Nevoia de atingere
Limbajul tactil ne leagă mintea și corpul de lumea socială. Dar ce se întâmplă când atingerea devine tabu? Atingerea este primul simț prin care întâlnim lumea și, poate, ultimul care ne leagă de ea când ne despărțim de viață. Atingerea vine înainte de vedere, înainte de vorbire, înainte de orice. Atingerea este primul și ultimul limbaj și spune întotdeauna adevărul. Biologia noastră confirmă acest lucru. Fătul este acoperit cu perișori delicați, numiți lanugo, care apar în jurul a 16 săptămâni de sarcină. Aceștia sporesc senzațiile plăcute ale lichidului amniotic care îi spală ușor pielea. Cercetătorii spun că este un precursor al senzației calde și liniștitoare pe care un copil, odată născut, o va primi din îmbrățișare. Atingerea este un prieten loial. Ne putem baza pe el ca să ne ridicăm când suntem la pământ sau pentru a răspândi bucurie când suntem în al nouălea cer. În ultimul timp însă, atingerea a trecut printr-o eră a interdicției. A fost și este încă o perioadă grea pentru cel mai important dintre simțuri. În timp ce persoanele care suferă de COVID-19 își pot pierde simțul mirosului și gustul, atingerea este simțul diminuat aproape pentru toți. Atingerea e simțul care a plătit cel mai mare preț. Unic la atingere este mutualitatea sa Deși putem privi fără a fi priviți înapoi, nu putem atinge fără a fi atinși în schimb. Și chiar dacă distanțarea fizică e cea care ne protejează, tot ea stă și în calea apropierii. În timpul pandemiei, asistenții medicali și medici au vorbit despre modul în care această caracteristică unică a atingerii i-a ajutat să comunice. Când nu puteau vorbi, zâmbi sau să le fie văzut chipul din cauza echipamentului de protecție, s-au bazat pe o strângere de mână pentru a-și liniști pacienții. Sau pentru a le spune că nu sunt singuri. Într-o pandemie în care atingerea este un vector dovedit, tot ea este, paradoxal, și o parte a curei. Atingerea este instrumentul suprem pentru conexiunea socială, iar vestea bună este că ne-am născut complet accesorizați pentru a profita la maxim de el. Consecințele lipsei atingerii În anii 1990, un val de cercetări demonstrau consecințele șocante ale lipsei atingerii asupra dezvoltării umane. Mai multe studii au arătat că micuții din orfelinatele românești, care abia au fost atinși în primii ani de viață, au avut ulterior deficiențe cognitive și comportamentale. La vârsta adultă, persoanele cu contact social redus au un risc mai mare de a muri mai devreme în comparație cu cele care au relații sociale puternice. Atingerea e deosebit de importantă și pe măsură ce înaintăm în vârstă. S-a demonstrat că atingerea blândă crește cantitatea de aport alimentar la vârstnicii instituționalizați. Chiar și atunci când nu putem vedea, auzi sau vorbi așa cum obișnuiam, ne putem baza aproape întotdeauna pe atingere. Doar așa putem explora lumea din jurul nostru, pentru a comunica și a le permite celorlalți să comunice cu noi. Știința explică de ce atingerea contează atât de mult. Poate reduce factorii legați de stres: ritmul cardiac, tensiunea arterială și nivelul de cortizol – atât la adulți, cât și la copii. Facilitează eliberarea de oxitocină, un hormon care oferă senzații de calm, relaxare și pace interioară. De fiecare dată când îmbrățișăm pe cineva drag – persoană sau animalul de companie – eliberăm oxitocina, care ne oferă senzația de bine. În plus, oxitocina pare să ne întărească motivația de a căuta și a menține contactul cu ceilalți. Iar asta ajută la dezvoltarea socială a creierului. Oxitocina joacă, de asemenea, un rol vital în relația pe care o avem cu noi înșine. Calitatea atingerii Importantă este nu doar cantitatea de atingere pe care o primim, ci și natura și calitatea acesteia. Folosim atingerea în fiecare zi pentru a ne comunica emoțiile. Și pentru a spune cuiva că suntem speriați, fericiți, îndrăgostiți, triști sau excitați sexual. La rândul nostru, suntem destul de buni în citirea intențiilor și emoțiilor altor persoane, pe baza felului în care ne ating. Schimbăm gesturi tactile ca jetoane comunicative nu doar pentru a construi legături sociale, ci și pentru a stabili relații de putere. Ori pentru a transmite încredere. Simțim persoana care ne atinge și ne întrebăm: Pot avea încredere în ea? Strângerea de mână poate transmite și competență. Este, poate, prima modalitate prin care putem închide decalajul fizic dintre noi și celălalt. Poate sigila un acord, cu forța unei semnături sau a unui contract. Limbajul tactil afectează, de asemenea, modul în care ne relaționăm cu noi înșine și cu corpurile noastre de-a lungul vieții, cu impact profund asupra bunăstării noastre psihice. Un studiu a investigat modul în care persoanele cu anorexie (tulburare alimentară severă, caracterizată printr-un simț distorsionat al propriului corp) – percep atingerea. Ele găsesc mai puțină plăcere în interacțiunea socială – ceea ce sugerează că există o legătură strânsă între ”atingerea” socială și sănătatea mintală. De-a lungul vieții noastre avem nevoie de atingere pentru a înflori Așadar, ce se întâmplă cu fluența noastră tactilă atunci când atingerea devine tabu? În acele momente din viața noastră în care suntem fragili, când avem nevoie de atingere