Oamenii nu Tolerează la Ceilalți ce nu Acceptă la ei înșiși. Sau despre Mândrie, Vanitate și Prejudecăți
Fiecare persoană este o combinație minunată de virtuți și părți slabe acceptate. Nici măcar tu sau eu putem scăpa de asta. Există un geniu și un sfânt în noi toți, precum și un tiran sau un supus. Nimeni nu trece prin viata fără să facă greșeli, mai mari sau mai mici. De aceea, cei care îi critică non-stop și cu sete pe ceilalți nu au nici o bază pentru argumentele lor. Și nu mă refer la a nu avea un punct de vedere față de o problemă socială, ci la plăcerea aceea bolnavă a unora de a-i judeca neîncetat pe alții, pur și simplu gratuit, fără vreun motiv sau vreun drept. Sunt unii întotdeauna gata să facă o listă detaliată a defectelor celorlalți. Uneori merg atât de departe încât hotărăsc ce acțiuni ar trebui urmate de aceștia pentru a se opri din greșeli sau indică o cale pe care ar trebui să o urmeze pentru a-și depăși defectele. Ei și doar ei își arogă dreptul de a fi intoleranți la eșecurile și neajunsurile celor din jur. Și toate acestea pentru că ceilalați nu au calitățile pe care ei consideră că ar trebui să le aibă. Când critica devine constantă și vicioasă, acea persoană nu face o evaluare sănătoasă a greșelilor pe care le analizează. Este un mecanism de apărare cunoscut sub numele de „proiecție”. Îi văd pe ceilalți în oglindă și critică, de fapt, lucrurile care nu le plac la ei înșiși. De ce unii oameni aleg să critice? Suntem cu toții admirați în unele zone și mai puțin admirați în altele. Dacă vom căuta defecte morale Sfântului Francisc de Assisi, vom găsi cu siguranță căteva. Dacă vom căuta cuvinte prostești spuse de Albert Einstein, le vom găsi cu siguranță și pe acelea. Fiecare alege ce vrea sau nu vrea să vadă în alte persoane. De obicei, această alegere este asociată cu modul în care oamenii se evaluează și se percep. Dacă apreciază lucrurile bune despre ei înșiși, vor vedea binele și în ceilalți, și la fel se întâmplă și cu răul. Cei ce au critica în sânge îi aleg pe alții pentru a-și atinge ținta evaluărilor lor dureroase. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că aleg să critice ceea ce nu le place la ei înșiși. Cum funcționează proiecția? Criticul are o opinie despre alți oameni, deloc imparțială sau obiectivă. Ceea ce fac alții este inacceptabil. Ceea ce face el este scuzabil. Cu siguranță, în esența lor sunt profund egoiști, chiar dacă predică despre generozitate. Așadar, creează argumente false pentru a-și justifica comportamentul egoist. Vor să se considere generoși, dar egoismul lor îi împiedică. În realitate, refuză sau nu sunt conștienți de faptul că le pasă doar de propriile interese sau că nu sunt capabili să facă cele mai mici concesii altor persoane. Ei cred că scuzele lor sunt motive valide pentru a acționa așa cum fac de fapt. Însă sunt foarte vocali atunci când analizează comportamentul altora. Se supără și-și declară aprig dezaprobarea. Dacă îi întrebați despre comportamentul lor, vor spune că propriile lor argumente sunt perfect rezonabile: „Nu am vrut să acționez așa, dar circumstanțele m-au forțat să fac asta”. Prin contrast, motivele pe care le au alte persoane sunt simple scuze. Ce se întâmplă în fundal? Adevărul este că defectele altor persoane le amintesc de propriile lor defecte. Ei nu tolerează în ceilalți ceea ce nu tolerează la ei înșiși. Cu alte cuvinte, își proiectează propriile greșeli asupra altor oameni, așa că nu trebuie să suporte povara de a le vedea în ei. Critica din plăcere derivă aproape întotdeauna din proiecție. Este comun să critice la alții ce nu le place la ei înșiși. În loc de epilog….. Este important să fim atenți la lucrurile pe care nu le tolerăm la ceilalți oameni. Dacă vom privi mai atent, probabil ne vom da seama că această intoleranță este îndreptată mai mult spre noi înșine și mai puțin către alte persoane. De asemenea, când suntem criticați, ar fi util să ne gândim de ce acea persoană a ales să se concentreze asupra acelui aspect din comportamentul nostru. Probabil că vom ajunge la concluzia că criticile lor sunt de fapt direcționate spre o parte ascunsă a lor, și nu spre noi. Este minunat să avem opinii și puncte de vedere dar la fel de minunat este să să fie constructive. Altfel, nu schimbăm nimic. Critica fără soluții este inutilă, deoarece îl pune pe celălalt în defensivă. Critica fără soluții este periculoasă, pentru că îi poate răni celuilalt mândria și, cel mai adesea, îi trezește resentimente față de tine. Când ne confruntăm cu oamenii, să ne amintim că nu avem de-a face cu creaturi logice. Avem de-a face cu creaturi cu emoții, motivate de mândrie și vanitate și, în mare parte, cu prejudecăți. Cam toți oamenii își doresc să aibă o casă și ce mânca, bani să-și cumpere lucruri, să fie sănătoși ei și cei dragi, să aibă satisfacții sexuale și, desigur, un viitor. Însă cea mai profundă dorință în natura umană este aceea de A FI IMPORTANT. Și în acest punct sensibil cineva se simte atacat când primește critici neconstructive. Rezultatul? Are mândria rănită, simte că i-au fost insultate inteligența, judecata și respectul de sine. Ce va face? În cele mai multe cazuri, va încerca să se răzbune pe triumful tău. Se simte atacat și te va ataca, la rândul lui, dar nu-și va schimba niciodată gândul. Un om ”convins” împotriva voinței sale rămâne tot cu părerile lui!
