Small Talk – o altă perspectivă
Cunosc oameni care simt un disconfort teribil doar la gândul că vor participa la evenimente de networking, la conferințe sau diverse întâlniri ori la petreceri unde nu cunosc pe cineva și vor trebui să se implice în conversații. Au un ideal de dialog dar se gândesc că vor trebui să vorbească despre vreme, parcare, trafic, copii sau despre cum să petreacă vacanțele viitoare. Simt că, atunci când o persoană spune ceva, trebuie invariabil să răspundă similar. O anecdotă despre un meci de fotbal trebuie să fie urmată de alta. Dacă cineva povestește despre o comandă online greșită, trebuie să vină cu propria experiență. Și toate astea, când ar fi atât de multe subiecte mult mai profunde și mai demne de o conversație reușită: viitorul umanității, soarta națiunii sau melancolia din inimile noastre. Se simt prinși în glume neproductive și nesincere și mai singuri decât ar fi vreodată în propriile case. Iată o altă perspectivă a ceea ce numim Small Talk: Small Talk sau acele discuții de început există dintr-un motiv practic. Ne oferă o bogată sursă de informații, ca să putem înțelege starea de spirit a interlocutorului nostru. Și astfel, să evaluăm ce subiecte de conversație mai profunde ar putea fi abordate în siguranță. Câteva minute ale conversației ne dau semnalele de care avem nevoie pentru a afla pe cine avem în față. Ne oferă timp să încercăm intimitatea cu oarecare detașare și să hotărâm dacă vrem să ne implicăm mai profund. În plus, nu subiectul în sine determină profunzimea unei conversații. Există moduri banale de a vorbi despre moarte și modalități semnificative de a aborda vremea (știu, pentru că am făcut emisiuni despre ”banala” vreme, care nu înseamnă doar gradele de pe o hartă). O minte cu adevărat profundă se poate concentra la fel de mult atât asupra jocului unui copil, cât și asupra puzzle-urilor vieții. Și e un snobism regretabil să confundăm eticheta cu conținutul și să abandonăm la un subiect doar pentru că nu e inclus în curricula academică. ”Conversații” În fond, sunt mari artiști care și-au bazat munca pe versiuni ale „conversațiilor”. La începutul anilor 1820, John Constable a pictat 50 de studii ale norilor de deasupra Hampstead Heath din Londra. A găsit frumusețe și o complexitate extraordinară în drama cerului aflată în continuă schimbare. Cu nu mai puțină deschidere, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Paul Cézanne și-a îndreptat atenția spre frumusețea încântătoare a merelor și a pictat zeci de studii despre aceste gustări modeste, așezate în boluri și pe bufete. Însuși Budismul ne învață că, pentru cei suficient de curioși să vadă, întreaga lume e concentrată într-un grăunte de nisip. Așadar, nu ar trebui să percepem nicio insultă în a vedea cele mai mărețe teme prin prisma discuțiilor mici, aparent nesemnificative. Orice subiect e demn de discuție Atât de multe lucruri putem afla despre o persoană dacă știm să ascultăm! Despre valorile ei, despre ce o încântă ori îi strică ziua, despre ce o face fericită și ce o poate dezamăgi. Despre ce și cum iubește, cât e de pasională, în ce crede ori dacă are personalitatea unui impostor. Citeam că frica de Small Talk are rădăcini în experiența copilăriei, când nu puteam influența dinamica unei conversații. Când simțeam că suntem victimele discuțiilor altora. Căci atunci nu aveam puterea să stabilim noi temele conversațiilor. Uneori, discuțiile la care asistam erau captivante (cumva, simțeam că eram invitați la masa oamenilor mari), alteori erau extrem de frustrante (părinții ori mătușa sau Moș Crăciun ne puneau să spunem o poezie). Oricum, în toate cazurile, subiectele nu erau hotărâte de noi. Însă ajunși la maturitate, e întotdeauna în puterea noastră să adresăm întrebări mai intime sau profunde. Să influențăm cursul discuțiilor. Să coborâm în adâncuri. Căci cineva care vorbește despre o banală călătorie cu avionul, e posibil să fi fost dezamăgit în dragoste. Să fi avut crize de disperare. Poate a încercat să dea sens relației cu un părinte dificil ori a avut momente în care s-a simțit confuz. Ori n-a mai găsit niciun sens în muncă. Și va dori să nu mai vorbească despre prețuri sau scumpiri, ci să împărtășească ce simte, ce visează cu ochii deschiși, să se conecteze cu celălalt la nivel profund. Să ne amintim că subiectele de conversație, chiar și cele aparent nesemnificative, pot fi primii pași către sinceritatea și intimitatea pe care toți ne-o dorim.