mai mult ca orice? Desigur, avem nevoie de nuanțe pentru a-i recunoaște pericolele, dar evitarea completă a atingerii ar fi un dezastru. Pandemia ne-a dat semne despre cum ar arăta viața fără atingere. Teama de celălalt, de contaminare, ne-a ajutat să ne dăm seama cât de mult ne e dor de acele îmbrățișări spontane, de strângeri de mână și de atingeri pe umăr. Distanțarea fizică ne lasă cicatrici invizibile pe piele. De aceea, pentru mulți dintre noi „îmbrățișarea celor dragi” este unul dintre primele lucruri pe care dorim să le facem odată ce pandemia se va fi încheiat. Dorința de atingere e atât de profundă, încât chiar și limbajul comunicării digitale e saturat de metafore tactile. „Keep in touch” sau ”M-a atins gestul tău bun” – sunt rostite din ce în ce mai des. Nimic nu se poate compara cu atingerea Este însoțită de o cascadă de alte semnale senzoriale, cum ar fi mirosul, sunetul și temperatura corpului. Ne spune că suntem
Cum comunică un lider valoros
Ideile din articol se regăsesc în discuția pe care am avut-o la Digi24 cu Teodora Tompea. Poți urmări interviul pe YouTube, aici. PÂNĂ SĂ ÎNCEPI CĂLĂTORIA SPRE LEADERSHIP … Înainte de pandemie, la nivelul anului 2019, Leadership Development era o industrie de aprox. 370 mld. $ la nivel global. Incredibil, nu-i așa? Pare că aproape toată lumea vrea să învețe să devină un lider mai bun. Totuși, nu toți oamenii se comportă ca un lider. Ce-i împiedică? Lipsa clarității obiectivelor, strategiei și valorilor – ceea ce duce adesea la priorități contradictorii. Iar atunci când cineva are multe priorități, de fapt, nu are niciuna Nu recunosc schimbările necesare în propriul comportament Nu știu să lucreze în echipă Au un stil de conducere laissez-faire, care împiedică o conversație onestă despre problemele existente Nu acordă talentelor atenția meritată Angajații se tem să comunice obstacolele din calea eficienței organizației (din cauza culturii organizaționale deficitare) Iar unii oameni intră într-o cameră și toată lumea știe că sunt lideri. Ce-i diferențiază? Ce au ei în plus? CUM SE COMPORTĂ LIDERUL Un lider este într-adevăr valoros când simte și știe că oamenii performează și în absența lui. Asta îi dă certitudinea că a creat un climat în care echipa lui este asumată și că i-a asigurat cu adevărat resursele necesare să-și atingă scopul. Sintagma: ”Meseria se fură” – nu e valabilă pentru un lider. El consideră că ”Meseria se împărtășește”. Cu cât eu, lider, știu mai multe și sunt dispus să-ți împărtășesc din ceea ce știu și sunt, cu atât tu, parte din echipa mea, lucrezi și te simți mai bine și în siguranță. Există o bază de la care pornim când vorbim despre lideri: are abilitățile necesare domeniului în care activează și abilitățile de bază pe care ar trebui să le aibă oricine – peste care a pus competențe – peste care a pus expertize (asta e ordinea) plus intelectul plus caii-putere plus motivație plus pasiune plus curiozitate DAR Chiar dacă deține tot ce-i trebuie, un lider mai are nevoie de ceva suplimentar, pentru a-i face pe oameni să creadă în el, să-l respecte și să-l valideze: PREZENȚA EXECUTIVĂ. PREZENȚA EXECUTIVĂ A UNUI LIDER VALOROS Prezența executivă nu măsoară intelectul, abilitățile, motivația, pasiunea sau caii putere. Ceea ce face prezența executivă este că măsoară capacitatea liderului de a traduce, de a comunica accesibil și pe înțelesul tuturor toată creativitatea, toate ideile bune, obiectivele, strategia și toată experiența sa profundă. Iată formula: PREZENȚA EXECUTIVĂ = credibilitate + felul în care își stăpânește emoțiile negative + capacitatea de a-și ține în frâu ego-ul. Fiecare dintre ele reprezintă Module din amplul curs Leadership Communication. Să le trecem în revistă. 1.CREDIBILITATEA UNUI LIDER ASUMAREA Este una dintre cele mai puternice calități în conducere. Este despre curajul asumării a ceea ce liderul gândește, spune și face. Simțim în noi foarte profund toate acestea când suntem în preajma unui lider. Leadership se bazează pe valorile solide ale liderului; onestitate, transparență, susținere, pro activitate Liderul este cel care creează un climat în jurul lui, pentru ca oamenii să se simtă în siguranță, definit prin: respect, atenție, curiozitate Cu cât liderul creează acest cadru în care oamenii simt că sunt într-un loc unde pot contribui, cu atât vor fi mai disponibili să se implice, procesul de asumare va deveni mai frecvent iar liderul va fi mai valoros. Consistența comportamentală a unui lider dă oamenilor o mare dorință să-l susțină. Conduci echipe sau o companie? Ascultă-ți oamenii! Dă-le feedback corect! Întreabă-i: ”Cum simțiți voi libertatea de a lua decizii la nivelul vostru?” Astfel, le setezi și întărești valorile. Nu de astfel de oameni ai nevoie să performezi? TIPARUL DE VORBIRE O altă modalitate din care reiese asumarea liderului e Tiparul de vorbire – care este, în esență, vocea minții tale. VITEZA Puterea vocii este extrem de importantă. Dacă știi sau ți s-a spus în mod constant că vorbești prea repede, înseamnă că oamenii din jurul tău nu te pot urmări și ține pasul cu tine. Nivelul tău de expertiză este atât de ridicat, încât cunoașterea lor nu te poate ajunge din urmă și nu pot procesa ceea ce spui, în