Brand Ambasador Vinars Brâncoveanu
Sunt două mari confuzii în legătură cu succesul. Prima – că trebuie să ai o idee complet originală. A doua – că nu trebuie să ai concurență. Cred că sunt false probleme. CJ Walker nu a inventat îngrijirea părului – ci a creat o linie de produse pentru femeile de culoare. Înainte de dominația FB existau și alte rețele sociale. Și cu siguranță Ray Kroc nu a inventat hamburgerul și cartofii prăjiți. Același principiu se aplică multor afaceri importante și înfloritoare. De ce te-ar alege oamenii? Viitorul unor astfel de companii se bazează nu pe faptul că oamenii n-ar fi avut ce să aleagă până la ele. Viitorul lor se bazează pe tracțiunea clienților. Când oamenii au un motiv convingător să te aleagă – datorită faptului că primesc ce își doresc (își rezolvă o problemă, le ușurează viața sau au aceleași valori), combinat cu efectul de networking – atunci vei crește. Odată ce realizezi că succesul vine când oferi oamenilor ce își doresc, atunci ai nenumărate opțiuni. Oportunitatea e să rezolvi o problemă, să faci lucruri pe care oamenii să le aleagă și să știi să comunici cu generozitate. Dacă ai un proiect, nu-l lăsa să se piardă. Nu te speria de concurență și că n-ai fi singura alegere. De fapt, concurența și faptul că oamenii pot alege sunt semne clare că ești parte din ceva important. Apoi, muncește să te diferențiezi. Cel mai nou proiect pe care mi l-am asumat este de brand ambasador al Brâncoveanu vinars – brandul premium al Alexandrion Group. Vinars reprezintă metoda tradițională românească de producție a distilatului de vin. Este un brand premiat, recunoscut pentru autenticitate, unicitate și calitatea sa superioară, atât în țară cât și peste granițe. Voi comunica cu generozitate despre Brâncoveanu V.S, Brâncoveanu V.S.O.P și Brâncoveanu X.O vinars. Fiecare are o poveste în care cred și care responsabilizează, împuternicește și educă, prin experiențe premium.
Ce formulezi, aia rezolvi – alegerea cuvintelor contează
Dacă vrei să generezi soluții care să funcționeze, schimbă modul în care formulezi problema. Alegerea cuvintelor e esențială. Zilnic încercăm să să găsim soluții. Dacă nu e o problemă de gravitație – deci asupra căreia nu avem nicio putere, pentru toate celelalte soluția vine, adesea, din felul în care o formulăm. Modul în care o încadrăm influențează modul în care o rezolvăm. CUM FORMULEZI PROBLEMA? Studiu de caz: Să spunem că te preocupă faptul că Afacerea ta nu e suficient de inovatoare. Dacă vrei să generezi soluții eficiente, întreabă-te: CARE E, DE FAPT, PROBLEMA? O declarație axată pe angajați va genera soluții diferite decât una care se concentrează pe proiecte sau bugete. CUM MĂSORI PROBLEMA? Felul cum definești succesul sau eșecul are o mare influență asupra soluțiilor. O mică schimbare de cuvinte poate duce la o mare schimbare de perspectivă. Iar schimbarea focalizării duce la diferite tipuri de măsuri. Cum formulezi problema? Pentru că e o mare diferență dacă spui: Doar 1% dintre angajați sunt implicați Ori: Managerii nu dezvoltă o cultură a implicării în companie Sau: Compania noastră lansează doar 2 proiecte noi / an CARE E PROBLEMA? Dacă te concentrezi pe angajați, problema e motivația lor. Ai putea schimba sistemul de evaluare a performanței și de compensare, pentru a-i încuraja să genereze mai multe proiecte Dacă te concentrezi pe manageri, s-ar putea să ajungi la concluzia că e nevoie ca aceștia să ofere mai mult timp echipei lor Dacă te concentrezi pe companie în ansamblu – atunci vezi cum sunt alocate resursele și dacă munca e recunoscută și recompensată. Oamenii sunt sprijiniți să finalizeze proiectele și, astfel, să le crească vizibilitatea și stima de sine? CUM MĂSORI PROBLEMA? Iată 2 modalități posibile de la care să pornești: Nu suntem la fel de inovatori precum concurenții noștri. Caz în care te poți întreba: Cum măsori inovația? Cum o măsoară concurenții tăi? Te raportezi la numărul de produse și servicii noi sau la valoarea / veniturile pe care le generează acestea? Este calitatea mai importantă decât cantitatea? Ce valori utilizează concurenții tăi? Aducem pe piață 2 produse / servicii noi pe an. Doar 5% din veniturile noastre provin din produse dezvoltate în ultimii trei ani. Caz în care poți investiga cultura din jurul inovației. Câte idei noi au murit în comisia de evaluare? Ce criterii folosești pentru a determina dacă e nevoie sau nu să aduci ceva nou pe piață? Angajaților le e frică de eșec, nu sunt încurajați să facă propuneri sau ai un mediu în care sumarea riscurilor este recompensată? Oamenii primesc recunoaștere sau doar managerii își asumă meritele? Așadar, data viitoare când te confrunți cu o problemă și, probabil, nu găsești o soluție, încearcă să o reformulezi. Vei descoperi că o mică schimbare în alegerea cuvintelor poate duce la o schimbare importantă de perspectivă. Căci, cum spunea Charles Kettering (șeful Departamentului cercetare la General Motors 1920 – 1947) „O problemă bine încadrată e o problemă pe jumătate rezolvată”. Iar dacă te întrebi ce înseamnă o problemă ”bine încadrată” – ei bine, constă în prezentarea ei sub formă de soluție și explicarea specifică a acesteia (evită generalitățile).
