Spune-mi pe numele meu
Dintotdeauna, oamenii au avut o nevoie profundă de a numi: copiii, bunicii (Papi), frații (Junior sau Cap de cauciuc), partenerul romantic (Honeybear), tehnologia (Siri), jucăriile, forțele naturii, florile, animalele de companie. A da nume indică nu doar afecțiune, ci declanșează legături afective cu cel numit, sentimentul că ceva e al tău. Rar primesc nume animalele pe care le creștem pentru hrană. Într-o lume plină de cuvinte, dăm nume pentru a: identifica menționa descrie simplifica organiza crea analogii și, cel mai important, pentru a îmblânzi. Să ne oprim puțin asupra celui din urmă aspect. Dacă celelalte sensuri facilitează îmblânzirea, actul de a îmblânzi e profund. Când îmblânzim ceva, ni-l apropiem, creăm legături emoționale. „Pentru mine, ești doar un băiețel la fel ca alți băieți. Nu am nevoie de tine. Nici tu nu ai nevoie de mine. Pentru tine, sunt o vulpe ca alte vulpi. Dar dacă mă îmblânzești, atunci vom avea nevoie unul de altul. Pentru mine, vei fi unic. Pentru tine, voi fi unică.” – Vulpea către Micul Prinț – Antoine de Saint-Exupéry, ”Micul prinț” Cuvintele au semnificație iar numele au sens, care provoacă asociații, emoții (uneori chiar bariere). O vulpe este doar o vulpe până când o îmblânzești… ”Dar apoi vom avea nevoie unul de celălalt.” Cât despre oameni, numele este cel mai dulce și mai important cuvânt, în orice limbă. Și e important să ni-l amintim. Rostind numele celuilalt, îi spunem, de fapt, că e important pentru noi, că înseamnă ceva și, astfel, reușim să ne conectăm mai ușor.
Mecanismul Negării
Mă întreb dacă tot ce știam despre comportamentul uman nu e cumva greșit. Dacă dorința de a trăi a oamenilor e atât de mare cum credeam. Zilnic sunt confirmate sute de NOI cazuri Covid-19. Alte sute de oameni depistați pozitiv circulă liber pe propria răspundere. Cifrele nu mai au ecou. Dacă mâine ar fi confirmați 5.000, nepăsarea în a purta mască ar fi aceeași pentru cei care cred că doar fără mască se simt în control, că virusul nu există, nu e așa grav ori că nu li se poate întâmpla lor. Pentru ei, costurile în a nu purta masca (le ia din libertate) sunt mai mari decât beneficiile purtării ei. Cred că în comunicarea rolului măștii s-a pornit cu stângul. Din Martie, mesajele controversate ale comunității științifice privind eficacitatea măștii (ba protejează, ba nu) au dus la dezbateri inutile și la neîncredere. La asta se adaugă exemplele unor politicieni sau vedete care nu au purtat mască în spațiul public – ”Nu-i văd pe ăștia purtând mască, deci nu-i grav” care au alimentat atitudinea sfidătoare a multora – ”Nu-mi spui tu mie ce să fac!” Adulților nu le place să li se spună ce să facă fără a înțelege motivele din spatele deciziei. Negarea e un mecanism de apărare extrem de puternic. Începe automat când cineva nu poate face față profunzimii și gravității unei situații.
Cu excepția proștilor, intelectul uman nu diferă prea mult
Sir Francis Galton (văr cu Darwin) a fost pionier în măsurarea inteligenței umane. I-a venit ideea să amenajeze un cort la târgurile locale și invita oamenii să afle informații despre ei contra unei taxe. Cum nimeni nu le măsurase corpul, subiecții participau la studiu și plăteau pentru asta. Destul de inteligent, nu? Azi pare ciudat dar pe la 1800 nimeni nu știa cât era de înalt, ce greutate avea, cât era de puternic, care îi era circumferința capului. Atributele fizice erau un pretext. Galton voia să le măsoare inteligența. Îi ruga să răspundă cât puteau de repede la unele întrebări și le cronometra viteza de reacție. În urma observațiilor și a măsurătorilor a scris 200 de lucrări și 9 cărți care tratează subiecte diverse: amprentele, criminalitatea și chiar eficacitatea rugăciunii. Favorita lui Darwin a fost ”Geniul ereditar”. După ce a citit-o, i-a scris lui Galton: ”Am susținut întotdeauna: cu excepția proștilor, intelectul uman nu diferă prea mult. Pe oameni îi diferențiază efortul și munca susținută.” Curiozitatea este o abilitate și un obicei. Iar orice obicei comunică ceva despre noi, este un COMPORTAMENT. Orice comportament e COMUNICARE.