ritmul în care vorbești. Sau, unii oameni ar putea crede că, vorbind mai repede decât pot ei înțelege, încerci să creezi intenționat confuzie Alții ar putea crede că ești nervos sau pur și simplu nu ești foarte încrezător Și, deși vorbirea rapidă poate fi un avantaj în anumite situații … – dacă trebuie să atragi rapid atenția cuiva … – adesea e mai bine să încetinești viteza. TIPS Pentru a face acest lucru, recomand să introduci pauzele în vorbire. Sunt magice. Dacă faci o scurtă pauză înainte de a spune ceva important – atenționezi audiența asupra acestui lucru Dacă faci o pauză după ce ai spus ceva important – îi lași pe ceilalți să digere informația În plus, pauzele în vorbire indică faptul că ești confortabil cu tăcerea, sunt ca o invitație către celălalt să-și spună punctul de vedere ori pot semnala că ești dispus să fii provocat INFLEXIUNILE VOCII Viteza nu este singura parte importantă a vocii minții tale. Lipsa inflexiunilor vocii poate afecta modul în care oamenii te percep. De exemplu, dacă vocea ta e monotonă, fără inflexiuni, poate fi greu pentru oameni să înțeleagă ce este important pentru tine. Să înțeleagă ce e important ca ei să înțeleagă și să facă. Lipsa inflexiunilor din voce poate face și mai dificilă păstrarea atenției celor din jur. TIPS Pentru a corecta asta, îți recomand să citești cărți pentru copii, cu voce tare. Cărțile pentru copii sunt foarte variabile în personaje și emoții afișate. Limbajul este simplu, personajele sunt construite simplu, conflictele sunt simple. Bonus – dacă le citești unui copil, ești și mai câștigat. Copilul este un public pretențios și sincer iar dacă îl ții captiv, înseamnă că ești pe drumul cel bun. 2.FELUL CUM ÎȘI CONTROLEAZĂ EMOȚIILE NEGATIVE Mai exact, este capacitatea liderului de a-și controla emoțiile negative atunci când lucrurile o iau razna. E important, deoarece comportamentul său poate spune oamenilor
Brațele încrucișate în fotografiile de business
Ar trebui să-mi încrucișez brațele în fotografii? E una dintre întrebările pe care mi le adresează cei pe care îi antrenez în comunicare și pe care îi consiliez în realizarea unui portofoliu foto. Principala problemă cu fotografiile în care ținem brațele încrucișate este că poza pare puțin forțată sau inventată. Ar mai fi limbajului corpului, brațul închis e considerat defensiv iar dacă porți costum, cu brațele încrucișate riști să arăți puțin important. Deci, răspunsul la întrebarea „Ar trebui să-mi încrucișez brațele în fotografii?” este, cel mai adesea, NU. Trucul e să arăți și să te simți cât mai bine posibil în pielea ta. O fotografie trebuie să exprime naturalețe și, pentru unii, s-ar putea ca gestul să nu se potrivească. Am văzut însă fotografii în care cei care aveau brațele încrucișate arătau natural. A funcționat, pentru că au făcut-o fără să se gândească, iar personalitatea lor s-a potrivit cu gestul. Mie nu mi se potrivește. Dar tu poți încerca. De ce unii oameni preferă să stea cu brațele încrucișate la ședințele foto? Este imaginea lor – știu oameni care pozează doar așa și emană putere și siguranță Nu știu ce să facă cu brațele și decât să le lase să atârne, preferă să le încrucișeze Așa le spune fotograful sau au auzit că se țin mâinile la poză Domină în viața de zi cu zi iar în fața camerei foto se simt expuși sau vulnerabili – și vor să evite acest sentiment Vor să proiecteze imaginea celui / celei care vrea să devină – și să transmită autoritate Nu au cele mai bune amintiri din zilele când făceau fotografii la grădiniță ori școală iar a se lăsa fotografiați e un stres Indiferent de experiențele anterioare, pur și simplu nu le place să se fotografieze și vor să scape repede Rolul fotografului Fotograful e important, fără îndoială. Un bun fotograf are nu doar talentul de a-ți surprinde personalitatea în fotografii, ci și de a se conecta cu tine, de a transmite încredere și stare de bine. De fapt, parte din reușita fotografiilor i se datorează. În plus, fotografiile bune au nevoie de lumină bună, de adâncime și de un decor adecvat, care să se potrivească cu ce vrem să comunicăm. Cum să ții mâinile în fotografiile de business? Dacă nu știi ce să faci cu mâinile sau cum să le ții firesc pe lângă corp, atunci dă mâinilor ceva de făcut sau de atins. Iată câteva trucuri care te vor ajuta să găsești cele mai bune poziții ale mâinilor: Dacă stai în picioare, poți sprijini o mână pe birou sau să ții în mână un obiect personal (mai jos de piept). Obiectele personale permit privitorului să afle mai multe despre tine Poți ține o mână în buzunar – dar degetul mare să fie în exteriorul buzunarului (nu-ți ascunde toată mâna) Poți ține o mână pe sacou, mai jos de rever Dacă insiști să-ți încrucișezi brațele, întoarce-ți puțin corpul în lateral, pentru a crea un aspect mai accesibil Dacă stai la birou, e mai simplu, relaxezi brațele. Palmele să fie la vedere, una peste alta sau relaxate pe birou Niciodată în portretele business Evită mâinile încrucișate în față. E ca și cum ai fost surprins la duș și vrei să te protejezi. Atragi atenția asupra unei zone a corpului și sigur nu vrei să focalizezi astfel atenția privitorului. Alte tipuri de fotografii de business pe care să le eviți: The Facebook Lovebirds: Pagina ta de business ori profilul LinkedIn e despre tine. Păstrează fotografiile în care ești împreună cu partenerul sau cu animalul iubit pentru Facebook. La urma urmei, când te prezinți la un interviu de angajare sau iei un prânz de afaceri cu cineva cu care te-ai conectat în online, te vei duce cu partenerul sau cu animalul de companie? Nu cred. Fotografiile decupate: încercarea de a tăia stângaci din fotografie alte persoane pare neprofesionist. Mai ales când rămâne o parte a corpului alte persoane – cum ar fi părul sau brațul. Arată ciudat. Capul înclinat: valabil mai ales pentru doamne. Înclinarea capului și expunerea gâtului denotă feminitate și, oarecum, vulnerabilitate. Exprimă tinerețe și jovialitate. Pentru fotografiile de business, evitați, însă, această ipostază. The Cool Dude: Eliminați barierele care pot distrage – cum ar fi ochelarii de soare, care sunt perfecti pentru plajă, nu pentru afaceri. The Drama Dresser: În funcție de industrie și poziție, îmbracă-te în mod corespunzător. Evitați îmbrăcămintea prea formală sau prea casual. Aici depinde mult de domeniul în care activezi. Dar, dacă ai poze reușite cu chipul tău, indiferent de poziția brațelor, păstrează-le! Sunt potrivite pentru momentele când e nevoie doar de chip: afișul pentru conferințe sau evenimente ori poza de profil LinkedIn. Iar dacă îți place o fotografie dar background-ul este încărcat, există o aplicație prin care o poți curăța. Poți elimina complet background-ul sau poți pune unul neutru. Este gratuită: https://www.remove.bg/ Citește și: Brațele încrucișate. Decodarea limbajului nonverbal
Brațele încrucișate. Decodarea Limbajului nonverbal
Deseori, gesturile sau cuvintele sunt interpretate greșit, din cauza unui motiv esențial: sunt scoase din context. Orice gest sau cuvânt trebuie pus în context – și asociat cu alte elemente ale comunicării: verbale, nonverbale sau para verbale. Altfel, își schimbă sensul sau este perceput eronat. Bunăoară, brațele încrucișate E cel mai frecvent gest din limbajul trupului (formă a comunicării nonverbale) pe care îl întâlnim în viața de zi cu zi. Este modul în care corpul comunică și reacționează, ca urmare a emoțiilor și sentimentelor. Poate fi un gest conștient, când cineva vrea să-și impună statutul (real sau dorit) Sau o graniță între cel care îl practică și cei din jurul său Ori pur și simplu persoana care îl practică se simte confortabil așa – deci transmite stare de bine Brațele încrucișate au o varietate de semnificații, așadar uită de mitul că gestul denotă doar respingere. Iar luat singur, nu spune mare lucru. Să-l punem în context. Poate însemna: că persoanei respective îi e frig – atunci are și umerii ridicați. Dacă temperatura e plăcută, poate are frisoane sau nu se simte bine că pur și simplu își odihnește mâinile că dorește să pară mai masculin (mai ales bărbații) că vrea să transmită: I am The boss persoanele care și-au încrucișat brațele înainte de a îndeplini o sarcină au mai multe șanse să lucreze mai eficient. E posibil să se concentreze mai bine sau cel puțin creează impresia de putere și control Încrucișarea brațelor poate fi și o reacție defensivă Este gestul pe care îl avem în public – rar în intimitate, pentru că e ca o îmbrățișare pe care ne-o dăruim, ca să ne liniștim. Mai poate însemna: că persoana respectivă se gândește la altceva – atenție la mimică dacă te vede prima dată, poate și-a făcut din social media o impresie despre tine, care nu mai corespunde realității – așadar își echilibrează percepția (e puțin distantă dar prezentă în discuție) își exprimă dezacordul (mai ales femeile) – mimica și privirea sunt edificatoare că persoana respectivă pur și simplu nu se simte bine cu ea însăși în prezența ta (aici e chestie de valori și credințe) că nu e de acord cu ce spui (respinge ideile tale, nu pe tine) că pur și simplu nu te place (ceva din tine o face să se distanțeze – și înclină corpul puțin spre spate, ca să se detașeze) că se simte umilită, criticată, rănită sau amenințată (de ceva ce spui sau faci) că ar vrea să vorbească cu altcineva despre subiectul în discuție (consideră că nu te pricepi sau nu tu ai putere de decizie) că nu vrea să renunțe la părerile sau ideile pe care le are (ar putea dar nu vrea). Comunică neclintire și perseverență că simte anxietate sau tensiune. Dacă are brațele încrucișate și apucă strâns fiecare braț, poate fi un semn al stresului că e nesigură, temătoare sau are o senzație de disconfort Ori, poate însemna multe altele – depinde, cum spuneam, de context. Gestul e un „pachet revelator” de semnale nonverbale, care poate fi deslușit doar dacă este asociat cu alte semne și semnale. Cu excepția situației în care ne odihnim mâinile, brațele încrucișate ne țin sentimentele înăuntru și pe ceilalți în afara noastră. Arată că percepem obstacole dincolo de care nu îndrăznim să călătorim. Comportamentele nonverbale necesită definirea contextului De exemplu, dacă persoana cu care vorbim are brațele încrucișate, dar ne zâmbește, se apleacă spre noi iar tonul vocii e prietenos, atunci sigur nu interpretăm brațele încrucișate ca respingere. Așadar, înțelegerea tabloului de ansamblu este utilă pentru prevenirea neînțelegerilor în comunicare. Crearea