Inteligența Practică – Studiu de caz: Oppenheimer
Că să înțelegem și mai bine Inteligența Practică – ce este și cum se formează – să pornim de la Oppenheimer. Filmul e puțin romanțat dar detaliile despre viața lui sunt în cartea biografică scrisă de Kai Bird și Martin Sherwin. L-am ales ca studiu de caz pe Oppenheimer pentru că avea o dezvoltată Inteligență Practică. Robert Oppenheimer – Copilăria S-a născut într-o familie înstărită și a crescut într-unul dintre cele mai renumite cartiere din Manhattan. Copilăria sa a reprezentat expresia a ceea ce se numește ”cultivare concentrată” – adică a fost expus multor experiențe. A fost un copil înzestrat iar părinții și profesorii l-au considerat geniu. S-a confruntat cu depresia toată viața. În week-enduri, familia sa obișnuia să meargă în provincie, într-un Packard (mașină americană de lux) cu șofer personal. Verile și le petrecea la bunicul său, în Europa. A urmat cursurile Ethical Culture Fieldston School din Central Park West – probabil cea mai progresivă școală pe atunci unde, scriu biografii săi, elevii erau îndoctrinați cu ideea că sunt pregătiți să reformeze lumea. Când profesoara lui de mate a observat că devenise apatic la ore, i-a recomandat să urmeze studii paralele. Unul dintre profesorii săi își amintește că ”Fiecare idee nouă era pentru el de o frumusețe desăvârșită”. În clasa a 3-a făcea experimente de laborator iar până într-a 5-a deja studia fizica și chimia. La 9 ani i-a spus unui văr al său: ”Pune-mi o întrebare în latină și eu o să-ți răspund în greacă”. Speaker la 12 ani În copilărie, cea mai mare pasiune a sa era să adune roci. La 12 ani a început să corespondeze cu geologi cărora le povestea despre formațiuni geologice descoperite de el în Central Park. Aceștia au fost atât de impresionați, încât l-au invitat să țină un discurs la Congresul lor anual. Geologi renumiți din public au izbucnit în râs când au văzut o mogâldeață cu păr negru care abia ajungea la pupitru. Timid și stângaci, Robert a reușit să citească discursul scris pe-o foaie și a primit, la final, un ropot de aplauze din partea audienței. Acesta a fost un alt pas în câștigarea încrederii în sine. Viața de student A studiat la Harvard apoi la Cambridge pentru doctoratul în fizică. Avea un dar pentru fizica teoretică dar ura din tot sufletul fizica experimentală. Îndrumătorul său, Patrick Blackett (care a câștigat premiul Nobel în 1948) stăruia să se aplece spre detaliu – definiția fizicii experimentale, iar conflictul pe care îl avea cu profesorul său i-a accentuat depresia. Oppenheimer a pus mâna pe câteva substanțe chimice din laborator și a încercat să-l otrăvească. Din fericire, acesta a descoperit lipsa substanțelor și a prezentat cazul conducerii universității. Robert a fost reținut apoi eliberat provizoriu, cu condiția să urmeze ședințe regulate de terapie cu un renumit psihiatru din Londra. La 20 de ani distanță, Oppenheimer e numit director științific al Manhattan Project. Avea 38 de ani pe-atunci și era inferior din toate punctele de vedere viitorilor subalterni. Am detaliat această parte a vieții sale într-un alt articol. Ce este Inteligența Practică? Așadar, Oppenheimer avea o dezvoltată Inteligență Practică – care presupune: să știi CE să spui și CUI, CÂND să spui și să știi CUM să spui pentru a obține efectul maxim. Cu alte cuvinte, să știi cum să faci ceva fără a trebui neapărat să știi de ce știi sau să poți explica. E ceva practic în sine – nu cunoaștere. Cunoașterea e cea