Cum să devii rezilient
REZILIENȚA este în centrul atenției în ultima vreme iar în Topul căutărilor pe DEXonline ocupă primul loc. În dicționar e descrisă drept capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emotional sau economic). De fapt, reziliența e un proces complex și se construiește pe tot parcursul vieții. Ce este reziliența? Pe scurt, Reziliența este capacitatea de a avansa, în ciuda dificultăților, a împrejurărilor potrivnice, a adversităților. Însă ea nu vine dintr-o dată, nu e o pelerină magică pe care o poți îmbraca atunci când ai nevoie să fii rezilient. Necesită abilități. Necesită comportamente – care, la rândul lor, se bazează pe valori, pe credințe și pe convingeri. Dar ce înseamnă toate acestea la un nivel mai profund? Cum contribuie ele la manifestarea rezilienței? Și cum putem măsura, de fapt, reziliența ( despre care am mai scris că este Un alt tip de rezistență la stres)? Oamenii sunt ființe complexe care trăiesc într-o lume complexă. Prin urmare, există mai mulți factori care contribuie la construirea rezilienței: credințe pe care le avem despre lume, despre noi înșine și despre ceilalți; informații la care avem acces; prejudecăți; educație; procesele mentale; Cele 6 abilități care ne fac mai rezilienți Dar avem nevoie și de ABILITĂȚI pentru a deveni rezilienți: Capacitatea de de a ne conecta cu ceilalți și a construi relații Abilitatea de a comunica Abilitatea de a transmite încredere – e în strânsă legătură cu caracterul și cu valorile noastre dar și cu competența Abilitatea de a ne aduce contribuția, de a colabora cu ceilalți și de a finaliza ce începem Capacitatea de a face față neprevăzutului – ține de setarea mentală Abilitatea de a rămâne în control – are legătură cu credințele noastre și cu dozarea comportamentelor Toate acestea sunt abilități esențiale pentru a gestiona eficient situațiile dificile. Pentru a înțelege mai bine, e util să grupăm componentele conexe rezilienței. Sunt 6 domenii care funcționează pe cont propriu, dar se influențează reciproc. Așa cum punctele forte din unele domenii le pot compensa pe cele mai slabe, la fel și slăbiciunea dintr-unul le poate trage în jos pe celelalte. Cele 6 fațete ale Rezilienței VIZIUNE – e cea mai importantă, pentru că se referă la simțul scopului, obiectivele și viziunea personală. Motivul pentru care Viziunea este cea mai importantă fațetă a Rezilienței e că tot ce gravitează în jurul ei e ghidat de ce dorim să realizăm. Claritatea viziunii ne ajută să facem alegeri bune (în contextul dat) și să ne păstrăm perspectiva când ne confruntăm cu provocări. DOZAREA ȘI REGLAREA EMOTIILOR. Răspunsul creierului – luptă sau fugi – iubește să apară atunci când ne confruntăm cu teama, cu un conflict sau când trăim o schimbare bruscă (la locul de muncă sau în viața personală). Dar a fi capabil să depășești acel răspuns emoțional instinctiv și să-ți menții calmul înseamnă că poți recunoaște oportunitățile ascunse și rezolva problemele în noi moduri. Când rămâi calm, îți poți economisi energia pentru ce este important. RAȚIONAMENT – Anticipezi și planifici. Nu e vorba doar despre activarea gândirii critice în timpul unei crize ci, în primul rând, despre a împiedica lucrurile să meargă prost. De fapt, e vorba, în principal, de acțiuni proactive. Acționezi din timp pentru a preveni sau minimiza impactul. E ca și cum ai merge la dentist în mod regulat, astfel încât să nu ai nevoie de o intervenție complexă mai târziu. TENACITATE – Persistența este cheia. Einstein a subliniat importanța persistenței pentru succes atunci când a spus „Nu sunt chiar așa de inteligent, ci doar mă aplec mai mult timp asupra unei probleme și caut să o rezolv”. COLABORARE – Suntem ființe sociale. Creierul are o profundă nevoie de conectare cu ceilalți. Are structuri neuronale dedicate pentru a recunoaște expresiile faciale, în timp ce neuronii oglindă ne ajuta să empatizăm cu