Ghid de Comunicare Eficientă cu Echipele care Lucrează la Distanță
Comunicarea cu echipele care lucrează la distanță poate fi mai ușor de gestionat pentru marile corporații, al căror personal are adesea un rol bine definit. Dar angajații firmelor mai mici au de îndeplinit mai multe sarcini, ceea ce înseamnă că o comunicare eficientă este esențială pentru ca managementul să fie sigur că fiecare membru al echipei înțelege prioritățile firmei și știe exact pe ce sarcini să se concentreze. Însă oricum este construită afacerea, este important ca toți membrii echipei să știe cum să comunice eficient de la distanță. Cu atât mai mult cu cât se pierd multe dintre aspectele comunicării face-to-face. Limbajul corpului și vocea – elemente esențiale în comunicare, nu pot fi valorificate, astfel încât înțelegerea implică un efort mai mare. Sunt mereu necesare clarificări, pentru ca managementul să se asigure că este în aceeași parametri de comunicare cu echipa, chiar dacă acest proces necesită timp suplimentar. Toți am auzit: comunicarea este cheia. Însă când lucrezi cu echipe la distanță, e vitală. Adevărat, ideea fiecăruia despre o bună comunicare poate varia, de aceea este important să vă asigurați că toată lumea înțelege exact mesajele. Comunicarea trebuie să fie echilibrată. Pe de o parte, evitați supra comunicarea. Prea multe emailuri, apeluri telefonice și mesaje ar putea scădea productivitatea angajaților. Pe de altă parte, nu neglijați angajații aflați la distanță, doar pentru că nu îi vedeți la față. Nu lăsați să treacă ziua fără să vorbiți cel puțin o dată cu un membru al echipei. Important este să selectați și canalul de comunicare potrivit pentru mesaje și acordați fiecăruia un scop. Un email este cea mai bună alegere pentru trimiterea de instrucțiuni complexe, deoarece informația poate fi salvată, imprimată și readusă în discuție ori de câte ori este necesar. Însă când e vorba de informații sensibile sau care trebuie să ajungă instant la destinatar, apelul telefonic sau chatul sunt mai utile și aveți și confirmarea că angajatul a primit mesajul. La urma urmei, este mai eficient să vorbești la telefon decât să tastezi 5 minute un mesaj. Cu atât mai mult cu cât sunt momente în care trebuie să răspundeți în timp util oamenilor, atunci când așteaptă un răspuns pe care doar dumneavoastră îi puteți da. Știți pe cineva căruia îi place să fie ignorat? Când lucrați la distanță, este necesar să fiți disponibil pentru conversație și răspunsuri la întrebări. Comunicarea nu este o stradă cu sens unic. Comunicați echipei care este cea mai bună modalitate de a vă contacta și perioada în care sunteți disponibili. De asemenea, oferiți angajaților posibilitatea de a interacționa cu colegii lor, căci comunicarea eficientă nu se rezumă doar la angajat și managerul său. Pentru ca personalul să înțeleagă pe deplin operațiunile companiei, prioritățile și strategia, aceștia trebuie să aibă discuții continue cu ceilalți membri ai echipei. Iată un scurt ghid pentru manageri, care poate asigura o comunicare eficientă cu echipele care lucrează remote. 1. Dezvoltați-vă abilități de comunicare Niciun canal de comunicare nu va funcționa dacă nu depuneți eforturi în dezvoltarea abilităților de comunicare. Adevărul este că tuturor ne place să ne gândim la noi înșine ca la niște comunicatori excelenți – dar întotdeauna putem îmbunătăți această abilitate. Important este ca toată lumea să se exprime clar, rapid și concis, pentru că interacțiunile online sunt foarte diferite de cele personale – sunt cu adevărat două lumi separate. 2. Online Chat Chatul este mult mai eficient decât lanțurile de e-mailuri lungi și, în plus, este mai eficient. Atunci când discutăm cu cineva în timp real, este mult mai interactiv, simțim că avem o conversație reală, umană. Momentul reacțiilor este mult mai rapid și mai natural. În plus, câteodată trebuie adresată urgent o întrebare. Un lucru de care trebuie să țineți cont este faptul că textul scris nu are semnale subtile de conversație. Cu chatul trebuie să fii atent cum vor fi interpretate cuvintele, pentru a nu fi înțelese greșit. De aceea, există o mulțime de emoticoane și gif-uri – care pot fi utile în transmiterea nuanțelor corecte. Multe echipe aflate la distanță constată că a utiliza emoticoane sau emoji poate uneori să ajute la umanizarea, clarificarea sau luminarea tonului unui mesaj, dar acest lucru depinde de cultura companiei și de ceea ce este sau nu este considerat profesional. 3. Videoconferințele Deși nu este productiv să participi la videoconferințe interminabile, întâlnirile video vă ajută să vă conectați echipele aflate la distanță. Dar de unde știți dacă este necesară sau nu o videoconferință? Iată o regulă generală bună: dacă nu puteți transmite un mesaj în câteva propoziții, atunci probabil că este timpul să inițiați un apel video. În plus, când nu vă vedeți colegii de zi cu zi, videoconferințele sunt destul de practice. Puteți interacționa mai ușor și tot ce aveți nevoie este o conexiune rapidă la internet. O problemă ar putea fi că unii angajați călătoresc, deci internetul rapid nu este întotdeauna o garanție. Soluția ar fi o bună coordonare a timpului când puteți iniția un apel video. 4. Comunicarea prin email Emailul nu este la fel de eficient ca chat-ul sau videoconferința însă dacă cineva nu este online, este o opțiune. În plus, dacă trimiteți un e-mail unei persoane din afara companiei dvs. și doriți să puneți în CC un membru al echipei, emailul are cu siguranță sens. Comunicarea prin email poate dura mai mult timp și nu este la fel de interactivă ca alte canale de comunicare. Mai mult, una dintre cele mai mari capcane ale comunicării scrise este susceptibilitatea de a fi interpretat sau înțeles greșit. Fără indicii vizuale și verbale, cum ar fi expresia feței, limbajul corpului, intonația și alte semnale pe care le folosim pentru a determina sensul comunicării, mesajele pot uneori să fie percepute ca reci, furioase sau nepoliticoase, chiar și atunci când nu aceasta a fost intenția. Însă, cum am spus, un emaileste cea mai bună alegere pentru trimiterea de instrucțiuni complexe, deoarece informația poate fi salvată, imprimată și readusă în discuție ori de câte ori este necesar. 5. Utilizați instrumentele de gestionare a sarcinilor Atunci când membrii echipei nu sunt toți în aceeași locație – și pot lucra la ore diferite – este