Când vine vorba de visurile noastre
Când vine vorba de visuri, fiecare dintre noi pare să caute ceva destul de diferit. Unii urmăresc o ambiție îndelungată – să devină autor celebru, sau pianist sau colecționar de artă. Alții, caută partenerul perfect cu care pot construi o familie. Sunt cei care aspiră la lux și bogăție, în timp ce alții tânjesc după o simplitate modestă. Totuși, mulți urmăresc împlinirea unor aspirații emoționale: să ducă o viață mai liniștită, mai sigură, să aibă independență financiară, să fie mai puțin timizi, să-și găsească locul în viață sau să fie mai prezenți în lume. Deși la suprafață visurile noastre arată diferit, în adâncul inimii toți căutăm cam același lucru. Grecii l-au numit eudaimonia – tradus prin împlinire sau înflorire. E mai mult decât fericire – care este un concept subiectiv. E un obiectiv al fericirii, sentimentul că ne-am găsit scopul și sensul în viață. Să ajungem la eudaimonie nu e o sarcină simplă Majoritatea dintre noi ne petrecem viața în căutare. Cu toate astea, căutarea noastră e mai probabil să dea roade dacă începem prin a investi în două aspecte cheie: AUTOCUNOAȘTERE – să conștientientizăm profund semnificația resurselor noastre personale REZILIENȚĂ – să ne construim forța emoțională necesară pentru a le atinge …… La asta mă duce gândul când privesc un XO Brâncoveanu. Licoarea magică a făcut o călătorie de minim 7 ani. Când a ajuns la 3 ani, era VS – și, curajos a vrut să experimenteze în continuare. Când a ajuns la 5 ani, era deja VSOP și s-a lăsat inspirat de curiozitatea de a fi mai mult. Iar în călătoria sa de peste 7 ani, a devenit complex, îndrăzneț și puternic. Vinars Brâncoveanu e cules din istorie, făcut așa cum trebuie, pentru ca tu sa-l bei asa cum vrei. Și te poate însoți în călătoria ta spre eudaimonie, care înseamnă: să simți că îți accepți întregul sine, că trăiești o viață bazată pe scopuri, că investești în stăpânirea abilităților și că te bucuri de relații pozitive pe care le cultivi.
Mă simt blocat de griji. Și acum, ce fac?
Oamenii care se îngrijorează peste măsură și se concentrează pe temeri tind să creadă că îngrijorarea le este utilă. Am observat că ei cred că accentul pe griji: îi ajută să se pregătească pentru provocări le crește motivația îi ajută să rezolve problemele pe care le au Și, cu cât își fac mai multe griji, cu atât sunt mai convinși că le este util. Îngrijorarea excesivă, de obicei, nu dă roade În plus, e un obicei de care greu poți scăpa, pentru că a devenit profund înrădăcinat și e nevoie de timp și de măsuri repetate. Când lucrez cu oameni care sunt într-o perioadă în care se simt blocați, le sugerez să-și adreseze câteva întrebări: Care sunt punctele tale forte? Da, viața ta ar putea părea scăpată de sub control, dar oricine se pricepe în mod natural la anumite lucruri. Începe cu ce ești deja bun și construiește de acolo. Așteptările tale pentru tine sunt potrivite sau ceri prea mult de la tine? Oamenii deseori ridică din umeri și mă întreabă: ”Cum pot să știu?” O modalitate bună de a afla e să te întrebi dacă ai aceleași cerințe și față de cel mai bun prieten al tău. Dacă răspunsul este ”Nu”, atunci te pedepsești inutil. Vrei ca tot ce faci să fie perfect și rămâi în sarcină până-ți iese? Insistând să perfecționezi fără să explorezi dacă funcționează e ca și cum l-ai obliga pe criticul tău interior să înceapă să-ți pună la îndoială abilitățile. Ai suficientă grijă de tine? Uneori, când vorbesc despre chestiuni legate de somn, dietă, postură, respirație și exerciții fizice / mișcare, oamenii cred că mă îndepărtez de subiect. Dar aceste probleme fundamentale de zi cu zi au impact mare asupra anxietății. Asigură-te că ai grijă de tine înainte de orice altceva. Ce părere ai despre tine? Poți fi mai bun? Poate crezi că totul ține de talent. În realitate, „mentalitatea de creștere” prezice succesul mult mai fiabil decât talentul. În plus, cu cât practici mai mult ceva, vei deveni, inevitabil, mai bun. Ai în jurul tău oameni care cred în tine? A avea suficient sprijin e, deseori, cheia reușitelor. Dacă nu-l poți obține de la familie sau colegi, caută mentori care au fost și ei acolo unde ești tu acum. Și un ultim punct: Te recompensezi pentru micile reușite din fiecare zi? Datorită lor ajungi la marile împliniri. Poate crezi că recompensa trebuie să vină la final – dar s-ar putea să nu mai fie cu adevărat motivantă. Exercițiul ăsta ține tot de Comunicare. Imaginează-ți că ești un detectiv, înțelege ce te blochează și, odată ce identifici, în multe cazuri soluțiile devin evidente. PS: Fotografia este făcută nu cu mult timp în urmă, când toamna era mai caldă iar ploaia departe. Eram la un eveniment și mă recompensam cu un Brâncoveanu XO, pentru micile reușite din acea zi.