ceilalți. Legăturile solide și profunde se realizează în timp. Iar în ziua de azi, cum am mai scris, Mesagerul devine mesajul. Dar mai e nevoie de ceva SĂNĂTATE – Este fundamentală. O sănătate bună înseamnă să ai grijă de corpul tău prin ceea ce mănânci, să faci mișcare și să ai somn de calitate. Un corp sănătos este baza solidă a rezilienței, astfel încât să te poți concentra asupra sensului, scopului și a obiectivelor. O bună sănătate nu este scopul final, ci un factor care îți permite să funcționezi bine. CUM SĂ-ȚI CONSTRUIEȘTI REZILIENȚA? Evită să vezi crizele ca probleme de netrecut Acceptă că schimbarea face parte din viață Setează-ți obiective clare, realiste și atinge-le Nu amâna să iei hotărâri la care te gândești de multă vreme Căută noi oportunități de descoperire și de învățare Încurajează o imagine pozitivă asupra ta Păstrează lucrurile în perspectivă Învață să comunici Conectează-te cu oameni cu care te simți bine și de la care ai ce învăța Așadar, reziliența este capacitatea de a nu renunța, în ciuda provocărilor, a pierderilor și a adversităților. Reziliența este și capacitatea de a-ți găsi calmul în momente dificile. Reziliența (mentală, emoțională, socială și fizică) e o călătorie continuă, pe tot parcursul vieții. Ai grijă de tine Conștientizează cine ești Fixează-ți scopuri Construiește relații de calitate Doar astfel te poți ajuta (și ajuta pe cei dragi) în situații de criză sau când lucrurile o iau razna.
Când îți este ascultată ruga
Îmi amintesc 2 situații în care m-am rugat să ies din încurcături. Nu unei divinități, pur și simplu m-am rugat să se rezolve, pentru că nu vedeam nicio posibilitate să rezolv singură. Într-o seară, când am pus rufe la spălat. Mașina ajunsese la ciclul de stoarcere și făcea zgomot infernal, de parcă era o rachetă care își lua zborul în spațiu. Din cauza trepidațiilor, se și deplasa pe gresia din baie. Trebuie înșurubate bine piciorușele pe care se susține, mi-am spus, așa că am aplecat-o spre mine, eu deasupra ei și, când să pun în practică operațiunea, a alunecat și a căzut peste un picior. Mi-au țîșnit lacrimile ca în desene animate. Începuse șă-mi pulseze piciorul, logic era să se umfle și să se învinețească unghiile. Singurul lucru care depindea de mine era să-mi forțez durerea și să merg, sperând că voi putea fi mobilă a doua zi, când aveam training. Toată noaptea am mers prin casă. Când oboseam, mă întindeam puțin și ațipeam iar când durerea mă trezea, mergeam din nou. Și îmi spuneam că va fi bine. Dimineață am fost la training, fără picior umflat, fără unghii distruse. Am fost recunoscătoare vieții. Altă data eram la Londra, aveam un training dificil, de 2 zile, cu 11 country manageri ai unei corporații pharma. În seara de dinaintea primei zile de curs, revizuiam informațiile și am adormit cu capul pe laptop, la biroul din camera de hotel. M-am trezit pe la 3.00 a.m., mi-am spus că mai am 3 ore să mă odihnesc (trebuia să aranjez sala de curs, să instalez camera video – aveam Media Training), ca la 8.00 să încep cursul. M-am dus la baie să fac duș și m-am văzut în oglindă. Îmi apăruse o alergie pe tot corpul (de la oboseală) iar hainele pe care le aveam la mine (fuste și bluze) nu puteau să acopere tot dezastrul. De obicei, când știu că am perioade de intensă oboseală, iau Claritine și beau multă apă. Nu aveam nicio pastilă, așa că m-am târât până la pat și m-am rugat să fie bine. M-am trezit înaintea alarmei și, când m-am privit, nu mai aveam nimic. După ce am aranjat sala de curs, m-am dus la micul dejun și mi-am luat o cafea. Am băut-o pe terasa restaurantului. M-a întâmpinat un soare prietenos (ziua londoneză se anunța mohorâtă și ploioasă), m-am așezat astfel încât să mă vadă și i-am fost recunoscătoare pentru generozitate. Cred că ruga are tâlcul ei. Nu-l știu încă, dar cred că e prea puțin despre ce ne dorim. Cred că e, mai degrabă, despre a învăța ce să ne dorim.