care ne ajută să privim obiectiv lucrurile și să ajungem la un rezultat. Cu Inteligența Practică nu ne naștem, o dobândim pe parcurs ajutați de mediul în care creștem și de experiențele la care suntem expuși încă din copilărie. Toate acestea sunt factori determinanți ai evoluției noastre. Inteligența practică nu implică și abilitățile analitice măsurate de IQ. Dar nu strică să le avem. Iar Oppenheimer le avea pe ambele, la nivel ridicat. De unde vine Inteligența Practică? Sau flerul? E o serie de aptitudini ce trebuie prinse pe parcurs. Specialiștii spun că locul unde începem să le deprindem e familia, datorită părinților prezenți constant în segmentul de timp liber al copiilor. Le ghidează fiecare pas și sunt interesați cum relaționează cu ceilalți: profesori, antrenori, medici, prieteni, etc. Părinți care încearcă să înțeleagă problemele copiilor și să ajungă, împreună, la o rezolvare a acestora. Părinți care își încurajează copiii să fie comunicativi, deschiși și să adreseze întrebări persoanelor competente (de ex., unui medic, la un control medical). Cu alte cuvinte, părinți care nu se simt intimidați de o autoritate, care nu adoptă o atitudine pasivă sau umilă față de aceasta. E ceea ce se numește ”Cultivare concertată”. E încurajarea și evaluarea talentelor, opiniilor și aptitudinilor unui copil. Desigur, pentru a putea pune valorifica talentele copilului sau a-l ajuta să se dezvolte complex, ai nevoie de o situație materială stabilă. Cu alte cuvinte, de bani. Altfel, funcționează strategia de ”atingere a dezvoltării naturale”. Studiile arată că cei care se maturizează și reușesc prin ”propriile forțe” – deși și aici e mult de discutat – sunt mai puțin plângăreți, mai creativi în valorificarea timpului și cu un spirit independent mai bine conturat. Însă în termeni practici, ”Cultivarea concentrată” prezintă avantaje considerabile. Copilul cu un program încărcat (face sport la un club, citește, călătorește, cântă la un instrument, etc.) are parte constant de o gamă largă de experiențe. Învață ce înseamnă spiritul de echipă și cum să se adapteze la diverse situații. Învață cum să se comporte în societate, să ia cuvântul doar atunci când e cazul și la obiect, să nu-i fie teamă să comunice într-un cadru instituțional. Să nu se simtă stingher sau intimidat. Ci deschis la schimbul de informații și capabil să-și argumenteze punctul de vedere. Toate acestea nu se moștenesc precum culoarea ochilor. E un avantaj dobândit pe parcursul vieții, iar primii care își încurajează copiii să acționeze astfel sunt părinții. Și asta e o atitudine inseparabilă reușitei în lumea modernă.
Cum să devii mai mult decât ”interesant”
Hai să vorbim despre tine la un pahar de Vinars Brâncoveanu! Am ales X.O pentru întâlnirea noastră. Literele alfabetului îți arată, ca și la cognac, gradul de învechire (maturare) în butoaie de stejar. Când citești X.O (Extra Old) pe o sticlă, vei ști că licoarea zeilor a stat peste 7 ani în butoaie de stejar. A fost ca o călătorie pe care a făcut-o, la fel ca și tine, timp în care s-a transformat. De aceea, la finalul acestei perioade, aromele sunt mai complexe iar culoarea mai profundă – chihlimbar cu nuanțe de mahon. Are miros lemnos de coajă de portocală și arome de nucă de cocos și vanilie. Cine ești tu? Poate mulți ani, fără să-ți dai seama, prioritatea ta copleșitoare a fost să nu greșești. Dacă alții au spus o glumă, ai râs. Dacă cineva a împărtășit o opinie, ai dat din cap în acord. S-ar putea – cu