Oglinda în care ne privim atent
”Ești mai frumoasă decât crezi!” În urmă cu câțiva ani, Dove a lansat un videoclip de 3 minute numit “Dove Real Beauty Sketches”. Pe scurt, câteva femei sunt invitate să se descrie unui desenator pe care nu îl întâlniseră niciodată și pe care nu îl puteau vedea (erau separate de acesta de o draperie). Apoi, fiecare femeie a socializat cu un străin care a descris, la rândul său, aceluiași desenator, persoana cu care a interacționat. La final, participantele la campanie au primit cele 2 desene. Spre uimirea și bucuria lor, arătau mult mai frumoase și mai atrăgătoare în descrierea străinilor. Videoclipul se termină cu sloganul: “Ești mai frumoasă decât crezi!” CONCLUZIA CAMPANIEI: prea multe femei sunt nemulțumite, pe nedrept, de felul cum arată. Sau, ca rățușca cea urâtă, nu își cunosc adevărata frumusețe. NU SUNTEM ATÂT DE FRUMOȘI ȘI DEȘTEPȚI CUM CREDEM Ar fi fost happy-end, dar cercetătorii nu au lăsat lucrurile așa. Au venit cu studii și rezultate ale unor experimente care concluzionau că, de fapt, oamenii se gândesc la aspectul lor în termeni mult mai măgulitori decât s-ar justifica. Că este o tendință mai largă de a se vedea prin lentile roz și să se creadă mai buni decât sunt în realitate. Nu doar din punct de vedere fizic, ci sub orice aspect. În unul dintre experimente au făcut fotografii ale participanților și, printr-o procedură computerizată, au produs versiuni mai atractive ale imaginilor. Celor implicați în studiu li s-a spus că într-o fotografie este imaginea lor originală iar cealaltă este cosmetizată și că trebuie să o aleagă pe cea nemodificată. Ei bine, tendința oamenilor a fost să aleagă versiunea lor mai atractivă. Însă, când li s-a spus să aleagă fotografia care reprezintă cu cea mai mare acuratețe alte persoane pe care le-au întâlnit cu puțin timp în urmă, tendința a fost să aleagă imaginea nemodificată a străinului. CONCLUZIA STUDIULUI: Oamenii recunosc mai rapid chipuri sau obiecte când acestea se potrivesc cu reprezentările lor mentale. Self-enhancement Și alte studii au contribuit la această concluzie iar cercetătorii au spus că este un fenomen general, pe care l-au numit “self-enhancement.” De exemplu, oamenii sunt remarcabil de exacți când prezic comportamentul unui strain dar nu și când e vorba despre ei. Sau, majoritatea crede că este peste medie. Alte exemple: 93% dintre șoferi se evaluează ca fiind mai buni decât ceilalți participanți la trafic Dintre profesori, 94% spun că performează mai bine decât colegii lor La fel în ceea ce privește sănătatea – oamenii cred că sunt mai puțin sensibili la gripă decât alții Și, în general, lor nu li se poate întâmpla nimic rău dar celorlalți cu siguranță! Ori, când greșesc, vina aparține celorlalți sau contextului, în nicun caz lor. Comentează viața altora care, oricum, este un dezastru, în timp ce a lor este perfectă. Pe Facebook. Ca să nu mai vorbim de vot: nu sunt siguri că alegerea lor este corectă dar bagă mâna în foc că că alegerile altora sunt greșite. Așadar, în general, oamenii cred că îi pot evalua exact pe alții dar se autoevaluează prea puțin corect pe ei înșiși. Cosmetizarea viziunii de sine De ce această cosmetizare a viziunii de sine? Pentru că informațiile care au caracteristicile dorite le creează un confort psihic și, astfel, le sunt benefice. Însă mai este o altă față a monedei. Cei care încearcă să se prezinte mai buni decât sunt în realitate, de fapt înșeală. În plus, trebuie să țină minte 2 reprezentări conflictuale ale realității: adevărata stare de fapt și înșelăciunea. În primul rând, această dualitate duce la reducerea performanței altor funcții cognitive cu care au fost înzestrați În al doilea rând,oamenii pot manifesta puternice reacții emoționale negative față de cei care mint Sunt însă și oameni care cred în ei înșiși și muncesc din greu să devină proiecția pozitivă pe care o au asupra lor. Ei sunt cei care se pot promova fără să mintă. Dorința de a se dezvolta le crește motivația și încrederea în sine. Așadar, poate premisa de la care a pornit Dove a fost greșită. Dar dacă ne concentrăm pe a fi mai buni ca ieri, crește și stima de sine. Și, astfel, a crede că suntem mai frumoși și mai buni decât suntem cu adevărat poate să nu fie un lucru atât de rău.