DINTELE dintr-un Conflict. Pastila de Comunicare
Dintele dintr-un Conflict Conflictele se nasc ușor. Nu sunt o problemă obiectivă, ci una de percepţie. Sunt 5 pași într-un Conflict. Dacă nu-l dezamorsezi prin Comunicare până la pasul 3, lucrurile pot degenera. Iată pașii. Ca să ți-i amintești ușor, reține DINTE. DISCONFORT – intuitiv, simți că ceva nu e în ordine. INCIDENT – e acea mică problemă care, deşi e perfect rezolvabilă prin comunicare, când este neglijată duce frecvent la pasul 3. NEÎNŢELEGERE – provine din faptul că oamenii trag concluzii eronate. Cauza e comunicarea defectuoasă. TENSIUNE – cea interioară distorsionează realitatea sau imaginea altei persoane şi acţiunile sale. Relaţia e afectată de atitudini negative, de idei preconcepute şi fixe. Tensiunea creşte când părţile refuză să recunoască existența confictului. EXPLOZIE (criza) – se manifestă prin reacţii violente și hotărâri fără șansa de a fi negociate. Oamenii se lasă dominaţi de sentimente. Creierul uman e o mașinărie care are nevoie de sens. Vrea să știe DE CE cineva a făcut sau nu ceva. În absența informațiilor, inventăm un motiv. Deseori ne înșelăm. Când crezi că cineva a greșit intenționat față de tine, elimină incertitudinea prin comunicare. Asumă-ți intenția pozitivă până când ai dovezi clare în sens contrar.
Dezvoltarea gândurilor prin vorbire
Gândurile se dezvoltă prin vorbire Ca mulți dintre noi, îmi vorbesc cu voce tare. Și nu pentru a recita monologuri din Shakespeare. Ci de câte ori vreau să rezolv o problemă ori să dezvolt o idee nouă pentru traininguri. Să memorez un text ori când mă pregătesc pentru o prezentare. Mereu mă întorc la această rutină. Pare ciudat, dar (și) așa mi-am îmbunătățit abilitățile de gândire și vorbire. A vorbi cu voce tare nu e doar un mijloc de comunicare, ci un proces de gândire. Încurajează formarea și procesarea gândurilor. Legătura strânsă dintre vorbire și gândire nu e nouă E întâlnită chiar de la marii oratori antici – Cicero a scris despre asta. Dar poate cea mai interesantă dezvoltare modernă a ideii a apărut în eseul scriitorului german Heinrich von Kleist – ”Despre elaborarea treptată a gândurilor prin vorbire” (1805). Kleist își descrie obiceiul de a folosi vorbirea ca metodă de gândire. Speculează că, dacă nu putem descoperi ceva doar gândindu-ne, s-ar putea să descoperim în procesul de exprimare liberă. El scrie că, de obicei, avem un început abstract al unui gând, dar vorbirea activă ajută la transformarea gândului într-o idee întreagă. Vorbirea e un proces creativ care, la rândul său, generează gândire. Așa cum pofta de mâncare vine mâncând, ideile vin odată cu vorbirea. Vorbirea cu noi înșine Vorbirea cu noi înșine contribuie nu numai la creșterea motivației și la reglare emoțională, ci și la dezvoltarea raționamentului. Ne permite recuperarea completă a gândurilor care se mai rătăcesc, la fel ca în procesul de scriere. În plus, când vorbim cu voce tare folosim ritmul și intonația, care subliniază sensul gândurilor noastre și încurajează crearea de idei complexe. A vorbi cu voce tare este inventiv și creativ. Fiecare cuvânt și propoziție rostită declanșează noi conexiuni mentale și lingvistice. Căci limbajul trece, la rândul său, printr-o