Gramatica și Creierul Uman. Sau despre criza de ”Imunoglobină”
Doamna Viorica Dăncilă citește frumos din foi sau de pe laptop. Cu grijă și intonație. Se vede că repetă ce are de citit. Are grijă cum rostește cuvintele, aproape c-ar vrea să le dea un sens, vocea are inflexiuni, face pauze de respirație. Ai zice că înțelege tot ce spune. Așa a rostit și ”imunoglobină”. Cu seninătate și grijă față de acest cuvânt, cu intonație, cu convingere. Chiar și când l-a citit a 6-a oară, nu i-a tresărit niciun mușchi pe față, părea convinsă că așa se scrie și citește acel termen medical și așa l-a rostit și ea. Așadar, nu poate fi o greșeală de scriere. Pentru că își citește textele înainte, sigur mai și vorbește cu cei din jur despre ce va spune. Probabil nu i-a spus nimeni că e vorba de ”imunoglobulină”. Sau n-o fi îndrăznit. Ori or fi lăsat-o să greșească…. Doamna Viorica Dăncilă citește frumos din foi sau de pe laptop. Așa, ca o tânără prompteristă de la știri, care nu își desprinde privirea de pe sticla camerei tv, de teamă că nu va mai găsi apoi rândul. Când termină de citit știrea, mai aruncă un ochi pe foile alea de back-up așa, de impresie artistică, că oricum s-ar bloca dacă i-ar pica prompterul. Doar că la doamna Dăncilă mișcarea e inversă. Își ridică privirea din foi sau din laptop din când în când, nu mai mult de o secundă, și se întoarce imediat la textul scris, să nu piardă nici ea rândul… De ce pentru ea imunoglobulina a fost, de fapt, ”imunoglobină”? Să facem o scurtă călătorie în creierul uman și să vedem ce se întâmplă acolo când citim. Creierul nostru, pe lângă faptul că este o mașinărie de învățare, are capacitatea de a detecta erorile gramaticale înainte ca noi să le conștientizăm. Asta se întâmplă când avem deprinderea de a vorbi și scrie corect gramatical și cunoaștem înțelesul cuvintelor. Însă, dacă pentru cineva ”imunoglobulină” de exemplu este, de fapt, ”imunoglobină”, atunci creierul nu sesizează nicio eroare. Mai mult, creierul nostru lucrează adesea pe pilot automat când vine vorba de gramatică. Recunoaște eroarea de scriere și o corectează în zbor, pentru a înțelege și da sens propoziției. Este mecanismul creierului care recunoaște greșeala și reacționează instant, procesând-o fără ca noi să conștientizăm acest lucru. Chiar dacă am rostit greșit un cuvânt sau am făcut o eroare gramaticală, ne dă semnalul și revenim instant asupra cuvântului, să îl rostim corect. Însă doar dacă îi cunoaștem semnificația. În timp ce alte aspecte ale limbajului, cum ar fi semantica (sensul cuvintelor) și fonologia (sunetele din cuvinte), sunt procesate implicit de creier, mecanismele după care funcționează acesta intră în acțiune și în procesarea sintaxei – o componenta de bază a limbajului (sintaxa este partea gramaticii care studiază modul cum se combină cuvintele în propoziții și propozițiile într-o frază). Interesant este că creierul face toate acestea de la începuturile lui. Copiii învață adesea reguli gramaticale prin interacțiunile cotidiene de rutină cu părinții sau cu cei din jur, pur și simplu auzind și procesând cuvinte noi, pe care le folosesc înainte de orice instruire formală. Așa cum le aud, așa deprind și ei cum să le pronunțe. Să ne amintim și de povestea scriitorului Lewis Carroll – ”Alice în Țara Oglinzilor”, în care Alice descoperă o carte într-o limbă necunoscută, care se dovedește a fi scrisă invers și ușor de citit într-o oglindă. Încă un exemplu despre cum lucrează creierul! Puteți citi și înțelege acest articol deoarece creierul vostru procesează toate literele într-un cuvânt, dintr-o dată. Iar când cuvintele sunt puse în fraze, așadar ideile într-un context, creierul va înțelege și mai bine despre ce este vorba, pentru că prefeă să fie hrănit de o idee, nu de cuvinte individuale, care pot să nu însemne nimic – cum ar fi ”imunoglobulină” sau ”imunoglobină” – ceea ce pentru el este același lucru, cît timp nu știe ce înseamnă. Toate ideile au valoare pentru creier prin gruparea cuvintelor într-o propoziție sau frază, care formează un gând. Creierul nostru e și mai deștept, îi plac grupurile de gânduri. Citirea grupurilor de gânduri îl ajută să obțină mai multă semnificație într-un timp mai scurt. E fericit pentru că asta îi ajută înțelegerea! Chiar și atunci când literele sunt inversate sau când lipsesc litere din cuvânt – ”imunoglobină”, de exemplu, creierul nostru, cât timp știe cum se pronunță corect, are capacitatea să umple din mers lacunele de scriere ale cuvântului (chiar dacă nu e scris corect, îl citește ca și cum ar fi) și este capabil să folosească contextul pentru a face previziuni despre ceea ce urmează să vină. Mai mult, atunci când auzim un sunet care ne face să așteptăm un alt sunet, creierul reacționează ca și când deja a auzit cel de-al doilea sunet. Știe dinainte cum se termină un cuvânt. Acest lucru este similar cu modul în care creierul răspunde la un aranjament de litere sau cuvinte. Pe măsură ce a descifrat fiecare cuvânt dintr-un text, poate prezice care dintre cuvinte vor veni în mod logic, pentru a forma o propoziție coerentă. Ceea ce nu se poate spune despre creierul doamnei Dăncilă. Există 2 motive principale pentru care oamenii nu înțeleg ce citesc: Nu cunosc semnificația cuvintelor sau a conceptelor Cu cât citim mai multe cărți sau suntem mai informați, cu atât avem un vocabular mai bogat, iar înțelegerea a ceea ce citim va fi mult mai ușoară. Asta se numește „amprenta tuturor funcțiilor creierului la nivel superior”. Citesc prea lent, motiv pentru care cititul nu este o provocare pentru creier. Credeți sau nu, citirea mai rapidă ne ajută să ne îmbunătățim înțelegerea. Creierul nostru poate citi 400 de cuvinte pe minut, însă dacă ne concentrăm prea mult pe cuvinte, reușim să citim aproximativ 150 de cuvinte pe minut. Deci există 250 de cuvinte-pe-minut pe care creierul încearcă să le umple. Cu cât citim mai repede, cu atât creierul nu lăsă gândurile să ne zboare în altă parte, deci ne concentrăm mai mult. Și cu cât ne concentrăm mai mult, cu
Ești speaker la evenimente? Foarte bine! Dar știi ce gândește AUDIENȚA despre tine?