unei granițe fizice sau a unei bariere mentale poate fi un act de confort în sine atunci când te simți copleșit. Dacă îl conștientizezi, e important să nu persiști în această stare negativă și să o îndepărtezi. Soluția e Comunicarea: cu tine însuți (să clarifici motivul, cauza) – și cu cel din fața ta (dacă îți pasă de relație sau dacă miza e importantă). Și nu uita: Gestul întotdeauna precedă cuvântul. Întotdeauna. El arată, de fapt, ce simte sau ce crede cineva. Pentru a reduce șansele unor conflicte inutile din cauza comunicării greșite, acordă atenție contextului și fii deschis, curios și dispus să întrebi cum se simte cealaltă persoană. Îți spun toate acestea NU ca să-l analizezi pe cel din fața ta și să ratezi conexiunea – ci doar să nu percepi greșit acest gest. Esența comunicării e conectarea. Nu te-ai conectat cu celălalt – nu puteți porni în minunata lume a comunicării. În plus, cum spuneam, s-ar putea ca gestul să nu aibă legătură cu tine, deci nu-l lua în personal. Citește și Brațele încrucișate în forografiile de business
Despre Bunătate și 3 feluri de a face bine
Despre Bunătate. Sunt 3 feluri de a face bine: Există bunătatea „Te rog” sau „Mulțumesc!” Și amabilitatea „M-am înșelat, îmi pare rău”. Acele mici amabilități care netezesc interacțiunile. Nu costă mult și sunt o parte esențială a conexiunii. Apoi, există bunătatea demnității. A oferi cuiva beneficiul îndoielii. Amabilitatea de a-l vedea pe celălalt ca pe cineva care, ca și tine, are o poveste de spus, temeri și visuri de realizat. Și mai există bunătatea de a nu căuta să maximizezi propria persoană. Amabilitatea de a construi ceva pentru echipă, fără egoism. Bunătatea nu e întotdeauna ușoară sau evidentă. Dar conexiunea e cea mai bună cale de urmat. Bunătatea se multiplică și permite posibilități. Ne dă șansa să îmbunătățim lucrurile.
Renunță la generalități. Pastila de Comunicare
Renunță la generalități! Aud destul de des: ”În general, lucrurile stau așa: …” ”În general, ai dreptate, dar…” ”În general, asta înseamnă că …” ”Vorbesc la modul general (despre) …” ”Pot spune despre el / ea că în general …” Renunță la generalități! Fii clar și specific! EXEMPLU: în loc de: „Ei bine, în general e corect”. poți spune: ”Acest lucru e corect (explică de ce și completeqază cu punctul tău de vedere) …” Și renunță la generalități! Deseori, ”În general ..” – e urmat de un ”dar … ” care va anula că ai apreciat ce a făcut bine celălalt. (EXEMPLU: ”În general, e corect ce ai spus, dar …)”. În plus, „În general … ”, desi pare că se referă la ceva vast, nu conține nicio informație și este perceput ca limitativ.
Cum să devii rezilient
REZILIENȚA este în centrul atenției în ultima vreme iar în Topul căutărilor pe DEXonline ocupă primul loc. În dicționar e descrisă drept capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emotional sau economic). De fapt, reziliența e un proces complex și se construiește pe tot parcursul vieții. Ce este reziliența? Pe scurt, Reziliența este capacitatea de a avansa, în ciuda dificultăților, a împrejurărilor potrivnice, a adversităților. Însă ea nu vine dintr-o dată, nu e o pelerină magică pe care o poți îmbraca atunci când ai nevoie să fii rezilient. Necesită abilități. Necesită comportamente – care, la rândul lor, se bazează pe valori, pe credințe și pe convingeri. Dar ce înseamnă toate acestea la un nivel mai profund? Cum contribuie ele la manifestarea rezilienței? Și cum putem măsura, de fapt, reziliența ( despre care am mai scris că este Un alt tip de rezistență la stres)? Oamenii sunt ființe complexe care trăiesc într-o lume complexă. Prin urmare, există mai mulți factori care contribuie la construirea rezilienței: credințe pe care le avem despre lume, despre noi înșine și despre ceilalți; informații la care avem acces; prejudecăți; educație; procesele mentale; Cele 6 abilități care ne fac mai rezilienți Dar avem nevoie și de ABILITĂȚI pentru a deveni rezilienți: Capacitatea de de a ne conecta cu ceilalți și a construi relații Abilitatea de a comunica Abilitatea de a transmite încredere – e în strânsă legătură cu caracterul și cu valorile noastre dar și cu competența Abilitatea de a ne aduce contribuția, de a colabora cu ceilalți și de a finaliza ce începem Capacitatea de a face față neprevăzutului – ține de setarea mentală Abilitatea de a rămâne în control – are legătură cu credințele noastre și cu dozarea comportamentelor Toate acestea sunt abilități esențiale pentru a gestiona eficient situațiile dificile. Pentru a înțelege mai bine, e util să grupăm componentele conexe rezilienței. Sunt 6 domenii care funcționează pe cont propriu, dar se influențează reciproc. Așa cum punctele forte din unele domenii le pot compensa pe cele mai slabe, la fel și slăbiciunea dintr-unul le poate trage în jos pe celelalte. Cele 6 fațete ale Rezilienței VIZIUNE – e cea mai importantă, pentru că se referă la simțul scopului, obiectivele și viziunea personală. Motivul pentru care Viziunea este cea mai importantă fațetă a Rezilienței e că tot ce gravitează în jurul ei e ghidat de ce dorim să realizăm. Claritatea viziunii ne ajută să facem alegeri bune (în contextul dat) și să ne păstrăm perspectiva când ne confruntăm cu provocări. DOZAREA