transformare. Iar această transformare generează noi cascade mentale. E un proces regenerativ. S-ar putea să fi observat că vorbirea cu tine e adesea intuitivă în timp ce te miști sau te plimbi. Dacă ai mers vreodată înainte și înapoi prin camera în timp ce încercai să spui ceva, ai folosit intuitiv această tehnică. Nu întâmplător mergem când trebuie să gândim. Dovezile arată că mișcarea îmbunătățește gândirea și învățarea. Iar ambele sunt activate de același centru de control din creier. ”Efort” înseamnă câștiguri cognitive Dezvoltările tehnologice care fac ca vorbirea să pară redundantă sunt un obstacol în calea întregului potențial cognitiv. Elon Musk a declarat că mergem spre un viitor fără limbaj, în care vom putea comunica direct creier – creier prin legături neuronale. El spunea într-un interviu: ”Creierul nostru depune un mare efort comprimând un concept complex în cuvinte și există o mare pierdere de informații când facem acest lucru.” Să ne amintim însă că acest ”efort” înseamnă câștiguri cognitive. Vorbirea nu e doar o cale de transmitere a ideilor, ci o activitate generativă care îmbunătățește gândirea. Dezvoltarea gândurilor prin vorbire Nimic nu va putea înlocui tehnologia gândirii în timp ce vorbim. Așa cum Kleist a scris acum mai bine de 200 de ani, nu există idei preexistente. Ci, mai degrabă, un proces prin care descoperim noi cunoștințe, prin care vorbirea și gândirea se construiesc reciproc. Așadar, data viitoare când vezi pe cineva plimbându-se și vorbindu-și, așteaptă înainte să judeci. S-ar putea ca acea persoană să fie în mijlocul unei munci intense. S-ar putea să-ți să spună: „Îmi pare rău, nu pot să vorbesc acum cu tine, sunt ocupat să vorbesc cu mine.” Și, poate, s-ar putea să te trezești într-o zi că faci și tu același lucru.
Puterea Dialogului
Puterea dialogului e fantastică DIALOGUL ne dă posibilitatea să nu mai tragem în gol salve de informații pe rețelele de socializare. Să nu ne mai împușcăm prin mesaje care sună ca un monolog. Să nu mai fim separați și deconectați când oricum petrecem mare parte din viață în conversații față în față, la telefon, prin e-mail sau în întâlniri online. Ne oferă instrumentele de a ne implica unii pe alții în conversații autentice. Pe măsură ce trecem prin momente incertitudine și de accelerare a schimbărilor, e important să devenim comunicatori mai buni. Să putem depăși diferențele, să găsim puncte comune, să construim sens și scop în interacțiunile noastre. Împreună. Să putem gândi împreună, chiar dacă avem concepte diferite, valori diferite, întruchipăm diferite moduri de a vedea lumea. Să fim umani și să construim scop în interacțiunile noastre. Modul de a face toate acestea este prin DIALOG Dialogul e adesea pus în contrast cu monologul, dar să gândim astfel e înșelător. Dialogul e o cale de a ajunge la celălalt cu și prin cuvinte. Sugerează o acțiune care vizează obținerea sensului. E posibil ca nu grecii să fi inventat dialogul, dar au indus ideea că indivizii nu pot fi inteligenți pe cont propriu. Că doar împreună pot descoperi adevărul. Grecii au înțeles că dacă doi sau mai mulți oameni nu sunt siguri de ceva, pot realiza împreună ce nu pot face singuri. Întrebându-se și sondându-se reciproc, disecând și