Predăm ceea ce prețuim?
O zi pe săptămână lucrez cu copiii. La Clubul Comunicare și Public Speaking s-au înscris anul acesta mult mai mulți față de anii anteriori. Le sunt recunoscătoare pentru încredere, lor și părinților. Mi-am tot stors mintea la începutul lui Septembrie cum să fac orele și mai atractive, și mai pline de sens pentru ei, și mai distractive. Cum să fac să predau ce prețuim. Și am hotărât să iau elementele fundamentale ale educației și să le punem, împreună, în contextul Comunicării. Scopul este să poată alege să învețe, în loc să simtă că sunt obligați să învețe. Prea mulți dintre noi am fost spălați pe creier să credem că învățarea e greoaie sau solicitantă. Învățarea trebuie să fie o bucurie. Iar toate informațiile de la Club să fie instrumente practice pe care copiii le pot folosi în proiectele pe care le au la toate materiile. SĂ PREDĂM CEEA CE PREȚUIM Înțelegerea nuanței, a analogiei și a diferențelor dintre fapte sau idei Istorie sau întâmplări din trecut – ce s-a întâmplat și cum vorbim despre asta? Mai mult DE CE decât CÂND. De ex., de ce și cum au fost diferiți Socrate, Platon și Aristotel? Cum au reușit să se facă ascultați, cât timp nu vorbeau la microfon în agora, ca să-i poată auzi toată lumea și nu aveau rețele de socializare, ca mesajul lor să ajungă instant la mulți oameni? Dar Demostene – cum a reușit să-și corecteze defectele? Când a început să vorbească în public, era bâlbâit și avea mișcări necontrolate ale corpului – era aproape imposibil să-l privești ori să-l asculți Jocuri: cum construiești relații, cum negociezi: DE CE funcționează, CÂND nu funcționează și DE CE? Cu toții le jucăm, chiar și când nu le numim jocuri Să scrie cu sens și să înțeleagă sensul a ceea ce citesc. Să știe să facă prezentări, astfel încât toată lumea să le înțeleagă și să și le amintească. Să pună totul în context Să-i asculte pe cei care au muncit ca să se facă auziți. Să prețuiască timpul – al lor și al celorlalți Să facă parte dintr-un grup și să fie capabili să lucreze în echipă. Să conducă echipe. Să-și adreseze întrebări și să înțeleagă ce e necesar să corecteze în propriul comportament Să știe că e mai important să adreseze întrebări bune care să ducă la răspunsuri relevante, decât să aibă toate răspunsurile Înțelegerea a ceea ce știu și descoperirea modului de a descoperi următorul lucru Gadgeturi – cum să le folosească în moduri în care îi pot ajuta. Ce pot face cu ele, dincolo de a naviga pe rețelele de socializare? ABILITĂȚI ESENȚIALE CARE SUNT GREU DE MĂSURAT Înțelegerea și acceptarea că nu toți oamenii încap într-o simplă cutie. Ce se întâmplă când ne dăm seama că ceilalți nu sunt ca noi? Să-și exprime punctul de vedere cu pasiune și consistență. Pentru că pot și contează Să deprindă cum să-și construiască obiceiuri cu intenție Cum să ia decizii? Cum să facă alegeri mai bune? Alte abilități reale pe care să pună preț și care sunt greu de măsurat: onestitatea, perseverența, empatia, respectarea promisiunilor, încrederea, carisma, rezolvarea problemelor, curiozitatea, umorul Ca să fim buni la ceva, trebuie să înțelegem fundamentele ȘI IATĂ ÎNTREBAREA MEA: Dacă ai putea, Ai vrea să lucrezi pentru cineva care avea aceste abilități, dezvoltate în decursul unui deceniu sau mai mult de școală? Ai vrea să muncești lângă astfel de oameni? Ai vrea să-ți fie prieteni? Sau să ieși cu ei la o pizza ori la o bere? Ți-ar plăcea să locuiești alături de ei? Ți-ar plăcea să-i votezi? Dacă ai putea, ai vrea? Și atunci, dacă prețuim toate acestea, de ce nu le-am preda?