ȘI REGLAREA EMOTIILOR. Răspunsul creierului – luptă sau fugi – iubește să apară atunci când ne confruntăm cu teama, cu un conflict sau când trăim o schimbare bruscă (la locul de muncă sau în viața personală). Dar a fi capabil să depășești acel răspuns emoțional instinctiv și să-ți menții calmul înseamnă că poți recunoaște oportunitățile ascunse și rezolva problemele în noi moduri. Când rămâi calm, îți poți economisi energia pentru ce este important. RAȚIONAMENT – Anticipezi și planifici. Nu e vorba doar despre activarea gândirii critice în timpul unei crize ci, în primul rând, despre a împiedica lucrurile să meargă prost. De fapt, e vorba, în principal, de acțiuni proactive. Acționezi din timp pentru a preveni sau minimiza impactul. E ca și cum ai merge la dentist în mod regulat, astfel încât să nu ai nevoie de o intervenție complexă mai târziu. TENACITATE – Persistența este cheia. Einstein a subliniat importanța persistenței pentru succes atunci când a spus „Nu sunt chiar așa de inteligent, ci doar mă aplec mai mult timp asupra unei probleme și caut să o rezolv”. COLABORARE – Suntem ființe sociale. Creierul are o profundă nevoie de conectare cu ceilalți. Are structuri neuronale dedicate pentru a recunoaște expresiile faciale, în timp ce neuronii oglindă ne ajuta să empatizăm cu ceilalți. Legăturile solide și profunde se realizează în timp. Iar în ziua de azi, cum am mai scris, Mesagerul devine mesajul. Dar mai e nevoie de ceva SĂNĂTATE – Este fundamentală. O sănătate bună înseamnă să ai grijă de corpul tău prin ceea ce mănânci, să faci mișcare și să ai somn de calitate. Un corp sănătos este baza solidă a rezilienței, astfel încât să te poți concentra asupra sensului, scopului și a obiectivelor. O bună sănătate nu este scopul final, ci un factor care îți permite să funcționezi bine. CUM SĂ-ȚI CONSTRUIEȘTI REZILIENȚA? Evită să vezi crizele ca probleme de netrecut Acceptă că schimbarea face parte din viață Setează-ți obiective clare, realiste și atinge-le Nu amâna să iei hotărâri la care te gândești de multă vreme Căută noi oportunități de descoperire și de învățare Încurajează o imagine pozitivă asupra ta Păstrează lucrurile în perspectivă Învață să comunici Conectează-te cu oameni cu care te simți bine și de la care ai ce învăța Așadar, reziliența este capacitatea de a nu renunța, în ciuda provocărilor, a pierderilor și a adversităților. Reziliența este și capacitatea de a-ți găsi calmul în momente dificile. Reziliența (mentală, emoțională, socială și fizică) e o călătorie continuă, pe tot parcursul vieții. Ai grijă de tine Conștientizează cine ești Fixează-ți scopuri Construiește relații de calitate Doar astfel te poți ajuta (și ajuta pe cei dragi) în situații de criză sau când lucrurile o iau razna.
Când îți este ascultată ruga
Îmi amintesc 2 situații în care m-am rugat să ies din încurcături. Nu unei divinități, pur și simplu m-am rugat să se rezolve, pentru că nu vedeam nicio posibilitate să rezolv singură. Într-o seară, când am pus rufe la spălat. Mașina ajunsese la ciclul de stoarcere și făcea zgomot infernal, de parcă era o rachetă care își lua zborul în spațiu. Din cauza trepidațiilor, se și deplasa pe gresia din baie. Trebuie înșurubate bine piciorușele pe care se susține, mi-am spus, așa că am aplecat-o spre mine, eu deasupra ei și, când să pun în practică operațiunea, a alunecat și a căzut peste un picior. Mi-au țîșnit lacrimile ca în desene animate. Începuse șă-mi pulseze piciorul, logic era să se umfle și să se învinețească unghiile. Singurul lucru care depindea de mine era să-mi forțez durerea și să merg, sperând că voi putea fi mobilă a doua zi, când aveam training. Toată noaptea am mers prin casă. Când oboseam, mă întindeam puțin și ațipeam iar când durerea mă trezea, mergeam din nou. Și îmi spuneam că va fi bine. Dimineață am fost la training, fără picior umflat, fără unghii distruse. Am fost recunoscătoare vieții. Altă data eram la Londra, aveam un training dificil, de 2 zile, cu 11 country manageri ai unei corporații pharma. În seara de dinaintea primei zile de curs, revizuiam informațiile și am adormit cu capul pe laptop, la biroul din camera de hotel. M-am trezit pe la 3.00 a.m., mi-am spus că mai am 3 ore să mă odihnesc (trebuia să aranjez sala de curs, să instalez camera video – aveam Media Training), ca la 8.00 să încep cursul. M-am dus la baie să fac duș și m-am văzut în oglindă. Îmi apăruse o alergie pe tot corpul (de la oboseală) iar hainele pe care le aveam la mine (fuste și bluze) nu puteau să acopere tot dezastrul. De obicei, când știu că am perioade de intensă oboseală, iau Claritine și beau multă apă. Nu aveam nicio pastilă, așa că m-am târât până la pat și m-am rugat să fie bine. M-am trezit înaintea alarmei și, când m-am privit, nu mai aveam nimic. După ce am aranjat sala de curs, m-am dus la micul dejun și mi-am luat o cafea. Am băut-o pe terasa restaurantului. M-a întâmpinat un soare prietenos (ziua londoneză se anunța mohorâtă și ploioasă), m-am așezat astfel încât să mă vadă și i-am fost recunoscătoare pentru generozitate. Cred că ruga are tâlcul ei. Nu-l știu încă, dar cred că e prea puțin despre ce ne dorim. Cred că e, mai degrabă, despre a învăța ce să ne dorim.
