneficiile clădirilor inteligente. Inovațiile software? Impactează cererea de specialiști cu competențe IT. Securitate cibernetică? Găsești destul de greu practicieni și asta impactează destul de mult companiile. Automatizarea proceselor repetitive? Sectorul global al roboticii impactează muncitorii înlocuiți de automatizare. Afacerile? Sunt impactate de cererea clienților, căci consumatorii preferă din ce în ce mai mult companiile sustenabile. Dar pe măsură ce economia verde crește, soluțiile ecologice impactează creșterea economică. De exemplu, Nike produce pantofi personalizați în mii de combinații de stiluri și culori, ceea ce impactează relația cu clienții. Așadar, clienți impactați. Work from Home? Flexibilitatea companiilor și prețuirea timpului angajaților impactează viața acestora. Diversitate și incluziune? Cum vă imaginați, impactează organizațiile. Reziliența? Impactează și ea, căci e cheia spre viitorul care nu e niciodată sigur – după cum ni se spune. Și trendurile din modă ne impactează alegerile Anul acesta suntem impactați de Polo shirt, Wide-Leg Formal Shorts, V-Neck șiiiiii de Athletic Sophistication. Parcă și de Leopard print, dar nu sunt sigură. Iar cele mai populare chestii ne-ar impacta fundamental viața dacă nu le-am consuma – cum ar fi Espresso Martini. Totul impactează, pozitiv sau negativ: Schimbările climatice, prețul la energie, hotărârile guvernului, închiderea unor firme… Tehnologia modernă impactează tenisul. Implanturile dentare impactează pozitiv calitatea vieții. Motorul e impactat de ingestia a ceva. Implementarea unei noi tehnologii impactează considerabil creșterea veniturilor. Tariful unei curse cu Bolt e impactat de traficul aglomerat. Un bărbat care nu a adaptat viteza la condițiile de drum a pătruns pe sensul opus, împrejurare în care a fost impactat de un alt vehicul. Destinul unora e impactat de e o carte. Chiar și un influencer a mărturisit profund emoționat că atunci când și-a salutat fanii care l-au consacrat cu ”Bună dimineața la cafeluță!”, mesajele din partea publicului i-au impactat dimineața undeva pe la prânz. Cuvinte ca influențează, schimbă viața sau cursul evenimentelor, o nouă perspectivă, surpriză, șoc, incidență, relație, întâlnire, prezență…ori pur și simplu are impact parcă n-au atâta forță pentru cei care ne impactează cu cuvântul ăsta. Care nici măcar nu există în dicționar!!! Radu Paraschivescu la Pastila de limbă vorbea și de alte expresii – cum ar fi ”a hamletiza” – cu sensul de „a face din fiecare lucru o dilemă” precum Hamlet cu A fi sau a nu fi. Și nu e exclus să auzim curând și „a othelliza” „a macbethiza” „a julietiza”. Sigur, multe lucruri cascadează (un alt cuvânt iubit de mulți), dar parcă niciunul nu impactează așa tare. It`s a must să ni se spună că suntem impactați, căci altfel viața e pustiu. Dar rar am aflat concret și în detaliu cum ne impactează, cum ne schimbă viața și care e impactul impactării.
Mătura inutilă și Vrăjitorii din Oz
„Adu-mi mătura!” Vă amintiți întâlnirea dintre Dorothy și Vrăjitorul din Oz care-i cere să aducă mătura Vrăjitoarei Rele, că doar așa putea îndeplini dorințele. Omul de Tinichea își dorea o inimă. Sperietoarea spera la un creier. Leul Fricos visa la mai mult curaj. Iar Dorothy să ajungă acasă. De ce i-a cerut Vrăjitorul lui Dorothy să-i aducă mătura? Cu siguranță, nu pentru că ar fi avut nevoie de-o mătură (oricum știa că n-are puteri magice). Cred că voia ca Dorothy să plece cât mai departe de el, ca să-și păstreze aura de vrăjitor. Să scape de ea. Cu alte cuvinte, i-a spus NU fără să-i fi spus Nu și-a trimis-o la plimbare. Și cred că asta se aplică și la unele interviuri de angajare. Când mai ceri o mărire de salariu, la dosarul de la ghișeu, în relația cu șefi autosuficienți, când ți se mai cer o grămadă de informații pe care le-ai mai spus, statul în raport cu cetățenii … aveți, desigur și alte exemple. Când cineva îți cere o mătură, primul lucru e să înțelegi de ce-ar avea, de fapt, nevoie de o mătură. Iar când cere o mătură absolut inutilă și trimite o persoană bine intenționată într-o misiune pe care o consideră fără rezultat, atunci speră că nu va mai reveni. Și toate astea, doar ca să-și păstreze aura (inexistentă) de ”magician”.