Când comunici subordonaților la job, poate nu prea dai importanță audienței, pentru că oricum este obligată să te asculte. Însă când ești speaker la un eveniment, publicul e altul. Adevărat, într-o lume ideală, oricine din sală ar fi interesat de subiectul pe care îl dezvolți. Ar asculta fiecare idee, s-ar simți motivat să facă o schimbare, ar pleca de la eveniment plin de inspirație. Din păcate, nu se întâmplă întotdeauna așa. E nedrept, pentru că vorbitorul se pregătește, consideră că e chiar important ce spune, că audiența ar putea învăța multe de la el după cum ar putea să-i adreseze întrebări lămuritoare. Și totuși, o parte a publicului stă cu nasul în telefon, trimite emailuri, își mai verifică rețele de socializare sau chiar iese la o țigară. De ce nu toți speakerii captează atenția audienței? Unde crezi că e problema? Te invit în sală să-ți povestesc ce gândește publicul când speakerul urcă pe scenă. Ceea ce vrei să spui este relevant pentru mine? Primul tău răspuns ar putea fi că e rândul tău să vorbești, deci cel puțin oamenii pot arăta respect. Îți propun să iei în considerare faptul că poți să conduci un cal la apă, dar nu îl poți obliga să bea. Sau, dacă oamenii sunt prezenți fizic într-un loc, nu înseamnă că mintea lor nu poate fi în altă parte. Poți opri această dorință, făcând subiectul relevant pentru audiență. Relevanță înseamnă că informațiile au semnificație și aplicabilitate pentru cei din sală și se referă la ei. La ei, nu la tine! Cum afli mai multe despre public? Întreabă organizatorul, vino mai devreme și întră în vorbă cu oamenii la welcome coffee sau în pauza de dinaintea panelului în care vei vorbi, observă-i cu atenție când ești pe scenă! Găsește zone comune și construiește pe ele! De acord, nu-i poți ști pe fiecare în parte dar vă unește tema evenimentului. Ce voi învăța de la tine? Această întrebare implică mai multe aspecte. Cât de mult publicul știe deja despre subiect? Ce detalii crezi că ar putea să-i fie străine? Chiar dacă pornești de la premisa că audiența cunoaște bine subiectul, îi poți oferi o altă perspectivă. Sau pur și simplu povestești din propria experiență, despre problemele pe care le-ai avut și cum le-ai dat de cap. Oamenii se vor regăsi în povestea ta și vei fi apreciat pentru sinceritate și generozitatea cu care împărtășești din ce știi. Dacă pornești de la ceea ce publicul cunoaște, pui în valoare ideile principale, argumentezi, demonstrezi impactul și dai valoare informațiilor, se justifică prezența ta pe scenă. Subiectul e chiar atât de important cum vrei să lași impresia? Ce este important pentru tine, ca speaker și ce este important pentru public pot fi două lucruri diferite. Când cei din sală se simt prinși în scaun, obosiți sau plictisiți, este posibil ca subiectul în discuție să nu fie relevant sau important pentru ei. În fond, cine ar vrea să simtă că timpul său e irosit? Abordează subiectul din perspectiva publicului, cum i-ar percepe el importanța și utilitatea. Limitează numărul detaliilor, statisticile pot părea impersonale sau copleșitoare dar focalizarea pe un anumit caz oferă mai multă profunzime. De asemenea, ai grijă să nu exagerezi importanța subiectului, pentru că riști să dai publicului senzația că blufezi și poți pierde din credibilitate și atenție. Tu ești pasionat de subiectul pe care îl dezvolți? Poate că ai hotărât ce vei spune gândindu-te la public, dar te pasionează cu adevărat subiecul? De ce l-ai ales pe acesta și nu altul? Pe tine te-ar interesa dacă ai fi în sală? Transmiți toate aceste informații prin entuziasmul cu care vorbești și grija cu care l-ai pregătit. Interesul tău față de subiect este o modalitate excelentă de a-ți încuraja publicul să te urmărească. Asta implică și abilitatea ta de a-i stimula atenția și curiozitatea să stea cu tine până la final. Cum aș putea aplica/folosi informațiile sau abilitățile despre care îmi vorbești? Desigur, depinde dacă discursul tău este informativ, argumentativ sau motivațional (fiecare se construiește diferit). În toate cazurile însă, gândește-te CUM vor aplica în practică ce au înțeles, cei ce te urmăresc. Pentru că audiența sigur va întreba ”și cum să fac asta?”– cel puțin în gând, dacă nu există o sesiune de Q&A. O ajuți să pună în practică informațiile, abilitățile sau cunoștințele despre care vorbești? În urma prezentării tale, măcar o parte din cei prezenți în sală va putea să facă ceva nou sau într-o manieră care să-i ia mai puțin timp ori cu mai puțin efort? Așadar, când îți pregătești prezentarea, ia în considerare aplicabilitatea conținutului. Încorporează mesaje în discursul tău pentru a evidenția utilizarea practică a cunoștințelor sau abilităților. Câteva comentarii utile despre modul în care publicul va folosi, în practică, informațiile vor duce la încurajarea ascultării și obținerea atenției. Am auzit asta și de la vorbitorii de dinaintea ta. Tu ce ne spui nou? Desigur, nu e vina ta că speakerii de dinainte au făcut referire fix la aceleași studii pe care te bazai și tu în a-ți argumenta punctul de vedere. Sau au dat același exemplu. Mi s-a întâmplat și mie la o conferință despre Millennials. Dar îți amintesc că este important să fii flexibil și că poți să-ți schimbi abordarea. Oamenii par a fi o mulțime de contradicții. Sunt în mod natural atrași de noutate, dar apreciază și previzibilitatea. Le place organizarea clară, totuși există momente când se bucură de un haos pe care, într-o oarecare măsură, îl pot controla. Pentru public, noutate înseamnă ceva despre care n-a auzit sau ceva neobișnuit. În calitate de vorbitor, cum satisfaci cele două nevoi contrastante: de familiaritate și noutate? Începe prin definirea clară a ceea ce ai în comun cu publicul apoi du-l în zone mai puțin cunoscute. Oamenii se vor simți confortabil cu familiaritatea și vor fi intrigați de necunoscut. Sau, ai putea inversa procesul, pornind de la o poziție relativ nefamilară și să ajungi la familiar. Este o tehnică folosită adesea în cinematografie, când filmul începe cu finalul poveștii și nu putem ghici despre ce este vorba, din lipsă de perspectivă. Pe măsură ce camera de filmare
Puterea Poveștii în Marketing. Storytelling and Hot. Storytelling and Not.