analizând cu atenție ideile, găsind inconsecvențele. Fără să atace sau să insulte partenerul de dialog, dar căutând întotdeauna ce pot accepta din ideile celuilalt. Căci doar așa putem obține, treptat, o înțelegere mai profundă. Asta este DIALOGUL Forma de discuție menită să încurajeze o perspectivă reciprocă și un scop comun. Procesul presupune Ascultarea conștientă pentru a înțelege. Căutarea unui teren comun. Explorarea ideilor și perspectivelor noi și scoaterea la iveală a presupunerilor neexaminate. Când dialogăm, beneficiile pot fi extraordinare. Stereotipurile pot fi dizolvate, neîncrederea depășită, iar viziunile pot fi modelate și fundamentate într-un sens comun. Oameni care anterior erau în conflict își pot alinia obiectivele și strategiile. Pot dobândi noi perspective, stimula noi niveluri de creativitate și consolida legăturile. În timp ce Dialogul e adesea confundat cu alte forme de discurs, el aparține unei categorii distincte Spre deosebire de dezbatere, Dialogul nu implică argumentarea unui punct de vedere, apărarea unui set de presupuneri sau critica pozițiilor altora. Spre deosebire de negociere, Dialogul nu e o metodă de a ajunge la un acord sau de a lua decizii. Spre deosebire de discuții, Dialogul se naște numai atunci când participanții au încredere și respect reciproc, își suspendă judecățile și ascultă profund toate punctele de vedere. Procesul este, de asemenea, distinct de deliberare, care nu e atât un mod de comunicare, cât o formă de gândire și reflecție ce poate avea loc în orice fel de conversație. Căci Dialogul vizează găsirea celui mai bun mod de acțiune. Întrebările deliberative iau forma „Ce ar trebui să facem?” Scopul nu e de a rezolva o problemă, ci de a explora cele mai promițătoare căi de acțiune. Dar Dialogul nu e întotdeauna ușor sau direct. Se poate împotmoli într-o mie de moduri subtile. Dialogul eficient necesită ca toți participanții să aibă o poziție egală, să asculte cu respect și empatie iar ideile și presupunerile să fie explorate deschis și fără judecată. Dialogul eficient respectă, de obicei, câteva reguli de bază: Accentul e pus pe interesele comune, nu pe cele discordante E separat de procesele decizionale Clarifică ipotezele care pot duce la distorsiuni ale anumitor puncte de vedere Oamenii sunt încurajați să-și dezvăluie propriile idei și presupuneri înainte de a le specula pe ale altora Exemplele concrete sunt folosite pentru a sublinia idei generale Procesul se concentrează pe conflictele dintre sistemele de valori, nu pe oameni. Într-un dialog nu incluzi persoanele cu care nu ești de accord, ci ideile lor Când e cazul, participanții sunt încurajați să-și exprime emoțiile care însoțesc valorile în care cred Accentul e pus pe relație, pentru a umaniza conectarea Fizicianul David Bohm a descris Dialogul ca fiind „Inteligență socială superioară”. Și chiar asta este! În trecut, s-ar putea să fi fost de ajuns să ne descurcăm doar cu inteligența personală. Dar nu mai e suficient să fim geniali pe cont propriu (dacă așa ceva e chiar posibil). Suntem în era conexiunilor iar asta necesită să fim inteligenți împreună, să valorificăm cea mai bună gândire colectivă și să o punem la lucru.
Despre ce ar trebui să fie relațiile?