Cum ajungi de unde ești unde vrei să fii
Mi-a rămas în minte vocea de la metroul londonez, pe care am auzit-o cu ani în urmă când am fost prima data la Londra: „MIND THE GAP”. Și de câte pornesc un nou proiect, îmi propun un nou obiectiv sau îmbrățișez un nou obicei, urmăresc cele 33 de sec. pe YouTube iar vocea ”mind the gap” îmi rămâne în minte. Ca o melodie pe care o asculți dimineață la radio și care te însoțește toată ziua. Dacă ești curios: https://www.youtube.com/watch?v=T5Em-xoAtSM În esență, e vorba despre eliminarea decalajului. Calea către abordări noi și diferentiate, în funcție de context și de cei cărora te adresezi. Mi-am asumat încă o misiune: Brand Ambasador Vinars Brâncoveanu – brandul premium al Alexandrion Group. Și m-am întrebat iar: Cum ajung de unde sunt până unde vreau să fiu? Pentru ca entuziasmul și ideile minunate să nu se piardă, e nevoie de disciplină. Biroul meu e plin de ciorne pe care îmi notez cam tot ce-mi vine-n minte (scriu de mână la început, pentru că în vârful pixului avem un set de neuroni). Poate ai și tu un nou proiect, vrei să închei un parteneriat sau să implementezi un nou obicei în viața ta. Așadar, Cum ajungi de unde ești până unde vrei să fii? Începe întotdeauna din locul în care te afli. Asta înseamnă să nu acoperi cu poleială nivelul tău de calificare, ci să fii realist cu privire la ce știi să faci foarte bine. În fond, dacă te-ai înscris la maraton, nu ți-ai începe antrenamentul cu o cursă de 10 km. Te afli în starea de treptat, cu grijă și cu atenție. Fă o analiză a abilităților pe care le stăpânești și a ce vrei să mai înveți ca să reușești. Mulți oameni evită o astfel de analiză – ori din autosuficiență (la urma urmei, au făcut o facultate!) ori pentru că, de-a lungul vieții, li s-a spus că nu sunt buni de ceva. Acceptă că, probabil, te afli undeva la mijloc în ceea ce privește talentul și îndemânarea și hotărăște ce vrei să îmbunătățești. Ideal e ca la început să te concentrezi pe ce ești deja bun și încearcă să devii și mai bun la asta. Apoi, începe să acoperi the gap. Concentrează-te pe proces. Trăiește călătoria. Ca atunci când citești o carte bună și te hrănești cu acțiunea, nu cu câte pagini mai ai până la final. Oricum vei ajunge acolo. Decide ce vei face în fiecare zi, du la capăt și fii mulțumit că ai reușit. Micile realizări sunt importante, pentru că ele duc la marile împliniri. De ex., când lucrez toată noaptea pentru un training de a doua zi, sunt mândră de mine când aud alarma după 2 ore de somn. Mă ridic din pat victorioasă și așa îmi este ziua. Cum să fi finalizat proiectul dacă aș fi lipsit? Și a doua zi fă la fel. Nu reușești dintr-o singură lovitură. E un proces care necesită timp și angajament zilnic. Concentrează-te pe ce poți face în fiecare zi și, în timp, devii din ce în ce mai bun. Caută ajutor profesional. Oricine a reușit, a avut antrenori buni, de la sportivi la oamenii de afaceri. Reușita nu e magie E un proces care necesită determinare și persistență. Și, crezi sau nu, poate fi plăcut și distractiv. Decalajul dintre locul în care ești acum și cel în care vrei să fii nu trebuie văzut ca o prăpastie. Poate fi la fel de îngust ca distanța dintre peron și metrou. Poți învăța să treci peste, dacă ești suficient de grijuliu și atent. Cu tine și cu timpul tău.