Never underestimate the power of a great story! Poveștile au o au putere incredibilă. Ele încantă, entuziasmează, farmecă, fascinează, vrăjesc, ating, inspiră, motivează, provoacă. Ne plac, indiferent de vârstă iar apetitul nostru pentru povești este o reflectare a unei structuri profunde a psihicului nostru, înnăscută, care generează imagini simbolice și ne guvernează organizarea experiențelor. Poveștile ne ajută să înțelegem și sunt calea de a ne conecta emoțional cu ceilalți. Pentru că primul ingredient în comunicare este emoția. Peste un timp, oamenii vor uita ce le-ai spus, dar niciodată nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă! Și este adevărat, pentru că emoția este cea care face să ne simțim vii. Și, după un timp, doar ea rămâne. De mii de ani, oamenii transmit informații prin povești iar cele mai reușite sunt cele care au construit personaje și eroi, pentru a face povestea cât mai umană. Pentru că acesta este scopul poveștii: de a umaniza Suntem conectați la aceeași sursă de trăiri și cu toții ne simțim implicați într-o poveste, dacă personajele au caracteristicile cele mai apropiate de ale noastre. De dragul jocului, inchide ochii 5 secunde si gândește-te la eroul tău. Cum ți-l imaginezi? Căutăm eroul pe care îl admirăm nu pentru că este cel mai puternic, perfect, fără cusur, ci pentru că este uman. Nu ne dorim eroul perfect, ideal este cu imperfecțiuni care, paradoxal, îl fac mai puternic. Îl admirăm pentru că îndrăznește și trece prin întâmplări care îl transformă. Așa cum se întâmplă și cu noi… Cel mai bun mod de a face oamenii să se simtă bine este să le spui o poveste convingătoare. De asta ne plac cărțile care, în unele momente, ne sunt cei mai buni prieteni. Ne simțim parte din poveste, ne regăsim în ea, ne identificăm cu personajele și aici ne găsim eroii. Oamenii se regăsesc în ceea ce citesc…. Iar eroii ne ajută să mergem mai departe… În Ierusalim se află muzeul Yad Vashem (Aleea celor drepți), construit în memoria victimelor Holocaustului. Are mai multe secții, iar în una dintre ele sunt adunate jucăriile copiilor evrei care au fost în lagăre. Cele mai multe sunt păpuși de porțelan, obișnuite pe vremea aceea (1930-1940) însă sunt și altele, confecționate din tot felul de obiecte pe care le aveau la îndemână. Este cea mai mare colecție de jucării care au supraviețuit Holocaustului. Directorul Muzeului spunea: Dacă ne uităm în aceasta cameră, par multe dar, dacă ne gândim că fiecare copil avea câte o jucărie (o păpușă, un ursuteț sau o figurină din lemn), sunt extrem de puține. Gândiți-vă că au supraviețuit mai puțin de 50 de jucării! Ursulețul din fotografie este Mishu, e a aparținut unei fetițe pe nume Inna Rehavia, născută în Cracovia, care a supraviețuit lagărelor, fiind salvată, împreună cu mama sa, de două familii poloneze. Inna povestește: Am trecut prin război împreună cu ursulețul meu Mishu, pe care l-am primit când m-am născut. M-a însoțit peste tot, mergând, alături de mine, din ghetou în ghetou. Deși și-a pierdut o ureche și o lăbuță, a supraviețuit mult mai bine ca mine și ca mulți alții. Pentru mine, a fost un Erou. Câteodată suntem eroi fără știrea noastră…. 1995. Lucram la televiziunea Tele7ABC si realizam + moderam emisiunea Bună dimineața, România, între 7.00 – 10.00. Mă trezeam în fiecare dimineață la 3.30, la ora 4.00 mă lua șoferul de acasă, citeam ziarele (erau mult mai multe pe atunci iar variante on-line aproape deloc), scriam Revista presei și recapitulam, cu producătorul, detaliile emisiunii. Pe la 6.30 mă duceam la machiaj, mai beam o cafea, iar la 7 fără câteva minute eram în platoul de filmare, de unde ieseam la 10.00. Apoi începeam pregătirea emisiunii pentru a doua zi, alături de echipa cu care lucram direct. Conduceam si Departamentul Info-Divertisment, coordonam 12 emisiuni… și plecam din televiziune aproape de 6.00 dupa-aniază. A fost o perioadă grozavă, doar că, după mai bine de un an și jumătate, obosisem și am cerut o emisiune săptămânală. 2004, decembrie, înainte de Crăciun. Eram la Realitatea TV. Primesc un e-mail de la un domn care mă întreba ce parfum folosesc. Prietena lui mă admiră și ar vrea să îi facă un cadou special de sărbători. Îi răspund. Peste câteva zile găsesc la recepție parfumul. Îi dau mesaj și îl rog să vină să îl ia, nu am nici un merit să-l primesc. Însă a doua zi la recepție mă așteptau 2 bilete pentru o vacanță la munte, pe care să o petrec cu cine vreau. Îi dau din nou mesaj să ne întâlnim, să clarificăm povestea…. Și am aflat Povestea lui. În 1995 a avut un accident de mașină, în urma căruia a rămas paralizat de la brâu în jos. Singurele preocupări erau să citeasca și să se uite la televizor (când reușea să-ți alunge gândurile negre). Și-a spus: Dacă ea este in stare să se trezească cu noaptea în cap si 3 ore să fie veselă, jovială, să-mi spună atât de multe lucruri și să mă facă să uit de neputința mea, atunci pot și eu! S-a motivat și a început un program intens de recuperare care a durat 2 ani. A mers din nou, avea un job, avea o viață…iar cadourile au fost maniera lui de a-mi mulțumi. A fost în totalitate meritul lui iar povestea m-a făcut și mai conștientă despre impactul pe care îl avem asupra celorlați, chiar și fără să ne propunem. Sunt si povești care ne transformă pe noi în eroi… Dove a lansat o campanie for real beauty care a avut un succes fabulos. Can women be hotter at 40 than 20? Pentru reclame au fost selectate femei care nu au coborât de pe catwalk, dar cu care s-au identificat milioane de alte femei din toată lumea. Pentru că s-au regăsit în poveste și s-au simțit, la rândul lor, eroii poveștii… pentru că vorba era despre ele. O poveste poate muta munții din loc, are o putere fantastică. Și iubim eroii, chiar dacă nu am relaționat cu ei, pentru că vrem să le semănăm Poți spune povești
De la Scop la Impact. Cum Comunică un Lider Autentic
Când comunicăm, suntem plini de așteptări, îndoieli, temeri și speranțe. Pe ce ne concentrăm și punem accentul dar și cum vedem potențialul nostru, are impact direct asupra felului în care comunicăm cu ceilalți.