Contactul vizual și ”Oboseala Zoom”
Contactul vizual pe platformele video După 1 an de când am întâlniri sau susțin traininguri și workshopuri pe Zoom sau pe alte platforme video, văd altfel contactul vizual. L-am recomandat întotdeauna, pentru că este una dintre modalitățile de ne conecta. O mare parte din informație e transmisă prin contact vizual. Când îl privim pe celălalt, îi arătăm că suntem atenți, că ne pasă, că suntem implicați în conversație. E o experiență intimă. Ochii au o putere enormă, astfel încât contactul vizual poate avea un efect magic. Însă pe Zoom, contactul vizual e excesiv și nenatural – de aici și faptul că ne simțim foarte obosiți după mai multe ore petrecute pe platformele video. Am identificat câteva cauze ale „Oboselii Zoom” declanșate de contactul vizual. Până când platformele video își vor schimba interfața, se pare că va trebui să trăim cu acești stimuli nefirești ai modului în care am fost obișnuiți să comunicăm. CAUZE ALE ”OBOSELII ZOOM” PERCEPEM ALTFEL CHIPURILE CELORLALȚI În întâlnirile video, cantitatea de contact vizual crește dramatic, pentru că ne privim intens. În plus, dimensiunea fețelor de pe ecrane este nenaturală. UN ASCULTĂTOR E TRATAT NONVERBAL CA UN VORBITOR Într-o întâlnire față-n față, oamenii se uită diferit la vorbitor, iau notițe sau mai privesc și în în altă parte. Dar în apelurile Zoom, tot timpul, toată lumea se uită la toată lumea. Un ascultător e tratat nonverbal ca un vorbitor, astfel că, desi nu spune nimic, toți îl privesc. ANXIETATEA Anxietatea socială a celui care nu e familiarizat cu vorbitul în public este una dintre cele mai mari fobii care există. Iar când stă acolo în fața tuturor și toți se uită fix la el, fără îndoială că este o experiență stresantă. E ca și cum ar fi pe scenă, deci simte presiunea socială și că trebuie să performeze. INVADAREA SPAȚIULUI PERSONAL O altă sursă de stres este că, dacă utilizăm un monitor extern mare, fețele celor prezenți în videoconferință pot apărea și mai mari. Creierul nostru percepe acest lucru ca o invadare a spațiului personal și nu e ca și cum am experimenta apropierea cu cineva intim. În viața reală, când chipul cuiva este atât de apropiat de al nostru, creierul interpretează ca pe o situație intensă, care va duce fie la o profundă conexiune, fie la conflict. De aceea, când comunicăm pe Zoom multe ore, suntem într-o stare de hiperexcitablitate. La toate astea se adaugă și alte neajunsuri ale comunicării virtuale: E foarte greu pentru oameni să nu se uite la propriul lor chip când îl văd pe ecran și devin conștienți de modul în care se comportă în fața camerei. În viața reală nu au o oglindă în față. ”Oglinda” e reacțiile celorlalți și, astfel, își pot adapta comportamentul O întâlnire cu grupuri mari este ca și cum te uiți la televizor și televizorul te urmărește. Chaturile cu grupuri mari pot fi depersonalizante, deoarece puterea noastră ca individ este diminuată. Toate acestea se sunt amplificate situația actuală – izolare, carantină, lucru de acasă Tăcerea e o altă provocare. Ecranul poate să înghețe. Sunt întârzieri sunet. Tăcerea creează în viața reală un ritm natural într-o conversație. Într-o întâlnire video, o percem altfel și devenim neliniștiți, chiar dacă știm că e creată de tehnologie. Ne face să ne simțim incomod Rețeaua de internet poate fi aglomerată. Delay-urile de 1-2 secunde ne fac să-i percepem pe ceilalți ca fiind mai puțin prietenoși sau concentrați În plus Trebuie să ne concentrăm mai mult pentru a procesa indicii non-verbale precum expresiile faciale, tonul vocii și limbajul corpului. Acordăm mai multă atenție acestor semnale și asta ne consumă multă energie. Practic, mințile noastre sunt împreună atunci când corpurile noastre simt că nu suntem Această disonanță, care face ca oamenii să aibă sentimente contradictorii, este epuizantă. Nu ne putem relaxa în conversație în mod natural. SOLUȚIE Singura soluție pe care o văd în acest moment este să scoatem Zoom din opțiunea ecran complet. Minimizăm, astfel, dimensiunea ferestrei vorbitorului în raport cu monitorul și crește bula spațială personală între noi și cei cu care ne aflăm în întâlnire. Dacă întâlnirile nu durează mult, e o soluție de tranziție. Pentru cei care susțin traininguri însă e mai greu, pentru că rolul trainerului este de a-și vedea cursanții cât de bine poate. Așa cum spuneam, până când platformele video își vor schimba interfața, se pare că va trebui să trăim cu acești stimuli nefirești ai modului în care am fost obișnuiți să comunicăm.