Suntem în era conexiunilor. Din cauza izolării sociale, 2020 a fost anul în care am conștientizat, poate mai mult ca niciodată, lipsa oamenilor în viața noastră. 2021 e momentul să umanizăm mai mult relațiile. Sau, cel puțin, așa văd eu lucrurile. Și cred că e timpul să renunțăm la dezamăgiri născute dintr-o lungă listă de, uneori, banale nemulțumiri. Frustrări care ne spun că pare complicat să facem ca o relație să funcționeze. Ceea ce determină toate neînțelegerile e că mai toți am moștenit idei inutil de complicate despre ce ar trebui să fie o relație. Că e menită să implice fuziunea aproape totală a două vieți. De la a ne place același fel de mâncare, a citi aceleași cărți, a vedea aceleași filme. Până la a avea aceleași gânduri în fiecare moment. E o viziune frumoasă, dar și infernală, care pune o povară asupra altui om. Căutăm relații ideale care, dacă nu funcționează cum vrem, trebuie să fie reformate. Dar există o altă perspectivă. Relațiile nu trebuie să fie atât de complicate, dacă ținem cont de ce le face să se împlinească. Pentru că s-ar putea să existe doar 3 lucruri esențiale pe care le dorim de la o relație BUNĂTATE: celălalt să fie blând cu imperfecțiunile noastre și să ne poată accepta cu bunăvoință așa cum suntem. VULNERABLITATE COMUNĂ: cineva cu care putem fi deschiși cu privire la anxietățile, îngrijorările și problemele care ne dezechilibrează. Cineva lângă care putem fi slabi, vulnerabili și onești. Și care se simte la fel în prezența noastră. ÎNȚELEGERE: cineva care este interesat și poate da sens unor gânduri care ne bântuie. Obsesiilor, preocupărilor și modurilor noastre de a vedea lumea. Și pe care suntem încântați să i le înțelegem, la rândul nostru. S-ar putea să nu socializăm prea mult. Dar când am fi împreună ar fi îmbucurător, pentru că am fi în prezența cuiva care știe să fie bun, vulnerabil și înțelegător. O legătură între doi oameni poate fi profundă și importantă, tocmai pentru că NU este jucată în toate detaliile practice ale existenței.
Cum să avem conversații reușite în pandemie
Ca să avem conversații reușite, chiar și în pandemie, trebuie să urmăm sfatul lui Henry Highins din ”My Fair Lady”: Limitează-te la vreme și la sanatate! Doar că acum, odată cu schimbările climatice, cu pasiunea pentru politică, cu vaccinarea împotriva COVID, nici aceste subiecte nu mai sunt sigure. Aproape orice conversație poate degenera în ceartă, iar oamenii nu mai vorbesc unii cu altii pentru ca au convingeri diferite. Sunt studii care arată că suntem mult mai polarizați și mai divizați decât am fost vreodată în istorie. Compromisul este puțin probabil și nu ne mai ascultăm între noi. Legăm prietenii pe baza a ceea ce credem deja. Iar asta înseamnă că nu ne ascultăm unii pe alții. O conversație necesită echilibru între a vorbi și a asculta. Iar Competența conversațională este printre cele mai importante abilități. În plus, trăim o perioadă cu o mare încărcătură emoțională: situația pandemică unii au pierdut pe cineva drag sau locul de muncă singurătatea sau lipsa interacțiunilor sociale și-au pus amprenta Așadar Crăciunul 2020 va fi diferit de oricare altul din memoria recentă. Dar în toată atmosfera aceasta, de ce nu am construi și amintiri plăcute? 