Narcisiștii din sala de consiliu
Nunțile erau cel mai bun loc să întâlnești cel puțin un narcisist. Deși evenimentul nu e despre participanți, mai sunt invitați care fură scena. O doamnă în rochie albă care o concurează pe cea a miresei sau un domn care vorbește la nesfârșit despre rolul său eroic în fericirea mirelui. O domnișoară de onoare care și-a amintit că n-a avut noroc în viață. Ori un cuplu care decide: ”Ce moment perfect să anunțăm că și noi ne căsătorim!” … Dar un nou studiu a identificat un alt teren fertil pentru narcisism: sala de consiliu din companii. Nici o surpriză, ai spune! În fond, studii mai vechi relevă că, în comparație cu restul populației, liderii – de la președinți la politicieni sau directori, tind să manifeste un nivel ridicat de trăsături narcisiste. Grandoarea, lipsa de empatie ori aroganța sunt câteva dintre ele. Cercetările evidențiază și cine tinde să promoveze liderii narcisiști în funcțiile de conducere și cum aceste decizii schimbă dinamica în organizații. Ce tipuri de personalități tind să promoveze liderii narcisiști? Studiul arată că 18% dintre directorii executivi (CEO) au un punctaj moderat sau ridicat la capitolul trăsături narcisiste, comparativ cu doar 5% din populația generală. Aceste trăsături includ un sentiment grandios de importanță, sensibilitate la critică, convingerea că li se cuvine și o nevoie uriașă de admirație. În plus, sunt atrași de poziții de putere. S-ar putea crede că această constelație de caracteristici i-ar determina să-i evite pe alții care caută, ca și ei, lumina reflectoarelor. Dar o echipă de cercetători germani de la Friedrich-Alexander-Universität Erlangen-Nürnberg care a evaluat 12.791 de executivi din 1.582 de firme din S&P 1500 pe parcursul a 5 ani, a constatat contrariul. Când ajung la cele mai înalte niveluri de management din lumea afacerilor, aceștia tind să atragă oameni asemănători cu ei înșiși. Cel puțin, la început. Așadar, pentru că (deseori) un CEO are o influență semnificativă în decizia de ocupare a altor poziții executive importante, nivelul de narcisism e amplificat în echipa de conducere a companiei. Narcisism la nivel superior La prima vedere, asta ar putea fi o strategie bună. În esență, narcisismul nu e întotdeauna o forță negativă. Dimpotrivă, până la un nivel, îi împinge pe oameni să atingă obiective îndrăznețe. Doar că narcisiștii tind să ceară și admirație, lucru pe care colegii narcisiști ar putea să nu se grăbească s-o acorde. Rezultatul? Chiar dacă duce la o cifră mare de afaceri, declanșează și conflicte interne. Pentru că narcisistului nu-i place întotdeauna compania altui narcisist. Astfel, un surplus de narcisism poate duce la fluctuația executivului. În plus, gruparea indivizilor narcisiști în eșaloanele superioare poate duce la un mediu extrem de competitiv. Dar și la mai multe ciocniri între directori generali și subordonații executivi. Acești 2 factori contribuie la multe schimbări. În timp ce concurența poate crește performanța, crește și discordia și fluctuația în echipa de conducere. Și asta nu e în favoarea companiei. Mai mult, narcisismul exacerbat în conducerea superioară poate afecta și angajații. Liderii ar putea fi mai înclinați să reducă personalul sau să taie costuri ca să crească performanța financiară. În același timp, unii dintre cei care le satisfac vanitatea se pot bucura de succes mai mare în carieră prin promovări și măriri de salariu. Pentru că le oferă admirația de au nevoie și cu care aceștia se hrănesc. Concluzia autorilor studiului este că, în general, sunt atât beneficii, cât și consecințe negative în a avea multe personalități narcisiste în C-suite. Concurența dintre directori poate crește performanța, dar poate crea și conflicte și duce la decizii riscante. „În timp ce directorii executivi narcisiști pot crea tot felul de probleme și conflicte într-o organizație, ei pot fi și de mare ajutor. Căci tendința lor de a lua decizii îndrăznețe poate fi utilă în stimularea inovației.”