noroc – să fi fost numit(ă) o persoană drăguță. Când de fapt, tu doar ai vrut să te potrivești cu ceilalți. Și fără măcar să-ți fi dat seama – ai funcționat sub presupunerea că ce spui nu lasă nicio amprentă în mintea celorlați. Poate nici nu ți-a trecut prin minte să spui ce gânduri te înconjoară: că ai un hobby mai neobișnuit, că îți place să mergi descuț prin ploaie. Că petreci timp noaptea pe FB căutând ce mai face o fostă iubire. Că șeful e un impostor. Că ai vrea ca un coleg să eșueze. Că visezi cu ochii deschiși la o aventură cu cineva. Că ți-ar plăcea să lucrezi în altă parte. Că te bântuie de câteva nopți un coșmar … Și de aici, totul începe să devină interesant. Căci, chiar dacă ai gânduri care nu se regăsesc în manualele de etichetă, ele sunt vii. Nu trebuie să faci multe pentru a da unui copil impresia că nu e dorit. Că bătăliile lui sunt plictisitoare. Că trebuie să tacă și să se comporte cum trebuie și că esența lui e inacceptabilă și respingătoare. Din acel loc melancolic numit copilărie, e un pas mic către o maturitate în care orice ce ne iese pe gură e neinteresant. Ce simți, de fapt? Nu te încurajez să renunți total la precauții. Dar ce spui dacă, în loc de: „Ce ar trebui să spun?” – te-ai întreba: „Ce simt, de fapt?” Toți își doresc să povestească, fără a fi judecați, cele mai intime gânduri. Unele poate sunt caraghioase, dar râsetele și căldura care se naște din verbalizarea lor sunt explozii de ușurare. Și așa ne vom simți puțin constrânși în ce privește dorul, disperarea, durerea, bucuriile și speranțele. Și vei vedea cum îți lași amprenta în ceilalți, nu atât pentru că ai fi „interesant”, ci pentru că momentele alea vor deveni acte supreme de generozitate. Căci aceasta e devărata generozitate într-o relație: fără ca celălalt să înțeleagă neapărat de ce – îl faci să se simtă mai bine cu el însuși. Și acum, să savurăm în continuare Brâncoveanu. A la votre!
ChatGPT nu e un înlocuitor al gândirii
Inteligența Artificială poate face multe lucruri pentru noi, dar nu este și nu va fi niciodată un înlocuitor al gândirii.
Alege-ți problemele, alege-ți viitorul
Alege-ți problemele, alege-ți viitorul! Ne alegem obiectivele, felul cum ne petrecem timpul, în ce să sperăm …. Dar (cum) ne alegem problemele (pe care să le rezolvăm)? Unii dintre noi s-ar putea concentra doar pe problemele în care se simt confortabil cu răspunsul. Să nege existența celorlalte e mai ușor decât a le face față. Alții, s-ar putea să aleagă să vadă probleme ce sunt, de fapt, situații și asta le amplifică sentimentul de dezamăgire. Ori, s-ar putea să prefere problemele ușoare, pentru că rezolvarea lor nu le dă bătăi de cap. Și-ar mai fi problemele dificile și îndepărtate care apar pe radar. Până la urmă, nu e responsabilitea lor să le rezolve. Problemelor nu le pasă dacă le recunoaștem sau nu. Ele există. Ce contează e modul în care alegem să ne direcționăm energia să le rezolvăm. Pentru că ziua de mâine e rezultatul direct al modului în care ne cheltuim resursele azi. Alege-ți problemele (pe care să le rezolvi), alege-ți viitorul. În fiecare zi Lucrurile pe care le facem în fiecare zi devin adesea obiceiuri, căci ajungem să le facem fără intenție. Până când să ne dăm seama că au devenit obiceiuri, aceste comportamente aleatorii sunt deja parte a modului în care ne definim pe noi înșine și timpul pe care îl petrecem. Transformarea ritualilor noastre în intenție ne oferă șansa să devenim mai buni. Dar mai întâi, trebuie să le conștientizăm.