Adevărat nu este ce spun eu. Adevărat este ce ai înțeles Tu!
Cea mai mare iluzie în comunicare este că aceasta a avut loc. (George Bernard Show) Nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se aude se înțelege iar ceea ce se înțelege nu depinde doar de noi. Avem abordări diferite, pentru că avem idei, valori și standarde diferite, ce derivă din propriile experiențe, care ne-au modelat și ne-au transformat în ceea ce suntem. Deși ne-ar plăcea și ne-ar fi și mai ușor, nu ne facem întotdeauna bine înțeleși, pentru că nu ținem cont că sunt destule bariere în comunicare. De exemplu, bariere psihologice: legate de modul în care fiecare interlocutor vede și înțelege lucrurile Sau bariere concrete: zgomotul prea multe sau prea puține informații Ori bariere de conținut: semnificații diferite ale cuvintelor, imaginilor, acțiunilor Dar, odată identificate, în mare parte de noi depinde să le gestionăm. Cum? Să fim atenți la noi și la interlocutor. Din punct de vedere personal, să ne controlăm nervozitatea și stresul. Să dăm dovadă de atenție și atitudine pozitivă. Nu în ultimul rând, să eliminăm subiectivismul. În relația cu ceilalți, să ascultam activ, să fim empatici și să ne exprimăm cu acuratețe. Adică, asa cum am mai scris (vezi articolul: Pledoarie pentru comunicarea eficientă), să avem în minte cei 6 C: Clar, Concis, Coerent, Consecvent, Corect, Credibil. Pentru că, ce spunem este influențat de: Ce dorim să spunem Ce spunem de fapt Ce aude celălalt Ce înțelege Ce reține Ce acceptă Ce spune mai departe Să nu uităm că: Dacă știm să comunicăm corect și constructiv, ceilalți ne vor lua în serios. Ne vor asculta și vor dori să comunice, la rândul lor, cu noi. Vom putea minimiza neînțelegerile și confuzia. Obținem, astfel, timp pentru a afla informații relevante. Dacă știm să ascultam activ, nu doar să auzim, ne dezvoltăm empatia și înțelegerea. Vom ști să formulam întrebările corecte și, astfel, să obținem un răspuns bun. Poate nu va fi pe placul nostru, dar …..știm ce avem de făcut în continuare. Așadar, indiferent ce dorești să spui, comunică în așa fel încât ceilalți să înțeleagă ce vrei să transmiți. Cum putem verifica dacă am comunicat eficient? Cuvântul magic este Feedback! Ne asigurăm, astfel, că ce am spus sau am făcut a fost bine înțeles și spunem celorlalți ce și cum am înțeles la rândul nostru. Intrăm, astfel, într-un dialog valoros cu două sensuri și deja e un câștig. Frumusețea este că, dacă dăm și cerem feedback, ne ajutăm nu doar pe noi, îi inspirăm și pe ceilalți care, la rândul lor, vor face același lucru. Și, astfel, creăm în jurul nostru un mediu mai familiar, în care ne va face plăcere să lucram sau să trăim. Nu toate zilele vor fi senine, nu vom fi întotdeauna aprobați, însă, dacă știm cum suntem percepuți iar ceilalți știu cum ne raportăm la ei, lucrurile pot fi îmbunătățite în ambele sensuri. Dacă ii valorizam pe ceilalți, și ei vor face, instinctiv, același lucru față de noi. Ca în anecdota cu femeia de serviciu corporatistă care, după ce dă cu mopul, se oprește într-un colț al încăperii și așteaptă…. Trece CEO-ul companiei: – Ce asteptați? o întrebă acesta. – Feedback, maică, feedback! Ce am vrut să spun, de fapt? Ei bine, că atunci când știi încotro se îndreaptă viața ta, cine ești, în ce crezi, îi poți motiva și pe alții. Dar adevărat nu este ce spun eu. Adevarat este ce ai înțeles tu! 🙂
Vrei un răspuns bun? Adresează întrebarea corectă!
Explici, te implici, aduci argumente, iți folosești toată puterea de persuasiune iar la final ceri feedback. Și, câteodată, vine răspunsul: – Nu am înțeles ce ai spus! Te gândești ca nu te-ai făcut bine înțeles și repeți. Cu același profesionalism, argumente, poate ideile formulate altfel, dar la fel de explicit. Și nu mare e surprinderea când auzi: – Tot nu am înțeles ce ai vrut să spui! Te întrebi unde ai greșit. În fond, ai comunicat clar ce ai avut de spus, ai fost coerent în exprimare, informația a fost oferită concis și crezi în ceea ce spui. Și atunci, ce și de ce nu s-a înțeles? Hai să încercăm altfel! Ce-ar fi dacă, atunci când ți se spune: “Nu înțeleg ce vrei să spui!”, întrebi: – Îmi poți spune, concret, ce nu ai înțeles? Răspunsul poate fi: “Nu am înțeles nimic!” Și atunci se justifică efortul de a mai explica încă o dată. Tot nu înțelege, asta e! Fii sigur că, dacă ar fi putut alege, situația ar fi fost alta. Dar dacă iți spune: “Nu am înțeles acest lucru…..”, vei descoperi că, de fapt, te-ai făcut corect înțeles, doar că cel căruia te adresezi nu este de acord cu tine. Este un alt fel de a-ți spune că respinge ceea ce exprimi, ce crezi, cum vezi tu lucrurile. De ce se întâmplă asta? Simplu! Pentru că cel din fața ta, ca și tine, de altfel, are opinii, convingeri, așteptări și sentimente. Nu se regăsește în ce ai spus, primul impuls este să respingă. Și de aici poți începe să construiești relația cu persoana respectivă, dacă apreciezi că este necesar. Totul e să conștientizăm că, atunci când comunicăm și interacționăm cu cei cu care intrăm în contact, fiecare transmite și recepționează mesaje în funcție de: istoria sa așteptările sale zonele sale de intoleranță Și, astfel, știm pe ce să ne concentrăm în procesul comunicării. Partea frumoasă este că, dacă avem un dialog constructiv cu o persoană care nu neapărat ne respinge, ci doar are altă viziune decât a noastră, uneori s-ar putea să ne modificăm noi percepțiile, să îmbrățișăm un alt punct de vedere. Și ăsta e un câștig. Comunicarea este în dublu sens. Putem învăța întotdeauna ceva de la celălalt sau dintr-o experiență, fie ea și neplăcută. Chiar și cum sa reacționăm data viitoare când ne întâlnim cu o astfel de situație. Nu ne mai blocăm și argumentele vin firesc. Totul e să ne expunem, fără teama de a fi respinși sau că am avea un eșec. Așadar, unul dintre secretele construirii de relații vii și sănătoase cu cei din jur este să acceptăm că fiecare dintre noi avem un tipar de comportament. Și, astfel, totul devine o provocare plăcută. Și amintește-ți! Vrei un răspuns bun? Adresează întrebarea corectă! Crezi că e greu să comunici eficient? Fii răbdător cu tine însuți. Nu există o investiție mai mare! Dacă ai face toate lucrurile de care ești capabil, te-ai uimi și pe tine!