Cum să îmblânzești teama de eșec când te expui
Teama de eșec când te expui în public e o emoție comună. Cele mai multe cursuri pe care le-am susținut de la începutul anului au fost Business presentation și Media Training. Când îmi întreb cursanții ce doresc să rezolve, aud des că le e teamă că nu vor ști cum să spună, ca să fie corect înțeleși. Sau că vor să scape de trac și de emoții. De fapt, vor să scape de teama de eșec. Un sentiment pe care l-am trait și eu. Teama de eșec Pentru unii oameni, această teamă e inexplicabilă. Au o carieră în spate, au trait multe experiențe și, cu toate acestea, gândul că n-ar da bine în public îi face, de multe ori, să renunțe la a mai încerca. De altfel, un studiu din 2018 relevă că 90% dintre executivi admit că frica de eșec îi ține noaptea treji mai mult decât orice altă îngrijorare. Iar potrivit Băncii Mondiale, în ultimele două decenii a crescut procentul adulților care văd oportunități în a începe o afacere, dar se simt blocați de teama de eșec. O explicație ar fi că tot ce facem și ajunge pe rețelele sociale e amplificat, comentat, criticat. O alta este este că cei cu o teamă inexplicabilă de eșec au avut părinți super protectori, cu așteptări foarte mari de la ei. Sau care i-au protejat de micile riscuri și eșecuri, care construiesc forța emoțională necesară pentru a rezista inevitabilelor eșecuri mai mari ale maturității. Studiile arată că unii oameni trăiesc atât de profund această teamă încât ajung să sufere de atichifobie. E teama că ceilalți îi vor evalua negativ. Se simt lipsiți de incredere si încep ceva important doar daca le este garantat succesul. Sunt descurajați să-și asume riscuri și să încerce lucruri noi. Teama de eșec are mai multe surse, nu toate evidente. Ar putea părea că e teama de rezultate slabe pe care le putem anticipa. De exemplu, mi-e frică să fac o prezentare în fața șefului pentru că, dacă eșuez, nu voi primi promovarea, cu implicații clare pentru carieră. Sau, dacă vorbesc în public, nu voi reuși să spun ce-mi propun și îmi va fi afectată imaginea. Ori, dacă dau un interviu jurnaliștilor, îmi vor răstălmăci cuvintele și nu mai pot ieși din casă de rușine. Dar teama de eșec pare să fie, în esență, ceva mai profund. E teama de necunoscut Cercetătorii au descoperit că cei care se tem puternic de eșec au orientare scăzută spre realizări (nu se bucură de propriile realizări și de îndeplinirea obiectivelor) și anxietate ridicată la teste (teama de a nu performa într-un moment important). Cu alte cuvinte, sunt motivați mai puțin de posibilitatea de a câștiga ceva valoros și preocupați mai mult de posibilitatea de o da în bară. Aceste trăsături de personalitate au legătură și cu perfecționismul. Mai bine zis, cu aparența perfecțiunii. De fapt, perfecționismul și frica de eșec merg mână în mână. Te fac să crezi că succesul nu înseamnă să faci ceva bun, ci să nu faci ceva greșit. Adevărul e că, atunci când te străduiești pentru succes, pornești într-o călătorie interesantă către o destinație uimitoare. Ca atunci când urci pe un munte pentru că muntele este acolo. În schimb, cu teama de eșec îți concentrezi energia doar să nu cazi de pe stâncă. Surprinzător, cei care se tem de eșec nu au nevoie să devină mai neînfricați pentru a reuși. În fond, neînfricarea oarbă e anormală și chiar periculoasă, pentru că duce la asumarea unor riscuri nejustificate. Cum să îmblânzești teama de eșec Cel mai bun mod de a îmblânzi frica este de a perfecționa curajul. Curajul ne ajută să fim mai echilibrați (să echilibrăm și prudența), să vedem clar pericolul și să găsim soluții. Chiar și în situații comune, cum ar fi un mic conflict. Înfruntarea fricii în cazul vorbitului în public se rezolvă prin pregătire și expunere. În relația cu jurnaliștii, când dai interviuri sau faci declarații sunt tehnici care te ajută să-ți formulezi mesajele, astfel încât să nu deviezi de la răspuns. Desigur, și aici pregătirea și expunerea sunt esențiale. Așadar, nu să fii perfect e soluția, ci să perfecționezi curajul. E mai mult decât simpla abordare a unei probleme; e o oportunitate de a crește. Am trecut și eu prin asta Îmi amintesc clar de primul discurs pe care l-am avut în fața unei săli pline. Noroc că era pe scenă un pupitru în spatele căruia m-am proptit și de care mă țineam cu putere. Simțeam că, dacă mă desprind de el și fac câțiva pași, mi se vor tăia picioarele. Îmi amintesc și de prima apariție la TV, pe sticlă, în urmă cu peste 25 de ani. Desi mă pregătisem, îmi scrisesem ideile și repetasem, mi-au tremurat mâinile, picioarele și vocea cum nu mi-aș fi imaginat. Au fost cele mai lungi 10 minute din viața mea. Îmi doream să fiu oriunde, mai puțin în fața camerei, în baia de lumini, cu zeci de ochi asupra mea. Și cine știe câți erau dincolo de ecran… Ani mai târziu, mă uit la acele experiențe și zâmbesc. Pentru că au fost un cadou incredibil. Deși mi-am dat un 10 perfect la umilință, de atunci m-am antrenat și am transformat comunicarea în pasiune și profesie. Am învățat să îmi arăt personalitatea în moduri în care nu cred că aș fi reușit altfel. Deprinderea comunicării în public m-a eliberat.