5 pași pentru a reuși să avem conversatii reușite, chiar și în pandemie Să-i ascultăm pe ceilalți – Ascultarea adevarată înseamnă să lăsăm ego-ul deoparte și, câteodată, chiar și opiniile personale. Simțind această acceptare, celălalt devine mai dispus să se deschidă. Orice persoană pe care o întalnim știe ceva ce noi nu stim. Să ascultăm ca să-l înțelegem pe celălalt, nu să dăm replica. Când vorbim, credem că suntem în control. Nu ne ascultăm unii pe ceilalți pentru că ne place să vorbim. Așadar, să ascultăm! Ascultarea e printre cele mai importante abilități pe care le putem cultiva! Să renunțăm la atitudinea de superioritate. Experții sunt plictisitori! Ei urăsc orice nu e în concordanță cu părerile sau convingerile lor. Așadar, să abordăm toate conversatiile de la premisa că vom avea ceva de învățat de la ceilalți. Să nu pretindem că știm ce simte celălalt, să nu ne comparăm experiențele cu ale lui – experiențele sunt unice. Întrebările sincere primesc răspunsuri interesante și putem afla mai multe despre cineva, despre sistemul său de valori dacă suntem curioși. Așadar, încurajez întrebările care se nasc din conversație și să le lăsăm să plece pe cele prestabilite – așa se naște o conversație reală. Conversatiile NU sunt oportunitati de promovare, ci de conexiune. Să evităm în conversație cuvântul „dar” care șterge, anulează ce am spus pozitiv mai devreme. Să-l înlocuim cu ”Părerea mea este….” Și, astfel, conversația continuă într-o notă constructivă. Așadar, atenție la cuvinte și la tonul vocii. Să fim recunoscător în mod deschis față de cei dragi, care încearcă să se conecteze cu noi pentru a găsi un punct comun, chiar dacă au păreri diferite de ale noastre. Transformăm, astfel, întâlnirea într-un dialog empatic, aratăm că ne pasă. Așadar, să arătăm recunoștință. Mesaj de final Fiți interesați sincer de ceilalti, căutați puncte comune si nu vă fie teamă să vă arătați vulnerabilitatea. Să nu uităm de ce ne întâlnim, să ne amintim că pandemia ne-a obligat să stăm departe de oameni iar acum îi avem în jurul nostru. Toti am avut conversatii grozave și știm cum e să trăim sentimentul că am creat o legatură reală, că am fost înțeleși. De ce nu ar fi asa toate interacțiunile noastre? Cel mai frumos cadou pentru acest Crăciun este atingerea umană – cu asta rămânem și despre asta ne vom aminti. E un scurt ghid de comunicare în pandemie, despre care am vorbit la știrile Digi24 – o conversație reușită pe care am avut-o cu Teodora Tompea
Crezi că alegem ce ne place? De fapt, ne place ce alegem
Ne place ce alegem. Nu invers. Poate ai crezut până acum că că ai ales ce ți-a plăcut. În realitate, ți-a plăcut ce ai ales. Apoi îți justifici alegerile care, cu siguranță sunt bune, deoarece creierului nostru nu-i place să piardă. Cercetătorii au știut de multă vreme că adulții construiesc prejudecăți inconștiente pe parcursul vieții și fac alegeri între lucruri care sunt în esență aceleași. Însă un nou studiu al Johns Hopkins University constată că acest mod de a justifica alegerea este intuitiv și într-un fel fundamental pentru experiența umană. E mai sigur să spunem că ne naștem cu talente și daruri, că avem o chemare adevărată și căutăm ce ne hrănește pasiunile. În realitate, alegerile pe care le facem: duc la preferințe preferințele duc la obiceiuri obiceiurile ne transformă în persoana care, cumva, decidem că suntem născuți să fim Dacă am fi crescut în altă parte sau în alte timpuri, cu siguranță am fi preferat altceva. Lucrurile de care credem că avem nevoie sunt pur și simplu lucrurile cu care suntem obișnuiți. Și dacă ne place ceea ce pur și simplu ne place pentru că avem un tipar, înseamnă că s-ar putea să ne placă și altceva, dacă am dezvolta noi tipare. Ne place ce alegem. Nu invers. Pentru că, dacă iubim ce facem, găsim implicare și satisfacție. Iar dacă schimbăm ce facem, s-ar putea să alegem să iubim și noul din viața noastră.