Adaptabilitatea. Sau cum să revenim ”înainte”
Puterea rezilienței a fost demonstrată de când a izbucnit pandemia declanșată de COVID-19. Dar mai există o abilitate care ne ajută, nu atât să reacționăm la provocări, ci mai degrabă să fim pregătiți să le întâmpinăm când vor sosi: adaptabilitatea. Deși reziliența și adaptabilitatea sunt legate, ele sunt și diferite, în moduri importante. REZILIENȚA implică adesea să răspundem adecvat unui eveniment extern În timp ce ADAPTABILITATEA ne ajută să găsim mecanisme prin care să depășim presiunile nedorite și să mergem mai departe, dincolo de acestea Când învățăm să fim mai adaptabili, pe măsură ce circumstanțele evoluează și se schimbă, nu doar „revenim” din situații dificile – ci „revenim înainte”, pe tărâmuri noi. Related story: Cum să devii rezilient ADAPTABILITATEA Adaptabilitatea este, în esență, capacitatea de a învăța flexibil și eficient și de a aplica ce cunoaștem la diverse situații. Este, de fapt, o meta-abilitate – să învățăm CUM să învățăm și să fim conștienți când să acționăm. Să devenim deschiși la schimbările din viața noastră. Astfel, putem menține controlul asupra incertitudinii înainte ca presiunile să crească până la punctul în care schimbarea e mult mai dificilă sau chiar inutilă. ADAPTABILITATEA Este o ancoră în perioadele de transformare și schimbare. Ne permite să fim mai rapizi și mai buni la învățare și ne orientează către oportunitățile viitoare, nu doar către provocări. Ne ajută să ne străduim să învățăm să stăpânim ceva nou nu doar pentru a evita eșecul sau pentru a obține o recompensă ori un stimulent cu miză mare. În același timp, aceleași condiții care fac ca adaptarea să fie atât de importantă pot declanșa teamă. Frica ne ține captivi în modele familiare sau în soluții care au funcționat ultima dată. Numim acest lucru „paradoxul adaptabilității”. Atunci când avem cea mai mare nevoie să învățăm și să ne schimbăm, rămânem cu ceea ce știm, deseori într-un mod care înăbușă învățarea. Pentru a evita această capcană, e important să lucrăm la transformarea relației noastre cu schimbarea și cu incertitudinea, prin construirea adaptabilității ca pe o abilitate continuă. DE CE MUȘCHIUL ADAPTABILITĂȚII E ATÂT DE IMPORTANT? Agilitatea învățării, flexibilitatea emoțională (alături de cea cognitivă și emoțională) și deschiderea spre experiențe, fac parte din înțelegerea adaptabilității. Ne ajută să răspundem necunoscutului prin luarea unor decizii asumate. Altfel, în special în condiții de stres, intervin anumite tipare comportamentale: Unii vor să controleze situația Alții tind să se vadă pe ei înșiși ca victime și susțin că totul este în afara controlului lor și se blochează Iar când suntem epuizați, cădem într-o mentalitate deficitară. Ne gândim la ce nu avem și nu mai suntem la fel de adaptabili sau deschiși la învățare. De aceea e important să experimentăm lumea prin lentila adaptabilității. Dacă creierul nu învață ceva nou, va prognoza ce se va întâmpla pe baza a ceea ce a văzut și învățat înainte. MENTALITATEA ADAPTATIVĂ SAU MINTEA ÎNCEPĂTORULUI Un dușman al mentalității adaptative este credința că trebuie să avem „răspunsuri corecte”, în loc să știm să adresăm întrebările corecte. În ”mintea începătorului” există multe posibilități – în mintea expertului, sunt puține. Mintea începătorului e liberă de deprinderile expertului, gata să se îndoiască, sa se deschidă în fața tuturor posibilităților. Când încurajăm învățarea, curiozitatea și deschiderea spre schimbare, ne dezvoltăm și flexibilitatea de a găsi mai ușor soluții. Adaptabilitatea e o abilitate care poate fi stăpânită cu practici continue. Pare soft skill, dar nu e. A putea învăța rapid noi abilități și comportamente ca răspuns la circumstanțe în schimbare nu se concretizează peste noapte. Însă, într-o lume în continuă schimbare, capacitatea de adaptare face diferența.
Rolul gesturilor în gândire și în învățare
Haideți să ne gândim la gesturi din altă perspectivă! Când spunem ”gesturi”, primul lucru care ne vine în minte este limbajul nonverbal. Felul în care ne mișcăm mâinile când vorbim în public. Când ne adresăm unei singure persoane, unui grup restrâns sau pe o scenă, unei audiențe numeroase. În Comunicare, rolul gesturilor (ca a întregului limbaj nonverbal, de altfel) este: de a accentua comunicarea verbală de a completa mesajul verbal gesturile pot contrazice anumite aspecte ale comunicării verbale ori pot repeta sau reactualiza înţelesul comunicării verbale și nu pot substitui, sub nicio formă, aspecte ale comunicării verbale Până aici, nimic nou. Însă gesturile mai au un rol esential: ne ajută să gândim și să învățăm. ROLUL GESTURILOR ÎN GÂNDIRE ȘI ÎN ÎNVĂȚARE Când vorbim, ne mișcăm mâinile – deci gesticulăm. Deși ar putea părea simple mișcări ale brațelor, gesturile transmit, de fapt, informații de fond care nu se regăsesc