Cum să scrii un BIO relevant care să te pună în valoare
📌Dacă ești speaker la conferințe sau evenimente, îți recomand să ai pregătit un BIO bine scris. Dacă ești la început de drum, o variantă e de ajuns. Dacă ai o experiență vastă sau ești implicat în mai multe proiecte, atunci pregătește 2-3 variante și o trimiți organizatorilor / prezentatorului pe cea care se potrivește temei evenimentului. E valabil și dacă ești invitat la emisiuni sau podcasturi. Pentru aparițiile în presa scrisă / articole, BIO poate fi mai amplu. În rest, să fie scurt, ușor de citit, în maxim 90 secunde. Să fie actualizat și să reflecte nu doar ce faci, ci mai ales cine ești. De 30 de ani fac emisiuni TV, de 20 sunt speaker sau prezint / moderez evenimente. Mi-au trecut prin mână mii de BIO. De aceea, pentru că se anunță o toamnă plină de evenimente, iată câteva idei de urmat: Așa NU! Nu folosi gerunziul sau infinitivul în formulări – sună groaznic. Folosește cât mai mult prezentul chiar și când vorbești despre trecut. E mai viu și dinamic Nu scrie anii în care ai făcut facultatea în urmă cu 3 decenii – că nu interesează pe nimeni – decât dacă vorbești studenților acelei facultăți sau perioada studiilor tale a coincis cu un eveniment important și relevant pentru tema evenimentului sau a discursului tău Nu scrie toți anii în care ai ocupat diverse funcții, că BIO nu e CV. E plictisitor, încarci inutil și nu așa te pui în valoare Nu scrie cifrat funcții pe care le-ai avut sau le deții – de ex. expert RLNGHTI și specialist SNPQT (am tastat la întâmplare, dar ai înțeles ideea) – ci spune ce înseamnă, într-un limbaj accesibil. În asta constă arta comunicării – să spui lucruri complexe în așa fel încât să înțeleagă oricine Nu scrie mult, că nimeni nu va ține minte toată viața ta, toate instituțiile unde ai lucrat, citatele în care crezi sau te-au ghidat – căci pierzi interesul publicului înainte de a începe În general, verifică dacă BIO naște curiozitatea celorlalți de a te cunoaște mai bine sau seamănă cu o listă de cumpărături, fără nicio relevanță sau legătură cu tema evenimentului Actualizează toate informațiile – și din BIO și de pe rețelele de socializare (LinkedIn, de ex.) Dacă nu-ți scrii tu BIO și trimiți o pagină cu info amestecate despre tine, s-ar putea ca persoana care editează să aleagă ce i se pare ei relevant. De ce n-ai fi tu în control? 📌CUM SĂ SCRII DESPRE TINE? Asigură-te că BIO – prezentarea a cine ești, acoperă 3 aspecte: Îți demonstrează credibilitatea Stabilește relevanța pentru public și pentru subiectul evenimentului Creează interes pentru ce urmează să spui Este scris în ton jovial, conversațional (ca în vorbirea liberă) Pentru acuratețe, scrie cu diacritice și, dacă e necesar, adaugă ortografia fonetică a numelui tău sau a companiei Ultimele cuvinte din BIO să fie numele tău, ca reamintire pentru public Și nu în ultimul rând, BIO (ca și speech-ul tău) să fie ca fusta unei femei: destul de lung cât să acopere conținutul și destul de scurt cât să suscite interesul.