CREDE-MĂ, TE MINT! Confesiunile unui manipulator media.
Trăim într-o lume în care fenomenul ”fake news” se răspândește cu o viteză amețitoare și suntem bombardați din toate părțile de știri ”senzaționale”, care se rostogolesc în social media ca o avalanșă. De aceea, atunci cand editura Act si Politon mi-a propus sa scriu prefata în limba română a cărții lui Ryan Holiday ”CREDE-MĂ, TE MINT. CONFESIUNILE UNUI MANIPULATOR MEDIA”(Trust me, I`m lying. Confessions of a Media Manipulator – una dintre cele mai traduse și bine vândute cărți), nu am stat pe gânduri. Prin anii `90, când am intrat în presă, jurnaliștii aveau un statut bine definit: erau serioși, credibili, își verificau informațiile din trei surse, nu își permiteau în ruptul capului să greșească. Aveau respect față de această meserie (pentru mulți era vocație) și față de publicul lor. Redactorii de radio și TV își construiau programele și pe baza titlurilor din ziare și munceau destul de mult pentru a redacta o revistă a presei; astăzi, în mare parte, reproduc ce citesc pe bloguri (și aici includ toate publicațiile online). În plus, sunt ”jurnaliști” care, pentru că au la îndemână o tastatură și conexiune la internet, produc știri și scriu despre orice au sau nu habar, fără ca măcar să iasă din casă. Și, astfel, un alt fenomen a devenit relevant: manipularea media, care controlează tot citim, auzim și vedem, atât online, cât și offline . Aproape nimic nu scapă de exagerare, fabricare și denaturare. Micii manipulatori, care ar scrie orice pentru bani sau pentru o clipă de celebritate, sunt ușor de identificat, însă marii manipulatorii se află în spatele cortinei. Ei sunt cei care mânuiesc, cu talent, informațiile, explorează vulnerabilitățile media și pârghiile prin care ”realitatea lor” ajunge la public. Am ajuns să trăim într-o lume în care o informație există NU dacă e valoroasă sau corectă, ci în funcție de numărul de accesări. Totul se întâmplă atât de rapid încât, dacă un site nu oferă primul informația, a pierdut (ce contează dacă știrea nu e corectă, consistentă și completă?), când scandaluri dubioase duc la scăderea cotației companiilor la bursă, iar manipularea media și-a câștigat un statut și a devenit un desiș între public și realitate. În trecut, mass-media era o sursă de informații de încredere pentru public. Astăzi, toate barierele care au făcut-o fiabilă au surpat. Cât timp un blog banal este pe jumătate la fel de credibil ca un articol din New York Times, care a fost verificat și revizuit de mai mulți editori, este de două ori mai ușor ca povestea să ajungă să fie cunoscută. Site-urile fac bani din vânzarea de reclame și sunt evaluate după numărul afișărilor pe pagină, punând bloggerii sub presiune constantă, pentru a produce cât mai multe postări posibil (adesea inexacte). Holiday dă exemplu, în cartea sa, politica de blog a Business Insider. Ca un angajat să câștige 60.000 de dolari pe an, trebuie să producă articole care să aibă 1,8 milioane de afișări / pagină / lună, în fiecare lună, altfel este concediat. Nu-i o sarcină ușoară! Această abordare a dus la o scădere uimitoare a standardelor în presa de peste tot în lume. Așadar, e mai important volumul de informații, nu calitatea lor. Și, cum suntem convinși că nu există fum fără foc, irealul devine real. Ce începe online se termină offline, adesea dezastruos pentru cei vizați. Toți sunt parte a jocului, povestește Holiday, de la bloggerii care scriu pentru organizații non-profit, la oamenii din marketing, de la un ziar on-line de provincie până la Business Insider, Huffington Post sau New York Times. Cât privește piața din România, conform trafic.ro sunt peste 500 de site-uri active, care produc știri și articole. Multe dintre acestea devin zvonuri, care se răspândesc cu o viteză uluitoare și ajung subiecte de conversație în viața reală. Așadar, blogurile reprezintă vehicule prin care mulți pseudoreporteri dar și prietenii noștri „informați” descoperă știrile, pe care le savurează și le distribuie. Acest proces ciclic dă naștere la staruri în devenire care se transformă rapid în celebrități, la anonimi care devin guru și la știri care devin hrana noastră. În trecut, marea problemă era criza de informație sau cantitatea redusă de știri ce ajungea la noi. Știam ce s-a mai întâmplat din jurnalele de dimineață și de seară. Aveam timp să analizăm ce aflam, să facem schimb de păreri, să ne informăm corect. Astăzi, trăim într-un mediu suprasaturat de informație transmisă în timp real iar libertatea de a analiza corectitudinea a ceea ce aflăm este redusă, pentru că nu mai avem timp să gândim. Și, pentru că informația, așa cum o dă altul, este cea care a ajuns sa ne controleze comportamentul, suntem mai puțin liberi. Iar ADEVĂRUL nu mai este atât de important, ci EMOȚIA pe care o declanșează o informație. Și iată cum, o aberație multiplicată de sute de mii de ori pe rețelele de socializare ori la TV, ajunge să aibă impactul unui fals adevăr, mult mai mare decât al unui adevăr susținut argumentat, de puțini oameni. Iar o faptă verificată din mai multe surse, susținută de puțini, contra unei minciuni susținute de o mare masă, a pierdut din start, căci minciuna câștigă. Informația înseamnă putere. Suprasaturarea de informație, transmisă fără restricții este, însă, slăbiciune. Niciodată „lumea fizică” nu a fost în așa masură dublată de o „lume virtuală”, creată cu ajutorul tehnologiei comunicațiilor, și nici puterea nu a fost atât de pusă la încercare dinspre informație. Iar când new media este asaltată din toate părțile de surse lipsite de etică, termene limită, informații incomplete și inexacte, editori lacomi și slab pregătiți iar atracția pentru click-uri este prea ispititoare pentru oricine vrea să reziste, linia dintre real și fals devine aproape imposibil de distins. Și tot acest joc este aplaudat de o audiență flamandă după informații conflictuale. Astăzi, blogurile fac știrile! Escrocheria este să creezi un brand pe spinarea altora. Atenția și credulitatea publicului sunt cele furate! Mass-media este organizată greșit astăzi, pentru că nu mai are grijă de jurnalismul de calitate. Sursele sunt rar verificate. Unele fapte sunt presupuneri dubioase. Greșelile nu sunt corectate. Multor editori le pasă mai mult de bârfe și de lucruri care îi încarcă emoțional pe