În sandalele lui Einstein
Într-o zi, Einstein a intrat în magazinul prietenului său David Rothman și l-a întrebat daca are “sundials” (cadrane solare). Rothman a înțeles “sandals” și, fericit că îl poate ajuta, a scotocit prin cutii și i-a adus cea mai mare pereche de sandale pe care o avea. Erau de damă, nr. 11 (42,5). Au râs copios. Și pentru că sandalele i-au venit mănușă, le-a cumpărat fără rezerve. Fotografia este din 1939, Einsten este alături de Rothman și purta celebrele sandale. Se întâlneau deseori pe plajă în apropierea casei sale de vară din Long Island și aveau nesfârșite conversații. Vecinii spuneau ca își ocupa timpul navigând și cântând vioara (iubea acest instrument de la 6 ani). Nu a învățat niciodată să înoate. Și Rothman cânta la vioară, astfel că organizau serate muzicale, spre deliciul localnicilor care se adunau cu sutele să-l asculte pe celebrul om de știință. Einstein evita, cât putea, să poarte pantofi. Avea platfus, (motiv pentru care a fost respins de la efectuarea stagiului militar) iar pantofii și șosetele îi creau un disconfort teribil. Poți înțelege cu adevărat pe cineva doar dacă te pui în sandalele lui. E tot parte din comunicare – să asculți, să observi, să nu judeci, să nu râzi, să înțelegi. Sandalele au costat 2 dolari.
Mâinile și complexitatea umană
Când vine vorba de nonverbal, ne concentrăm pe chip, haine, postură… mai puțin pe mâini. Mâinile sunt foarte grăitoare. Nu pentru că ar arăta ce se va întâmpla în viitor – apanajul cititorilor în palmă – ci pentru că spun o întreagă poveste de viață. A privi îndeaproape mâinile cuiva, a observa degetele, venele, cutele și pliurile înseamnă a intra puțin în viața sa. Privește orice mână! Cândva a fost minusculă. S-a străduit să prindă o jucărie, să se agațe de mobile, degetele s-au chinuit să facă fundă la șireturi, să deschidă fermoare blocate, să închidă nasturi. Au fost încleștate de furie, unghiile au săpat în palmă momente de anxietate sau teamă (multe nemărturisite). Ne-au ajutat să învățăm să numărăm, au cărat greutăți, au făcut gesturi nepoliticoase trafic, au aplaudat. Au șters multe lacrimi, au mângâiat, au dăruit, au semnat documente, au atins alte mâini și chipuri. Au fost ținute odată de un părinte înainte de a traversa strada. Iar într-o zi, cineva le va plia cu grijă pe piept. Prin observarea mâinilor cuiva, simțim la nivel emoțional ceea ce, altfel, ar putea rămâne un simplu gând: că persoana din fața noastră este la fel de complexă ca și noi. Și că, la un moment dat, ne-ar putea întinde o mână de ajutor.
Întotdeauna câștigă cel care se adaptează
Darwin a studiat pe Insulele Galapagos 13 specii de cinteze – cunoscute azi sub numele de ”cintezele lui Darwin”. Prin anii ’70, câțiva cercetători americani le-au studiat, la rândul lor și au descoperit că, după 1 an de secetă, majoritatea celor care au supraviețuit avea ciocul mai mare decât celelalte. Așadar, forma ciocului s-a modificat, pentru a se potrivi cu sursele de hrană. În anii ploioși ce-au urmat secetei, numărul cintezelor cu ciocul mai mic l-a depășit din nou pe al celor cu ciocul mai mare. Iar la finalul altor ani secetoși, au sărbătorit viața cele care s-au adaptat mediului. Cercetătorii au mai remarcat că cinteze cu forma ciocului diferită se împerecheau, puii lor fiind mai puternici decât părinții. Cintezele nu s-au transformat în „ceva nou”. Tot cinteze au rămas. Cred că Darwin ar fi fost încântat să știe cum au evoluat. Și noi trăim un an ”secetos” și s-ar putea să fie urmat de altul la fel. De fiecare dată când ne gândim la ceva ce nu a fost posibil anul trecut dar este posibil anul acesta, poate ar trebui să-i acordăm atenție. Oricum, merită să încercăm!
Creierul: Legătura profundă dintre mers, gândire și scris
E o legătură profundă între mers, gândire și scris. Când picioarele încep să se miște, gândurile încep să curgă. Inima pompează mai repede, circulă mai mult sânge și oxigen către toate organele, inclusiv către creier. Este stimulată dezvoltarea de noi neuroni care se conectează. Modul în care ne mișcăm corpul schimbă în permanență natura gândurilor noastre. Picioarele se încarcă în mod natural de dispoziția și de cadența vorbirii noastre interioare. În plus, putem schimba activ ritmul gândurilor noastre mergând în mod deliberat mai repede sau încetinind. Mersul creează o buclă între ritmul corpurilor noastre și starea noastră mentală, pe care nu o putem experimenta la fel de ușor când suntem la sală, conducem mașina, mergem pe bicicletă. Nu trebuie să facem eforturi conștiente când mergem iar atenția este liberă să rătăcească – pentru a suprapune lumea din fața noastră cu o paradă de imagini din teatrul minții. Mersul ajută creierul să-și revizuiască propria hartă, să parcurgă drumul prin teritoriul mental și să transcrie gândurile rezultate, ghidând mâinile. Mersul în propriul ritm organizează lumea din jurul nostru. Este tocmai genul de stare mentală pe care studiile au legat-o de idei inovatoare. Idei de care chiar avem nevoie în această perioadă.