Cele 3 dimensiuni ale valorii
Mi-am petrecut întreaga carieră (ca jurnalist TV, trainer, antreprenor, profesor, acum și brand ambasador Vinars Brâncoveanu) concentrându-mă pe cum să ajungă la public mesajele pe care vreau să le transmit. Iar una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat din experiența cu echipele sau cu cei pe care îi antrenez 1×1 (inclusiv în antrenamentul cu mine însămi), e foarte prețioasă. Aceea că majoritatea ideilor bune sunt cele în conexiune cu progresul pe care oamenii doresc să-l facă. Chiar și atunci când nu pot spune exact ce vor să obțină. Iar treaba mea a fost (și este) să reformulez procesul de învățare și apoi să-i ajut să meargă mai departe. Într-un mod mai eficient și mai diferențiat decât credeau. Căci atunci când oamenii caută să îmbunătățească ceva în viața lor, de obicei se gândesc la 3 dimensiuni specifice: funcțional, social și emoțional. Cele 3 Dimensiuni ale valorii Dimensiunea funcțională – se referă la realizarea unui lucru mai rapid sau mai bine Componenta socială – este modul în care achiziția unui produs / serviciu ne face să arătăm în ochii celorlalți Dimensiunea emoțională – e despre modul în care ne simțim și ne vedem pe noi înșine când facem o anumită achiziție Oamenii cumpără un produs sau un serviciu pentru a le servi în toate cele 3 dimensiuni. De ce oamenii vor să fie comunicatori mai buni? Dau un exemplu, care îmi este cel mai apropiat: de ce oamenii își doresc să fie comunicatori mai buni (ca manageri, lideri, traineri în companii, la evenimente, în întâlniri de afaceri sau în viața de zi cu zi): Din punct de vedere funcțional, îi va ajuta să progreseze – în tot ce implică evoluția: un job mai bun, conexiuni, înțelegerea comportamentelor celorlalți și a propriului comportament Din punct de vedere social, transmit celorlalți că sunt buni comunicatori Cât privește valoarea emoțională, o mai bună înțelege a Comunicării îi dă celui care o stăpânește un sentiment de realizare. Și, mai important, își securizează viitorul. Sentimentul de securitate e foarte apreciat – mai ales în vremuri de incertitudine și contracție economică Oamenii vor valoare. Iar aceste 3 dimensiuni ale valorii se aplică la orice. De la achizițiile mari până la cele mici (cum ar fi un pachet de gumă de mestecat). Ele trebuie înțelese pentru a crea produse și servicii atrăgătoare și de durată. Pare ușor, dar nu e. Pașii în a structura cele 3 dimensiuni ale valorii David Schonthal (Clinical Professor of Innovation & Entrepreneurship) a explicat CUM. Primul pas – concentrează-te pe trecut, nu pe viitor Căci e tentant să întrebi oamenii despre viitor – ce vor să facă sau ce ar face. Doar că e aproape imposibil să-ți spună cu certitudine ce vor face peste o lună. Însă pot spune cu exactitate ce au făcut acum o lună. Ce produse și servicii au achiziționat pentru a face progresul pe care îl doreau. Îți pot spune cum au luat acele decizii, care au fost momentele dificile sau ce i-a făcut să treacă peste obstacole. Întrebările corecte îți oferă indicii cheie despre soluțiile potrivite. Sapă în adâncime Du-te adânc. Află „De ce-ul” din spatele poveștilor și a răspunsurilor lor. Adevărata valoare socială și emoțională pe care oamenii o caută nu constă în ce aleg să facă (sau să nu facă), ci în motivul pentru care o fac. Cheia e să despachetezi răspunsurile lor, ca să ajungi la sensul de bază din spatele răspunsului. Redu obstacolele Oamenii vor prefera întotdeauna în fața necunoscutului ce le este familiar. Pe măsură ce creezi noi oferte, asigură-te că reduci și obstacolele funcționale, sociale și emoționale din calea adoptării acestora. În concluzie, secretul este să te concentrezi mai mult pe progresul pe care oamenii încearcă să-l obțină decât pe produsul / serviciul care îi duce acolo. Clienții nu-ți pot spune întotdeauna ce vor, dar cu siguranță știu ce speră să obțină. Și e mult mai ușor să-i susținem când acordăm atenție valorii funcționale, sociale și emoționale a ceea ce oferim, când înțelegem „De ce-ul” din spatele a „Ce” și reducem piedicile care stau în calea adoptării. Henry Ford a spus odată: Dacă aș fi întrebat clienții ce vor, mi-ar fi spus: Un cal mai rapid. Era ideea că majoritatea oamenilor nu pot articula ce tip de produs sau serviciu doresc sau să transmită tipul specific de progres pe care îl vor în viața lor. La începutul secolului XX, cei mai mulți nu și-ar fi putut imagina un vehicul motorizat care să înlocuiască caleștile trase de cai. Dar știau cu siguranță că vor să ajungă mai repede de acasă la job.