Cum te faci cunoscut prin intermediul mass-media. Media Training pentru mediul de afaceri
Bad news is not like wine. It does not improve with age. Adevărul este că arhivele posturilor de televiziune și radio din întreaga lume abundă în exemple de declarații fară noimă ori lipsite de sensibilitate sau de indiscreții exprimate de președinți, directori ori purtători de cuvânt ai unor companii. Altele, ca să nu greșească, refuză sa aibă vreo legatura cu presa, în condițiile în care ar fi benefic să considere o astfel de relație drept o oportunitate, prin care să-si facă mult mai cunoscută activitatea și cum se poziționează în piață față de competitori. Experiența m-a convins că nu există nici un motiv misterios pentru refuzul unei companii de a comunica în mod eficient cu mass-media decât că, pur și simplu, nu știe CUM! Ca jurnalist, am intervievat în peste 20 de ani foarte mulți oameni de afaceri, buni profesioniști, capabili să scoată companii din insolvență, să facă profit în perioade de criză, să replice succesul când porneau de la zero. Foarte puțini însă știau CUM să-și spună povestea către presă. Aveau la dispoziție timp destul (10, 20, 30 sau 50 de minute) iar la final îmi spuneau că nu au reușit să spuna ce doreau. De ce? Pentru că nu știau CUM să o facă! Oamenii de afaceri rareori au emoții când se întâlnesc cu acționarii sau cu bancherii lor, însă întalnirea cu un jurnalist le dă emoții, de teamă ca îi va cita gresit sau că îi va scoate declarațiile din context, accidental sau deliberat. Acest lucru se poate întâmpla, într-adevăr, însă un reporter care se respectă și își iubește meseria știe că, dacă păcatuieste o dată sau de două ori, locul de muncă îi va fi pus în pericol. Presei nu îi place să își corecteze erorile în ziare, radio sau la TV. De obicei, problema nu este cu reporterii. Job-ul lor este: să spună o poveste, folosind informații corecte și utile, care să îi conecteze cu cititorii, ascultătorii sau privitorii lor să aiba surse de încredere să obțină ceea ce noi numim “sound bites” – a brief catchy comment or saying, adică scurte declarații ale celui intervievat, care redau esența mesajului și care vor fi, apoi, citate ca atare Mai mult, astăzi reporterii folosesc tehnologia pentru a capta fiecare cuvânt și gest. Poate fi o relaxare pentru oricine intră în contact cu presa, deoarece asta îi asigură citarea cât mai exactă. Totodata, ziaristul este mai concentrat pe interviu, pentru că scapă de corvoada de a-și mai lua notițe. Dar un interviu înregistrat este iad pentru cel care spune lucruri eronate. Nu va mai fi în măsură să dea vina pe reporter pentru citare greșită, asadar PREGĂTIREA este esențială. În plus, oricine știe (unii dintr-o neagră experiență) că ziaristii nu vor ezita să dezvolte o poveste care ar putea ruina o companie. Sincer, nici nu le pasă! Ei vor alege, din geanta lor de tehnici, orice metodă care va produce o poveste informativă și interesantă. Și asta trebuie să înțeleagă o companie! Că responsabilitatea reporterului este de a oferi o poveste care va interesa publicul său. Un președinte sau un director știe că este un dezavantaj în a vorbi cu un reporter care este calificat în a adresa întrebări provocatoare, pentru a obține răspunsuri provocatoare, interesante și controversate. Dar avantajul nu trebuie să fie de o singură parte! Există un ”Ghid de relationare cu media”, pe care orice presedinte sau executiv dintr-o companie îl poate deprinde, care îi va permite să întâlnească presa fără ca, apoi, să-și dorească să-și facă autopsia. Și este esențial pentru aceștia să învețe CUM să-si spună povestea. Și hai să recunoaștem! La fel ca restul lumii, jurnaliștii sunt si ei oameni. Vorba aia: They put on their pants one leg at a time! Și ei sunt ocupați și au dead-line-uri. De-a lungul ultimului deceniu, competiția pentru a fi oul de aur în ochii unui reporter a crescut foarte mult. Platformele de social-media au devenit o sursă de stiri de ultimă oră în timp real. Ce inseamna asta? Că toți suntem în competiție cu nimeni și cu toată lumea care are capacitatea de a trăi facebook, tweet sau să posteze pe alte platforme de social media. În aceste condiții, principala întrebare este: „Cum ai un jurnalist care să spună povestea ta?” Pregătirea pentru întâlnirea cu presa este esențială însa, dacă nu știi CUM să spui „adevărul simplu,” nu vei reuși niciodată să comunici. Îndeosebi în situatii de criză, dacă nu ești dispus să spui adevărul, (uneori doare foarte tare, însă rămâne cea mai bună abordare) pierzi mai mult pe termen lung. Uneori totul! Cat de mult din adevar? Atât de mult cât reporterul vrea să știe! Așadar, lecția este clară: dacă executivul corporativ are ceva de spus, trebuie să se prezinte presei într-o manieră interesantă. Cum spuneam, un reporter, aflat pe urmele unei istorii demne de povestit, utilizează orice tehnici pentru a o obține. Oamenii de afaceri ar trebui să stie care sunt acestea și să decidă dacă merită efortul de a și le însuși. Apoi, să nu le mai fie teamă să se expună și să vorbească cu presa: simplu, clar și sincer, PRESUPUNÂND ca nu au nimic de ascuns. Cum începem această călătorie? Cu o atitudine corectă față de jurnaliști! “Tratează-i ca pe profesioniști și vor fi prietenii tăi! Tratează-i ca pe prieteni și te vor trăda, de fiecare dată!” Marlin Fitzwater, Former White House Spokesman