întotdeauna în discursul însoțitor. Așadar, gesturile pot oferi o perspectivă asupra gândurilor pe care vorbitorul le are, dar nu le-a conștientizat încă. De aceea, gestul vine întotdeauna înaintea cuvântului. Interesant este că gesturile pot arăta dacă cineva se află în tranziție spre rezolvarea unei sarcini sau este pe punctul de a a o finaliza. În plus, atunci când rezolvăm ceva, învățăm cum să găsim soluții – de aici și expresia learning by doing. De exemplu: urmărești pe cineva – adult sau copil – care rezolvă o problemă sau este în căutarea unei soluții. Din felul în care își mișcă mâinile, îți poți da seama: dacă este implicat într-o sarcină dacă progresează ori dacă e pe punctul de a o finaliza cu succes Tot din gesturi ne dăm seama dacă s-a răzgândit – dacă soluția nu îl mulțumește și este în căutarea alteia. Iar dacă a fost întrerupt, produce gesturi care transmit informații diferite de cele transmise prin cuvinte. Așadar, Gesturile sunt un indicator care prezice cine va învăța. În plus, pot juca un rol în activarea învățării. TRANSFORMAREA MENTALĂ CU AJUTORUL GESTURILOR Când suntem implicați în rezolvarea unei sarcini sau ascultăm pe cineva de la care putem învăța (un profesor sau un trainer), mintea noastră se concentrează pe învățare și descoperire. De aceea, ca profesor, nu este eficient să obligi un copil să stea în bancă mult timp, fără a-l implica în actul învățării De aceea învățăm mai ușor (indiferent de vârstă) când executăm sarcini sau lucrăm în grup la un proiect De aceea învățarea sau întâlnirile online au limitele lor – pentru că ne vedem doar chipul iar învățarea este o experiență a întregului corp Un studiu în care au fost implicați studenți la matematică relevă că gesturile lor arată dacă înțeleg strategiile de rezolvare înainte de a articula soluțiile în cuvinte. Astfel, profesorii antrenați să descifreze gesturile pot vedea progresul unui elev în înțelegerea conceptelor înainte ca acesta să transpună înțelegerea în cuvinte sau într-un test. Această abilitate îi ajută să-și înțeleagă studenții și să nu lase pe nimeni în urmă. Cred că toți profesorii ar trebui să facă asta. În plus, profesorii (sau trainerii – în învățarea informală) se pot folosi de gesturi pentru a explica mai eficient concepte noi. Gesturile fac vizibile ideile abstracte, oferindu-le o formă temporară – prin practică, înțelegerea devine profundă. Nu doar mișcările mâinilor, întoarcerea capului și mișcarea întregului corp adaugă nuanțe și accentuează cuvintele rostite. Gesturile ne ajută, atunci când vorbim, să transformăm gândurile în cuvinte, înainte de a le rosti. ÎN CONCLUZIE Gesturile pot arăta dacă cineva se află în tranziție spre rezolvarea unei sarcini sau este pe punctul de a a o finaliza Gesturile pot oferi o perspectivă a gândurilor pe care vorbitorul le are, dar nu le-a verbalizat Gesturile prezic nu doar învățarea, ci pot juca un rol în activarea învățării Când suntem implicați în rezolvarea unei sarcini sau vedem și ascultăm pe cineva, mintea noastră se concentrează pe descoperire Toate acestea sunt în contrast puternic cu felul în care, din cauza pandemiei și a lipsei întâlnirilor, am trait și am învățat în ultimul an. Toți am fost lipsiți de beneficiile interacțiunii față în față: atât copiii care au învățat online, cât și adulții care au interacționat prin intermediul platformelor video. E plăcut să vezi un chip, chiar și pe un ecran, dar învățăm mai bine unii de alții când suntem fizic alături. O vedere asupra întregii persoane facilitează învățarea.
Nu atribui răutății ce poate fi explicat prin prostie
Aparatul de ras (sau Briciul) lui Hanlon este un model de gândire care spune: „Nu atribui răutății ce poate fi explicat prin prostie”. Sugerează o modalitate de a înțelege mai corect comportamentul uman. Este numit după Robert J. Hanlon – Profesor la Thompson Rivers University. De ce este este important acest model de gândire Înțelegerea Briciului lui Hanlon, ca model de gândire, ne ajută să vedem lumea într-o lumină mai clară și să eliminăm ipotezele negative. Să ne înțelegem mai bine relațiile și să-i judecăm mai puțin pe ceilalți. Să să fim mai raționali. Ne permite să oferim oamenilor beneficiul îndoielii, să dăm dovadă de mai multă empatie și să devenim comunicatori mai buni. Majoritatea dintre noi ne petrecem o mare parte a zilei comunicând cu ceilalți și facem alegeri și pe baza interacțiunilor pe care le avem. Dar când ceva nu merge bine, vina se află într-o mare conspirație împotriva noastră. Un răspuns obișnuit este presupunerea că ceilalți sunt rău intenționati. Uneori, ne grăbim să acuzăm corporațiile, șefii, angajații, companiile de utilități sau de telefonie, pe doamna de la Poștă ori politicienii că vor să ne distrugă viața cu intenție. Cu toții ducem vieți complexe în care (așa cum spune Legea lui Murphy) lucrurile merg în mod