Obținerea și menținerea motivației
În primii ani ai secolului trecut, Hanoi avea o problemă cu șobolanii care se înmulțiseră foarte mult. Pentru a o rezolva, guvernul colonial francez a găsit soluția: oferea bani celor care aduceau o coadă de șobolan. Desi mii de cozi au fost licitate, populația de șobolani din Hanoi nu s-a micșorat. În schimb, șobolani fără coadă mișunau pe străzi și au fost descoperite și mai multe colonii de șobolani. Căci, ca să câștigi bani din vânzarea cozilor de șobolani, ai nevoie de mai mulți șobolani, care cresc și mai mulți șobolani. Morala poveștii: ai grijă cum motivezi (și te motivezi) și ce comportamente recompensezi. Motivația are mai multe fațete De exemplu, rolul pe care progresul îl joacă în motivație. Ești mai motivat dacă te concentrezi pe cât de departe ai călătorit spre un obiectiv sau dacă îți antrenezi atenția pe drumul pe care îl mai ai de parcurs? Răspunsul nu e atât de simplu, căci … depinde. Depinde pe ce te concentrezi – ești o persoană care vede paharul pe jumătate gol sau pe jumătate plin? Depinde ce te inspiră să mergi mai departe: totul sau nimic ori beneficiile pe care le obții pe măsură ce înaintezi? Depinde ce te motivează: călătoria în sine sau cât de aproape ești de scopul propus? Răspunsurile la aceste întrebări îți arată cum să-ți folosești progresul ca forță motivațională. Un alt exemplu: feedback-ul negativ. În unele cazuri, poate fi esențial pentru creștere dar are și tendința de a ne submina motivația și capacitatea de a învăța. Psihologul Martin Seligman descrie fenomenul ca „neputința învățată” în cadrul experimentelor sale, în care câinii și oamenii care nu puteau evita pedeapsa într-o situație nici măcar nu încercau să o evite într-o altă situație în care puteau. Așadar, efectul a feedback-ului negativ asupra atingerii obiectivului e determinat de implicarea și de expertiza (sau experiența) beneficiarului: cu cât o persoană e mai determinată să atingă un obiectiv și cu cât e mai încrezătoare că îl poate atinge, cu atât îi este mai ușor să tolereze și să învețe din feedback-ul negativ. Motivația nu e constantă Am mai observat ceva în antrenamentul echipelor: Pentru cei mai mulți, entuziasmul e mare la începutul și la sfârșitul urmăririi obiectivului din programele de training. Dar la mijlocul cursului, unii își mai pierd din motivație. Pentru a gestiona mai bine mijlocul, îi ghidez să-și stabilească sub-obiective și repere pentru a marca un nou început. Poți folosi și tu aceste tactici pentru a-ți motiva echipa. Nu în ultimul rând, motivația depinde și de felul în care creierul procesează oboseala. Dar despre asta, într-o altă postare. Motivația e fragilă, personală și depinde de obiceiurile comportamentale, care sunt parte din felul în care comunicăm. Uneori, e o minune că reușim să ne motivăm pe noi înșine, ca să nu mai vorbim de cei pe care-i coordonăm.
Cum să ceri feedback util
Cum să ceri feedback util. O abordare simplă. Începe prin a arăta unui coleg sau prieten bine intenționat romanul, pictura, desenul sau noul logo (sunt exemple) – ale altcuiva. Și întreabă-l ce crede. S-ar putea să descoperi că auzi critici dure și pline de certitudini. E mai ușor să le auzi, pentru că nu e vorba despre tine ori despre munca ta. Și mai poți descoperi că criticile nu erau despre ce a făcut (creat) persoana respectivă, ci despre persoana în cauză. Și poți înțelege că mulți oameni nu știu să ofere feedback util. Când înveți să diferențiezi critica de o perspectivă cu adevărat utilă, e un prim pas grozav în a alege pe cine să întrebi și părerea cui contează cu adevărat. Nu avem nevoie de critici nejustificate sau de simple reasigurări (chiar dacă vin de la oameni bine intenționați). De fapt, avem nevoie de cineva care să înțeleagă ce am făcut sau gândit și care să aibă abilitatea de a ne împărtăși ceea ce știe, într-un mod care să ne-ajute. Adresează întrebări motivante Întrebările motivante ne refac status quo-ul și ne încurajează să explorăm diferite moduri de a face lucrurile. Ele încep adesea cu: Cum as putea? Ce s-ar întâmpla dacă? Rolul lor este să împiedice cunoștințele tale existente să-ți limiteze capacitatea de a-ți imagina noi posibilități. Ele te îndreaptă rapid în viitor și provoacă acțiuni pozitive în prezent.