Cum știi cât de ușor poate cineva să învețe
Văd destul de des (scoasă din context) afirmația lui Simon Sinek “You don’t hire for skills, you hire for attitude. You can always teach skills.” Dar CUM îți dai seama că cineva poate învăța ușor? Și ÎN CÂT TIMP? CARE este procesul prin care afli dacă cineva are disponibilitatea (motivația și capacitatea) să învețe? Ca să știi, e necesar să afli: cât de ușor poate să învețe – evaluezi APTITUDINILE COGNITIVE – care au cea mai mare pondere în comportamentul cuiva și sunt cel mai greu de dezvoltat (necesită ani) la ce nivel sunt TRĂSĂTURILE COMPORTAMENTALE necesare rolului pe care îl ocupă în companie, ca să știi concret ce abilități să antrenezi APTITUDINILE COGNITIVE Reprezintă unul dintre cei mai importanți predictori de performanță la locul de muncă. Dimensiunile evaluării aptitudinilor cognitive explorează potențialul cuiva în concordanță cu cerințele jobului. Cu cât sunt mai dezvoltate, cu atât cineva poate învăța mai ușor și mai repede. Acestea sunt: RAȚIONAMENT DEDUCTIV – Abilitatea cuiva de a înțelege ideile exprimate cu ajutorul logicii / rațiunii. Arată cât de bine înțelege legătura dintre informațiile de care dispune și poate decide pe baza lor. Cei cu un scor ridicat au siguranță în folosirea propriei logici pentru a înțelege mai bine soluția la o problemă. Sunt capabili să își folosească abilitățile deductive pentru a rezolva probleme, fără ajutor din exterior APTITUDINEA NUMERICĂ – Abilitatea de a înțelege informațiile numerice și de a rezolva corect probleme matematice. Arată cât de ușor poate cineva să calculeze, să citească grafice, să se joace cu cifre APTITUDINEA VERBALĂ – Capacitatea cuiva de a utiliza eficient vocabularul, pentru a înțelege sau a transmite cu claritate diferite concepte și perspective. Aptitudinea verbală dezvoltată arată: capacitatea de a explica pe înțelesul tuturor; capacitatea de sinteză; claritatea (persoana a înțeles ce vrea să spună); capacitatea de a simplifica concepte complexe / abstracte, în ceva simplu, ușor de înțeles TRĂSĂTURILE COMPORTAMENTALE Reprezintă tiparele comportamentale afișate de o persoană în prezența celor din jur, acestea putând reflecta adesea personalitatea sa. Sunt cel mai ușor de dezvoltat (în jur de 8 luni) dacă Aptitudinile Cognitive sunt dezvoltate. Platforma GREAT PEOPLE INSIDE – al cărei partener independent sunt – este o sursă imbatabilă de evaluare a Aptitudinilor Cognitive și a Trăsăturilor Comportamentale. În plus, ne-am adaptat Work From Home și îți putem asigura continuitatea prin soluții digitale. Astfel, îi ajuți pe oameni să-și confirme că au aptitudinile necesare iar tu, companie, știi pe ce te bazezi. Altfel, ”You can always teach skills” rămâne un slogan dureros de inutil. Pentru că ”always” nu e același lucru cu ”no matter what”. PLUS Dacă faci schimbări în viața profesională, evaluarea pe Platformă te ajută să știi exact la ce nivel ești și te ghidează să-ți faci un plan structurat de carieră.
Când întâlnirea virtuală s-a terminat
La sfârșitul întâlnirilor video, mă trezesc că flutur mâna în semn de rămas bun. Mă amuzam teribil că fac asta dar am descoperit că nu sunt singura. Cineva chiar a scris un cântec despre cum ne luăm rămas bun când comunicăm virtual. Suntem flămânzi după interacțiunea umană și ne adaptăm comportamentele în consecință. Când suntem față-n față, există semne sociale că întâlnirea s-a încheiat: ne uităm la ceas, la telefon, închidem agenda, aruncăm pixul în geantă, ne ridicăm, dăm mâna, uneori ne îmbrățișăm, ne mai amintim ceva …. X-ul prin care închidem fereastra sau aplicația prin care am comunicat nu poate înlocui toată această interacțiune. În plus, e mai plăcut să ieși din întâlnire cu un zâmbet și o fluturare de mână decât să te teleportezi busc din dimensiunea camerei virtuale în cea a casei tale. Parcă am parcurge o buclă și ne-am întoarce în copilărie când, bebeluși fiind, am învățat unul dintre primele semen ale limbajului – fluturam mâna în semn de despărțire. Fluturatul mâinii e un alt fel de a spune, simplu: Mă bucur că am fost aici si sper să ne revedem.
Comunicarea nu este un rezultat, ci drumul către rezultat
Fără îndoială, întâlnirile pe platformele video ne ajută să rămânem împreună, conectați și implicați. Pentru mine au fost 2 luni pline cu training și consultanță, videoconferințe, intervenții la radio și TV. Toate pe platforme video.