Gura – ghid important în comunicarea emoțiilor
Gura e un ghid important în comunicarea emoțiilor noastre Și e un ghid la fel de important în înțelegerea emoțiilor celorlalți. Face parte din modul în care le ”citim” sentimentele. Mai mult de jumătate din modul în care comunicăm este prin indicii non-verbale. Iar dintre emoțiile de bază pe care chipul nostru le transmite, gura le exprimă cele mai multe: zâmbetul ironia disprețul indiferența Avem 43 de mușchi faciali, care compun 10.000 de expresii și microexpresii. Activăm toți cei 43 de mușchi când ne încruntăm și doar 17 când zâmbim. Pe lângă faptul că Zâmbetul este o modalitate necostisitoare de a-ți schimba înfățișarea, e dovedit că: Întărește sistemul imunitar – pentru că atunci când zâmbim organismul este relaxat Elimină stresul. Chiar și când te simți copleșit de probleme, și cele mai forțate zâmbete pot reduce cu adevarat stresul Coboară tensiunea arterială. Dacă o măsori înainte și după ce zâmbești, are valoarea normală după Te face să te simți fericit. Când zâmbești, în corp se eliberează endorfină și serotonină În plus: Atrage succesul. Când zâmbim, părem mai încrezători, mai siguri pe noi Este mai atractiv decât orice tip de machiaj Este contagios. Când privești oameni care zâmbesc, nu poți rămâne încruntat. Zâmbești, la rândul tău, aproape automat Știu, sunt momente sau zile când crezi că nu ai niciun motiv sa zâmbești. Amintește-ți doar: Zâmbetul e ca ștergătorul de parbriz: nu poate opri ploaia, dar te ajută să mergi mai departe. Cel puțin, ai putea încerca. Și să te oprești nu când reușești să dai viață celor 17 mușchi faciali responsabili de această expresie unică. Ci când Zâmbetul devine parte din tine! Zâmbetul e singura expresie facială care poate fi observată și de la 90 de metri! Însă astăzi, din cauza pandemiei Covid-19, simțim gura ascunsă în spatele unei măști ca pe o mustrare. Când te privește cineva cu masca pe gură, te întrebi instinctiv ce-ai greșit. Fără să ne dăm seama, iubim prea mult chipul uman și expresiile care îl compun ca să-l ascundem. La fel ca și Atingerea și îmbrățișările – care sunt un alt limbaj sofisticat al Comunicării și de care nu ne putem bucura în această perioadă. Când ne ascundem zâmbetul e ca și cum am ascunde cea mai nudă și accesibilă parte din noi. Iar asta este profund neliniștitor și duce, oarecum, la înstrăinare.
Cum să te descrii în CV și Cover Letter
Cum te descrii în CV și Cover Letter? Cum te gândești la tine când le scrii? Narațiunea ta identitară este povestea pe care o spui despre tine în CV și în Scrisoarea de intenție. Cine ai fost în trecut (în CV) Cine vrei să fii în viitor (în Scrisoarea de Intenție) Ai în minte: În CV te concentrezi asupra ta și a trecutului tău În Scrisoarea de intenție te concentrezi asupra angajatorului și a viitorului tău Ești definit nu de prezent, ci de cine vrei să fii. Dacă identitatea ta este înrădăcinată doar în trecut și prezent, această mentalitate fixă poate face ca personalitatea să se simtă permanentă. Dar dacă te concentrezi asupra viitorului tău, devine posibil să-ți schimbi narațiunea identitară. Nu e vorba despre „fake it until make it”, ci mai degrabă să recunoști onest că viitorul TU este de fapt o persoană diferită de cea care ești azi. Încă nu ești viitorul TU, dar acolo te îndrepți. În plus, e și singurul mod de a fi intențional în ceea ce privește cine vrei să devii. Deci cum te descrii în CV – Cover Letter? Cine cine vrei să fii? Gândește-te la asta când compui Scrisoara de Intenție.