Sfaturi generale și sfaturi specifice
Cred că una dintre cele mai bune modalități de a ne îmbunătăți performanța este să schimbăm locul de unde începem ceva. Nu e necesar să începem de la baza muntelui pentru a ajunge în vârf. Putem învăța de la oamenii care au urcat muntele înaintea noastră. Valorificarea muncii oamenilor care au făcut deja ce vrem noi să facem ne schimbă poziția de pornire. În fond, am făcut asta inconștient toată viața. Să ne amintim cum am învățat matematica în primii ani de școală. Muntele a fost escaladat de Newton cu mulți ani în urmă. Sau să vorbim în public, convingător, cu pasiune și creativitate. Muntele oratoriei a fost urcat de Demostene, care a stabilit standardele. Și, deși s-ar putea să nu ajungem niciodată în vârf ca ei, cu siguranță nu pornim de baza muntelui. Învățarea din munca celor de dinaintea noastră ne ajută să începem mai sus de bază. Apoi, majoritatea lucrurilor pe care le învățăm în școală se schimbă, încet, an de an. În lumea reală însă, multe din ceea ce trebuie să știm pentru a merge înainte se schimbă rapid. Alege cu înțelepciune Ce-am vrut să spun cu această introducere? Alege cu înțelepciune cu cine să te sfătuiești când ai o provocare. Să găsești oameni a căror experiență putea fi aplicată cu succes în trecut și să și reușești să înveți de la ei ce să faci acum – nu e întordeauna cea mai bună abordare. Căci experiența poate fi înșelătoare. Iar astfel de oameni sunt rari. De exemplu, când începi un nou loc de muncă sau treci pe o altă poziție în cadrul organizației, cere un sfat NU de la cineva care a ocupat această poziție cu 20 de ani în urmă. Chiar dacă e bine intenționat, sfatul specific pe care ți-i oferă pentru ca tu să urci muntele s-ar putea să nu mai fie relevant. A funcționat acum 20 de ani, dar mediul s-a schimbat prea mult. Dar sfatul general e prețios. În schimb, găsește persoana care tocmai a fost promovată din rolul în care ai fost angajat și cere-i un sfat specific. Insist pe specific. Căci acea persoană deține instrumentele, tehnicile, abilitățile care au funcționat în aceeași situație în care tu te afli acum. Dacă vorbești cu cineva care a urcat pe munte cu mult timp în urmă, probabilitatea este ca sfaturile specifice să nu fie la fel de relevante pe cât s-au schimbat lucrurile. Așa îți controlezi poziția de pornire mai mult decât crezi. Pentru sfaturi specifice, găsește pe cineva cu un pas sau doi înaintea ta. Pentru sfaturi generale, găsește pe cineva mai în vârstă, care poate pune lucrurile în perspectivă.
Cum să comunici altora cine ești
Despre promovarea B2B pe rețelele de socializare am vorbit la Canal33 Una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor, care îi bântuie când ies în lume și socializează, este că sunt plictisitori. Cred că este un blocaj mental pentru că, în realitate, nu îndraznesc (sau nu stiu cum) să le comunice și altora cine sunt de fapt. Din fericire, darul de a fi interesant nu este nici exceptional, nici un talent special. E nevoie doar de onestitate. Persoana pe care o considerăm interesantă este, în esență, cineva „viu”, pe care o dorim cu ardoare în interacțiunile sociale, o persoană care să semene cu o idee necenzurată, care să ne reasigure că nu suntem singuri cu tot ce simțim mai năucitor în noi înșine. De la ce să pornești? De la ce deții: Reputație Abilități Gândurile din capul tău Atitudinea Valorile Pasiunile Cum să fii mai îndrăneț? O mare parte din disconfortul nostru înnăscut este frica noastră de a ni se spune „Nu”. Că nu suntem plăcuți ori că vom fi refuzați. Însă, ca de exemplu într-o negociere, ‘Nu’ nu este sfârșitul ci începutul. „Nu” nu este un zid, ci fereastra prin care treci și spui „Hai să mergem mai departe!” Așadar, pornești de la ce deții. Apoi diferențiază-te! Iar pe măsură ce faci asta și crești, întoarce-te la întrebarea cheie: Ce deții de fapt?