constant prost. NU ATRIBUI RĂUTĂȚII CE POATE FI EXPLICAT PRIN PROSTIE Lucrezi de acasă, nu-ți vezi capul de proiecte și ședințe și, deodată, nu mai ai curent electric. Poate un Dorel care făcea lucrări a tăiat cablul. NU ATRIBUI RĂUTĂȚII CE POATE FI EXPLICAT PRIN NEGLIJENȚĂ Un coleg nu reușește să-ți dea un raport la timp? Atunci vrea să-ți saboteze cariera și să obțină o promovare. Dar poate habar n-are să-l facă. Ori trebuia să-l dea miercuri și a crezut că azi e marți. NU ATRIBUI RĂUTĂȚII CE POATE FI EXPLICAT PRIN INCOMPETENȚĂ Stai ore la coadă la un ghișeu și, desi ai dosarul cu șină complet, pentru că ai citit pe site-ul instituției ce acte ai nevoie. Când, în sfârșit, ajungi să vorbești cu funcționarul, afli că mai ai nevoie de o hârtie și trebuie s-o iei de la capăt. Cum să reacționăm? Așadar, incapacitatea unora de a-și face treaba, neglijența sau prostia sunt cauze mai probabile decât răutatea. Atunci când o situație ne determină să ne enervăm sau să ne simțim frustrați, poate e util să ne gândim dacă acele emoții sunt justificate. Adesea, cel mai bun mod de a reacționa este să încercăm să educăm, nu să disprețuim. În acest fel, putem evita repetarea acelei situații. Generalul german Kurt von Hammerstein-Equord (considerat „un adversar nedisimulat” al lui Adolf Hitler și al regimului nazist) a folosit Briciul lui Hanlon pentru a-și evalua oamenii: ”Îmi împart ofițerii în patru grupuri. Există ofițeri isteți, harnici, proști și leneși. De obicei, două caracteristici sunt combinate. Unii sunt isteți și harnici – locul lor este Statul Major General. Următorul lot e format din proști și leneși – reprezintă 90% din fiecare armată și sunt potriviți pentru sarcini de rutină. Cei deștepți și leneși se califică pentru cele mai înalte atribuții de conducere, deoarece posedă claritatea intelectuală și calmul necesar pentru decizii dificile. Trebuie să ne ferim de oricine e prost și sârguincios – nu trebuie să i se încredințeze nicio responsabilitate, deoarece va provoca întotdeauna numai probleme.” BRICIUL LUI HANLON COMBINAT CU ALTE MODELE MENTALE Aparatul de ras Hanlon funcționează cel mai bine atunci când e combinat și în contrast cu alte modele mentale: DISPONIBILITATEA EURISTICĂ Prin acest model mental (numit și Euristică a disponibilității), o comandă rapidă mentală ne ajută să facem evaluări rapide, uneori incorecte. Există tot felul de comenzi rapide mentale, dar una comună presupune să ne bazăm pe informații care ne vin rapid în minte. Este cunoscută sub numele de „disponibilitate” și afirmă că judecăm greșit frecvența evenimentelor recente. Mulți oameni au tendința de a păstra un scorecard intern al greșelilor altor persoane. De exemplu, imaginează-ți că un șofer de taxi o ia pe un drum greșit și scumpeste călătoria. O săptămână mai târziu, același lucru se întâmplă cu un șofer diferit. E probabil să-ți amintești de evenimentul anterior și să-i consideri pe toți șoferii de taxi rău intenționați. În loc să accepți că au fost simple greșeli, disponibilitatea memoriei te face să-ți imaginezi reaua intenție. Combinând aceste două modele mentale, putem înțelege de ce anumite situații provoacă emoții atât de puternice. Când o amintire e vie și ușor de reamintit, putem ignora Briciul lui Hanlon. Tendința de confirmare Uneori, avem tendința de a căuta informații care să ne confirme convingerile preexistente. Când apare disonanța cognitivă (în acest caz, lipsa de armonie între ce vedem și ce știm din experiență), ne propunem să ne realiniem viziunea asupra lumii. Depășirea prejudecății de confirmare e un pas imens spre a face alegeri mai bune motivate de logică, nu de emoții. Mașina de ras a lui Hanlon ne poate ajuta. Dacă ne așteptăm ca oamenii să fie răi sau rău intenționati, e probabil să le atribuim acest comportament ori de câte ori e posibil. De exemplu, dacă cineva vede un anumit politician ca fiind corupt, va căuta informații care să-i confirme acest lucru. Devine aproape incapabil să vadă greșelile ca rezultat al incompetenței persoanei respective. Tendința de a nu-mi plăcea (de cineva sau ceva) Briciul lui Hanlon poate oferi informații atunci când avem de-a face cu oameni, instituții sau entități care nu ne plac. Cu cât nu ne place mai mult de cineva sau de ceva, cu atât suntem mai predispuși să atribuim răutății acțiunile lor . Când cineva care ne displace face o greșeală, reacția de a înțelege ”De ce?” tinde să fie ultimul răspuns. A acționa emoțional e natural, dar uneori imatur. Poate doar agrava situația. Cea mai inteligentă soluție este, indiferent cât de mult ne displace cineva, să luăm în calcul neglijența sau incompetența. De asemenea, unii oameni atribuie altcuiva propriile lor defecte și eșecuri. E un mecanism psihologic de protecție numit proiecție. Acest lucru le permite să mențină o imagine de sine pozitivă și să-și vadă nerealizările ca